Războaiele din Siria şi Afganistan vor fi privatizate?

Chiar dacă preşedintele Trump îşi manifestă dragostea pentru sectorul privat, trimiterea unei armate private, pentru a lupta în numele Statelor Unite într-o ţară străină este mai uşor de zis decât de făcut.

În conformitate cu termenii acordului de securitate semnat între Afganistan şi S.U.A., în 2014, Guvernul de la Kabul ar putea să încurce acest plan înainte de a începe.

Într-un articol anterior, spuneam că demisia din funcţia de secretar de stat al apărării a lui James Mattis va afecta preşedinţia Trump. Pentru că opiniile sale nu se mai aliniau cu ale preşedintelui Trump, Mattis a recurs la acest gest astfel încât preşedintele să poată găsi un lider pentru conducerea Departamentului Apărării ale cărui puncte de vedere să se alinieze cu ale sale. Unul din punctele scrisorii de demisie făcea referire la lipsa de sprijin a preşedintelui pentru alianţele americane din Orientul Mijlociu şi Afganistan.

Un anunţ privind retragerea forţelor americane din Siria, cu o zi înainte de demisie, este succedat, în ziua acesteia, de anunţul de a diminua, la jumătate, efectivele de militari aflate în Afganistan.

Ca şi retragerea din Siria, reducerea rapidă a forţelor americane din Afganistan reprezintă o schimbare abruptă a politicilor anterioare. În plus, atât republicanii, cât şi democraţii au criticat această decizie, spunând că preşedintele ignoră sfaturile militarilor şi evaluările agenţiilor americane de informaţii, iar hotărârea va fi o greşeală costisitoare. Atât criticii cât şi adepţii acestei decizii au însă un lucru în comun: împărtăşesc ipoteza că Washingtonul se va retrage de fapt din Siria şi din Afganistan.

În toată această controversă, o perspectivă devenea din ce în ce mai discutată: înlocuirea trupelor americane cu contractori militari privaţi.

O astfel de propunere, eşuată, despre privatizarea luptei împotriva talibanilor din Afganistan s-a vehiculat în anul 2017, după ce consilierul prezidenţial, Steve Bannon, i-a solicitat fondatorului şi fostului CEO al „Blackwater”, Erik Prince, propuneri alternative la reducerea consistentă a trupelor aflate în teatrele de operaţii.

Dar de ce Prince şi pe ce se bazează acesta când vine cu astfel de propuneri?

O scurtă retrospectivă evidenţiază contactele acestuia cu echipa de campanie a preşedintelui Trump (aici) şi susţinerea sa în campania electorală.

Chiar dacă ipoteza utilizării firmelor militare private a fost respinsă anterior de către Casa Albă şi criticată de către Mattis, considerând-o ca riscând să transfere contractorilor obiectivele naţiunii privind securitatea naţională, ea revine în actualitate.
Dar cum Mattis şi-a dat demisia (o decizie care a surprins cea mai mare parte a Pentagonului), o astfel de idee ar putea fi pusă în aplicare, tocmai în acest moment favorabil.

Decizia preşedintelui Trump de a retrage SUA din Siria şi de a reduce forţele din Afganistan s-a dovedit o mişcare extrem de controversată care a luat prin surprindere şi a şocat, prin dimensiunea sa, Orientul Mijlociu, NATO şi mulţi aliaţi ai SUA.

Dar, în momentul în care grupul de mercenari americani Blackwater, prin vocea fondatorului său, a declarat „VENIM”,  semnalul că războiul se poate privatiza a devenit clar.

Cum se crede că în spatele acestei poveşti ar sta industria militară privată, Erik Prince, fondatorul companiei militare private Blackwater Worldwide, şi Stephen A. Feinberg, un miliardar care deţine contractorul militar gigantic DynCorp International, situaţia ar putea deveni şi mai complicată. Conform planului expus de Prince, forţa de luptă va fi condusă de o persoană cu autoritate asupra întregii acţiuni din teatrul de operaţii care va fi responsabilă direct în fata preşedintelui. Misiunea acesteia: de a face tot ce este necesar pentru a pacifica Afganistanul. Experienţa americană în Japonia, dar şi cea engleză în colonii, demonstrează că o astfel de abordare va naşte inevitabil abuzul de putere. Cum şi activitatea companiilor private de securitate, în zonele de conflict, este presărată de incidente cu repercusiuni grave, neelucidate juridic nici acum, o astfel de conducere va crea temeri majore.

Din perspectivă militară, există multe preocupări legate de responsabilitate, moralitate, cultură, reacţia oamenilor şi aşa mai departe.

