Rebelii Houthi ţintesc trei nave în Marea Roşie şi Marea Arabiei
Iris DutescuRebelii Houthi din Yemen au declarat, luni, că au ţintit trei nave în Marea Roşie şi Marea Arabiei, atacuri pe care le-au numit parte a eforturilor lor de a impune o blocadă navală asupra Israelului, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt militar al grupării, Yahya Sarea, a declarat într-un discurs televizat că navele au fost vizate pentru că au încercat să se apropie de porturi destinate Israelului.
Conform celor mai recente date furnizate de LSEG, toate cele trei nave vizate erau înmatriculate în Liberia.
Una dintre nave, identificată de Houthis drept Motaro, a fost văzută ultima dată în largul coastei de vest a Yemenului, în Marea Roşie, mergând de la Canalul Suez din Egipt la Shanghai, conform datelor LSEG.
O altă navă, SC Montreal, ar fi fost vizată în Marea Arabiei în timp ce călătorea de la Portul Victoria din Seychelles la Salalah, Oman.
A treia navă, Maersk Kowloon, a fost urmărită de LSEG în vestul Oceanului Indian şi a plecat de asemenea de la Salalah.
Rebelii Houthi au declarat că vor continua aceste acţiuni până când Israelul îşi va opri ofensiva asupra Gazei şi a Libanului. Acest lucru prezintă riscuri semnificative pentru transportul maritim comercial din regiune, o rută critică pentru comerţul mondial care leagă Marea Roşie de Golful Aden.
