19 septembrie 2020

Refuz categoric al Chinei de a intra în aranjamente de control al armelor strategice nucleare cu SUA şi Rusia

Cristian Eremia

China a refuzat să participe la negocieri cu SUA şi Rusia privind controlul armelor strategice nucleare ofensive, pe motiv că Tratatul de reducere a armelor strategice Start 3 - cunoscut şi sub denumirea de New Star, este un tratat bilateral. Ministerul de externe chinez a anunţat recent: "China nu are intenţia de a se alătura aşa-numitelor discuţii trilaterale privind controlul armelor cu Rusia şi SUA. Această poziţie este atât clară, cât şi consecventă".

Sursă foto: Profimedia

Conservarea acestui singur tratat rămas între cele două puteri militare privind dezarmarea nucleară ”afectează atât securitatea celor două state, cât şi stabilitatea strategică globală” arată Beijingul, menţionând faptul că SUA, în calitate de posesor al celui mai mare arsenal nuclear din lume, ar trebui ”să îndeplinească obligaţiile speciale în domeniul dezarmării nucleare” reducându-şi semnificativ stocurile de arme nucleare, ”pentru a crea condiţii favorabile ca alte ţări să adere la negocierile multilaterale privind dezarmarea nucleară".

În aceste condiţii, SUA au renunţat la cerinţa de implicare a Chinei în negocierile politice cu Rusia de control al armelor strategice nucleare. Aceasta însă numai pentru o etapă şi pentru a da o şansă de salvare a Tratatului americano-rus START 3. Pentru că, potrivit Washingtonului, un astfel de tratat ar trebui ulterior să includă nu numai toate tipurile de încărcături de luptă nucleare din Rusia şi SUA, ci să acopere şi armele nucleare ale Chinei.

 

Implicaţii pentru soarta Tratatului New START

Poziţionarea Chinei pe acest dosar a modificat rapid - dar nu pe fond, abordările SUA. Potrivit unor rapoarte media, de acum Washingtonul ar putea intensifica negocierile în format bilateral cu Rusia asupra controlului armamentelor strategice nucleare, ceea ce deschide perspectiva atingerii unui acord de prelungire a Tratatul New START după momentul 5 februarie 2021, când acesta ar expira.

Potrivit termenilor Start 3 intrat în vigoare în 2010, fiecare parte îşi reduce armele strategice ofensive în aşa fel încât, după şapte ani de la intrarea sa în vigoare şi ulterior, cantităţile totale ale fiecărei părţi să nu depăşească 700 de rachete balistice intercontinentale (ICBM), rachete balistice de pe submarine (SLBM) şi de pe bombardiere grele (TB), 1550 de focoare nucleare, 800 de lansatoare de ICBM, SLBM şi TB. Tratatul poate fi prelungit pentru cel mult cinci ani - adică până în 2026. Renunţarea la tratat ar însemna dispariţia instrumentelor pentru a restrânge proliferarea sau o nouă cursa a armelor nucleare în lume.

Nu este clarificat deocamdată în ce măsură SUA vor renunţa la precondiţiile puse anterior Rusiei pentru prelungirea tratatului şi care va fi soarta finală a Start 3. Cert este că în ceea ce priveşte negocierile la bilateral cu Moscova, Washingtonul va insista oricum pentru negocieri ulterioare, în logica politică de a se adăuga armele hipersonice ruseşti într-un nou tratat mai ambiţios, mai flexibil şi actualizat, care se va numi cel mai probabil Tratatul START 4. Nu este tocmai o surpriză, deoarece tehnologiile militare se dezvoltă extrem de rapid, motiv pentru care şi unii strategi ruşi sunt reticenţi să se insiste pe încheierea de aranjamente politice cu angajamente pe termen lung. Ca atare, se consideră necesară încheierea unor mai multe acorduri bine articulate, care să fie revizuite imediat ce situaţia o impune.

La sfârşitul lunii trecute însă, Biroul pentru buget al Congresului (CBO) – structură nepartinică, a prezentat un raport care încearcă să tempereze pretenţiile administraţiei Trump la fonduri pentru o nouă înarmare nucleară, prin care ”s-ar anihila Rusia şi China”. În ipoteza în care s-ar renunţa la Tratatul New START. CBO susţine că ”printre numeroasele avantaje ale prelungirii Tratatului” se numără faptul că asta ar ajuta planificarea militară să evite investiţii costisitoare în forţele nucleare. În contrast, prăbuşirea tratatului ar oferi Washingtonului şi Moscovei argumente politice pentru cheltuieli cu noi arme nucleare. Solicitările administraţiei Trump care condiţionează extinderea acestui Tratat de negocieri cu Rusia şi China pentru construcţia unui regim de control al armelor nucleare ambiţios ar fi inutile acum - potrivit CBO, pentru că noi aranjamente sunt imposibil de realizat pe termen scurt.