Acest tip de iniţiativă este realizabil pentru o forţă mică, în anumite condiţii şi cu o supraveghere adecvată, dar este complet diferită de ceea ce a imaginat Erik Prince pentru războiul afgan. Cu toate acestea, privatizarea este deja în curs de desfăşurare în multe alte domenii, iar negarea nu este o strategie de gestionare şi rezolvare a acestei probleme în creştere.

Ca om de afaceri, înţelegerea preşedintelui Trump privind eficienţa privatizării serviciilor guvernamentale, din această perspectivă, evidenţiază faptul că aceşti contractori privaţi ar reprezenta o economie de forţe şi resurse financiare care să-i asiste pe aliaţii din regiune în operaţiunile post-conflict. Mai mult, acest demers ar putea fi un proiect-pilot pentru a determina eficacitatea privatizării acestui tip de operaţie.

Cine sunt contractorii şi cu ce se ocupă aceştia în teatrele de operaţii?

Pentagonul defineşte un contractant în domeniul apărării „orice persoană fizică, firmă, corporaţie, parteneriat sau altă entitate juridică non-federală care încheie un contract direct cu Departamentul Apărării (DoD) pentru a furniza servicii, bunuri sau construcţii”. Cea mai mare parte a contractorilor civili lucrează în toate domeniile imaginabile îndeplinind aceste roluri pentru a ajuta la gestionarea şi îmbunătăţirea condiţiilor din zonele de conflict şi post-conflict.

Evoluţia numerică a acestor entităţi furnizoare de servicii a oscilat, funcţie de dimensiunea participării trupelor militare în teatrul de operaţii, de îndeplinirea obiectivelor strategice sau chiar de modificare a interesului strategic pentru teatrul de operaţii respectiv.

Războiul şi reconstrucţia Irakului au generat o altă oportunitate, dezvoltarea industriei de securitate privată, care s-a dovedit că a transformat peisajul de luptă. Imediat, firmele private de securitate (PSF) au cuprins şi teatrul de operaţii din Afganistan preluând funcţii militare din ce în ce mai importante, nu numai pentru serviciile de securitate, ci şi pentru planificarea strategică, instruirea în luptă, serviciul de translaţie, interogarea, sprijinul operaţional etc. Aceste entităţi cu statut şi activităţi controversate din punct de vedere juridic, se dovedesc a fi din ce în ce mai des utilizate tocmai datorită avantajului lor principal: costul.

Deoarece contractorii de securitate funcţionează în afara lanţului militar de comandă, precum şi a majorităţii jurisdicţiilor legale, au fost caracterizaţi ca mercenari. Soldaţii îşi slujesc ţara, în timp ce contractorii îşi deservesc managerii şi acţionarii. Atunci când soldaţii încalcă legea, pot fi trimişi în instanţă. Când contractorii încalcă legea, pot fi concediaţi.

Din acest punct de vedere, utilizarea PSF ca multiplicatori de forţă ajută la eludarea restricţiilor impuse de legislaţie şi presiunea Congresului şi, pentru că pierderile contractorilor nu sunt contorizate oficial, acestea ascund şi costul uman al războiului. Ca o concluzie, utilizarea PSF-urilor dă posibilitate Guvernului de a soluţiona anumite probleme fără a se implica direct.

Revenind la situaţia din Afganistan, în toată această perioadă s-au obţinut progrese însemnate, iar Forţele afgane de protecţie publică (APPF), conduse de guvern, îndeplinesc astăzi majoritatea sarcinilor de securitate. Cu toate acestea, insecuritatea rămâne o problema majoră iar prezenţa, în continuare, a trupelor NATO în această ţară, precum şi cererea de securitate pentru ambasadele străine, bazele militare, organizaţii şi ONG-uri, diplomaţi sau oameni de afaceri, impun, încă, o prezenţă ridicată de forţe care pot îndeplini aceste misiuni.

În urma unor scandaluri la adresa unei astfel de companii private de securitate, li s-a interzis să mai activeze, iar pentru a suplini activitatea acestora, în anul 2010, s-au creat, prin decret prezidenţial, Forţele afgane de protecţie publică.

Cu toate acestea, comunitatea internaţională din Afganistan şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la capacitatea noului plan de securitate al guvernului. În aceste circumstanţe, structurile diplomatice străine, organizaţiile internaţionale cu statut diplomatic şi bazele militare au reuşit să îşi păstreze propriile firme de securitate. De asemenea, firmele au fost autorizate să se reînregistreze ca şi companii de administrare a riscurilor. Ca să concluzionez, aceste companii străine de securitate şi-au manifestat, cu mici sincope, şi îşi manifestă şi astăzi prezenţa în Afganistan, nu numai în domeniul asigurării securităţii ci şi în cel al instruirii şi consilierii forţelor naţionale afgane de securitate.

