29 martie 2019

Regimentul 307 Infanterie Marină organizează Ziua Porţilor Deschise la Babadag şi Tulcea

Indira Crasnea

Regimentul 307 Infanterie Marină a inaugurat vineri o serie de activităţi în cadrul Zilei Porţilor Deschise, la Babadag şi Tulcea, în avanpremiera aniversării - la 1 aprilie - a 79 de ani de la înfiinţarea acestei structuri militare, unică în Armata României.

Sursă foto: Mediafax

"Noi, militarii Regimentului 307 Infanterie Marina organizam, pentru promovarea traditiilor noastre, in perioada 29-30 martie o serie de activitati in cadrul Zilei Portilor Deschise, in localitatile Babadag si Tulcea. Ne-am propus pentru 29 martie, sa organizam in cazarma unitatii, din Babadag, exercitii demonstrative si prezentari de tehnica si armament specifice infanteriei marine, iar pentr 30 martie, la Tulcea, in zona lacului Ciuperca si pe Faleza Dunarii ne mobilizam cu aproape 100 de militari pentru organizarea unui cros, a unui concurs de traversari cu barca, a unei expozitii statice de echipamente, armament si tehnica, activitate ce va fi continuata cu un exercitiu tactic, pe apa si uscat", a detaliat, pentru Monitorul Apărării şi Securităţii, locotenentul-colonel Dumitru Todosiuc, comandantul Regimentului 307 Infanterie Marină.

Locotenentul-colonel Todosiuc a menţionat, pentru MAS ca acest an marchează şi prima misiune internţională la care participă militarii Regimentul 307, în Afganistan şi că aceştia mai au la activ, până la acest moment, participarea la  exerciţiul internaţional Platinum Eagle 19, care s-a desfăşurat la jumătatea lui martie în poligonul de instrucţie Babadag, împreună cu militarii din celelalte categorii de forţe şi de militari din SUA, Georgia, R. Bulgaria si  R. Moldova.