Raport special - REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE (Iulie)

I. După impunerea acordului de încetare a focului, Putin şi Zelensky au avut o convorbire telefonică. Nimic despre debutul nefericit al încetării focului.   

Aşadar, autorităţile Ucrainei au acceptat în ultima săptămână a lunii iulie condiţiile puse în cadrul Grupei de Contact Minsk pentru a face un pas important de trecere la asigurarea păcii în Donbas – încetarea focului. Aceasta presupune interzicerea oricăror acţiuni ofensive şi de diversiune, încetarea focului inclusiv cu întrebuinţarea lunetiştilor, sau dislocarea de armamente în localităţile adiacente liniei de demarcaţie. Încă din 27 iulie. Zelensky consideră conflictul din Donbas ca un labirint complicat, din care totuşi ar exista o ieşire. 

După ce Kievul a fost de acord cu introducerea unui ”complex de măsuri” pentru încetarea focului în Donbas, preşedintele Putin a acceptat propunerea Kievului şi a derulat (27 iulie) o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean Zelensky. Potrivit serviciilor de presă ale celor doi oficiali, pe durata acestei convorbiri au fost analizate ”diferite aspecte ale reglementării crizei interne ucrainiene”, constatându-se, din nou,  necesitatea dezvoltării unor negocieri rezultative în cadrul Grupei Minsk.

Zelensky a pus problema deminării raioanelor din Donbas şi trecerea la deschiderea unor noi puncte de control şi trecere a liniei de demarcaţie pentru populaţie. Acesta a invocat că ar fi necesară trecerea la o nouă rundă de eliberare a persoanelor reţinete de cele două părţi pe durata conflictului, abordare acceptată de principiu de liderul rus. Totodată, a fost abordată legea ucraineană cu privire la particularităţile auto-conducerii locale în anumite raioane ale regiunilor Donetsk şi Luhansk (lege care este analizată acum de Grupa Trilaterală de Contact), respectiv legea ucraineană a descentralizării puterii, care ar presupune şi modificări ale Constituţiei Ucrainei.

Ca de fiecare dată însă, preşedintele Putin a pus accent pe implementarea concretă şi completă a Acordurilor de la Minsk şi a deciziilor adoptate în formatul ”Normandia Patru”, considerate politic de către Kremlin ca fiind ”fără alternativă” de către Kiev. În acest sens, liderul de la Kremlin a criticat recenta lege ucraineană cu privire la desfăşurarea alegerilor locale în Donbas, care, potrivit spuselor sale, contravine acordurilor adoptate şi ar pune în pericol întregul proces de reglementare a conflictului. De fapt, această lege condiţionează desfăşurarea alegerilor locale de restabilirea controlului Kievului asupra frontirelor ruso-ucrainiene. Ceea ce este de neacceptat de către MAE de la Moscova, care a şi declarat public că a insista pe o astfel de chestiune este similar cu retragerea de facto a Kievului din Acordurile de la Minsk. Totodată, Kremlinul critică declaraţiile nepotrivite ale unor înalte oficialităţi de la Kiev şi cerinţa acestora de a se revedea o serie de măsuri stabilite în formatul Normandia.       

Şi totuşi, preşedintele Ucrainei a declarat (29 iulie) că, în ciuda armistiţiului declarat în Donbas, au fost înregistrate focuri răzleţe de-a lungul liniei de contact lungi de circa 400 km. Să controlezi toată această linie este, potrivit liderului de la Kiev, o chestiune complexă, dar oricare ar fi situaţia, în cazul apariţiei unor situaţii serioase de atacuri sau focuri prelungite care contravin înţelegerilor, armata ucraineană va riposta tot cu foc.

Comandantul Forţelor Unificate ale Ucrainei, Generalul Kravchenko, a declarat că separatiştii pro-ruşi au încălcat armistiţiul în Donbas chiar în prima zi de la intrarea în vigoare a unor măsuri suplimentare pentru asigurarea stării de încetare a focului. Dar, aşa cum s-a întâmplat ani de zile în situaţii aproximativ similare, părţile se acuză reciproc. Mai mult, reprezentanţii auto-proclamatelor republici populare Donetsk şi Luhansk pentru controlul şi coordonarea regimului de încetare a focului consideră că declaraţiile oficialilor de la Kiev constituie reale provocări.

