Recuperarea / eliberarea de ostatici - misiune complementară a Forţelor pentru operaţii speciale

Dar, pentru că astfel de acţiuni cinetice, atacuri surpriză, dinamice, violente şi spectaculoase, însoţite  de zgomot la gura ţevii şi fum, de demonstrarea abilităţilor tactice ale operatorilor (inserţie pe frânghie rapidă, procedee de pătrundere în obiectiv folosind explozibili, trageri de precizie cu armamentul din dotare şi procedee de luptă apropiată Close Quarter Battle - CQB), de folosirea capabilităţilor de sprijin aeriene şi de sprijin cu foc (elicoptere de atac, autovehicule blindate şi echipate cu mitraliere grele cal. 12,7 mm) şi multă adrenalină, dau bine la publicul privitor, atât în teren, cât şi în faţa ecranului, ele sunt, de obicei, cele mai mediatizate pe timpul exerciţiilor de antrenament.

O secvenţă de acest gen a fost preferată de PR-ul Ministerului Apărării Naţionale şi pe timpul Zilei Distinşilor Vizitatori (Distinguished Visitors Day - DVDay) a, probabil, celui mai mare exerciţiu naţional de FOS cu participare multinaţională, din anul 2019, JUnction STrike (JUST) 2019, desfăşurat în luna iunie a acestui an pe teritoriul României.

Toate bune şi frumoase când vrei să arăţi publicului mai larg şi contribuabilului, în general, că resursele Armatei sunt utilizate eficient în procesul de instruire şi pregătire pentru război. Numai că, mediatizarea excesivă a acestui tip de acţiune s-ar putea să inducă în mentalul colectiv, în mod eronat, ideea că FOS trebuie întrebuinţate, cu preponderenţă, în astfel de misiuni.

Acest lucru nu poate avea decât consecinţe negative asupra înţelegerii corecte a locului şi rolului acestora în arhitectura de securitate şi apărare a ţării, dar şi, ulterior, asupra modului şi niveluui de finanţare, a modului de organizare, echipării şi dotării cu sisteme de armament, precum şi a modului de instruire şi utilizare a lor. Spectrul de misiuni pentru care au fost proiectate, operaţionalizate şi sunt menţinute în stare de operativitate FOS din AR este mult mai amplu, acoperind atât componenta cinetică, cât şi cea non-cinetică a operaţiilor speciale (le-am enumerat în acest articol).

Şi, aşa cum vom vedea, la nivelul teritoriului naţional, pe timp de pace, recuperarea/ eliberarea de ostatici cade în sarcina Brigăzii Antiteroriste a Serviciului Român de Informaţii (SRI). În interviul acordat pe timpul DVDay al JUST19 comandantul Comandamentului de FOS a subliniat acest fapt afirmând că ”Misiunea este practic asociată Detaşamentului Special de Intervenţie, Pază şi Protecţie, Serviciului Român de Informaţii, dar FOS acţionează în sprijinul acestor elemente ale sistemului naţional de apărare.”

Prevederi legislative

Din punct de vedere al dreptului internaţional umanitar, luarea de ostatici, pe timp de pace, reprezintă un act de terorism internaţional, deşi la nivel global nu există definiţii universal agreate ale acestor infracţiuni. În timp de război, acest act reprezintă crimă de război.

Potrivit DEX 2009, ostaticul este acea ”persoană din rândul populaţiei civile aflate pe teritoriul ocupat de forţele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internaţional, o reţin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs”, sau ”persoană răpită şi sechestrată în vederea obţinerii unor recompense băneşti sau revendicări”.

Legislaţia privind dreptul internaţional umanitar reglementează luarea de ostatici prin Convenţia Internaţională împotriva luării de ostatici din 1979, adoptată de Adunarea Generala ONU şi la care România este parte. Potrivit acesteia, luarea de ostatici reprezintă un act de terorism internaţional şi oricine ”sechestrează o persoană (ostatic) sau o deţine şi o ameninţă că o va omorî, o va răni sau că va continua să o deţină pentru a constrânge o parte terţă (stat, o organizaţie internaţională interguvernamentală, o persoană fizică sau morală ori un grup de persoane) să îndeplinească un act oarecare sau să se abţină de la un asemenea act, ca o condiţie explicită sau implicită a punerii în libertate a ostaticului”, comite infracţiunea de luare de ostatici. La fel, oricine încearcă să comită un act de luare de ostatici, sau devine complice la un astfel de demers, comite o infracţiune. De altfel, luarea de ostatici este considerată un act terorist şi în conţinutul celor 4 Convenţii de la Geneva şi al protocoalelor adiţionale I şi II.

