Reacţia MAE la acuzaţiile Serbiei că România ar fi blocat un transport de armament pe Dunăre
Ana PetrescuMinisterul de Externe vine cu precizări referitoare la acuzaţiile Serbiei potrivit cărora România ar fi blocat un transport de armament pe Dunăre. Reprezentanţii MAE spun că transportul a fost blocat prin aplicarea sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană Rusiei.
„Conform normelor aplicabile, pentru eliberarea unei licenţe de tranzit pentru un transport cu produse militare (potrivit legii, licenţa poate fi emisă numai în favoarea unui operator român) se impune îndeplinirea unor condiţii, între care se numără şi aceea ca serviciul oferit de operatorul român, în baza licenţei de tranzit, să nu servească direct sau indirect unei persoane fizice sau juridice, unei entităţi sau organism din Federaţia Rusă sau în scopul utilizării în Federaţia Rusă (în conformitate cu Decizia 2014/512/PESC a Consiliului UE privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile F. Ruse de destabilizare a situaţiei în Ucraina, care este parte a dreptului intern al României)”, a transmis MAE, printr-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.
Reprezentanţii ministerului mai spun că „aceasta condiţie nu a fost îndeplinită in situaţia in atenţie, astfel încât o astfel de licenţa nu ar fi fost posibil a fi emisă de autoritatea română competentă”.
Serbia a acuzat România că a încălcat Convenţia privind navigaţia pe Dunăre, după ce ar fi blocat un transport de vehicule blindate şi tancuri provenite din Rusia, relatează Sputnik Moldova.
Aproximativ 30 de tancuri T-72B3 şi 30 de vehicule blindate BRDM-2 erau transportate din Rusia în Serbia, pe Dunăre. Informaţia ar fi fost confirmată de Miroslav Lazanki, un jurnalist de la Belgrad şi de un deputat din Parlamentul sârb.
„Tancurile şi vehiculele blindate au fost reparate şi modernizate, dar a apărut o problemă cu transportul lor. Cea mai ieftină cale de transfer dinspre Rusia către Serbia este pe Dunăre. Dunărea este o arteră de transport internaţional, iar Serbia şi Rusia sunt părţi ale Conveniei din 1998 privind regimul navigaţiei pe Dunăre. Articolul 27 al Convenţiei prevede că un stat poate inspecta o încărcătură transportată prin sectorul său al Dunării, dar nu poate împiedica trecerea ei. Această prevedere se aplică oricărui tip de încărcătură, atât civilă, cât şi militară. Nu există nicio prevedere în Convenţia Dunării care să interzică un transport legal şi convenit de arme de-a lungul Dunării”, a declarat Miroslav Lazanski, potrivit Sputnik Moldova.
Serbia ar fi trebuit să primească din partea Rusiei şase avioane de vânătoare MIG-29 modernizate, 30 de tancuri T-72B3 şi 30 de vehicule blindate BRDM-2 reparate şi modernizate, dar şi câte patru elicoptere MI-17 şi MI-35, mai notează site-ul postului Sputnik, adăugând că autorităţile ruse au anunţat că toată tehnică militară a fost transportată pe cale aeriană, ajungând la Belgrad pe 23 iulie.