Cercuri mediatice slave au circulat o informaţie potrivit căreia exista suspiciunea că Zelensky ar fi avut o întânire ”secretă” cu Putin în Crimeea în ultimele zile din iulie. Ministrul de externe ucrainean a explicat pentru ”naivi” că ”O întâlnirea în Crimeea între preşedintele Zelensky şi Putin este posibilă în timpul ceremoniei de înlăturare a pavilionului rus şi de ridicare a pavilionului ucrainean acolo, pentru restabilirea suveranităţii depline a Ucrainei asupra Crimeei ocupate temporar. Din păcate, deocamdată nimic despre disponibilitatea Rusiei de a organiza o astfel de ceremonie” - a declarat Dmitri Kuleba, subliniind că o întâlnire a liderilor celor două state este mai degrabă „de neconceput”, din moment ce Putin vine în Crimeea pentru a consolida prezenţa militară rusă în această zonă.

Din Kiev sosesc şi declaraţii ale MAE despre realizarea unei strategii secrete a Ucrainei pentru recuperarea şi ”de-ocuparea” Crimeei. Chiar dacă Putin a declarat răspicat că problema Crimeea este ”finalmente închisă”. Pe de altă parte, deşi nu a fost clarificat motivul exact al unei astfel de iniţiative mai vechi a guvernului ucrainean, Kievul ar fi propus oficialilor UE să se treacă la constituirea unei ”platforme internaţionale de consultări şi de coordonare” pe problematica Crimeea. Lista statelor participante ar trebui să includă SUA, Marea Britanie, precum şi cele două din formatul Normandia, Franţa şi Germania. Rămâne de văzut în ce fel va fi abordată în Occident această iniţiativă a Kievului, cu care Moscova este puţin probabil să se acomodeze.

II. Preşedintele R.Belarus este încolţit de proteste de stradă şi de luptători ruşi din compania militară privată Wagner, la numai zece zile înainte de scrutinul prezidenţial. 

La 9 august urmează să aibă loc următoarea rundă de alegeri prezidenţiale din Belarus. Preşedintele din ultimii 26 de ani al poporului belarus, Alexander Lukashenko, a mobilizat toate structurile sale de forţă pentru a face posibilă câştigarea celui de al şaselea mandat. Despre arestarea - cel puţin criticabilă, a unora dintre contracandidaţii săi cu şanse la electorat şi, în general despre tehnologia electorală a lui Lukashenko, am relatat în materiale MAS anterioare.

Cert este că luna iulie a menţinut la Minsk aceeaşi atmosferă social-politică tensionată. Sute de protestatari anti-Lukashenko au încercat să-şi exprime dezacordurile faţă de regim atât la Minsk, cât şi în alte câteva oraşe. Mai ales după ce Comisia Electorală Centrală a respins candidaţi cu şanse ai opoziţiei, invocând diferite încălcări bine ticluite, dar care au înfuriat la propriu în special cetăţenii tineri şi de vârsta a două. Iar protestele au degenerat pe alocuri şi în violenţe, astfel că şi la protestele din această lună au fost arestaţi peste 200 dintre adversarii regimului.

În paralel, Lukashenko a întreţinut o atmosferă de confruntare cu Moscova, având câteva ieşiri politice care de regulă nu plac cu precădere la Kremlin. Preşedintele Putin nu s-a angajat însă în vreun dialog cu Lukashenko. Iar unele fragmente din istoria recentă a spaţiului ex-sovietic arată că tăcerea lui Putin nu a fost de bun augur în cele mai multe cazuri. Dar se pare că nu a mai rămas mult timp până la aflarea unui răspuns la această chestiune.     

În mod surprinzător însă, la 29 iulie, presa de stat din Belarus a relatat - citând autorităţile de la Minsk, că pe teritoriul republicii - puţin mai exact în suburbiile Minskului şi în sudul statului, fuseseră arestaţi 33 de cetăţeni ruşi sub acuze de activităţi subversive cu scopul de a destabiliza situaţia în statul belarus. Puterea din Belarus consideră că dintre cetăţenii reţinuţi, 32 ar fi de fapt ”luptători ai unei unităţi externe” a (bine-cunoscutei de acum) companiei militare ruse private ”Wagner”.

