04 decembrie 2023

Războiul din Ucraina, ziua 659. A intrat râca între ucraineni: Primarul Kievului îl atacă pe Zelenski

Daniel Contescu

Sursă foto: Mediafax
 

Zelenski: Să lucrăm cu aliaţii la noi pachete de ajutor militar

„Ne pregătim deja pentru săptămâna viitoare, ceea ce, fără îndoială, va întări ţara noastră, în special capacităţile complexului nostru militar-industrial”. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus acest lucru într-o postare pe X. „Lucrăm cu partenerii noştri la noi pachete de ajutor militar şi ne pregătim să ne consolidăm în continuare apărarea antiaeriană, care rămâne prioritatea noastră neschimbată”, a continuat el. „Şi vom răspunde şi terorii ocupanţilor împotriva poporului nostru. Întotdeauna răspundem”, a conchis Zelenski, aseară.

Primarul Kievului îl atacă pe Zelenski: a dat informaţii care nu corespundeau realităţii

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a lansat un atac asupra preşedintelui ucrainean Zelenski, într-un interviu acordat programului de ştiri elveţian 20 Minuten, difuzat atât în ​​Rusia, cât şi în Ucraina. „Oamenii se întreabă de ce nu am fost mai bine pregătiţi pentru acest război. Pentru că Zelenski a negat până la final că se va ajunge la asta”, a spus Klitschko în interviu.

„Au fost prea multe informaţii care nu corespundeau realităţii”, a spus fostul campion mondial la box, în vârstă de 52 de ani, acuzându-l pe preşedinte de „greşeli” şi făcând un apel la onestitate cu privire la situaţia reală din Ucraina după invazia rusă. „Zelenski plăteşte pentru greşelile pe care le-a făcut – a spus Klitschko – Desigur că putem minţi oamenii şi partenerii noştri, dar nu o putem face pentru totdeauna”, a adăugat el, oferind în acelaşi timp sprijin clar şefului de cabinet ucrainean, Generalul Valeri Zalujnîi, care în urmă cu o lună a fost criticat pentru că a spus că războiul a ajuns într-un impas. „A spus adevărul”, a spus Klitschko în interviu.