CBO insistă pe ideea că pretenţiile şi cerinţele maximale ale administraţiei Trump la adresa Chinei şi Rusiei nu pot să ajute SUA să obţină ”un acord trilateral de control al armelor fără precedent”. CBO estimează că sporirea cheltuielilor SUA pentru arme nucleare noi nu va putea forţa actualii lideri de la Beijing şi Moscova ”să capituleze” la pretenţiile SUA şi ar induce noi pericole. Deoarece, o nouă cursă a înarmărilor nucleare ulterioară prăbuşirii New START ar submina suplimentar relaţiile SUA cu Rusia, regimul global de neproliferare al armamentelor şi priorităţile naţionale de securitate, inclusiv ale sistemului de sănătate medicală american în contextul pandemiei Covid-19. Ca atare, CBO recomandă Congresului să încerce să interzică fonduri pentru mărirea arsenalului nuclear peste limitele New START, cu atât mai mult cu cât ”SUA dispun deja de un factor de descurajare nucleară mai mult decât adecvat, în limitele stabilite de New START”. 

Unele cercuri interesate din Rusia consideră că noile arme ar fi principalul motiv pentru care manifestă scepticism privind disponibilitatea reală a americanilor de a încheia un Tratat cuprinzător cu Rusia pe linia controlului armamentelor strategice – vezi Rusia fabrică noi şi noi armamente strategice care nu intră sub incidenţa Start 3 şi pe care cel mai probabil nici Moscova nu vrea să le includă într-un nou aranjament. Alte voci ruse avizate în domeniu susţin că noile declaraţii americane despre posibilitatea prelungirii Start 3 nu trebuie să creeze fase iluzii la Moscova, fiind lansate doar pentru consumul intern în procesul electoral american. 

SUA au acuzat în mod regulat Rusia că a încălcat tratatele de limitare a dezvoltării de noi arme strategice. Publicaţia analitică americană The National Interest a reamintit recent, în contextul prezentat mai sus, că Moscova este în ”incapacitate de a îndeplini şi respecta acordurile”, ceea ce produce îngrijorare cu privire la soarta finală a Start 3. În ciuda acestei reputaţii negative a Rusiei, Washingtonul ar fi de acord în principiu cu prelungirea termenului pentru START 3, dar în anumite condiţii. La rândul ei, Moscova anunţă prin adjunctul de externe rus Ryabkov, că este în favoarea prelungirii, ”dar nu cu orice preţ”. Şi totuşi, negociatorul american Billingsley a lăudat recent atmosfera creată la Viena la negocierile cu partea rusă.

 

Va exista un Triunghi SUA – China - Rusia pentru controlul armelor strategice? 

Aşadar, administraţia Trump a decis de principiu să se negocieze un acord politic de prelungire a New START cu Rusia şi abia după acel moment să se treacă la exercitarea de presiuni asupra Chinei pentru a se alătura negocierilor viitoare. Oferta pentru China va fi şi şansa de a intra într-un tratat complet nou de control asupra armelor strategice nucleare ofensive, care ar trebui să înlocuiască START 3. Întrebarea este dacă şi China va accesa o astfel de abordare strategică alături de SUA şi Rusia.

În ceea ce priveşte Moscova, aceasta va rămâne cel mai probabil cantonată în aceeaşi politică de a tranşa ca putere nucleară globală egală cu Washingtonul. Ca atare, nu se poate miza pe faptul că va depune şi Moscova presiuni asupra Chinei pentru a intra într-un Triunghi politic dedicat sistemului internaţional de control al armamentelor. Ambasadorul Rusiei în SUA afirma recent că "În ceea ce priveşte China, poziţia noastră este simplă şi clară - China trebuie să decidă ea însăşi dacă aceste negocieri sunt benefice pentru ţară. Nu-i vom forţa pe prietenii noştri chinezi. Nu îi vom împinge către o decizie necesară americanilor".

Potrivit diplomatului rus, la Moscova există şi întrebarea de ce SUA nu solicită prezenţa la negocieri şi a Franţei şi Marei Britanii, din moment ce se insistă pe includerea Chinei la negocieri: "Este important ca puterile nucleare NATO să fie la masa negocierilor. NATO se află la frontierele ruseşti. Membrii Alianţei Nord-Atlantice se laudă cu statutul nuclear al blocului lor".

New Start este ultimul tratat asupra armelor nucleare care poartă semnătura puternicii mentalităţi politice din SUA şi Rusia a ”bipolarităţii strategice”. Acceptarea în format a Chinei de către Rusia ar însemna şi o recunoaştere indirectă a unui statut egal, chestiune care nu produce satisfacţii politice la Kremlin, în pofida parteneriatului strategic special ruso-chinez. Acest detaliu sugerează că este încă imposibilă formarea unui pol de putere euro-asiatic prin unificarea capabilităţilor ruse şi chineze pentru a ameninţa ”Occidentul cel adversar”, în mod particular SUA.

