Recep Tayyip Erdogan: Israelul trebuie tras la răspundere pentru violenţele din Fâşia Gaza
Marian AvramPreşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, vineri, că Israelul trebuie tras la răspundere pentru folosirea violenţei împotriva palestinienilor în Fâşia Gaza, catalogând acţiunile Israelului drept ”atrocităţi şi terorism de stat”, relatează site-ul agenţiei Anadolu.
În cadrul unui discurs susţinut în faţa susţinătorilor săi din Istanbul, Erdogan a făcut apel la solidaritate din partea musulmanilor şi a precizat că legitimitatea ONU a fost afectată deoarece nu s-a opus deciziei SUA de a-şi muta ambasada în Ierusalim.
”Spun foarte clar: ceea ce a făcut Israelul este tortură şi terorism de stat. Deschiderea unei anchete internaţionale privind crimele comise de Israel în Gaza este urgentă şi corectă, iar agresorul trebuie sancţionat şi tras la răspundere”, a declarat Erdogan.
”Dacă lumea musulmană este unită împotriva cruzimii din Gaza, necugetarea Israelului nu va dura. Organizaţia Naţiunilor Unite, care a eşuat în a lua măsuri împotriva Statelor Unite, a primit o nouă lovitură la legitimitatea sa deja afectată”, a adăugat Erdogan.
Tensiunile în relaţia dintre Turcia şi Israel s-au amplificat în ultima perioadă, mai ales în contextul protestelor violente din Fâşia Gaza, soldate cu zeci de morţi şi mii de răniţi.