Raport special - REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE (Mai 2020)

I. O nouă concepţie de dezvoltare pe termen mediu a Forţelor Aeriene Militare ale Ucrainei.   

Strategii militari ucrainieni au elaborat recent ”Viziunea 2035 de dezvoltare a Forţelor Aeriene Militare ale Ucrainei”. Documentul proiectează modul de reconsolidare a aviaţiei militare a statului ucrainean pentru următorii 15 ani, în special pe dimensiunea de (re)înzestrare cu noi avioane de luptă, elicoptere şi echipamente moderne de aviaţie, astfel încât această categorie de forţe armate să devină o puternică componentă a apărării statului.

Potrivit unor rapoarte media, documentul a fost deja analizat şi aprobat (15 mai) de către Consiliul Militar al Comandamentului Forţelor Aeriene Militare (FAM). Conform  ”Viziunii 2035”, FAM ucrainiene ar trebui să deţină pe termen mediu cel puţin:

- 4 brigăzi de aviaţie tactică, înzestrate cu avioane de luptă multirol ”generaţia 4 ++”;

- 4 brigăzi  sau regimente de aeronave militare de recunoaştere şi UAV-uri;

- o brigadă de aviaţie de transport militar şi de aviaţie specială;

- o brigada de aviaţie pentru instrucţie.

Misiunea de bază a FAM pe termen mediu şi lung va fi aceea de fi componenta principală a apărării aeriene a Ucrainei la atacurile unui potenţial inamic şi de asigurare, împreună cu trupele de rachete şi de apărare anti-aeriană dispuse terestru, a securităţii infrastructurilor critice şi a liniilor naţionale de comunicaţii şi de transport.

Actualmente, în înzestrarea FAM ucrainiene există aparate de producţie rusească de vânătoare, de atac, de bombardament şi de recunoaştere – în special  MiG-29, Su-27, Su-24M şi Su-24MR, Su-25. O parte dintre aceste aparate vor ieşi însă treptat din serviciul de luptă. Totuşi, toate aceste capabilităţi aeriene tactice ar trebui, potrivit Concepţiei 2035, să fie unificate şi să se concentreze în aşa zisul ”Model de forţă obiectiv al unităţilor de aviaţie tactică multifuncţională”.

Nivelul de ambiţie pentru următorii 15 ani este de reînzestrare a FAM cu un singur tip de avioane de luptă multirol, cel puţin de ”generaţia 4++”, de fabricaţie occidentală. Sunt desemnate ca posibile opţiuni aparate ca Saab JAS-39E/F Gripen, F-16 Block 70/72, sau alte opţiuni comparabile cu cele menţionate. Ar fi preferate aeronave de luptă modernizate şi convenabile din punct de vedere al costurilor financiare. Acestea ar trebui să devină principalele capabilităţi aeriene defensive şi ofensive ale FAM ucrainiene.

Nu va fi neglijată modernizarea şi reînzestrarea componentei aviaţiei militare de transport, care în prezent are în dotare avioane AN-24, AN-26, AN-30, IL-76 şi elicoptere Mi-8. Noile achizişii pentru aviaţia militară de transport sunt prevăzute a se derula cu precădere între anii 2027-2035.

FAM ar urma să achiziţioneze avioane de luptă şi instrucţie, precum şi UAV-uri – drone aeriene de cercetare/informaţii militare şi de luptă - de atac. Totodată, va fi consolidată apărarea anti-aeriană, pentru care vor fi cheltuiţi separat circa 6-7 miliarde USD pentru un nou sistem de rachete ”sol-aer” cu rază medie de acţiune de fabricaţie străină. Publicaţia Defense Express raporta recent că cel puţin patru regimente de astfel de rachete ar trebui fie operaţionale până în anul 2030. Concomitent, industria de apărare a Ucrainei ar trebui să asigure sisteme de rachete de apărare anti-aeriană în valoare de circa 2 miliarde USD.  

Din punct de vedere numeric, până în anul 2030 capabilităţile FAM aflate în stare de operativitate normală se vor reduce. Vârful de noi achiziţii ar trebui să se deruleze concret în anii 2030-2035. Se estimează că numărul final de avioane de luptă mutirol ale FAM ucrainiene ar trebui să fie undeva la 72-108 aparate.

Începând cu anul 2021 ar trebui să fie semnate noi contracte de achiziţie, astfel încât  primele 6-12 avioane multirol să fie primite în înzestrare începând cu anul 2023. Această primă fază ar trebui să asigure nucleul de bază pentru trecerea la operaţionalizarea noului tip de avion, de organizare a schemelor de încadrare cu personal militar şi civil inclusiv a facilităţilor necesare la sol pentru deservirea tehnică a noilor unităţi de aviaţie.  

