Realism vs. Idealism în Balcanii de Vest

Astăzi, din Balcanii de Vest fac parte Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia. Perceperea acestor state drept bloc geopolitic este fundamentată, în primul rând, de viziunea occidentală referitoare la destinul unic al tuturor europenilor. „Liderii Uniunii Europene ar trebui să privească viitorul european al Balcanilor drept o prioritate pentru prosperitatea economică şi securitatea regiunii şi a Uniunii”, spunea Federica Mogherini cu prilejul summit-ului de la Sibiu din luna mai 2019. Aceeaşi viziune este împărtăşită şi de viitorii lideri de la Bruxelles. La mijlocul lunii iulie, viitorul şef al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sublinia că uşa UE ar trebui să rămână deschisă pentru ţările din Balcanii de Vest.

Probabil că perspectiva europeană a Balcanilor de Vest reprezintă cea mai puternică ancoră de stabilitate pentru această regiune. Dezvoltările sale politice sunt profund dominate de promisiunea Bruxellesului că va veni un moment în care toţi oamenii de pe continentul european se vor regăsi în interiorul Uniunii Europene. Pentru liderii Uniunii, argumentele în susţinerea acestui ideal sunt, în egală măsură, intuitive, simple şi solide. UE reprezintă spaţiul nealterat al drepturilor şi libertăţilor umane, al încrederii şi bunăstării, al securităţii şi prosperităţii comune. Aspiraţia firească a oamenilor pentru a trăi într-un astfel de spaţiu este izvorâtă din deschiderea lor naturală către cooperare şi dialog. Deşi nu trebuie neglijate, totuşi instinctele violente ale oamenilor sunt absolut întâmplătoare şi pot fi inhibate de existenţa condiţiilor amintite mai sus.

Probabil că Iluminismul reuşeşte să surprindă şi să explice cel mai bine modalitatea în care raţiunea fiinţei umane are forţa de a învinge tentaţiile răului pentru ca omenirea să devină un loc mai bun. Mai mult, statele nu pot avea un comportament diferit de cel al cetăţenii lor. Întotdeauna prosperitatea comună va fi de preferat războiului, iar conducătorii nu au o responsabilitate mai mare decât să urmeze calea toleranţei şi cooperării. În termenii statalităţii, această cale reprezintă interesul fundamental, raţiunea de stat, care levitează desprinsă de chingile problemelor şi obstacolelor cotidiene deasupra oricăror alte tipuri particulare de interese, fie acestea politice, economice sau chiar culturale, poziţionate în timp şi spaţiu după criterii geografice locale sau regionale. În orice situaţie, deschiderea către comunitate este de preferat izolării. Suveranitatea trebuie înţeleasă şi aplicată cu respectarea spaţiului comun vital al tuturor europenilor. Deformarea sensurilor suveranităţii prin practici politice contrare acestuia nu poate decât să altereze acest spaţiu şi să conducă orice regim către eşec.

Desigur, trebuie să se întrunească câteva condiţii prielnice pentru ca lucrurile să funcţioneze în acest mod. Consolidarea continuă a construcţiei comune europene a demonstrat că democraţia este de preferat oricărei alte forme de guvernare, iar în forma sa liberală de funcţionare şi-a dovedit în mod strălucit eficienţa odată cu victoria Occidentului în Războiul Rece. La aproape jumătate de veac de la finele celui de-al Doilea Război Mondial devenise limpede pentru învingătorii de pe frontul de vest că democraţia liberală reprezintă soluţia pentru ca problemele trecutului să nu se mai repete. „Pacea perpetuă” se contura ca realitate, după ce pentru multe secole rămăsese o utopie alterată în mod sângeros de războaie devastatoare care au răscolit întreaga Europă. Acum era momentul ca valenţele universale ale democraţiei liberale să fie valorificate pe deplin prin extinderea cu rapiditate a lumii libere către frontierele răsăritene ale bătrânului continent.