Desigur că aceste informaţii au produs consternare şi în media rusească. În cadrul unei şedinţe a Consiliului de Securitate al Belarus, preşedintele Lukashenko a dispus ca mass-media din Rusia să fie avertizată să nu producă ”viscol” în privinţa ruşilor arestaţi de Minsk. ”Trebuie să apelăm la mass-media rusească, inclusiv la canalele ”Telegram”, pentru ca, după spune Putin, să nu se producă viscol. Dacă sunteţi vinovaţi, trebuie să ieşiţi din această situaţie cu demnitate. Nu sunteţi vinovaţi - ei bine, nu avem niciun motiv să discredităm ţara apropiată nouă ” - declara Lukashenko acum câteva zile, declaraţie preluată de agenţia belarusă de ştiri BelTA.

Kremlinul a reacţionat prin intermediul secretarului de presă al preşedintelui, Dmitri Peskov, care a arătat că liderul rus se bazează pe o ”clarificare rapidă a tuituror circumstanţelor” arestării ruşilor în Belarus şi pe eliberarea imediată a acestora. Aceasta deoarece, reţinerea acestora este nefundamentată. Moscova a susţinut că cetăţenii ruşi nu sunt implicaţi în procesele politice interne din Belarus, MAE rus arătând că cetăţenii ruşi arestaţi tranzitau de fapt Minskul şi statul belarus în drum spre Istanbul. Aceştia ar fi avut toate documentele necesare, inclusiv biletele de avion, iar logistica de călătorie fusese asigurată de o companie din Belarus. Toate aceste documente ar fi fost puse la dispoziţia autorităţilor belaruse, pentru a se stabili adevărul.

Mai mult, MAE rus consideră că încercările Minskului de a prezenta situaţia ca o ingerinţă externă în afacerile politice interne din Belarus sunt total deplasate, iar ”interpretarea odioasă” a Minskului care argumentează arestarea ruşilor nu va rezista nici unei critici. Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a declarat în mod inedit că ”Rusia nu a planificat şi organizat vreodată acţiuni de destabilizare a statului vecin”, deoarece statut belarus este ”un aliat apropiat al Moscovei”.

Ambasadorul rus la Minsk, Dmitry Mezentsev, a declarat că misiunea diplomatică a solicitat autorităţilor competente belaruse informaţii despre ruşii reţinuţi, iar ulterior consulul rus la Minsk a declarat pentru postul TV Russia-24 că puterea de la Minsk a dispus cu premeditare ”acţiuni tendenţioase” împotriva unor cetăţeni ruşi. De altfel, diplomatului rus i s-a permis o întânire cu cei 33 cetăţeni reţinuţi la un penitenciar belarus.  Ulterior, acesta a  invocat existenţa unui ”ordin cu măsuri preventive” sub formă de reţinere sub pază a unor cetăţeni ruşi, o copie a documentului belarus fiind acum în posesia ambasadei ruse.

Autorităţile de la Minsk au deschis dosare penale pentru cetăţenii ruşi arestaţi, sub acuzaţia de pregătire de acte teroriste pe teritoriul belarus, ceea ce ar putea aduce pedepse de până la 20 de ani de închisoare. Oricum, diplomatul rus a ţinut să sublinieze că ”afirmaţiile şi dublele interpretări ale motivelor prezenţei cetăţenilor noştri pe teritoriul Belarus sunt nefondate”. Arestările au provocat o surpriză extremă, neexistând nicio dovadă concretă că acele persoane erau gata să încalce ordinea publică în Belarus. Nu este clar încă în ce măsură şi orizont de timp va pune Moscova presiuni suplimentare pe Lukashenko pentru eliberarea cetăţenilor ruşi. Cel mai probabil o va face, posibil imediat după scrutin.

Oricum, având în vedere circumstanţele create este puţin probabil ca alegerile prezidenţiale să fie libere şi corecte. De altfel, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa - care realizează printre altele şi monitorizarea alegerilor în statele europene, nu a recunoscut vreun scrutin electoral din Belarus ca fiind liber şi corect din anul 1995. OSCE a declarat la 28 iulie că nu va putea să trimită echipe de monitorizare a alegerilor prezidenţiale din Belarus, datorită faptului că MAE belarus a omis să expedieze Organizaţiei o invitaţie oficială în timp util.

III. Ambiţiile preşedintelui Putin de a înzestra Flota Maritimă Militară rusă cu sisteme de arme hipersonice - de dragul menţinerii stabilităţii globale.