La nivel NATO, Concepţia militară pentru apărarea împotriva terorismului menţionează că în anul 2012 au fost aprobate ”Orientările politice privind combaterea terorismului (CT)” şi că Alianţa va continua să acţioneze în conformitate cu legea internaţională, cu principiile Cartei ONU şi cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Alianţa admite că Strategia ONU de combatere a terorismului internaţional, convenţiile şi protocoalele internaţionale împotriva terorismului, precum şi rezoluţiile relevante ale ONU oferă cadrul pentru toate eforturile naţionale şi multinaţionale de combatere a terorismului.

Doctrina întrunită NATO pentu operaţii speciale (Allied Joint Publication - AJP - 3.5), menţionează că recuperarea/ eliberarea ostaticilor este, în esenţă, o responsabilitate naţională şi că planurile de a face faţă unor astfel de crize teroriste sunt întocmite şi aprobate la nivel naţional.

În Constituţia României, sau în Codul Penal nu se face referire directă la luarea de ostatici, ci la libertatea individuală şi siguranţa persoanei, respectiv lipsirea (în mod ilegal) de libertate, care în anumite circumstanţe reprezintă un act de terorism.

La fel, în Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, lipsirea ilegală de libertate este considerată un act de terorism, iar în cazul unui astfel de act, SRI, prin unitatea specializată (Brigada Antiteroristă), execută intervenţia contrateroristă (cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării), independent sau în cooperare cu alte forţe abilitate, pe întregul teritoriu al ţării, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de terorişti, în scopul capturării ori anihilării acestora, eliberării ostaticilor şi al restabilirii ordinii legale.

Legea mai spune că, la solicitarea SRI, în funcţie de amploarea şi de natura acţiunii teroriste, pot fi angrenate, în condiţiile legii, forţe cu misiuni specifice din Ministerul Administraţiei şi Internelor (ex. Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale - SIAS), Ministerul Apărării Naţionale (ex. FOS, sau FNOS) şi Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi din alte structuri din sistemul securităţii şi apărării naţionale. Acestea, de cele mai multe ori, vor avea un rol de sprijin şi suport al intervenţiei (misiunea de recuperare/ eliberare ostatici) şi vor fi conduse din puncte de comandă în care se vor afla grupe operative de conducere, conform planurilor de intervenţie.

Recuperarea/ eliberarea de ostatici - operaţie contrateroristă

În aceste condiţii în care luarea de ostatici reprezintă un model specific de acţiune teroristă, recuperarea/ eliberarea acestora se va face în urma planificării şi executării unei acţiuni directe, în cadrul intervenţiei contrateroriste. Intervenţia contrateroristă reprezintă ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriştilor, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale, în cazul desfăşurării ori producerii unui atac terorist.

În cartea lor ”Operaţia contrateroristă”, apărută la Editura Militară, în anul 2009, cei doi coautori, Bădălan Eugen şi Vasile Bogdan definesc această acţiune militară directă, prin care forţele şi mijloacele dislocate în aria critică execută misiunea de luptă, ca fiind o operaţie contrateroristă.

În structura de forţe a unei operaţii contrateroristă intră, în principal, dispozitivul de luptă, sistemul de lovire şi amenajarea genistică, după caz. Dispozitivul de luptă se compune din sistemul de comandă, gruparea de angajare, rezerva şi sistemul logistic. La nivel tactic, gruparea de angajare reprezintă componenta principală a dispozitivului de luptă şi este ceea ce vedem noi, de fapt, în calitate de spectatori, ca element acţional pe timpul exerciţiilor demonstrative.

Această grupare de angajare se compune din detaşament de asalt (cel care execută acţiunea directă - asaltul contraterorist), detaşament de sprijin nemijlocit (asigură sprijinul cu foc - mitraliere, puşti de asalt, carabine automate etc. - al detaşamentului de asalt), detaşament de sprijin aerian sau naval (include platforme aeriene de zbor, sau navale), detaşamentul de negociere pentru influenţarea psihologică (psihologi, lingvişti, experţi în domeniul religiilor etc.), detaşament de sprijin tehnic (interceptarea comunicaţiilor, executarea bruiajului, neutralizarea dispozitivelor de detonare prin unde radio) şi detaşament de izolare (pentru izolarea zonei critice în care se execută managementul crizei teroriste, faţă de mediul social sau militar adiacent).

De regulă, atunci când negocierile cu teroriştii eşuează se declanşează intervenţia în forţă a detaşamentului de asalt. Pentru ca intervenţia în forţă să aibă succes iar toţi ostaticii să fie salvaţi în siguranţă, fiecare fază a planului operaţiei contrateroriste trebuie să fie planificată, repetată şi executată cu precizie chirurgicală. Detaşamentul de asalt trebuie să rămână nedetectat pentru a menţine elementul de surpriză, iar odată ce atacul începe, acesta trebuie să neutralizeze imediat ameninţarea şi să controleze ostaticii. În eventualitatea compromiterii misiunii de asalt, operatorii trebuie să fie în măsură să execute planurile de contingenţă, exersate, de asemenea, pe timpul pregătirii pentru intervenţie.