În faza a doua de implementare a noii concepţii, adică în anii 2025-2030, ar trebui să fie încheiată cea mai mare parte a contractelor de achiziţii. Nu este suficient de clar cât de realistă este abordarea din punctul de vedere al posibilităţilor concrete de finanţare a unor achiziţii serioase de avioane de luptă moderne. Calculele planificatorilor militari ucrainieni arată că ar fi vorba de circa 12 miliarde USD pentru noile achiziţii. Din această sumă, în jur de 7,5 miliarde USD vor fi cheltuite numai pentru achiziţionarea de avioane de luptă multirol, iar restul pentru aviaţia de transport şi specială – de cercetare sau cercetare/lovire, respectiv pentru drone şi alte echipamente militare de aviaţie moderne.

De asemenea, nu sunt foarte clare nici opţiunile de bază – dacă va fi vorba de tehnică de aviaţie nouă sau modernizată, de producători concreţi spre care se orientează ministerul ucrainean al apărării. Oricum, FAM mizează deopotrivă pe consolidarea economiei Ucrainei şi realizarea de programe guvernamentale pilot pentru (re)înzestrarea FAM, dar şi pe o asistenţă tehnico-militară generoasă din partea unor state partenere puternice.    

II. Relaţiile fragile Turcia – Grecia au fost marcate de un nou episod al incursiunilor militare turceşti în spaţiul aerian elen.  

Tensiunile politice şi militare dintre Grecia şi Turcia au crescut din nou în special după ce preşedintele turc, Recep Erdogan, a deschis graniţele migranţilor care urmăresc să pătrundă în Europa Occidentală. Au fost momentele în care graniţele Greciei au fost asaltate de zeci de mii de migranţi, au urmat săptămâni de confruntări dese şi chiar violente cu poliţiştii de frontieră eleni. În luna mai, autorităţile greceşti au semnalat însă din nou incursiuni frecvente ale aviaţiei militare a Turciei în spaţiul aerian grecesc.

Guvernul Greciei a condamnat pe parcursul lunii anterioare acţiuni ale Forţelor Aeriene Militare ale Turciei, acţiuni etichetate nici mai mult nici mai puţin ca fiind acţiuni militare provocatoare din partea statului turc. Avioane de luptă au efectuat survoluri în spaţiul aerian al Greciei, ba chiar s-au apropiat (4 mai) nefiresc de mult de un elicopter militar elen, care transporta pe ministrul grec al apărării, Nikos Panagiotopoulos şi pe şeful Statului Major al Apărării, generalul Konstantinos Floros - aceştia derulau o vizită de lucru pe o insulă grecească. Avioane de luptă greceşti au respins cele două avioane militare turceşti, dar presa elenă a raportat că avioanele turceşti au continuat să survoleze insula greacă Oinousses.

"Un astfel de comportament al Turciei nu ajută la dezamorsarea tensiunilor, pe care ambele părţi ar trebui să le evite în acest moment", a declarat ulterior ministrul Panagiotopoulos. MAE elen a catalogat incidentul drept ”o altă acţiune inacceptabilă a Turciei”, care ar confirma ”rolul negativ pe care Turcia îl joacă în regiune, insistând pe percepţii anacronice ale relaţiilor internaţionale”. Mai mult decât atât, potrivit autorităţilor elene, incidentul cu survolul respectiv a fost încă un indiciu potrivit căruia ”Turcia depăşeşte adesea limitele atât ale normelor de drept internaţional, cât şi ale regulilor de bună vecinătate.”

Ca răspuns la acuzaţiile venite de la Atena, autorităţile de la Ankara au negat că avioanele sale ar fi ”hărţuit vreodată” elicopterul militar al ministrului elen al apărării, declarând că avioanele de vânătoare turceşti s-ar fi aflat într-un zbor de instrucţie şi recunoaştere ”de rutină” deasupra Mării Egee. Turcia a acuzat totodată Grecia că escaladează tensiunile. Purtătorul de cuvânt al Ministerului turc al Afacerilor Externe, Hami Aksoy, a subliniat că ”încercarea de a escalada tensiunile prin dramatizarea zborurilor (n.n. – turceşti) de rutină nu are niciun beneficiu pentru Grecia...În schimb, aceste probleme ar trebui abordate în timpul procesului de consolidare a încrederii, iniţiat deja de ministerele apărării ale celor două ţări”. S-a făcut referire la procesul politico-militar pentru reconstrucţia încrederii reciproce, nefinalizat încă.

