Războiul viitorului va fi în marile oraşe ale lumii?

Aşa cum ne-au obişnuit, SUA au activitate de pionierat şi în acest domeniu. Militarii americani estimează că sunt şanse mari ca Pentagonul să fie implicat în viitor în operaţii militare în mega-oraşe. Se apreciază, totodată, că forţele americane nu sunt pregătite în acest moment pentru astfel de operaţii. În acest sens au fost iniţiate, studii de cercetare, pentru producerea de platforme de armament şi sprijin sofisticate şi se fac progrese în construirea de facilităţi adecvate pentru instruirea trupelor.

Mega-oraşele. 

Conceptul defineşte zonele urbane cu o populaţie de peste 10 milioane de locuitori (şi o densitate urbană de cel puţin 2000 de locuitori / kilometru pătrat). Tendinţa de urbanizare s-a manifestat pregnant în ultimul secol şi continuă accelerat şi în prezent. Dacă în anul 1900 doar 15% din populaţia lumii locuia în oraşe, în prezent gradul de urbanizare este de peste 50%, iar până în anul 2050 se estimează că 70% din populaţia globului va locui în zone urbane.

Potrivit unui studiu întocmit de Euromonitor International (Megacities: Developing Country Domination), în 2018 existau 33 de mega-oraşe, dintre care doar şapte se aflau în statele dezvoltate. Cea mai mare concentrare era în Asia, cu şase astfel de oraşe în China şi alte patru în India. Până în anul 2030 alte şase localităţi vor ajunge la statutul de mega-oraş (doar unul, Chicago, în ţările dezvoltate). Dintre acestea, două vor fi din Africa, Dar-es-Salaam şi Luanda, care se vor alătura celor trei existente (Cairo, Lagos şi Kinshasa).

Mega-oraşele nu au un caracter omogen, existând diferenţe evidente între oraşe ca Tokyo şi Seul, dominate de zgârie-nori şi cu o infrastructură demnă de mileniul 3 şi oraşe ca Dacca / Dhaka şi Kinshasa, dezvoltate în zone de deltă, cu infrastructură precară, cu acces limitat la serviciile publice şi cu o întindere mult mai mare pe orizontală. Pe de altă parte există şi multe trăsături comune: criminalitate extrem de ridicată, trafic congestionat, rată mare a şomajului.

Aceste particularităţi ale mega-oraşelor creează mari probleme pentru structurile de planificare militară. Acestea tind, atunci când sunt puse în faţa unei astfel de probleme, să evite problema şi să recomande evitarea şi izolarea acestora. Acest lucru nu este însă totdeauna posibil. Dimpotrivă, angajamentele militare în mediu urban ar putea fi cruciale pentru obţinerea succesului în operaţii împotriva organizaţiilor teroriste, care îşi găsesc cu uşurinţă adăpost în labirintul terestru şi subteran al unui mega-oraş.

Provocările mega-oraşelor pentru militari.

În primul rând, trebuie luate în calcul considerentele de drept al războiului, legile conflictului armat impunând restricţii considerabile, de natură a diminua semnificativ opţiunile pe care le au la dispoziţie comandanţii militari. Într-un oraş de asemenea dimensiuni este dificil să izolezi adversarul, forţe armate regulate sau terorişti, de populaţia civilă.

Informaţiile. Într-un astfel de mediu, obţinerea informaţiilor prin metodele clasice nu mai este la fel de eficientă. Cercetarea şi supravegherea sunt îngreunate considerabil, iar obţinerea de informaţii din mediul electronic cu platforme terestre este discutabilă, propagarea greoaie a undelor în zone cu obstacole impunând recurgerea, eventual, la platforme aeriene SIGINT. Dar şi acestea din urmă au limitele lor, având o anumită autonomie şi fiind de multe ori dependente de condiţiile meteo. Creşte, în aceste condiţii, importanţa HUMINT, informaţii obţinute din surse umane, iar cooptarea în forţele armate de elemente originare din zona viitoarelor operaţii devine un element esenţial.

Comanda şi controlul. Descentralizarea comenzii şi controlului este esenţială, micile unităţi (pluton, chiar grupă) găsindu-se adesea în situaţia de a lupta izolat, fără îndrumarea eşaloanelor superioare şi cu un minimum de comunicaţii şi sprijin.

