Războiul nostru hibrid împotriva coronavirusului

Ce este războiul hibrid?

În literatura militară de specialitate, termenul de ”hibrid” este asociat mai multor sintagme precum: „război hibrid”, „conflict hibrid” şi „ameninţare hibridă”. Conflictul hibrid defineşte situaţii de criză sau de confruntare, în care, cel puţin unul dintre actorii aflaţi în conflict face apel la dimensiunea fizică a confruntării, dar şi la cea informaţională, încercând ca prin acţiuni complexe să influenţeze populaţia din zonele de conflict pentru a obţine sprijinul acesteia. Războiul hibrid reprezintă mai mult de atât. Acesta presupune angajarea simultană şi combinată a unor mijloace convenţionale şi neconvenţionale de ducere a luptei, concomitent cu utilizarea mijloacelor politice, diplomatice, economice, sociale, informaţionale pentru atingerea scopurilor politico-militare.

Războiul hibrid este un concept apărut imediat după războiul din Liban din 2006, ca o modalitate de a defini ameninţările neprevăzute cu care s-a confruntat armata israeliană în strategia defensivă a Hezbollah.

Având în vedere multiplele abordări, în teza sa de doctorat, Liviu Ioniţă propune o altă definiţie a conflictului hibrid. Mai precis, acesta afirma că este vorba de ”un conflict în care una din părţi, printr-o judicioasă organizare şi coordonare, întrebuinţează o combinaţie de capabilităţi convenţionale şi neconvenţionale, cu scopul de a crea o gamă largă de ameninţări pentru a surprinde şi disipa eforturile adversarului şi a-l pune în imposibilitatea utilizării adecvate a forţelor şi mijloacelor convenţionale”.

Strategiile de ducere a războiului hibrid permit oricărui actor să abordeze simultan, în acelaşi mediu de confruntare, ameninţări de natură diferită, concomitent cu menţinerea libertăţii de mişcare şi a iniţiativei.

”Războiul” împotriva noului coronavirus ar putea fi unul hibrid?

Luni, 16 martie, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat că ”suntem în război împotriva unui inamic invizibil”, referindu-se la virusul Covid-19. Revenind la definiţia amintită anterior, putem defini acest război ca pe unul hibrid?

Dacă ar fi să poziţionăm coronavirusul pe ”harta actorilor” războiului hibrid, acesta ar putea fi localizat între ”miliţiile înarmate” şi ”guerile”. Motivaţia ar fi că lupta cu noul coronavirus se duce cu mijloace ”convenţionale” (cum fac miliţiile), dar că informaţiile despre acest nou coronavirus sunt reduse, iar ”regulile de joc” sunt încă incomplet cunoscute (cazul guerilelor). Prin rata sa mare de contaminare, noul ”inamic” vizează două componente ale oricărei societăţi: sistemele de sănătate şi transporturile internaţionale (globalizare). Presiunile la care sunt supuse cele două domenii amintite anterior au efecte asupra economiei fiecărei ţări în parte, acţionând negativ şi asupra sistemului de relaţii economice mondiale. Din această perspectivă putem afirma ca ameninţările generate de coronavirus sunt neconvenţionale.

Definind coronavirusul ca pe o ameninţare neconvenţională specifică războiului hibrid, în primul rând, putem începe să identificăm caracteristicile acesteia şi modul în care acesta ”duce războiul împotriva noastră” şi apoi putem proiecta mecanisme defensive şi ofensive pentru a neutraliza ”inamicul nevăzut”.

În al doilea rând, clasificând virusul ca pe o ameninţare specifică războiului hibrid, putem adapta strategiile forţelor armate şi doctrinele categoriilor de forţe pentru a putea răspunde unui potenţial atac biologic ce ar putea fi lansat de un actor statal sau de unul non-statal.

Adaptarea acţiunilor de luptă cu ”inamicul nevăzut” - coronavirusul

În termeni militari, învingerea inamicului înseamnă desfăşurarea unor operaţii combinate care urmăresc uzura (epuizarea), fracţionarea şi distrugerea sau nimicirea inamicului.