Acest lucru - combinat cu faptul că Rusia şi China depun eforturi serioase pentru a construi armamente strategice pentru a depăşi potenţialul militar american, l-a determinat probabil pe comandantul Comandamentului Strategic al SUA, amiral A.Richard, să afirme (14 septembrie) că ”Este pentru prima dată în istoria naţiunii noastre când trebuie să facem faţă la doi competitori egali, puteri nucleare, Rusia şi China, care trebuie să fie descurajaţi diferit...lucrăm din greu pentru a îndeplini acest obiectiv”. Amiralul are în vedere desigur că cele două state dezvoltă capabilităţile nucleare, spaţiale, cyber şi arme noi, precum rachetele hipersonice.

Acest semnal grav de alertă survine recentului raport al Departamentul american al apărării “Dezvoltări militare şi de securitate în China - 2020”, care evaluează că acest stat dezvoltă noi capabilităţi nucleare care vor dubla potenţialul ei nuclear. Împreună cu sistemele de rachete şi alte arme strategice care vor transporta la ţintă încărcăturile sale nucleare, astfel încât China va dispune de ”triada nucleară”   (terestră, aeriană şi navală), care va ameninţa permanent şi direct SUA.

 

Politici de securitate impredictibile ale Chinei. Inclusiv în domeniul nuclear

În prezent nu există date publice chineze certe privind armele sale nucleare. Totuşi, potrivit Institutului Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI), la nivelul anului 2020, China ar deţine 320 de focoase nucleare, niciunul dislocat operaţional. Evolutiv, se estima că deţinea 290 de focoase în anul 2019, 280 în 2018, 260 în 2016 şi 240 în 2011. Deci un arsenal care a crescut constant. În paralel, China a modernizat şi extins sistemele sale purtătoare de încărcături nucleare către ţinte, care ar include aproximativ 143 de rachete ca şi platforme de lansare terestră, un număr limitat de platforme de lansare pe submarine şi pe bombardiere strategice. Se apreciază că numai 40-50 de rachete ICBM ar putea atinge teritorii ale SUA.

Deci se poate vorbi deja de o ”triadă nucleară” chineză bine conturată şi în plină expansiune. Evident, nu există informaţii despre existenţă vreunui arsenal nuclear de nivel tactic. Oricum, cifrele vehiculate sunt mult mai mici în comparaţie cu arsenalele nucleare ale  SUA - aproximativ 5800 de focoase nucleare şi ale Rusiei – 6357 de încărcături nucleare (fiecare dintre aceste două puteri are circa 1500 de focoase nucleare desfăşurate operaţional).

Sursa: Federation of American Scientists

Cu ani în urmă, China a dezvoltat o politică nucleară de ”intimidare şi descurajare minimă esenţială” şi forţe nucleare limitate pentru capacitarea ”loviturii a doua de răspuns”, dezvoltând în paralel rachete purtătoare balistice. În 2019, China a publicat Carta Albă a apărării care dezvăluie auditoriului extern o strategie nucleară independentă de auto-apărare şi de utilizare a armelor nucleare în orice moment şi circumstanţe, cu ”un angajament necondiţionat” de a nu utiliza arme nucleare împotriva statelor sau zonelor fără arme nucleare.

De altfel, China a semnat în 1962 singurul tratat la care este parte în domeniu -  Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (NNT). Apoi a cooperat cu SUA pentru formularea Tratatului de interzicere a testelor nucleare cuprinzătoare (CTBT), pe care l-a semnat în 1996, dar nu l-a ratificat. Omiterea  consemnării politicii ”No first use” în Cartea albă a apărării din 2013 a generat preocupări serioase pentru strategii americani. Chiar dacă s-a revenit cu acestă formulare în documente strategice chineze ulterioare, îngrijorările au fost menţinute de prevederea că ”China îşi va optimiza structura forţei nucleare, va îmbunătăţi avertizarea strategică timpurie,..reacţia rapidă, supravieţuirea şi protecţia şi va descuraja alte ţări de la utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea armelor nucleare împotriva Chinei."

Evoluţiile politicilor nucleare ale SUA şi Rusiei au anulat în timp orice apetenţă a Chinei de a se alătura unor acorduri de control al armelor în general, şi dintre marile puteri în mod special. Această abordare unilaterală este menţinută şi astăzi, când Bejingul este decis să dezvolte un arsenal nuclear propriu, refuzând categoric să se angajeze în negocieri cu SUA şi Rusia. Nealinierea Chinei la noi aranjamente internaţionale pe linia controlului armelor strategice, precum şi ambiguitatea declaraţiilor politice şi lipsa generală de transparenţă a părţii chineze produc mari dificultăţi în evaluarea mai exactă a strategiei sale nuclere. De aici eticheta de impredictibilitate a Chinei în problemele de securitate internaţională.