Reamintim că cele două ministere au declanşat negocieri (24 februarie) asupra unui prim plan de măsuri de construcţie şi consolidare a încrederii reciproce (”confidence-building measures”), plan care ar fi trebuit să fie implementat pe parcursul acestui an. Negocierile au explorat posibilităţi concrete pentru îmbunătăţirea cooperării în activităţile navale şi aeriene militare derulate de cele două părţi în spaţiile de interes reciproc. A fost vehiculată intens ideea că acest dialog urmează să fie continuat în curând la Ankara, deşi criza Covid-19 pare să fi blocat un traseu pozitiv.

Totuşi, în pofida faptului că ambele state sunt membre NATO, Turcia şi Grecia manifestă din ce în ce mai frecvent în ultima perioadă de timp tendinţa de a deschide vechi şi noi dispute şi dezacorduri asupra frontierelor lor maritime din Marea Egee, precum şi în spaţiul aerian adiacent. Retensionarea relaţiilor eleno-turceşti şi incursiunile aeriene turceşti nu au rămas fără ecou la nivelul NATO. Şi asta deoarece generalul grec Konstantinos Floros a avut intervenţii pe această speţă pe parcursul a două teleconferinţe cu oficialii NATO în luna anterioară. Acesta a lăsat cert să se înţeleagă că provocările militare ale Turciei în Marea Egee şi la Evros, la graniţa terestră greco-turcă, vor conduce cu ”precizie matematică” la o situaţie accidentală cu consecinţe impredictibile.

Generalul grec a reiterat că pericolele generate în general de atitudinea Ankarei faţă de Grecia au făcut ca ”riscul unui incident cu consecinţe grave pe care le va aduce un astfel de lucru” să devină cât se poate de real. Generalul a acuzat violările ”zilnice” ale spaţiului aerian al Greciei de către Turcia şi a reamintit escaladarea tensiunilor bilaterale cauzată de criza migraţiei, care a fost orchestrată tot de Turcia. A folosit momentul politic creat pentru a incrimina ”comportamentul Turciei în Marea Egee şi în Mediterana de Est” - inclusiv survolurile deasupra Evros şi altor insule, precum activităţile ”ilegale” de foraj în spaţiul maritim al Greciei. A mai acuzat Turcia de încălcarea embargoului de arme impus de ONU asupra Libiei, pe lângă alte acţiuni provocatoare turceşti.

De altfel, agenda politico-militară permanentă a Turciei în raport cu Grecia este evident bine cunoscută în cadrul NATO. Generali eleni acuză chiar Alianţa că ar tolera şi proteja în mod sistematic Turcia de sancţioni internaţionale. La Bruxelles se cunoaşte deci foarte bine situaţia relaţiilor fragile dintre Grecia şi Turcia, care au o lungă istorie a relaţiilor de ”testare militară” şi care au ajuns la un pas de război cel puţin de trei ori de la mijlocul anilor ’70 încoace. Starea de confruntare bilaterală se generează pe fondul unor probleme vechi de rivalitate, inclusiv datorită unor revendicări teritoriale în Marea Egee.

III. Ucraina după un an cu preşedintele Zelensky şi fără o perspectivă de încheiere a războiului în Donbas.

Ucraina a marcat luna trecută un an de zile de când are la cârmă pe tânărul preşedintele Volodymyr Zelensky. Mai toate analizele internaţionale notează la acest moment că acesta nu a înregistrat decât realizări modeste. Cetăţenii solicitau imperativ la alegerile prezidenţiale din 2019 lui Zelensky să pună capăt războiului din estul statului, să intensifice cu succes lupta împotriva corupţiei şi să aducă prosperitatea economică mult aşteptată şi de la predecesorii acestuia.

Evoluţiile Ucrainei sub regimul Zelensky nu au fost de natură să modifice substanţial niciuna dintre stările de lucruri pe care Ucraina le înregistra acum un an. Mai mult decât atât, o serie de demersuri ale tânărului preşedinte şi ale guvernelor sale au redus încrederea internă şi internaţională în acest politician. Occidentul nu ştia exact acum un an la ce să se aştepte din partea lui Zelensky, erau multe neclarităţi care nu au fost evaporate până acum. 

