Răzvan Pîrcălăbescu, director general Romarm: „Majoritatea celor 15 filiale sunt în prag de faliment”. Romarm cere restructurare şi comenzi pe termen lung

„Majoritatea celor 15 filiale sunt în prag de faliment: fără comenzi interne, cu obligaţii costisitoare, utilaje menţinute în funcţiune pentru caz de război, pază”, spune el.

Romarm are 15 filiale şi o sucursală de cercetare-dezvoltare. În forma actuală, fiecare filială are propria structură de conducere, iar acest model este considerat prea costisitor de conducerea holdingului.

„Astăzi există 15 directori generali, 15 directori economici, 15 consilii de administraţie. Sunt costuri fără plusvaloare”, declară Răzvan Pîrcălăbescu. Planul de restructurare propus de conducerea Romarm presupune reducerea numărului de subsidiare şi integrarea mai bună a activităţilor. Pîrcălăbescu susţine, însă, că restructurarea nu trebuie confundată cu o simplă reducere de personal.

„Restructurarea nu înseamnă concedieri, ci retehnologizare”, adaugă el.

Una dintre problemele majore ale industriei este faptul că multe dintre fabrici funcţionează cu echipamente vechi de zeci de ani. Un exemplu este Fabrica de Arme de la Cugir.

„La Cugir avem 900 de angajaţi. O linie de producţie cere aproximativ 500 de oameni, o linie nouă ar cere 50, cu productivitate mult mai mare şi fără accidente de muncă.”

Directorul Romarm spune că problemele de la Cugir nu sunt provocate neapărat de lipsa comenzilor.

„Problemele de la Cugir vin din echipamentele învechite, nu din lipsa comenzilor. Comenzile sunt foarte mari.”

Situaţia este diferită de la o filială la alta. Unele companii au reuşit să crească puternic cifra de afaceri, în timp ce altele continuă să înregistreze pierderi. aProblema comună este lipsa unei strategii de comenzi pe termen lung.

În emisiunea Cine te apără?, Pîrcălăbescu a susţinut că Ministerul Apărării nu a dat în 2026 comenzi noi fabricilor Romarm.

„Aceeaşi întrebare ne-o punem şi noi zilnic: Ministerul Apărării nu a dat nicio comandă anul acesta la fabricile Romarm”, spune el, întrebat de ce nu are contracte cu Armata Română.

Potrivit acestuia, compania ajunge astfel să depindă în mare măsură de exporturi şi de contracte mai mici cu alte instituţii ale statului.

„Romarm are 5.000 de specialişti, generează locuri de muncă şi taxe şi trăieşte doar din export şi din vânzări mici către alte ministere de forţă.”

Situaţia trebuie privită şi din perspectiva contractelor existente şi a întârzierilor de livrare. Problema industriei nu este doar dacă există sau nu o comandă, ci dacă există un flux de contracte suficient de predictibil pentru ca fabricile să poată investi şi păstra personalul calificat. Un exemplu este Uzina Mecanică Bucureşti, implicată în programul Piranha 5.

Fabrica a investit în capacităţi şi în pregătirea oamenilor pentru program. Potrivit lui Pîrcălăbescu, lipsa unei continuităţi a comenzilor poate pune în pericol tocmai resursa umană formată în jurul programului.

„Dacă MApN comandă mâine Piranha 5, se poate livra, dar peste 1-2 ani nu va mai fi posibil, pentru că forţa de muncă calificată nu poate fi ţinută fără contracte”, declară acesta.

Este una dintre marile probleme ale industriei de apărare: oamenii specializaţi nu pot fi angajaţi şi păstraţi doar în perioadele în care statul lansează comenzi.

Formarea unui specialist durează ani, iar pierderea acestuia înseamnă pierderea unei competenţe pe care compania nu o poate recupera rapid. De aceea, directorul Romarm vorbeşte despre necesitatea unui plan de înzestrare multianual.

„Este nevoie de un plan de înzestrare pe 4-5-10 ani.”

Un astfel de plan ar permite fabricilor să ştie ce produse vor fi comandate, în ce cantităţi şi pe ce perioadă. Ar permite, de asemenea, investiţii în echipamente şi recrutarea unor generaţii noi de specialişti. Problema nu este însă doar economică.

Industria de apărare trebuie să fie capabilă să răspundă rapid în cazul unui conflict, iar păstrarea unor capacităţi industriale în stare de funcţionare presupune costuri chiar şi atunci când nu există comenzi.

Pîrcălăbescu spune că unele fabrici trebuie să menţină utilaje, infrastructură şi servicii de pază tocmai pentru situaţii de criză. În acest context, conducerea Romarm consideră că statul trebuie să decidă ce capacităţi doreşte să păstreze şi să le finanţeze corespunzător.

„Orice decizie, bună sau rea, e mai bună decât lipsa de decizie.”