De altfel, prin adoptarea Tratatului de la Maastricht în 1992, însăşi identitatea spaţiului comunitar avea să se schimbe în sensul aprofundării integrării. Obiectivele sale majore sunt mai mult decât edificatoare. „UE va promova progresul economic şi social în mod echilibrat şi sustenabil, în particular prin crearea unui areal fără frontiere interne, prin consolidarea economică şi a coeziunii sociale şi prin stabilirea unei uniuni economice şi monetare, inclusiv prin crearea unei monede unice. UE îşi va afirma identitatea pe scena internaţională, în particular prin implementarea unei politici comune externe şi de securitate, incluzând conturarea unei politici comune de apărare, care ar putea să conducă în timp la o apărare comună. În scopul întăririi protejării drepturilor şi intereselor naţionalităţilor statelor membre va fi introdusă cetăţenia Uniunii.” Pornind de la aceste repere definitorii, „orice ţară europeană care respectă valorile UE menţionate în Tratatul privind Uniunea Europeană şi care se angajează să promoveze aceste valori poate solicita să devină membră a UE”, după cum este menţionat chiar în documentele oficiale ale Uniunii.

Ca urmare, uşa UE este deschisă pentru statele din Balcanii de Vest. Consiliul European şi-a afirmat hotărârea de a sprijini deplin „perspectiva europeană a ţărilor din Balcanii de Vest”, cu prilejul reuniunii de la Salonic din 19-20 iunie 2003. Peste ani, în discursul său privind starea Uniunii din 2017, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, reconfirma viitorul european al ţărilor din Balcanii de Vest, atunci când afirma „dacă dorim mai multă stabilitate în vecinătatea noastră, trebuie, de asemenea, să le oferim în continuare o perspectivă credibilă de aderare ţărilor din Balcanii de Vest. Este clar că nu va mai avea loc nicio nouă extindere în timpul mandatului actualei Comisii şi actualului Parlament. Nicio ţară candidată nu este pregătită. Dar ulterior Uniunea Europeană va avea mai mult de 27 de membri”. Mai mult, în discursul privind starea Uniunii din 2018, Juncker spunea „nu ne putem îngădui să ne acordăm nici măcar un moment de răgaz în eforturile noastre de a construi o Europă mai unită. Europa poate exporta stabilitate, aşa cum s-a întâmplat cu fiecare extindere succesivă a Uniunii noastre, şi, pentru mine, fiecare nouă extindere este şi rămâne o poveste de succes pentru că am reuşit să reconciliem geografia şi istoria Europei. Dar mai rămân încă multe de făcut. Trebuie să ne definim într-un mod irevocabil atitudinea pe care o avem faţă de Balcanii de Vest. Altfel, vecinătatea noastră imediată va fi modelată de alte forţe”.

Atitudinea ceva mai rezervată a şefului executivului european, în comparaţie cu optimismul moderat afişat anterior, lipsea procesul de extindere de date concrete privind finalizarea procesului de aderare şi trimitea, mai mult sau mai puţin voalat, la prezenţa intereselor Rusiei în regiune, contrare sensului viitorului european imprimat Balcanilor de la Bruxelles. O realitate pe care idealismul european nu ştie cum să o abordeze. Un scenariu plasat în afara cadrului conceptual menţionat mai sus. Un front al confruntărilor pentru care democraţia liberală nu este pregătită. Terenul pe care inamicii democraţiei utilizează un întreg arsenal de arme pe care paradigma idealistă le consideră imorale şi inacceptabile. În fapt, este tipul de realitate care contrazice premisele esenţiale ale unui întreg eşafodaj de valori şi principii şi lasă fără răspunsuri îngrijorările oamenilor conduşi de acestea, care nu pot să nu observe că nu toată lumea este precum a lor.

Întrebarea care apare este cum privesc Balcanii de Vest toate aceste incongruenţe. Aderenţa din ce în ce mai accentuată a Rusiei la unele state din regiune este potenţată de resorturi economice, în mod special în domeniul energiei, arma pe care Moscova o foloseşte cu mare eficienţă în ultimii ani. În unele situaţii, mai ales în relaţia cu Serbia, Rusia îşi face din ce în ce mai mult simţită prezenţa şi în plan militar. Numeroasele exerciţii militare comune şi vânzările de armament către Belgrad au făcut ca aspiraţiile occidentale ale Serbiei să fie clar delimitate între o atitudine încă favorabilă pentru UE şi una total nefavorabilă în raport cu NATO.

În ultimul timp a crescut şi prezenţa Chinei în regiune. Balcanii de Vest joacă un rol central în politica de expansiune economică a Beijingului către Europa, un cap de pod pentru accesul pe pieţele bogate ale Uniunii Europene. Proiectele chinezeşti sunt gândite pentru a specula cerinţele primare ale statelor din regiune, în mod special în domeniul infrastructurii, dar şi pentru a oferi soluţii economice alternative la programele UE.

