Războiul din Ucraina, ziua 633. SUA pompează armament pentru forţele Kievului / Nici ţările baltice nu stau deoparte, în prag de iarnă
Daniel ContescuEuropa şi SUA nu contenesc în ajutorul oferit Ucrainei, mai ales că iarna bate la uşă pe front.
Casa Albă anunţă o conferinţă privind industriile de apărare dintre SUA şi Ucraina
SUA vor găzdui o conferinţă de bază a industriei de apărare, în perioada 6-7 decembrie, pentru a reuni reprezentanţii guvernului şi a industriei din SUA şi ucraineană şi pentru a explora oportunităţile de coproducţie şi alte cooperări industriale în Ucraina. Iniţiativa, explică Casa Albă într-un comunicat, face parte din eforturile americane de „creştere semnificativă a producţiei de arme pentru a sprijini lupta Ucrainei pentru libertate şi securitate”. Vor participa reprezentanţi ai Consiliului de Securitate Naţională şi ai Departamentelor de Stat, Comerţ şi Apărare, precum şi omologii ucraineni din Biroul Preşedintelui şi Ministerele Apărării, Industriei Strategice şi Afacerilor Externe. „Această conferinţă urmează Forumul internaţional al industriilor de apărare găzduit de Ucraina pe 29 septembrie şi consolidează angajamentele pe termen lung ale SUA faţă de baza industrială de apărare a SUA, redresarea economică a Ucrainei şi angajamentul comun de a consolida cooperarea industrială, în domeniul armamentului şi al securităţii dintre ambele naţiuni.” se spune în declaraţie.
Preşedintele Parlamentului Estoniei vizitează Finlanda
Preşedintele Parlamentului Estoniei, Lauri Hussar, s-a întâlnit astăzi la Helsinki cu omologul său finlandez, Jussi Halla-aho, cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, şi cu prim-ministrul ţării scandinave, Petteri Orpo. În timpul discuţiilor cu înalţi oficiali ai Finlandei, Hussar a subliniat importanţa schimbului de informaţii şi a cooperării bilaterale pentru a proteja infrastructura subacvatică critică din Marea Baltică şi a rezista utilizării migranţilor de către Rusia ca armă hibridă.
Lituania şi Estonia trimit noi ajutoare Ucrainei, pentru a face faţă iernii
Ministerul Apărării al Lituaniei a trimis un nou pachet de ajutor forţelor armate ucrainene. Noul pachet, conceput pentru a sprijini Ucraina în perioada de iarnă, constă în generatoare electrice cu capacitatea de a funcţiona până la -30°C, paturi de tabără şi raţii de alimente liofilizate. Tot astăzi, Estonia a donat Ucrainei patru autobuze destinate oraşelor Harkov şi Jytomir. „Ucrainenii au dat dovadă de rezistenţă şi curaj în a rezista agresiunii ruse, iar ajutorul nostru umanitar are ca scop să-i sprijine chiar şi acum”, a declarat ministrul de externe la Tallinn, Margus Tsahkna.