Preşedintele rus a participat (26 iulie) la parada militară a navelor de război din Sankt Peterburg, ocazionată de sărbătorirea Zilei Marinei Militare ruse, zi ăn care Flota Maritimă Militară rusă (FMMR) a împlinit 323 de ani de la înfiinţare. Parada a vrut să constituie şi în acest an  (de pandemie) o reală demonstraţie de forţă militară navală din partea Rusiei – una dintre ambiţiile strategice ale preşedintelui rus. Spre deosebire de anul anterior, anvergura demonstraţiilor de forţă maritimă militară a fost mai redusă, cu certitudine datorită riscurilor de expunere la epidemia Covid-19, care are o dezvoltare nefericită şi periculoasă în Rusia. De remarcat totuşi că preşedintele şi amiralii săi nu au purtat măşti de protecţie anti-virus. Şi nici manuşi de protecţie, excluzând mănuşile albe ale marinarilor militari, care fac parte în mod tradiţional din uniformele militare de paradă.    

La paradă au participat 46 de nave militare maritime de suprafaţă şi submarine, inclusiv din cele dezvoltate mai recent în conformitate cu programele de înzestrare ale Forţelor Armate ruse. Pentru prima dată a participat la o paradă militară fregata ”Amiral Kasatonov”, corveta ”Gremyaschiy” şi submarinul diesel-electric ”Kronshtadt”. Au participat şi alte nave de suprafaţă şi submarine, printre care s-a remarcat nava grea anti-submarin ”Vice-amiral Kulakov”, navele grele de desant ”Minsk”, ”Pyotr Morgunov”, ”Korolev”, corveta ”Stoykiy”, submarinul nuclear cu rachete "Orel", nava de cercetare oceanografică "Amiralul Vladimirsky" şi nava de patrulare "Vasily Bykov". De asemenea, au participat şi o serie de nave mai uşoare din majoritatea modelelor, în special cele de desant cu tancuri T-34 la bord, purtătoare de rachete, de deminare, sau anti-diversiune.

Totodată, peste Piaţa Senatului din oraş au evoluat peste 40 de avioane de vânătoare, de cercetare, de vânătoare de submarine sau de bombardament din Aviaţia celor patru flote – de Nord, Baltică, din Marea Neagră şi Pacific. Nu au lipsit nici elicopterele anti-navă Ka-29, elicoptere de transport Ka-27 şi Mi-8, avioane-amfibii Be-12 şi Be-200, aparate anti-navă IL-38, avioane de vânătoare Su-30CM, Su-33 şi MiG-29K, Su-27 şi bombardierele Su-34M.

Pe ansamblu, la paradă au participat circa 4000 de militari şi 200 de nave. În cuvântarea sa tradiţională cu această ocazie, Vladimir Putin a arătat că Flota modernă rusă include ”nave echipate cu arme de înaltă precizie, submarine strategice şi submarine multifuncţionale, cele mai recente aeronave şi alte aeronave care constituie arme unicat şi echipamente speciale”, al căror nivel tehnic este consolidat permanent.

Kremlinul a făcut din modernizarea militară a Flotei o prioritate centrală în ultimii 5 ani, în special după creşterea tensiunilor cu Occidentul ca urmare a anexării Crimeei în anul 2014. De altfel, Putin a participat recent la o ceremonie de lansare a unei noi nave militare în Crimeea, moment în care a reiterat că statul rus este angajat să continue un program ambiţios de construire de noi nave de război, datorită faptului  că Rusia ar avea nevoie de o armată puternică pentru a-şi apăra interesele şi pentru a menţine echilibrul strategic şi stabilitatea globală.

Liderul rus a folosit momentul pentru a anunţa că, în anul 2020, Flota va primi 40 de nave din diferite clase, iar în câteva zile, alte şase nave pentru marima militară cu distanţă mare de acţiune vor intra în fabricaţie. Acesta a accentuat pe transmiterea către auditoriul extern a mesajului că Flota sa Maritimă Militară are în prezent ambiţii mari şi îndrăzneţe. Acestea vor fi materializate în ”avantajele unice şi creşterea considerabilă a capabilităţilor” operaţionale, care vor fi atinse prin introducerea la scară largă a tehnologiilor digitale avansate, respectiv a celor care nu au modele similare la nivel mondial. Au fost subliniate ”sistemele de atac hipersonice, vehicule subacvatice fără pilot”, care încorporează cele mai eficace mijloace de apărare.

Parade similare care au marcat Ziua Marinei Militare a Rusiei au avut loc în Orientul Îndepărtat - Vladivostok şi Petropavlovsk-Kamchatsk, Sevastopol în Crimeea anexată, în oraşele portuare din Severomorsk şi Baltiysk, Kaspirsk, dar şi - cu mare simbolism, în oraşul port Tartus din Siria.