Preşedintele Zelensky înţelesese încă înainte de a se confrunta cu pandemia Covid-19 că nu va mai putea forţa nota în termeni politici convenabili Kievului pentru a negocia cu Moscova o soluţie la războiul din Donbas. Ba chiar anunţase că trecerea la implementarea unuia dintre cele două-trei planuri ale sale (despre care nu există practic informaţii orientative) va necesita circa un an de zile. Implementarea Acordurilor Minsk rămâne blocată, Kievul şi Moscova învinovăţindu-se reciproc pentru această situaţie insurmontabilă. Situaţia a rămas totuşi mai problematică pentru Kiev, care a şi fost somat în acest sens la ultimul summit din decembrie 2019 în format Normandia Patru. Autorităţile ucrainiene nu au întreprins de atunci eforturi dedicate pentru această chestiune, iar preşedintele Putin a condiţionat desfăşurarea următorului summit în format Normandia – amânat acum la o dată nestabilită, de implemnetarea de către Kiev a respectivelor acorduri.

Chiar în lipsa oricărui progres al părţilor implicate, a fost totuşi organizată o video-conferinţă la nivelul miniştrilor de externe din formatul Normandia, care de asemenea nu a adus niciun element de progres. Practic, nu există disponibilitate politică din partea Kievului şi a Moscovei pentru a se trece la deblocarea situaţiei în jurul războiului cu separatiştii pro-ruşi din Donbas.

În aceste condiţii, evident că situaţia din Donbas nu a cunoscut ameliorări semnificative, fiind marcată de episoade mai ample sau mai puţin intense de încălcare a regimului de încetare a focului peste linia de contact. Şi asta cu toate că autorităţile militare ucrainiene au încercat să restrângă cât mai mult circulaţia persoanelor peste linia de demarcaţie, ca urmare a pandemiei.

Recent, un nou scandal politic a izbucnit datorită încercărilor unor ”cetăţeni de bine” din lumea politică ucraineană de a acuza pentru ”înaltă trădare”  pe Andrei Yermak – şef al oficiului prezidenţial şi pe Leonid Kuchma – fost preşedinte al statului, personalităţi care au fost de altfel responsabile pentru negocierile cu auto-declaratele republici populare DPR şi LPR din Donbas în cadrul Grupului Tripartit de Contact. Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) ar fi început, cu reticenţă totuşi,   documentarea de specialitate în acest dosar. În mod oficial, un politician din facţiunea Poroshenko, ”Solidaritatea Europeană”, s-a plâns direct la SBU, apoi a făcut presiuni prin intermediul instanţelor de judecată, pe motiv că delegaţia ucraineană a celor doi negociatori menţionaţi mai sus, la negocierile din Donbas, ar fi decis ”brusc să facă un pas înainte” şi să discute problemele curente direct cu reprezentanţii DPR şi LPR, într-un cadrul special creat.

Ca atare, motivul acuzelor de înaltă trădare ar fi că cei doi politicieni ucrainieni s-ar fi exprimat pentru un dialog nemijlocit cu separatiştii din Donbas, chestiune interzisă politic de Kiev. Cel mai probabil, cazul nu se va încheia cu ceva răsunător, fiind puţin probabil să apară chiar vreun dosar penal. SBU va efectua o investigaţie, nu va găsi un ”corpus delicti”, iar Yermak şi Kuchma vor scăpa de acuze. Însă astfel de manevre vor descuraja la maxim orice personalitate politică ucraineană care ar fi dorit cu adevărat să facă un bine ţării, implicându-se în negocieri mai ”periculoase” dar posibil mai rezultative cu Moscova şi separatiştii pro-ruşi din Donbas.  

De altfel, această poziţionare a Ucrainei de a nu accepta sub nicio formă dialogul cu separatiştii a fost etichetată de cercurile interesate de la Moscova ca fiind pur şi simplu distructivă sau naivă, deoarece, de multe ori, soluţia la conflicte şi războaie a fost găsită în negocieri directe între părţile beligerante.

În prezent, orice demers politic al preşedintelui Zelensky pe relaţia cu Kremlinul se va putea derula şi mai greu pentru că acesta va obţine cu mare dificultate acordul legislativului ucrainean. Pentru simplul motiv că partidul preşedintelui, Servitorul Poporului, nu a fost capabil să-şi menţină majoritatea în Rada Supremă (parlamentul ucrainean) nici măcar un an de zile. Iar soluţia explorării de către Zelensky a unui canal indirect sau neoficial de negociere a păcii în Donbas cu preşedintele Putin nu mai poate intra în calcul în actualul context politic intern din Ucraina.

