30 iulie 2025

Războiul dronelor scoate din luptă tancul

Florin Jipa

Războiul de aproape trei ani şi jumătate al Rusiei în Ucraina a început cu mari manevre de blindate, cu atacuri cu mari unităţi de tancuri şi se desfăşoară acum mai mult static, cu asalturi pe jos sau motociclete, în condiţiile în care tancurile au devenit ţinte uşoare pentru operatorii de drone.

Sursă foto: X

Cât de mult ne-ar place tancurile, cu forţa brută pe care o degajă, cu puterea de foc mare dată de tun şi mitralierele grele, această maşină de luptă complexă, indispensabilă după Al Doilea Război Mondial, începe să-şi piardă din importanţă odată cu războiul dronelor.

Şeful noii categorii de forţe din ucraina, a sistemelor de drone, Robert Broudi „Magyar” declara cu puţin timp în urmă, la o conferinţă în Germania, că „şi cel mai avansat tanc din lume poate fi scos din luptă cu o dronă de 300 de dolari”.

Pe de altă parte, un alt expert ucrainean, de data aceasta în blindate, Hennadii Khirhii, directorul companiei UkrArmoTech, declara în urmă cu câteva zile la expoziţia de arme din Turcia, IDEF 2025, că războaiele din prezent şi viitor vor fi dominate de drone, dar cât timp militarii vor fi pe câmpul de luptă aceştia au nevoie de blindate pentru a fi duşi pe linia frontului.

În aceste condiţii, când România are în plan să cumpere 300 de tancuri, după ce a mai semnat un contract pentru 54 de Abrams, pentru un miliard de euro, este important să ne gândim ce fel de tancuri avem nevoie: cele prezente şi vulnerabile, sau aşteptăm următoarea generaţie cu sisteme suplimentare de protecţie?

Un tanc protejează echipajul, în primul rând, cu blindajul. La acesta s-au adăugat sisteme de grilaje metalice antidrone. Cele mai moderne au şi echipamente de bruiere a dronelor şi chiar sisteme active de distrugere a dronelor, folosind radare şi proiectile, precum Trophy al Israelului.

Sunt în dezvoltare, însă, şi blindate cu sisteme laser împotriva dronelor, precum Strykerul american, care a integrat un laser de 50 KW, care poate distruge drone, proiectile şi rachete, conform declaraţiei din 2024 a generalului Randy George.

Este greu de spus în acest moment care va fi viitorul tancului, iar România, din păcate, trebuie să ia o decizie rapidă privind modernizarea flotei de tancuri, fiind singura ţară din NATO care mai foloseşte tancurile T-55.