IV. Armenia şi Azerbaidjan au deschis o altă dimensiune de confruntare militară, iar deblocarea soluţionării conflictului Nagorno-Karabah rămâne imposibilă.  

Luna iulie a fost din nou o perioadă fierbinte în Caucazul de Sud. Armenia şi Azerbaidjan au scos din nou securea războiului în această lună, dezvoltând confruntări militare la cea mai mare anvergură de la războiul de patru zile din aprilie 2016. Paradoxal sau nu, acest episod nu s-a petrecut, aşa cum lumea era obişnuită, în fâşia adiacentă liniei de contact din regiunea conflictului separatist Nagorno-Karabah, ci pe frontiera comună a celor două state. Luptele au început după ce trupele armene au executat foc intens de artilerie asupra poziţiilor militare azere în districtul de frontieră Tovuz. Desigur, au fost înregistrate victime în rândul militarilor şi civilor celor două tabere. Aceasta ridică starea de confruntare azero-armeană pe o nouă dimensiune, cu toate implicaţiile geopolitice pentru regiune şi la nivel internaţional. ONU s-a limitat deocamdată la a chema ambele părţi să treacă la reducerea tensiunilor la frontierele comune.

În SUA şi Europa au fost vizibile unele reverberaţii ale recentelor confruntări militare din Caucazul de Sud. Nu au putut fi trecute cu vederea actele agresive şi violente ale unor naţionalişti rebeli armeni, care au atacat cetăţeni azeri ce manifestau paşnic împotriva provocărilor de securitate şi confruntărilor generate de Armenia la frontiera cu Azerbaidjanul. Sau acţiuni agresive împotriva unor misiuni diplomatice azere, aiurea în lume. În SUA în mod special, unde un incident de acest gen a avut loc în Los Angeles (22 iulie), la peste o săptămână după ce au izbucnit ciocnirile la frontieră între militarii armeni şi azeri.

Violenţele armenilor au avut şi pe fondul adoptării de către Comitetul Camerei Reprezentanţilor din SUA a unui amendament special pentru Armenia. Amendamentul confirmă ocupaţia ilegală a teritoriilor azeriene, strămutarea forţată şi uciderea de etnici azeri pe acele teritorii de către Armenia. Mai mult, amendamentul a îndemnat pe secretarul de stat şi cel al apărării ai SUA să evalueze numărul de persoane strămutate şi ucise în interiorul teritoriilor azere ocupate ilegal de Armenia şi să elaboreze un raport cu evaluări pentru comisiile speciale ale  Congresului SUA.

Nu este deci de mirare că, la Erevan, acest amendament a fost socotit drept cea mai dură rezoluţie anti-Armenia din istoria Congresului SUA. Într-adevăr, dacă amendamentul va fi aprobat şi de Senatul american, va deveni un precedent care va permite astfel de formulări şi în alte documente internaţionale care să incrimineze politica externă a Armeniei, chestiune care va genera mari dureri de cap pentru autorităţile de la Erevan.

Situaţia generală de pe ”frontul azero-armean” rămâne însă în linii generale aceeaşi. Ca şi statutul regional al celor două state. Armenia este stat membru al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OSTC) şi al Uniunii Economice Euro-asiatice (UEE), organizaţii coordonate de Moscova. Erevan permite în continuare funcţionarea bazei militare ruse pe teritoriul armean şi rămâne un stat pe orbita Moscovei. Armenia contează pe Rusia, iar acţiunile Moscovei sunt, în parte, în zona aşteptărilor armene. Mai rezultă acum că mult invocata chestiune a reorientării Armeniei pe vectorul valorilor occidentale a fost doar o chestiune mimată politic de noul regim al premierului armean Pashiniyan, în special pe parcursul anului anterior.  

Azerbaidjan nu a aderat la proiecte integraţioniste ale Moscovei, deşi în ultimul an ”a cochetat” cu ideea OTSC. Baku are un parteneriat strategic cu Moscova, care se reflectă în special în contracte de miliarde bune de dolari pentru achiziţia de armamente ruseşti, respectiv în cooperarea - profitabilă de altfel pentru ambele părţi, în domeniul exploatării bogatelor energo-resurse ale bazinului caspic. Azerbaidjan are în plus faţă de Armenia un buget de stat mult mai puternic, care i-a şi permis cheltuieli militare incomparabil mai mari decât cele armene pentru modernizarea apărării şi structurilor de forţă azere.