Manevra. Configuraţia spaţială a mega-oraşului presupune că forţele vor trebui să lupte, concomitent, în trei dimensiuni: aeriană, în clădiri care au adesea peste 100 de etaje; terestră, pe suprafeţe care depăşesc adesea 1000 de kilometri pătraţi; subterană, în reţele de metrou şi canalizare care se întind pe zeci şi sute de kilometri. Manevrele forţelor, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, sunt anevoioase şi efortul fizic este considerabil. Oraşul trebuie lăsat să funcţioneze, altfel s-ar crea situaţii umanitare imposibil de gestionat de către militari. Aparatul administrativ are dimensiuni apreciabile într-un mega-oraş, iar evoluţia acestuia creează probleme. Mişcarea zilnică a populaţiei active, de obicei dinspre periferie către zona centrală, este un alt factor care trebuie neapărat luat în calcul.

Sprijinul cu foc. Este evident că sistemele de lovire clasice, bazate pe armament convenţional, nu sunt adecvate, dacă se doreşte evitarea victimelor din rândul populaţiei civile, fiind nevoie de sisteme de armament de înaltă precizie şi chiar recurgerea la armament neletal, cu care s-ar putea acţiona nediscriminatoriu, acolo unde este imposibilă identificarea pozitivă a inamicului şi separarea lui de non-combatanţi. În acelaşi timp, trebuie ţinut cont, după experienţa ultimelor războaie, că adversarul nu ţine întotdeauna cont de dreptul internaţional umanitar, aşa cum este cazul statelor membre NATO, şi nu va ezita să folosească orice tip de acţiune şi de armament pentru a-şi atinge obiectivele.

Alte probleme care trebuie luate în calcul sunt comunicaţiile, deficitare în zonele urbane cu clădiri înalte sau în acţiunile care se desfăşoară în subteran. Sprijinul logistic este, de asemenea, dificil de realizat, micile unităţi trebuind să ia în calcul posibilitatea de a acţiona cu provizii şi muniţii puţine pentru perioade lungi de timp.

Cum se pregătesc Statele Unite ale Americii să lupte în mega-oraşe?

Forţele armate ale SUA nu sunt pregătite pentru un astfel de război. Aceasta este opinia cvasi-unanimă a înalţilor oficiali militari americani, mai ales după experienţele neplăcute din Somalia (Mogadishu) şi Irak (Bagdad, Fallujah în 2003 şi, mai recent, Mosul, localităţi care, pe deasupra, nici nu pot fi comparate cu mega-oraşele în care americanii se presupune că vor lupta în viitor).

În anii 90, Forţele Navale americane (US Navy) au fost primele care au conştientizat faptul că migraţia urbană către litoral şi aglomerarea în mega-structuri / mega-oraşe vor determina o schimbare de paradigmă în abordarea operaţiilor maritime: tranziţia de la operaţii în largul mării către operaţii întrunite în zonele de litoral, în care Marina să aibă mai degrabă rol de sprijin. Iar Corpul puşcaşilor marini americani (US Marine Corps / USMC), vârful de lance al SUA în operaţiile din zonele de litoral, s-a alăturat Marinei. În anul 1999, generalul Charles Krulak, pe atunci comandantul USMC, a devenit faimos prin conceptul ”three block war”. Potrivit lui Krulak, puşcaşii marini trebuiau să se pregătească pentru a conduce, într-un spaţiu fizic de numai trei cvartale, trei tipuri de operaţii diferite: acţiuni militare convenţionale, operaţii de menţinere a păcii, operaţii de sprijin umanitar. Krulak nota: ”Până în 2020, optzeci şi cinci la sută din locuitorii planetei se vor înghesui în oraşe de coastă – oraşe cărora le lipseşte, în general, infrastructura pentru a susţine o populaţie în creştere. În aceste condiţii, tensiuni îndelung mocnite, etnice, naţionaliste şi economice, vor exploda şi va creşte, astfel, potenţialul de crize care să necesite intervenţia SUA”.