Operaţiile militare combinate de uzură sunt realizate prin plasarea forţelor proprii în locurile şi momentele cele mai avantajoase astfel încât inamicul să fie supus unei presiuni crescute care să nu îi permită să îşi regenereze capabilităţile umane şi tehnice şi care să ducă, în final, la anihilarea capabilităţilor de acţiune ale acestuia. Întrucât infecţia este transportată şi răspândită de oameni, o atenţie deosebită trebuie acordată distanţării sociale. Aceasta se poate realiza prin măsuri de izolare şi carantină, dar în primul rând, se referă la o abordare responsabilă, adică de auto-izolare. Dacă auto-izolarea socială este doar o reacţie, atunci izolarea în masă ar putea fi o măsură pro-activă împotriva răspândirii acestei infecţii virale. Pe lângă distanţarea socială, plasarea forţelor şi mijloacelor în locurile şi momentele cele mai avantajoase ar putea fi tradusă în condiţiile actuale, prin direcţionarea tuturor forţelor care acţionează în lupta împotriva coronavirusului (personal medical, forţe armate, voluntari, ONG) către facilităţile medicale sau de carantină şi către asigurarea fluxurilor de aprovizionare cu echipamente şi materiale medicale şi alimente.

Al doilea tip de operaţie este fracţionarea, care urmăreşte schimbarea rapidă a condiţiilor din zona de acţiune, astfel încât inamicul să fie obligat să îşi fracţioneze forţele şi să acţioneze pe multiple planuri şi direcţii, pierzând în acest fel iniţiativa de acţiune. Dacă inamicul este coronavirusul, atunci acesta trebuie fracţionat şi izolat în ”celule mici”. Acest lucru se poate face prin închiderea spaţiilor publice precum facilităţi de învăţământ, muzee, parcuri, precum şi prin închiderea frontierelor şi limitarea deplasărilor. Toate activităţile sociale sau economice afectate de această restricţie pot fi suplinite de accesul crescut la tehnologia modernă de comunicare, care oferă posibilitatea comunicării audio, video, dar şi desfăşurarea de proiecte în comun sau transferul de documente semnate electronic. Poate că acesta este momentul în care comunicarea în mediul virtual cu autorităţile locale sau furnizorii de servicii va lua locul oficianţilor de la ghişee, iar informatizarea autorităţilor locale se va accelera. În acelaşi timp, fracţionarea se poate face prin localizarea celor infectaţi în spaţii bine delimitate care să nu permită contaminarea altor persoane.

A treia operaţie este distrugerea inamicului. În termeni militari, aceasta se referă la efectele distructive ale focului diferitelor tipuri de armament. În cazul actualei pandemii, putem spune că este vorba despre vaccinare. Aceasta este cea mai eficientă metodă de acţiune în perioada ”pre sau post-conflict” şi care are ca scop protecţia populaţiei. În actuala etapă de evoluţie a virusului, crearea şi testarea unui vaccin implică o resursă financiară şi de cercetare semnificativă. Dar ce trebuie făcut dacă nu există încă un vaccin? Revenind la exemplele militare, trebuie să vedem ce măsuri au fost utilizate în acţiunile de luptă atunci când nu a existat suficientă muniţie sau aceasta nu a fost compatibilă cu obiectivele care trebuiau lovite? Fiecare muniţie disponibilă a fost utilizată neconvenţional pentru a înlocui muniţia indisponibilă temporar. În cazul coronavirusului, identificarea unor scheme de tratament la nivel local sau naţional în care sunt utilizate medicamentele disponibile ar ajuta la ”înfrângerea actualului inamic”, iar schimbul de informaţii despre schemele de tratament de succes ar trebui făcute publice.

Concluzii, hibride şi ele

Măsurile luate de China au fost logice şi adecvate, iar sistemul de monitorizare a populaţiei din această ţară, coroborat cu mentalitatea confucianistă, au ajutat la identificarea celor infectaţi, la crearea condiţiilor adecvate pentru izolare, realităţi care au făcut posibilă localizarea şi stoparea răspândirii noului coronavirus. Nu acelaşi lucru se întâmplă în ţările democratice, unde restrângerea unor libertăţi sau renunţarea de bunăvoie la acestea nu sunt foarte bine acceptate de populaţie.

Criza coronavirusului a scos la iveală şi diferitele mentalităţi ale naţiunilor, aspecte precum solidaritatea şi disponibilitatea de a ajuta (sau absenţa acestora). Toţi aceşti factori sunt cruciali în situaţiile de criză şi în conflictele militare, mai ales în cadrul alianţelor.

Aşadar, există motive întemeiate pentru care viruşii pot fi comparaţi cu ameninţările neconvenţionale, iar luptele împotriva diferitelor epidemii sau pandemii pot fi denumite în sens figurate ”războaie”.

Până la urmă toţi putem trage concluzii şi învăţa din astfel de experienţe, fie că suntem politicieni, personal medical, auxiliar, economişti, poliţişti, militari sau simpli cetăţeni. Totul este să învăţăm şi să nu uităm.