11 aprilie 2019

RĂZBOIUL – CALEA SPRE PACEA LIBIANĂ?

Claudiu Nebunu

Mareşalul Khalifa Haftar a declanşat o amplă operaţiune pentru a cuceri capitala Libiei. Trupele lui Haftar au ajuns la periferia oraşului Tripoli şi încearcă să înainteze spre centrul capitalei… Guvernul recunoscut internaţional şi-a mobilizat trupele şi a lansat o contraofensivă pentru a apăra oraşul. Lupte, bombardamente, zeci de morţi, sute de răniţi, câteva mii de refugiaţi... Marile puteri nu au reuşit să ajungă la o poziţie comună, dovadă că situaţia ţine de un joc internaţional complicat... Posibile scenarii de evoluţie: începutul unei catastrofe în Libia sau o simplă încercare a generalului Haftar de a-şi testa adversarii? Să fie războiul calea spre pace sau doar o repoziţionare în vederea unor negocieri viitoare?

Sursă foto: Mediafax

Libia – din nou în flăcări...

După o perioadă de relativă acalmie, confruntările dintre cele două tabere care îşi dispută autoritatea în Libia (Vest – Guvernul Acordului Naţional / GAN, recunoscut internaţional, instalat la Tripoli, respectiv Est – Camera Reprezentanţilor / Parlamentul de la Tobruk) au izbucnit din nou, în pofida unor semnale care dădeau o rază de speranţă normalizării situaţiei (mai multe despre ceea ce se întâmplă în Libia, eforturi de soluţionare a conflictului, precum şi despre provocările care stau în calea reconcilierii într-o analiză MAS).

Săptămâna trecută (joi, 4 aprilie), mareşalul Khalifa Haftar, comandantul Armatei Naţionale Libiene (ANL), forţa armată a taberei estice, a anunţat (printr-o înregistrare audio postată on-line) lansarea unei campanii militare pentru preluarea controlului asupra capitalei libiene, Tripoli. Imediat după anunţ, biroul său de presă a postat o înregistrare video în care apăreau zeci de vehicule blindate cu însemnele ANL în marş spre capitală („Tripoli va cădea în 48 de ore”, declarau membri ai ANL).

Vineri (5 aprilie), trupele lui Haftar au ajuns în suburbiile capitalei libiene şi au preluat controlul asupra Aeroportului Internaţional Tripoli (infrastructură scoasă din uz ca urmare a distrugerilor suferite în luptele din 2014).

Tabăra vestică a părut a fi luată prin surprindere. GAN a încercat să mobilizeze diverse miliţii în sprijin pentru a apăra capitala şi, în cele din urmă, sâmbătă a executat prima lovitură aeriană asupra forţelor lui Haftar. ANL a ripostat cu executarea unui raid aerian asupra periferiei sudice a Tripoli. GAN a dispus redislocarea de trupe şi tehnică din zona Misrata şi Zawiya (miliţii islamice) în capitală şi a anunţat trecerea la contraofensivă (cu numele „Vulcanul mâniei”) pentru „a curăţa toate oraşele libiene de agresori”.

Duminică au avut loc lupte violente în apropierea capitalei libiene, nefiind admisă nici măcar o perioadă de armistiţiu pentru evacuarea morţilor şi răniţilor. Luptele au continuat şi la începutul acestei săptămâni. Cel puţin 47 de persoane au murit şi alte 181 au fost rănite în confruntările militare din zona capitalei Tripoli, a anunţat marţi (08 aprilie) Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). De asemenea, peste 3.400 de persoane au fost evacuate, a anunţat Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

În pofida gravităţii situaţiei şi a riscului de escaladare a conflictului libian în noi confruntări sângeroase, răspunsul comunităţii internaţionale a fost mai degrabă neconvingător. Consiliul de Securitate al ONU a încercat să adopte o declaraţie prin care să-i ceară mareşalului să-şi oprească ofensiva, dar Rusia a blocat demersul, solicitând ca apelul să vizeze toate forţele libiene, nu numai pe cele ale lui Haftar. Franţa şi Rusia au insistat pentru o minimă presiune asupra forţelor ANL.

Statele Unite sunt „profund preocupate” de luptele din apropiere de Tripoli şi lansează un apel la „încetarea imediată” a ofensivei lansate asupra capitalei libiene de mareşalul Khalifa Haftar, a declarat duminică secretarul de stat american, Mike Pompeo. În acelaşi timp, Washingtonul şi-a retras o parte din trupele dislocate în Libia.