În plus, existenţa companiilor mamă, a subcontractanţilor şi a asociaţiilor în participaţiune precum şi dificultatea, din raţiuni de securitate, de a accesa datele reale despre evidenţa şi responsabilităţile angajaţilor acestor companii, fac aproape imposibil să se cunoască exact dimensiunea şi natura complexă a acestei „industrii”. Ce se ştie, cu suficienta acurateţe, este că un procent de 16% din efective sunt utilizate în serviciile de securitate.

Blackwater se intoarce

Pe fondul anunţului despre retragerea forţelor americane din Siria şi diminuarea acestora în Afganistan, firma de contractori de securitate Blackwater, indiferent de denumirea actuală, prin fondatorul său, şi-a anunţat revenirea.

Toate aceste date, precum şi implicarea profundă a acestor contractori în aspecte privind securitatea şi reconstrucţia ţării, l-au îndreptăţit pe Erik Prince, să declare, în plus, că antreprenorii sunt cheia pentru a pune capăt războiului de lungă durată din Afganistan.

Prin campanii de presă puternic mediatizate, Prince s-a angajat în susţinerea privatizării acţiunilor militare. Principalul său argument este că anvelopa logistică şi financiară actuală a ajuns la câteva trilioane de dolari, un efort împovărător pentru naţiunea americană. În plus, noua Strategie a Asiei de Sud, creionată de Preşedintele Trump, împreună cu Mattis, a împlinit deja un an fără rezultate palpabile.

Fondatorul Blackwater introduce în această discuţie şi soluţia înlocuirii trupelor americane din Siria. Mai mult, reia subiectul Afganistan şi oferă o soluţie prin care ar putea înlocui forţa militară a NATO, existentă în Afganistan (aproximativ 16000 de militari), cu o forţă de aproximativ 8000 de oameni la un cost de aproximativ 5 miliarde de dolari pe an. Din punct de vedere financiar, planul nu era rău de loc în condiţiile în care, din anul 2001 şi până astăzi, sumele cheltuite au atins cifre astronomice.
Prince motivează viabilitatea soluţiei prin faptul că logistica necesară pentru a susţine efortul american în Afganistan şi Siria, acum în valoare de zeci de miliarde de dolari, a devenit prea împovărătoare.

De asemenea, folosirea contractorilor ar permite preşedintelui Trump să-şi păstreze promisiunea din campanie de a pune capăt „războaielor pentru totdeauna”, dar şi să lase în urmă o anumită protecţie.

@@@@

Compania Blackwater a fost înfiinţată, în 1997, de Al Clark şi Erik Prince, ambii instructori în Navy SEAL, pentru a oferi asistenţă de formare organizaţiilor militare. În anul 2002, compania se transformă în Blackwater Security Company (BSC), iar în 2007 devine Blackwater Worldwide. După numai doi ani, în februarie 2009, Blackwater a anunţat că va fi din nou redenumită, de data aceasta în „Xe Services LLC”, ca parte a unui plan de restructurare. În acelaşi timp, Erick Prince şi-a anunţat demisia din calitatea de CEO, rămânând în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, dar fără a mai fi implicat în operaţiunile curente. În anul 2010, compania vinde un centru de formare unui grup de investitori care formează o nouă companie numită „Academi”. Din acest moment, despre vechea companie nu se mai aude nimic.

În schimb, în consiliul de administraţie al Academi intră fostul procuror general, John Ashcroft, fostul consilier al Casei Albe, Jack Quinn, Bobby Ray Inman, un amiral în retragere cu o importantă experienţă dobândită în DIA, NSA şi CIA, precum şi omul de afaceri McCombs. De menţionat este faptul că John Ashcroft şi Jack Quinn deţin funcţiile de directori fără a fi afiliaţi la companie. În anul 2012, generalul de brigadă în retragere Craig Nixon a fost numit noul CEO al Academi. Generalul a venit la Academi din cadrul grupului McChrystal unde era coordonatorul programului de dezvoltare a liderilor. Ultima funcţie avută în armată a fost aceea de director adjunct al operaţiilor în Comandamentul Central al SUA. Triple Canopy şi Centrul de Instruire Academi, împreună cu alte companii care făceau parte din pachetul Grupului Constellis, se reunesc şi vor intra sub umbrela Constellis Holdings Inc, denumire care există şi astăzi.

În ultima perioadă, Erik Prince a construit un nou imperiu mercenar în China numit Frontier Services Group (FSG), ale cărui firme se află în strânsă colaborare cu autorităţile statului chinez. Se pare că succesul nu l-a ocolit nici de data asta în privinţa contractelor de securitate şi logistică în China şi Africa.