În plus, Baku poate conta permanent cel puţin pe un aliat puternic şi influent, Turcia, stat care a susţinut constant şi necondiţionat integritatea teritorială a Azerbaidjanului şi apartenenţa la Azerbaidjan a Nagorno-Karabah. Chestiune recunoscută de altfel şi la nivel internaţional. Ankara a condamnat permanent în termeni foarte duri comportamentul Armeniei faţă de statul azer şi mai ales  maniera în care Erevan controlează enclava Nagorno Karabah, direct sau prin intermediul separatiştilor armeni. De altfel, reacţia oficialilor de la Ankara a fost extrem de dură la adresa Armeniei după declanşarea ostilităţilor militare de la mijlocul acestei luni. Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a declarat că Armenia va fi obligată ”să dea socoteală” pentru ”atacul rău-făcător” asupra Azerbaidjan. "Durerea turcilor azeri este durerea noastră", a spus ministrul turc, susţinând că ”Vor fi lăsaţi (nn - armenii) sub necazul pe care l-au declanşat. Vor fi înecaţi sub acest complot şi cu siguranţă vor plăti pentru ceea ce au făcut”.

MAE turc a produs declaraţii la fel de dure, susţinând că atacurile armene au fost deopotrivă parte ale unei ”campanii de distrugere” împotriva Turciei. Ministerul turc a mai notat că ”..Această atitudine ipocrită a Armeniei, care a menţinut ocupaţia nelegitimă a teritoriului azer, dezvăluie clar şi evident cine este principalul obstacol în calea stabilirii păcii şi stabilităţii permanente în Caucazul de Sud”. Aşadar, autorităţilor turce susţin nu numai un angajament de sprijin necondiţionat pentru Azerbaidjan, dar induc în plan extern unele ambiţii regionale certe faţă de Caucazul de Sud. Ambiţii pe care preşedintele Turciei încearcă să le fundamenteze prin referirile constante la ”misiunea istorică” a Turciei în regiune.

Retorica armeană (ca de altfel a tuturor părţilor implicate în conflictul azero-armean) rămâne contonată în acelaşi discurs care blochează orice pas de progres pentru pace şi menţine statul armean ca parte a problemelor din Caucazul de Sud şi nu ca parte a soluţiei la conflictul Nagorno-Karabah. Astfel, Erevan susţine că Turcia nu poate fi implicată în niciun proces internaţional legat de soluţionarea conflictului Nagorno-Karabah. MAE armean declara că ”...Invocând misiunea sa istorică şi afilierile etnice sau religioase, Turcia a destabilizat deja situaţia într-o serie de regiuni învecinate - Orientul Mijlociu, Mediterana de Est şi Africa de Nord... Cu abordările sale, Turcia reprezintă o ameninţare la adresa securităţii pentru Armenia şi regiune, fiind necesară o largă cooperare regională şi internaţională pentru a o contracara”.

Prin urmare situaţia din jurul conflictului azero-armean a involuat, iar cercurile politice şi analitice interesate din regiune şi nu numai se întreabă dacă şi cum se va poziţiona Moscova ”între Armenia şi Azerbaidjan”. Dar se pare că nici la Moscova nu s-a produs o schimbare a politicii ruse de abordare a conflictului azero-armean şi, în consecinţă, nici a politicii faţă de fiecare dintre cele două capitale aflate în conflict. Kremlinul nu a optat în toţi anii de conflict pentru a se plasa definitiv de partea uneia dintre părţile beligerante, în primul rând datărită faptului că poziţia pe care s-a plasat nu este de natură a reduce în vreun fel spaţiul său de manevră în politica externă.

Şi aceasta nu numai în raport cu Erevan sau Baku, ci şi în relaţiile cu alte capitale regionale – cum este Ankara, cu Occidentul şi unele organizaţii internaţionale. Mai mult decât atât, politicile articulate şi particularizate pe interese exacte, dar separate faţă de Baku şi Erevan, aduc avantaje de tot felul Moscovei. Rămâne de văzut doar în ce măsură va putea să influenţeze partea rusă neutralizarea consecinţelor potenţialului escaladării şi gestionării conflictului, astfel încât blocarea reglementării acestui conflict să nu devină o chestiune definitivă şi ireversibilă.