Radicalizarea politicii nucleare chineze pe linia dezvoltării unui nou arsenal nuclear se produce pe fondul ostilităţilor de tot felul cu SUA. în contrast total cu anii 1960, când politica de apărare nucleară chineză răspundea ameninţării unui atac nuclear din partea Moscovei, şi nu din partea SUA. Argumentul forte actual al Beijingului este probabilitatea crescândă de apariţie a unui conflict amplu cu SUA, ca parte a disputării sferelor de influenţă între cele două puteri, în special în baza principiului ”One China”. pe dosarul Taiwan.

În cadrul eforturilor de a plasa China ca putere mondială în cadrul unui sistem multipolar - mult dorit de China şi Rusia, dar instabil, Partidul Comunist Chinez (PCC) a recroit politica nucleară militară, cu obiectivul de a construi 1000 de focoase nucleare pentru ”triada nucleară” cât mai rapid cu putinţă – unele cercuri occidentale indică o perioadă de zece ani. O abordare geopolitică de tip sistem bipolar în noul sistem multipolar nu mai este posibilă, cu atât mai mult cu cât PCC a lansat China într-o teribilă cursă individuală a înarmărilor. 

Toate aceste evoluţii vor avea un impact negativ asupra sistemului de control internaţional asupra armamentelor nucleare. Mai mult decât atât, ar putea afecta politicile de apărare ale diferitelor state asiatice din domeniu – Japonia, Coreea de Sud, precum şi abordările armelor nucleare în Orientul Mijlociu – Iran, Arabia Saudită, sau chiar Turcia cu noul său profil strategic.

 

În loc de concluzie

Fie că este vorba de Hong Kong, Marea Chinei de Sud, de revendicările teritoriale din Marea Chinei de Est, de atitudinea faţă de Taiwan, de disputele cu Japonia, cu India, sau de relaţiile bilaterale cu SUA, precum şi cu alţi aliaţi americani precum Canada, UE şi nu numai, se poate constata o Chină cu mult mai asertivă la nivel mondial şi cu o diplomaţie cu mult mai agresivă.

Obiectivele reale ale politicilor externe chineze sunt lipsite de transparenţă, într-un nou joc geopolitic în care s-a angajat Beijingul lui Xi Jinping, joc denumit de unii experţi occidentali ”opacitatea”. Lipsa oricărei transparenţe internaţionale, indiferent de domeniu, este invariabil motivată de conducerea de la Beijing de ”protecţia intereselor de securitate naţională a Chinei”.

Blamată la scară internaţională, conducerea regimului chinez este încă percepută ca principal vinovat de neizolarea focarului Covid-19 şi de dezastrul mondial creat de extinderea pandemiei, precum şi de neinformarea celorlalte guverne despre apariţia şi gestionarea virusului. Ceea ce sugerează că Beijingul a ales calea unei politici externe şi de securitate arogante şi impredictibile, cu multe schimbări de curs din mers, ce nu mai pot fi subestimate.

Aceste politici nu sunt  lipsite de elemente ca ”diplomaţia materialelor medicale”, însoţită de abordări la fel de opace, dar cu predilecţie pe relaţii bilaterale. Ofertele financiar-economice ”generoase” chineze sunt particularizate pe state ţintă, prin care se caută să se inhibe gândirea politică creativă a statelor respective despre alternative mai sigure şi avantajoase pe termen mediu şi lung. Propaganda continuităţii în politica externă - vezi iniţiativa ”Belt and Road”, nu presupune excluderea unor mişcări de discontinuitate strategică în politica externă, a căror subestimare ar putea avea consecinţe grave pentru terţi.

Politicile PCC din ultimul an nu au făcut decât să ridice gradul de conştientizare la nivel internaţional, mai ales în lumea democrată, asupra gravităţii ameninţărilor pe care China le poate lansa la adresa securităţii şi prosperităţii altor state. De exemplu, sondaje de opinie publică a SUA arată că peste 60% din americanii ”ambelor partide politice” au acum o viziune negativă asupra conducerii Beijingului. Preşedintele Comisiei Europene a desemnat recent China drept ”rival sistemic” pentru Uniune.

Această conştientizare internaţională fără precedent a ”pericolului chinezesc” creează totuşi o oportunitate pentru SUA, UE şi alţi aliaţi ai acestora de a explora şi elabora o strategie nouă şi eficace pentru abordarea relaţiilor cu China. Rămâne de văzut dacă PCC va recunoaşte anumite situaţii create şi se va plasa pe o abordare pozitivă şi profitabilă pentru toate părţile sau dimpotrivă, dacă va alege calea confruntărilor.