Întreg acest joc de interese supune Balcanii de Vest la o presiune extraordinară, punând sub semnul întrebării destinul occidental al celor şase state din regiune. Coliziunea intereselor celor mai activi actori străini – UE, Rusia şi China – la care se adaugă prezenţa mai mult sau mai puţin vizibilă a altor actori cu potenţial transformativ, precum Statele Unite sau Turcia, produce mai multă dezbinare decât unitate.

În acest context geopolitic complicat, este greu de spus dacă Balcanii de Vest se bucură de omogenitatea de viziune şi aspiraţii euro-atlantice, acel corpus de voinţă care să ajute întreaga regiune să păşească perfect sincronizat către poarta de acces în Uniunea Europeană. Mai mult, istoria nu este prielnică conturării unui scenariu foarte optimist privind viitorul european al întregii regiuni. Diversitatea culturală şi religioasă s-a dovedit mai degrabă un obstacol decât un argument pentru convieţuirea şi cooperarea paşnică a diverselor grupuri sociale din regiune. Probabil că una din puţinele constante ale Balcanilor de Vest a fost acumularea continuă de tensiuni, iar atunci când acestea au fost eliberate, fenomenele au fost aproape de fiecare dată însoţite de violenţă. În Balcanii de Vest, instaurarea păcii eterne la finalul Războiului Rece a fost întâmpinată, în mod paradoxal, cu război. Conflictele au însoţit dezintegrarea fostei Iugoslavii pentru aproape un deceniu şi au afectat toate republicile fostului stat federativ. Au fost redeschise răni şi create noi contradicţii, peste care s-a suprapus intervenţia în forţă a lumii occidentale.

Pe fondul coliziunilor regionale, NATO şi UE şi-au făcut simţită prezenţa prin intermediul unor operaţiuni de menţinere a păcii şi programe de reconstrucţie, care au creat percepţia lansării ireversibile a reformelor democratice. Însă populismul construit pe naraţiuni naţionaliste şi dispute teritoriale bilaterale, manifeste în configuraţii variabile, creează un climat politic de tip realist potrivnic reconcilierii. Lentoarea unor reforme este potenţată de absenţa acelui prim pas, al toleranţei şi renunţării, pe care nimeni nu vrea să îl facă, în absenţa căruia întreg plutonul regional rămâne pe loc. Statu-quoul hrăneşte neîncrederea reciprocă şi, în final, reţine avântul spre cooperarea absolut necesară accelerării schimbărilor esenţiale pentru parcurgerea traseului integrării europene. Prinsă în strânsoarea incongruenţelor paradigmatice, regiunea Balcanilor de Vest rămâne mai degrabă un „complex de securitate regională”, în acord cu înţelesul conceptului conferit de Barry Buzan, fondatorul Şcolii de la Copenhaga în studiile de securitate. Se naşte astfel o dilemă fundamentală. Cum vor putea statele din Balcanii de Vest să conlucreze natural în interiorul UE, dacă nu o pot face în mod simplu în cadrul procesului de aderare.

O concluzie ce s-ar putea desprinde din această coliziune ideatică ar fi aceea că în actualul context regional, aspiraţiile euro-atlantice ale statelor din Balcanii de Vest au motivaţii profund realiste, fiind determinate de instinctul de supravieţuire, total contrar premiselor modelului liberal pe care este clădită Uniunea Europeană. De aceea, în pofida recunoaşterii importanţei strategice a Balcanilor de Vest pentru securitatea şi stabilitatea construcţiei europene, liderii europeni au anunţat, în mod sistematic, că integrarea deplină a regiunii în Uniunea Europeană nu va avea loc într-un orizont previzibil de timp. Consecinţa este aceea că statele din Balcanii de Vest rămân captive în purgatoriu pe termen nedeterminat. Apetitul pentru integrare se va diminua în absenţa unor semnale suficient de credibile că poarta Uniunii se va deschide larg până în 2025, aşa cum fusese preconizat iniţial. Şi nu pentru unul sau două state din regiune, ci pentru toate. Altfel, interesele Rusiei, Chinei şi altor actori cu interese opuse Bruxellesului vor avea forţa să schimbe direcţia unei regiuni esenţiale pentru siguranţa şi prosperitatea întregii Europe.