Luările de ostatici sunt acţiuni tactice ce vor continua să fie folosite de către elemente teroriste care încearcă să obţină un avantaj competitiv întrucât ele sunt evenimente foarte vizibile şi dramatice care atrag atenţia comunităţii internaţionale.

Contracararea lor cu succes presupune intervenţia unor capabilităţi de contraterorism competente în măsură să execute operaţii speciale cu precizie chirurgicală. Aceste capabilităţi sunt forţele speciale sau de tip comando, indiferent că vorbim de cele ale forţelor armate, ale SRI, ale Poliţiei, ale Jandarmeriei, sau ale altor structuri similare din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT).

Succesul va fi determinat, în ultimă instanţă, de unitatea de comandă, de nivelul de pregătire şi abilităţile operatorilor, de calitatea şi veridicitatea informaţiilor colectate, analizate şi diseminate în timp util şi cu asigurarea secretului, de furnizarea elementului surprizei şi surprinderii, de viteza de execuţie, precum şi de capacitatea de a executa înşelarea ”inamicului” şi mascarea trupelor proprii.

În loc de concluzii

La exerciţiile demonstrative totul pare bine planificat, coordonat, tehnicile, tacticile şi procedurile sunt aplicate întocmai, asaltul este un succes, teroriştii sunt eliminaţi şi ostaticii recuperaţi şi eliberaţi în siguranţă. În realitate însă, când militarii se confruntă cu elemente teroriste, lucrurile stau cu totul altfel.

Luarea de ostatici este un act caracterizat de incertitudine şi riscuri complexe, iar evoluţia crizei într-un astfel de caz rămâne incertă şi imprevizibilă, chiar până la rezoluţia finală a acesteia. Şi, istoria ne-a arătat că, de multe ori, gestionarea unor crize teroriste, chiar şi de către cele mai profesioniste şi de elită forţe de combatere a terorismului, a avut consecinţe dezastruoase în faţa incertitudinilor, soldându-se cu zeci şi sute de victime nevinovate.

Au fost intens mediatizate eşecurile unor operaţii speciale de recuperare/ eliberare de ostatici precum eşecul poliţiei Republicii Federale a Germaniei în gestionarea luării a 11 ostatici, sportivi israelieni, de către un grup de terorişti palestinieni aparţinând grupării „Septembrie Negru”, pe timpul Jocurilor Olimpice desfăşurate în Munchen, Germania, din anul 1972, soldat cu masacrul tuturor ostaticilor.

Chiar şi cele mai experimentate trupe de elită din lume precum cele ale SUA, sau ale Federaţiei Ruse, au suferit eşecuri răsunătoare în încercările lor de a gestiona crize teroriste. Două exemple sunt elocvente în acest sens.

Primul este eşecul trupelor americane de elită Delta Force în încercarea lor de a pune capăt crizei ostaticilor din Ambasada SUA din Teheran, Iran (după aproape 5 luni de negocieri eşuate) din primăvara anului 1980, prin executarea unei operaţii de recuperare/ eliberare a 52 de angajaţi ai ambasadei ţinuţi ostatici în sediul acesteia de către un grup de militanţi islamişti iranieni. Operaţia a eşuat dezastruos, iar opt militari americani au fost ucişi în misiune. Deşi operaţia a fost un eşec, din fericire, în cele din urmă, cei 52 de ostatici au fost eliberaţi.

Al doilea exemplu de eşec total a fost cel în care trupe de elită ruseşti precum Spetsnaz (Alpha şi Vympel), FSB şi OMON, nu au fost în măsură să-i recupereze/ elibereze pe toţi cei peste 1100 de ostatici (printre care mai mult de 770 de copii, elevi şi profesori) sechestraţi de un comando de terorişti ceceni, într-o şcoală din Beslan, Rusia, în septembrie 2004. Atacul terorist s-a soldat cu uciderea a 334 de ostatici şi a zeci de luptători contraterorişti.

Sigur, sunt şi foarte multe exemple de astfel de operaţii speciale încununate de succes, dar chiar şi în condiţiile în care se investeşte masiv în operaţionalizarea lor, realitatea ne arată că nimic nu garantează că, în condiţii de incertitudine şi risc major, FOS vor avea întotdeauna succes în oricare dintre misiunile pentru care au fost destinate, precum recuperarea/ eliberarea de ostatici.

Cel de-al 3 lea adevăr al FOS spune că operatorii competenţi nu pot fi produşi în masă şi peste noapte. La mijloc este un proces îndelungat de instruire şi dedicare necesar atingerii nivelului de profesionalism de care este condiţionată obţinerea succesului în operaţiile speciale.