Din cauza informaţiilor contradictorii venind dinspre ambele tabere, este dificil a şti ceea ce se întâmplă în realitate în teren. În acest moment, ceea ce pare a fi aproape clar este faptul că Haftar a beneficiat / beneficiază de un sprijin extern suficient pentru campania sa. Rezultatul va depinde de ceea se va întâmpla în săptămânile următoare.

De ce a atacat Haftar acum?

În pofida unei reduceri a confruntărilor armate dintre cele două tabere, chiar cu unele semnale încurajatoare privind rezolvarea conflictului prin negocieri, o operaţie a forţelor ANL de preluare a controlului asupra întregului teritoriu libian, în principal asupra capitalei, a rămas o variantă viabilă de acţiune pentru tabăra estică.

În perspectiva Conferinţei Naţionale sub egida ONU, planificată pentru mijlocul acestei luni (14-16 aprilie), Haftar s-a grăbit să-şi maximizeze câştigurile teritoriale şi, implicit, pârghiile asupra oponenţilor din GAN.

După preluarea controlului total asupra Benghazi (estul Libiei) în 2017, anul trecut Haftar a acţionat constant pentru extinderea teritoriilor aflate sub controlul Tobrukului, în paralel cu angajarea de convorbiri cu GAN sub medierea unor diverşi actori externi.

La începutul acestui an, forţele sale au lansat o operaţiune pentru preluarea controlului asupra marilor câmpuri petrolifere din sud. La sfârşitul lunii ianuarie, membrii ANL au intrat în Sabha, cel mai mare oraş din sudul Libiei. Controlând peste două treimi din teritoriul naţional, mareşalul şi-a întors privirea spre Tripolitania (vestul Libiei) şi spre capitala Tripoli.

Nemulţumirile sociale şi demonstraţiile din Algeria i-au oferit o fereastră de oportunitate pentru a lansa operaţiuni militare împotriva GAN. Preocupate de posibilitatea extinderii conflictului din Libia dincolo de graniţe, autorităţile algeriene au sprijinit o soluţie politică în ţara vecină, găzduind chiar câteva întâlniri între actorii interni libieni. Pentru Alger, GAN şi miliţiile islamiste din Libia trebuie să fie incluse în orice formulă de reglementare a conflictului pentru a asigura stabilitatea ţării. Astfel, acţiunile lui Haftar cu scopul de prelua controlul asupra întregului teritoriu au fost percepute drept periculoase şi cu potenţial destabilizator. Mai mult, prin prisma statutului de lider al Africii de Nord, Algerul îi percepe pe susţinătorii lui Haftar – Egipt, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Arabia Saudită – drept inamici geopolitici şi se opune consolidării influenţei acestora în Libia prin intermediul mareşalului.

Dată fiind influenţa politică şi militară algeriană în regiune, Haftar a evitat până acum desfăşurarea de acţiuni în apropierea graniţelor algeriene şi a menţinut deschise canalele de comunicare cu autorităţile acestei ţări. Măsurile adoptate de fostul preşedinte algerian, Abdelaziz Bouteflika, la mijlocul anului trecut, de îndepărtare a unor oficiali de rang înalt din aparatele de securitate şi militar, precum şi protestele izbucnite în februarie 2019 i-au oferit lui Haftar oportunitatea de a-şi lansa campania militară expansionistă, fără a se teme de reacţia Algerului.

Haftar a primit, de asemenea, probabil, undă verde şi din partea susţinătorilor externi. Nu (mai) este niciun secret că Egiptul, EAU, Arabia Saudită, Iordania şi, din ce în ce mai mult, Rusia şi Franţa, au oferit sprijin politic şi militar taberei estice. Este destul de puţin probabil ca aceşti „aliaţi” să nu fi fost informaţi de campania împotriva taberei vestice.

Răspunsul „timid” al comunităţii internaţionale la acţiunile sale ofensive – care au fost lansate chiar pe timpul vizitei în capitala libiană a Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, pentru pregătirea conferinţei naţionale – demonstrează că mai multe ţări decât susţinătorii declaraţi îl consideră pe mareşal mai mult parte a soluţiei pentru stabilizarea Libiei decât un factor destabilizator.