Şi cu atât mai dificil în situaţia în care popularitatea lui Zelensky se va reduce ca urmare a clarificării costurilor social-economice reale pentru populaţie provocate de pandemie. În plus, pe fondul slăbirii instituţiilor politice, următorul val de confruntări între executivul preşedintelui Zelensky şi Rada Supremă, respectiv alte alegeri parlamentare anticipate sau proteste devin din ce în ce mai probabile.

IV. Compania rusă Tupolev lucrează la bombardiere strategice de generaţia a şasea.

Experţii ruşi de la concernul PJCS Tupolev au anunţat în luna mai că au fost deja demarate lucrările pentru construcţia primului prototip al bombardierului strategic rusesc de generaţia a şasea. Noul bombardier cu codul de model experimental ”Proiect 80” va purta numele de ”Messenger” - ”Postlannik” în limba rusă. Potrivit constructorilor, aparatul nu va constitui o modernizare a bombardierelor cunoscute Tu-160, Tu-95 sau Tu-22M3, ci va reprezenta un ”model de avion principial nou”. Şi nici nu este prevăzut să înlocuiască decât parţial aceste bombardiere strategice.

Proiectul face parte din noul program lansat de firma Tupolev, ”Complex al aviaţiei de perspectivă  ca rază mare de acţiune – PAK DA”. Oarecum surprinzător dată fiind tendinţa mondială spre viteze mari pentru avioanele şi rachetele de nouă generaţie, constructorii au decis ca noul bombardier strategic să fie un aparat care evoluează la viteză subsonică. Şi asta spre deosebire de predecesorul de generaţie imediat inferioară, cunoscutul bombardier strategic supersonic rusesc, Tu-160.

Raza maximă de acţiune a noului bombardier, respectiv distanţa maximă la care pot fi nimicite ţinte este de 5500 Km. De aceea, una dintre marile probleme ale constructorului este cea de proiectare a motorului, care, ca şi în cazul celorlalte bombardiere, este sarcina unicului furnizor de motoare pentru bombardiere strategice, compania PAO ”Kuznetsov”. Un element tehnologic care se anunţă interesant este acela că fuselajul ar fi redus ca dimensiuni, iar rolul tehnic al acestuia ar urma să fie îndeplinit în cea mai mare parte de ”aripa zburătoare” – cum se exprimă producătorii ruşi, care va găzdui mai toate echipamentele de bord-avion, echipajul şi sarcina utilă pentru luptă.

Aeronava va fi construită în tehnologie Stealth pentru reducerea la maxim a vizibilităţii radar şi va folosi materiale absorbante de microunde de fabricaţie rusă. ”Messenger” este prevăzut pentru a purta către ţinte rachete de nouă generaţie sau din cele existente – se vehiculează rachetele X-102 cu încărcătură de luptă nucleară,  precum şi bombe dirijate.

Construcţia prototipului este prevăzută a se finaliza undeva către sfârşitul anului 2021. Programul se va dezvota pe mai mulţi ani. În perioada 2021-2023 se vor desfăşura încercările experimentale ale producătorului, primul aparat va desfăşura exerciţiul experimental de luptă începând din anul 2025, astfel încât producţia de serie să înceapă undeva după anul 2026.     

Poptrivit unor experţi ruşi, s-a optat pentru acest bombardier pentru o viteză subsonică (1000–1200 km/h), deoarece această soluţie a venit în favoarea construcţiei unui sistem de luptă mai compact şi mai fiabil, în pofida dimensiunilor sale mari. Din punct de vedere tehnico-tactic, ar fi suficient ca noul bombardier să aibă performanţa de a se deplasa pe distanţe cât mai mari şi să ofere posibilitatea pentru o întrebuinţare cât mai eficace în luptă şi care să acopere potenţiali inamici din peste o jumătate de Europă.

În ceea ce priveşte armamentele de bord, pentru noul bombardier nu va fi necesară neapărat dezvoltarea de arme noi, deoarece din cele existente în arsenalul rusesc pot fi găsite armamentele potrivite şi suficiente pentru a dota bombardierul astfel  încât să facă faţă cu succes unui potenţial inamic. Se consideră că Rusia posedă deja o gamă largă de rachete cu rază lungă de acţiune, care pot executa lovituri de precizie asupra unor infrastructuri critice, obiective strategice - ca instalaţii industriale mari, porturi, nave inamice etc., şi de aceea, un bombardier de nouă generaţie cu o platformă unificată va putea fi dotat atât sistemele noi de rachete, cât şi mai vechile categorii de muniţii, inclusiv bombe ghidate cu laser, rachete dirijate de toate tipurile sau arme hipersonice noi.