Mai nou, şi forţele terestre americane (US Army) iau în calcul pregătirea trupelor pentru războiul viitorului. În octombrie 2016, generalul Mark Milley, comandantul US Army, se arăta îngrijorat de ”urbanizarea rapidă”, aprecia că forţele terestre americane s-au pregătit 241 de ani doar pentru lupta în zone rurale şi afirma: "În viitor, pot spune cu un mare grad de încredere, că armata americană va trebui, probabil, să lupte în zone urbane. Trebuie să încadrăm, organizăm, instruim şi echipăm forţele pentru operaţii în zone urbane, în zone cu mare densitate urbană, iar acesta este un concept diferit. Nu suntem organizaţi corespunzător în prezent.”

Instruirea forţelor. Nici măcar SUA, cu bugetul enorm alocat apărării, nu dispune de poligoane şi centre de instrucţie care să simuleze cât mai realist mediul de operaţii dintr-un mega-oraş. Poligoanele din Fort Polk (Louisiana) şi Fort Irving (California) dispun de câteva machete de clădiri, dar acestea sunt prea puţine şi nu imită nici pe departe condiţiile cu care se vor confrunta militarii pe teren. Un prim pas a fost făcut prin construirea poligonului puşcaşilor marini de la Twentynine Palms (Marine Corps Air Ground Combat Center, investiţie de 170 de milioane de dolari).

Cercetare-dezvoltare. Agenţia specializată a Departamentului Apărării, DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) este implicată în mai multe proiecte, care trebuie să se finalizeze cu livrarea către Pentagon de platforme potrivite operaţiilor în mega-oraşe. Un astfel de proiect este Centralized Control for Commercial Drones (C3D), care presupune utilizarea de drone miniaturale care să se deplaseze înaintea trupelor, să se asigure că rutele de deplasare sunt sigure şi să se poziţioneze pentru a supraveghea o clădire sau o intersecţie, întreaga activitate urmând a fi desfăşurată autonom, fără implicarea elementului uman de manevră.

Un alt proiect este OFFSET (Offensive Swarm-Enabled Tactics), care urmăreşte dezvoltarea de mici roboţi tereştri şi aerieni, care să acţioneze ca o avangardă pentru elementul uman. Obiectivul urmărit ar fi cucerirea şi menţinerea timp de 4-6 ore a unei zone urbane de mărimea a opt cvartale de bloc, folosind exclusiv 250 de roboţi tereştri şi aerieni.

Aerial DRAGNET este un program care îşi propune crearea unei reţele de drone care să supravegheze de la înălţime spaţiul aerian deasupra unui mega-oraş, să distingă între dronele proprii şi cele ale adversarului, pentru a detecta oportun ameninţarea la adresa forţelor proprii.

Programul Mobile Force Protection (MFP) îşi propune găsirea de soluţii pentru apărarea convoaielor proprii împotriva dronelor adversarului, în special ale celor care nu funcţionează prin radio şi nu pot fi astfel bruiate, procedura uzitată în prezent de forţele americane.

Subterranean (SubT) Challenge vizează dezvoltarea de soluţii software pentru identificarea şi cercetarea structurilor subterane, artificiale (tuneluri, lucrări de canalizare) sau naturale (grote, peşteri).

Concluzii.

Desfăşurarea de acţiuni militare în mega-aglomerările urbane ale viitorului este, probabil inevitabilă?

Pregătirea pentru ducerea acţiunilor militare în aglomerări urbane trebuie să fie o categorie de misiune pentru care forţele armate trebuie să se pregătească. Deocamdată, cu excepţia SUA, nicio altă armată din lume nu pare foarte preocupată de schimbări doctrinare şi acţionale care să adapteze forţele militare la noul conflict.

Unde anume iau în calcul SUA un astfel de război este neclar. Dacă ne uităm la adversarii identificaţi în documentele programatice ale SUA (Rusia, China, Iran, Coreea de Nord). Totuşi, un conflict cu aceste puteri este de evitat, până la escaladarea nucleară nefiind decât un pas. Mai plauzibilă este desfăşurarea de operaţii de stabilitate în mega-oraşele africane sau din Asia de sud-est, unde există un potenţial de criză major.

Investiţia în înaltă tehnologie, în special în robotică, pare să rămână în continuare cea mai potrivită soluţie la provocările, chiar şi militare, ale viitorului.