În acelaşi timp, Haftar speră că va capitaliza nemulţumirile crescânde ale populaţiei din vestul Libiei. Situaţia din Tripoli, ca şi din alte oraşe libiene, s-a deteriorat constant. Criminalitatea, insecuritatea şi corupţia sunt la cote înalte, în timp ce condiţiile de viaţă s-au înrăutăţit semnificativ pe fondul prăbuşirii situaţiei economice şi a serviciilor sociale şi de sănătate. Capitala este împărţită de câteva miliţii în zone de influenţă, iar aparatul administrativ al GAN este ineficient şi corupt. Speculând o oarecare revenire a unor sentimente nostalgice după perioada Gaddafi, Haftar încearcă să se promoveze drept un lider militar puternic care poate să reconcilieze ţara şi să reinstaureze stabilitatea şi ordinea („salvatorul Libiei”).

Interese şi interese...

Franţa şi Italia, foste puteri suzerane pe diferite părţi ale teritoriului libian, sunt ţările care au cele mai mari interese în Libia, situaţie demonstrată de implicarea lor accentuată în rezolvarea conflictului, dar cu perspective diferite. Pe lângă petrol, pentru francezi problema libiană este şi o chestiune de onoare. Italienii sunt puternic afectaţi de fluxul de migranţi. Totuşi, în pofida  a numeroase negocieri, cele două ţări nu reuşesc să găsească un numitor comun şi să colaboreze în Africa, fiecare urmărind propriile interese şi încercând să-şi saboteze adversarul.

Dar şi Rusia ţinteşte cea mai mare resursă de petrol din Africa şi, alături de Egipt, acţionează în vederea creşterii influenţei în zonă. Sunt cunoscute relaţia dintre Moscova şi Tobruk şi întâlnirile dintre mareşal şi oficiali ruşi.

Dintre marile puteri, niciuna nu-şi doreşte (cel puţin declarativ) un conflict militar în Libia. Se pare, astfel, că mareşalul Haftar are totuşi putere şi sprijin, altfel ar rămâne izolat şi n-ar mai reuşi să lanseze atacuri spre Tripoli. Chiar dacă rămâne de partea mareşalului Haftar, Moscova a anunţat că este nevoie de o soluţie pentru pace. Un eventual succes al ofensivei lansată de Haftar şi impunerea controlului mareşalului asupra întregii ţări ar putea fi una.

Nu mai este o noutate caracterul duplicitar al acţiunilor Moscovei, exersat în alte zone geografice, nefiind exclus să aplice aceeaşi tactică şi în Libia.

Ce urmează?

Situaţia în teren se schimbă rapid şi evoluţia acesteia este practic impredictibilă, dar, în acest moment, sunt cel puţin trei scenarii posibile pentru ce va urma în Libia.

Primul - ofensiva asupra Tripoli se poate transforma într-un conflict prelungit, similar celui de la Bengazi, care a durat trei ani. Această evoluţie va afecta semnificativ populaţia şi infrastructura şi ar putea spulbera speranţele lui Haftar de a intra în capitală ca popularul şi mult-aşteptatul salvator.

Al doilea - mareşalul va obţine o victorie rapidă, dar depinde de abilitatea lui Haftar de a câştiga sprijinul unor miliţii adverse şi de a le alătura forţelor sale pentru a prelua controlul Tripoli fără lupte violente şi multe pierderi de vieţi. Liderul ANL a iniţiat deja negocieri cu mai mulţi lideri ai unor miliţii, strategie care a avut suces în campania desfăşurată în sudul Libiei.

Totuşi, ajungerea la un acord cu unele miliţii / grupări înarmate este condiţionată de garantarea intereselor militare şi economice ale acestora, deci anarhia care afectează acum vestul Libiei va persista. Şi în momentul în care Haftar va dori dezmembrarea acestora, s-ar putea confrunta cu o rebeliune pe scară largă.

Al treilea scenariu presupune renunţarea la acţiunile ofensive şi consolidarea noului status-quo, în care forţele ANL opresc desfăşurarea campaniei împotriva Tripoli, dar păstrează poziţii strategice pentru a menţine presiunea asupra Tripoli şi GAN. Această situaţie ar putea fi urmată de alte runde de negocieri, cu sau fără ONU, în care Haftar va căuta să-şi impună condiţiile.

Spre oricare din scenarii se va îndrepta evoluţia situaţiei în teren, un lucru este sigur: Libia va continua să fie, pe termen scurt cel puţin, epicentrul crizelor din Africa de Nord şi o sursă majoră de îngrijorare peste graniţe.

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional