Raport Special BALCANII DE VEST - Septembrie 2020

I. Vizită surpriză a lui Milorad Dodik la Zagreb

În data de 16 septembrie, liderul formaţiunii politice sârbe bosniace aflate la guvernare în Republica Srpska (RS), Alianţa Social Democraţilor Independenţi (SNSD), reprezentant al acestora în cadrul preşedinţiei tripartite a Bosniei şi Herţegovinei (BiH), şi unul dintre cei mai vocali politicieni pro-ruşi din Balcanii de Vest, Milorad Dodik, a efectuat o vizită surpriză la Zagreb. Acesta s-a întâlnit cu preşedintele croat Zoran Milanović şi cu prim-ministrul Andrej Plenković, mai degrabă în calitate de reprezentant al etnicilor sârbi din BiH, decât ca membru al preşedinţiei colective a acestui stat.

Vizita sa a fost extrem de criticată de ceilalţi doi membri ai Preşedinţiei BiH, Šefik Džaferović (boşniac) şi Željko Komšić (croat), care şi-au manifestat indignarea cu privire la poziţia adoptată de M.Dodik, mai ales că, în cadrul întâlnirilor avute cu oficialii croaţi, se pare că a fost pus în discuţie inclusiv viitorul BiH. Š.Džaferović a subliniat că întâlnirile de la Zagreb ar putea avea consecinţe negative, subliniind că „prin acceptarea acestei vizite private, Zagrebul a ignorat instituţiile ţării lui, aceasta este alegerea lor, dar vor suferi consecinţele”. Mai mult, Š.Džaferović a subliniat că, „oficial, Zagrebul a acceptat o vizită privată, ignorând instituţiile BiH, este alegerea lor, la fel ca şi alegerea lor în ceea ce priveşte consecinţele pe care le va avea o astfel de acţiune”.

Ž.Komšić a considerat că obiectivul lui M.Dodik a fost acela de a transmite la Zagreb mesajul că RS şi Serbia vor să constituie un stat, oficialul bosniac subliniind şi că „indiferent de modul în care Zagrebul va accepta oficial acel mesaj, cu sau fără aprobarea lor, ei, care trăiesc în BiH, ştiu ce trebuie să facă, Zagrebul poate face ce vrea, dar Planul[i] lui Slobodan Milošević şi Franjo Tuđman, de la Karađorđevo, nu se va realiza niciodată”. Ž.Komšić, croatul ales la preşedinţie şi prin voturile boşniacilor, şi-a exprimat teama cu privire la viitorul acestei comunităţi etnice din BiH, deoarece prin dezintegrarea acestui stat ar putea beneficia doar de o mică parte a teritoriului actual de azi, existenţa şi intensificarea acestor temeri conducând la escaladarea accelerată a tensiunilor etnice din BiH.

Preşedintele Croaţiei, Z.Milanović, a insistat că s-a întâlnit cu liderul sârb din BiH ca reprezentant al poporului sârb, nu ca membru al preşedinţiei statului bosniac. Ž.Komšić, l-a comparat pe preşedintele croat cu preşedintele Belarusului, subliniind că „după Alexandr Lukashenko, Z.Milanović este singurul preşedinte al unei ţări care a vorbit cu M.Dodik, aceasta spunând destul despre amândoi”. Preşedinţia croată a făcut cunoscut printr-un comunicat de presă, că R.Croaţia a susţinut cu fermitate Acordul de la Dayton, care a pus capăt războiului din 1992-1995, în BiH, subliniindu-se: „Croaţia nu poate rămâne pasivă şi nu va sprijini iniţiativele spre o revizuire unilaterală a Acordului de la Dayton, care ar pune în pericol pacea şi stabilitatea în BiH şi Europa de Sud-Est”.

În acelaşi context, premierul croat Andrej Plenković a încercat să dea explicaţiile necesare cu privire la situaţia creată, subliniind că scopul principal al vizitei lui M.Dodik a fost acela de a supune discuţiilor proiecte de infrastructură. La rândul său, M.Dodik a reiterat opiniile pe care le-a exprimat la o întâlnire cu preşedintele sârb, Aleksandar Vučić, în care a acuzat comunitatea internaţională că a încercat să modifice unilateral Acordul de la Dayton în detrimentul etnicilor sârbi şi croaţi din BiH.

Conform unor surse sârbe bosniace, vizita lui M.Dodik la Zagreb a fost posibilă în principal datorită sprijinului politicianului croat bosniac, Dragan Čović, liderul Uniunii Democrate Croate din BiH (HDZ BiH), care este apropiat de liderul partidului HDZ din Croaţia, premierul A.Plenković. Aceleaşi surse spun că D.Čović a susţinut vizita lui M.Dodik la Zagreb ca un răspuns la sprijinul acordat de M.Dodik pentru organizarea, în februarie 2020, a vizitei la nivel înalt a lui D.Čović la Moscova[ii]. Este foarte bine cunoscut că M.Dodik şi D.Čović au cooperat îndeaproape timp de aproape un deceniu, împărtăşesc ideea că au un adversar politic comun în partidele boşniace şi au un interes comun în slăbirea, descentralizarea sau chiar dezintegrarea BiH.

Drept urmare, vizita lui M.Dodik la Zagreb a generat dezbateri aprinse atât în ​​BiH, Croaţia, cât şi în Serbia, unde majoritatea oficialilor, experţilor şi mass-media s-au angajat în aceleaşi competiţii de tip vechi cu sumă zero, majoritatea observatorilor trecând cu vederea semnificaţia reală a acestei mişcări diplomatice atipice.

În martie 1991, preşedinţii de atunci ai republicilor federaţiei iugoslave, Serbia şi Croaţia, S.Milošević şi, respectiv, F.Tuđman, s-au întâlnit în Serbia, la Karađorđevo, pentru a discuta despre criza iugoslavă. Potrivit informaţiilor vehiculate în mass-media, la acea vreme ar fi existat informaţii neconfirmate cu privire la o posibilă divizare a BiH şi alipirea la Croaţia şi Serbia a unor  teritorii cu majorităţi etnice croate sau sârbe, lăsând între ele un stat tampon boşniac. Deoarece întâlnirile au avut loc fără martori şi nu există nicio evidenţă a acestora, conţinutul exact al informaţiilor vehiculate nu este unul cunoscut cu exactitate şi nici unul confirmat. Drept urmare, se poate aprecia că la întâlnirea desfăşurată la Zagreb au fost supuse discuţiilor subiecte cu privire la situaţia politică din BiH, perspectivele sale de integrare europeană şi euroatlantică, problemele legate de punerea în aplicare a Acordului de la Dayton şi poziţia şi drepturile tuturor celor trei etnii principale din BiH legate de evoluţiile viitoare ale acestui stat.

La nivelul mediilor analitice internaţionale au apărut deja presupuneri că M.Dodik şi-a activat din nou prezentarea poziţiei sale cu privire la problema rămânerii RS ca entitate a BiH, ca răspuns la ultimele evoluţii legate de problema Kosovo, fiind remarcată şi sublinierea faptului că „unirea RS cu Serbia este un obiectiv la care nu se va renunţa”.

Este foarte clar că angajamentul puternic al SUA şi UE a asigurat punerea în aplicare a Acordului de pace de la Dayton, inclusiv reconstrucţia infrastructurii devastate de război din BiH şi înfiinţarea de guverne şi instituţii comune. Cu toate acestea, se poate remarca că, din 2006, SUA şi-au redus implicarea în BiH, iar UE nu a reuşit să se impună ca un actor puternic la nivelul regiunii, creându-se astfel condiţiile favorabile pentru renaşterea ideologiilor naţionaliste şi populiste, dar şi pentru acţiunile altor actori internaţionali. Nu trebuie omis faptul că M.Dodik şi D.Čović au fost în fruntea acestei tendinţe, ambii continuând să-şi radicalizeze agendele naţionaliste. M.Dodik a continuat să facă presiuni pentru dezintegrarea BiH şi obţinerea independenţei depline pentru RS, în timp ce D.Čović a căutat permanent să realizeze proiectul celei de-a treia entităţi autonome, croată, în BiH. Ca urmare, boşniacii au reacţionat puternic la această provocare, ei continuând să facă presiuni pentru continuarea centralizării BiH ca răspuns la separatismul generat şi dezvoltat de croaţii şi sârbii din BiH.

În Croaţia, în timp ce unele părţi ale mass-mediei au susţinut că este „o idioţenie” sau „o ruşine” ca liderii croaţi să se întâlnească cu M.Dodik, alţii au citat explicaţiile proprii ale lui A.Plenković şi Z.Milanović, şi anume că poziţia politică importantă a lui M.Dodik în BiH şi în regiune l-a făcut un partener relevant.

Vukota Govedarica, fost preşedinte al celui mai mare partid de opoziţie sârb bosniac, Partidul Democrat Sârb (SDS), a declarat că problemele etnicilor sârbi din BiH nu pot fi rezolvate la Zagreb, subliniind şi faptul că M.Dodik „încearcă să provoace conflicte în orice situaţie posibilă”. Unii politicieni croaţi au condamnat, de asemenea, întâlnirea care a avut loc, fiind de remarcat că Jadranka Kosor, fost premier croat, în perioada 2009-2011, a subliniat că este greşit să acorzi credibilitate unei persoane despre care  s-a spus că i-a glorificat pe sârbii condamnaţi pentru crime de război în războiul din BiH, lansând şi întrebarea: „Ce probleme pot rezolva exact liderii unui stat membru al UE (Croaţia) cu cineva care glorifică criminalii de război, le dă decoraţii şi nu recunoaşte deciziile instituţiilor pentru crime de război de la Haga?”.

În plan regional, vizita lui M.Dodik la Zagreb a fost catalogată ca fiind una neobişnuită, dar justificată ca parte a încercărilor de a împiedica boşniacii să domine celelalte grupuri etnice din BiH. Unii au văzut această vizită în contextul campaniei lui M.Dodik înainte de alegerile locale din BiH, programate pentru 15 noiembrie 2020, iar alţii ca o altă mişcare a lui M.Dodik de a submina şi chiar de a dezintegra statul bosniac.

Cu toate acestea, observaţiile şi punctele de vedere exprimate pot fi sau nu confirmate sau sunt parţial adevărate, existând încă foarte multe alte puncte de vedere exprimate cu privire la aceste evoluţii în Balcanii de Vest, cum ar fi cel conform căruia vizita lui M.Dodik la Zagreb este una dintre primele consecinţe după creşterea implicării SUA şi UE în intensificarea procesului de moderare şi soluţionare a dosarului Serbia-Kosovo. Având în vedere că toate aceste ultime evenimente au provocat multe controverse şi confuzii în rândul oficialilor şi experţilor la nivel regional şi internaţional, dezbaterile continuă cu privire la evoluţiile ce vor marca Balcanii de Vest în perioada următoare, mai ales dacă ţinem cont de faptul că scena politică a BiH este acum complet împărţită în trei blocuri etno-politice, a căror competiţie a blocat complet sistemul politic şi de adoptare a deciziilor, a făcut ca majoritatea sistemelor instituţiilor de stat să nu funcţioneze şi să împingă ţara din ce în ce mai aproape de dezintegrare.

II. Tensiuni între Bulgaria şi Macedonia de Nord

O dispută între Skopje şi Sofia prinde proporţii europene, deoarece Macedonia de Nord se aşteaptă la un început oficial al negocierilor pentru aderarea la UE, în decembrie. Candidată la UE încă din 2005, Macedonia de Nord spera că soluţionarea disputei numelui cu Grecia va pune capăt certurilor istorice cu vecinii săi din Balcani şi, după ce a intrat în NATO în martie, va începe parcurgerea drumului lung pentru aderarea deplină la UE.

Oficialii macedoneni au reiterat că se aşteaptă la identificarea unei soluţii în relaţionarea cu Bulgaria cu privire la problemele istorice disputate, după ce guvernul de la Sofia a acuzat din nou Skopje de lipsă de cooperare şi a ameninţat că va bloca negocierile din cadrul procesului de aderare la UE a Macedoniei de Nord.

Ministrul bulgar al apărării, Krasimir Karakachanov, şi europarlamentarul bulgar, Andrei Kovatchev, au acuzat Macedonia de Nord că ”simulează” cooperarea cu vecinul său în cadrul unei comisii mixte de istorie, constituită pentru a identifica un punct de vedere comun în soluţionarea disputelor istorice. Ultima explozie a relaţiilor dintre cele două state s-a înregistrat când K.Karakachanov, liderul IMRO-Mişcarea Naţională Bulgară, a acuzat oficialii de la Skopje că au evitat întâlnirile comune ale comisiei mixte de istorie, arătând că nu au o voinţă reală de a se angaja într-un dialog sincer.

„Acum zece luni, Macedonia de Nord a oprit participarea la lucrările comisiei mixte de istorie. ”Am repetat de o sută de ori în ultimele zece luni că, dacă nu există un acord cu privire la aceste chestiuni, Bulgaria va răspunde la prima conferinţă interguvernamentală dintre UE şi Macedonia de Nord, care marchează începutul aderării la UE, până ce aceste probleme sunt clarificate”, a declarat K.Karakachanov, în data de 10 septembrie, confirmând că Bulgaria intenţionează să blocheze de fapt conferinţa. Cu toate acestea, el a fost mai puţin clar dacă Bulgaria va supune dezbaterilor şi existenţa limbii macedonene ca limbă distinctă de cea bulgară.

În data de 11 septembrie, pe măsură ce ambasadorii UE urmau să dezbată un proiect cadru de negociere, despre care Macedonia de Nord speră că va duce la o dată de începere a discuţiilor în acest an, cel mai probabil în luna decembrie 2020, europarlamentarul bulgar A.Kovatchev, care provine din principalul partid bulgar GERB, al premierului Boiko Borisov, a generat un ecou al ameninţărilor lui K.Karakachanov, subliniind că „identitatea macedoneană contemporană şi statalitatea nu pot fi construite pe negarea a tot ceea ce este bulgar, în conformitate cu mitologiile şi minciunile din timpul fostului lider iugoslav, Iosip Broz Tito”.

Germania, care asigură preşedinţia rotativă a Consiliului UE, a solicitat ambelor ţări să rezolve problemele restante din comisia mixtă de istorie. Ambasadorul Germaniei în Macedonia de Nord, Anke Holstein, a respins încercarea Bulgariei de a include problemele bilaterale în cadrul negocierilor la nivelul UE, oficialul german subliniind că „problemele bilaterale ar trebui rezolvate bilateral”, dar, potrivit lui Dragi Gjorgiev, preşedintele echipei macedonene de experţi din comisia macedoneană-bulgară, aceasta nu va fi o sarcină uşoară.

După semnarea Acordului de la Prespa, Skopje spera că toate disputele istorice cu vecinii săi s-ar fi încheiat după schimbarea numelui şi acordul relevant cu liderii de la Atena. După aderarea la NATO, Skopje spera că va fi deschis, în cele din urmă, şi drumul către aderarea deplină la UE, dar nu s-a aşteptat la actualele implicări ale Bulgariei. O comisie mixtă, formată în principal din istorici din ambele ţări, a lucrat încă de la semnarea tratatului de prietenie pentru a elimina dezacordurile şi alte probleme, dar, deşi s-au făcut unele progrese, lucrurile s-au blocat anul trecut exact cu privire la problema istoriei epocii otomane.

Bulgaria şi Macedonia de Nord au relaţii bune în general, cele două state vecine semnând un acord de prietenie important la 01.08.2017, această zi fiind o dată simbolică care a precedat-o pe cea de 02.08.2017, pe care ambele ţări o sărbătoresc drept ca aniversarea unei răscoale antiotomane în Macedonia, din 1903, cunoscută sub numele de răscoala Ilinden (Ziua Sfântului Ilie).

De la semnarea tratatului de prietenie, Bulgaria a susţinut planurile de aderare la UE ale Macedoniei de Nord, care a primit încă de la începutul acestui an, în sfârşit, un semnal verde de la Bruxelles pentru a începe discuţiile de aderare. Cu toate acestea, în prezent, Bulgaria creşte presiunea, solicitând o soluţie la disputele istorice cunoscute şi menţionate şi făcând aluzie la o posibilă blocare a discuţiilor pentru aderarea la UE, cu excepţia cazului în care va reuşi să-şi realizeze obiectivul urmărit.

Un document intitulat „Memorandumul explicativ privind relaţia R.Bulgaria cu R.Macedonia de Nord în contextul extinderii UE şi al procesului de asociere şi stabilizare” a atras semnificativ atenţia presei din Macedonia de Nord. Memorandumul de şase pagini, trimis în 26 de capitale ale UE, în luna august, prezintă poziţia Bulgariei cu privire la mai multe aspecte istorice, un element cheie fiind, după cum afirmă Sofia, „ingineria etnică şi lingvistică care a avut loc” sau „intervenţiile naţionale şi lingvistice în Macedonia de Nord” după al Doilea Război Mondial.  

Memorandumul a cauzat consternare în Macedonia de Nord şi condamnare în anumite părţi ale mediului academic bulgar. Astfel, este semnificativ de menţionat că în memorandum a fost făcută menţiunea conform căreia „calea de aderare a Macedoniei de Nord oferă o oportunitate valoroasă conducerii sale de a rupe moştenirea ideologică şi practicile Iugoslaviei comuniste”, dar şi că „procesul de extindere nu trebuie să legitimeze ingineria etnică şi lingvistică care a avut loc sub fostele regimuri autoritare”.

Istoricul german Ulf Brunnbauer, preşedinte al catedrei de istorie a Europei de Sud-Est şi de Est la Universitatea din Regensburg, a subliniat că memorandumul este modalitatea Bulgariei de a impune propria viziune asupra istoriei unei alte ţări, subliniind că „ar fi similar cu faptul că Germania le-ar spune austriecilor că sunt de fapt germani”. U.Brunnbauer, pe de altă parte, a cerut Bruxelles-ului şi „mai ales Berlinului” să facă presiuni asupra guvernului bulgar. Devine din ce în ce mai clar că relaţiile dintre Macedonia de Nord şi Bulgaria sunt afectate de faptul că activităţile grupului de istorici şi experţi din ambele ţări s-au oprit din activitate anul trecut. Motivarea oficială a fost că acest lucru s-a întâmplat din cauza organizării alegerilor din Macedonia de Nord şi, ulterior, de apariţia pandemiei coronavirusului, dar neoficial, au existat dezacorduri de netrecut. Acum, guvernul bulgar insistă din ce în ce mai mult ca şi comisia mixtă formată să îşi continue activitatea, avertizând că drumul Macedoniei de Nord către UE ar fi putea fi oprit pentru ca această activitate să înceapă a se desfăşura cu seriozitate.

III. Alegerea preşedintelui Parlamentului muntenegrean şi propunere pentru funcţia de premier al Muntenegrului

În data de 23 septembrie, Parlamentul din Muntenegru, aflat acum sub controlul unei noi majorităţi („Pentru viitorul Muntenegrului” – ZBCG / lider Zdravko Krivokapić, „Pacea este naţiunea noastră” – MNN / lider Aleksa Bečić, „Acţiunea de Reformă Unită” – URA / lider Dritan Abazović), l-a ales pe A.Bečić ca nou preşedinte al parlamentului prin voturile a 45 de parlamentari din totalul de 81. În prima sesiune a noului parlament de la Podgorica din aceeaşi dată, cele trei principale formaţiuni politice au propus şi pe liderul alianţei ZBCG, Zdravko Krivokapić, pentru ocuparea funcţiei de prim-ministru.

A.Bečić a declarat că noua majoritate va lucra pentru a garanta un viitor sigur Muntenegrului şi a înţeles scepticismul cu care s-a confruntat o mare parte a electoratului subliniind că, „într-o parte a opiniei publice, există anxietate şi scepticism ... în cadrul negocierilor, problemele legate de personal sunt complexe şi trebuie abordate cu o doză specială de sensibilitate”. În acelaşi context, Z. Krivokapić a declarat că vor continua discuţiile despre un nou guvern, adăugând că acestea ar putea fi finalizate în următoarele 20 de zile (până la data de 14 octombrie), şi a subliniat că „primul principiu al noului guvern va fi organizarea statului, nu vor fi răzbunări şi interesul nimănui nu este mai important decât interesele cetăţenilor”, liderul muntenegrean adăugând că „obligaţia noului guvern este de a face Muntenegru să semene cu Luxemburgul, unde există toleranţă zero faţă de corupţie”.  

La 09 septembrie, liderii celor trei coaliţii s-au angajat să menţină calea ţării către aderarea la UE şi să îşi onoreze toate angajamentele internaţionale actuale, cum ar fi calitatea de stat membru al NATO. Este de remarcat totuşi că, înainte de desfăşurarea sesiunii parlamentare din data de 23 septembrie, reprezentanţii a două dintre formaţiunile politice, care au format noua majoritate parlamentară la Podgorica, nu reuşiseră să ajungă la un acord cu privire la nominalizarea pentru ocuparea funcţiei de prim-ministru şi pentru cea de preşedinte al parlamentului muntenegrean.

Astfel, în data de 22 septembrie, mass-media a făcut cunoscut opiniei publice că liderul URA, Dritan Abazović, s-a întâlnit cu liderii ZBCG şi cu doi episcopi ortodocşi sârbi. Andrija Mandić şi Milan Knežević, doi lideri ai Frontului Democrat, cea mai mare formaţiune politică a coaliţiei pro-sârbe, l-au acuzat pe D.Abazović că a blocat ajungerea la un acord.

Într-un comunicat de presă, M. Knežević l-a acuzat pe D.Abazović că a cerut mai multe posturi cheie în noul guvern pentru propria sa coaliţie, inclusiv ministere precum cele de interne, apărare, justiţie şi externe.

După întâlnirea de la mănăstirea Ostrog, Biserica Ortodoxă Sârbă a cerut blocurilor politice care formează noua majoritate parlamentară să îşi arate responsabilitatea şi să formeze un guvern, avertizându-i să fie conştienţi de semnificaţia istorică a momentului.

Este de remarcat că în final, în data de 23 septembrie, M. Knežević a declarat că va vota pentru numirea lui A.Bečić ca preşedinte al parlamentului şi pentru Z. Krivokapić în calitate de prim-ministru, subliniind în faţa parlamentului de la Podgorica că „nu îi interesează fotoliile (poziţiile), îi interesează doar viitorul Muntenegrului şi al tuturor categoriilor etnice ale sale”.

IV. Serbia - Kosovo. Dialog la Washington şi Bruxelles

La Washington s-a desfăşurat (03-04.09.2020) reuniunea la nivel înalt între delegaţiile Belgradului şi Prištinei, părţile convenind, cu mediere americană, un proces de „normalizare economică”. În data de  07 septembrie, cele două delegaţii s-au reîntâlnit la Bruxelles, pentru se angaja că vor continua discuţiile, cu mediere europeană, pentru normalizarea politică.

Peste alte trei zile, preşedintele sârb, A.Vučić, l-a informat pe omologul rus cu privire la rezultatele discuţiilor de la Casa Albă şi de la Bruxelles.

Întâlnirea Serbia-Kosovo, de la Casa Albă, a venit într-un moment de maximă popularitate pentru SNS şi liderul acestuia, preşedintele A.Vučić, după ce aceştia şi-au reconfirmat supremaţia în urma alegerilor din 21 iunie (locale, pentru parlamentul Provinciei Vojvodina şi pentru parlamentul republican sârb). Pe acest fond, la Casa Albă, este de remarcat că liderul sârb a respins un punct al acordului de normalizare economică (devenit apoi faimos, „punctul 10”), care se referea la recunoaşterea reciprocă dintre Serbia şi Kosovo.

Cum e şi normal, nu există unanimitate în a evalua acordurile de normalizare economică, semnate la 04.09.2020 de către şefii celor două delegaţii, A.Vučić şi, respectiv, premierul Kosovo, Avdullah Hoti. Predomină, însă, opinia că Belgradul este „marele câştigător”.  

La 07 septembrie, seria de succese a Belgradului a continuat la Bruxelles prin angajarea ambelor părţi de a continua dialogul politic şi de a soluţiona toate problemele rămase în dispută. Culmea este că de aici reîncepe, totodată, coşmarul Belgradului, deoarece la scurt timp Priština a respins ferm orice nouă discuţie privind operaţionalizarea acordului privind înfiinţarea Asociaţiei Municipalităţilor Sârbe din Kosovo (ZSO), altfel decât în concordanţă cu Constituţia şi legislaţia în domeniu a Kosovo. Din această cauză, o nouă rundă de discuţii la nivel înalt, planificată pentru 28 septembrie, s-a amânat, motivaţia fiind, însă, una puerilă: „din motive datorate epidemiei de COVID-19”.

V. Biserica ortodoxă macedoneană, mai aproape de autocefalie?

Cu ocazia începerii Anului Nou Bisericesc (01 septembrie), preşedintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, a trimis o scrisoare patriarhului ecumenic Bartolomeu. Demnitarul de la Skopje a folosit, însă, ocazia, pentru a-l informa pe patriarhul Constantinopolului, privind năzuinţa credincioşilor ortodocşi macedoneni din Macedonia de Nord ca biserica lor să devină autocefală. Făcând apel la dorinţa acestor credincioşi pentru un viitor mai bun, preşedintele a subliniat şi că, prin acordarea tomosului de autocefalie, patriarhul ecumenic i-ar face pe aceşti credincioşi egali cu toţi ceilalţi credincioşi ortodocşi din lume.

Scrisoarea şi solicitarea preşedintelui au fost sprijinite de către premierul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev, care a subliniat, la rândul său, necesitatea unor eforturi susţinute în acest sens. Pe acest fond premierul a evidenţiat necesitatea coordonării autorităţilor guvernamentale de la Skopje cu cele bisericeşti pentru obţinerea tomosului. În plus, premierul a reliefat că el şi premierul în mandat tehnic de la începutul acestui an (Oliver Spasovski) s-au deplasat la Istanbul pentru a discuta personal cu patriarhul ecumenic pe această temă.

În Macedonia există două biserici macedonene ortodoxe: Biserica Ortodoxă Macedoneană-Arhiepiscopia de Ohrid (MPŢ-OA), nerecunoscută canonic şi aflată în litigiu cu fosta biserică mamă, Biserica Ortodoxă Sârbă (SPŢ), şi Biserica Ortodoxă Macedoneană-Arhiepiscopia Ortodoxă de Ohrid (MPŢ-POA), biserică autonomă, dar în corpul SPŢ.

Demersurile autorităţilor laice de la Skopje sunt, cel mai probabil, urmarea hotărârii (octombrie 2018) patriarhului Bartolomeu de a acorda tomosul de autocefalie pentru Biserica Ortodoxă din Ucraina (PŢU). Liderii de la Skopje speră în repetarea ”modelului ucrainean” în cazul MPŢ-OA (la acordarea tomosului a contribuit semnificativ preşedintele ucrainean de la acea dată, Petro Poroşenko).

Anterior, înalţii prelaţi ai MPŢ-OA au încercat să obţină tomosul rugând Biserica Ortodoxă Bulgară (BPŢ) să intervină pe lângă patriarhul ecumenic.

Autorităţile de la Skopje susţin funcţionarea MPŢ-OA. De cealaltă parte, arhiepiscopul MPŢ-POA (Iovan Vranişkovski), a fost condamnat pentru instigare la ură de rasă, etnie şi confesiune şi chiar pentru delapidare de fonduri. Înaltul prelat a negat toate acuzaţiile şi a susţinut că este victima persecuţiilor MPŢ-OA.

În regiunea Balcanilor de Vest mai există o situaţie similară: autorităţile de la Podgorica doresc (re)înfiinţarea unei biserici ortodoxe muntenegrene, care să fie recunoscută canonic.

În prezent, în Muntenegru există Biserica Ortodoxă Muntenegreană (ŢPŢ), care nu este recunoscută canonic şi este considerată de către structurile SPŢ de pe teritoriul muntenegrean drept un ”ONG”. Mai mult, actualul preşedinte muntenegrean, Milo Đukanović şi partidul acestuia (Partidul Democrat al Socialiştilor/DPS) sunt consideraţi de către SPŢ inamici ai intereselor SPŢ şi ai poporului sârb din Muntenegru şi acuzaţi că vor să înfiinţeze o ”biserică de partid”. Pe teritoriul statului muntenegrean, în schimb, funcţionează mai multe eparhii ale SPŢ. În unele parohii frecventează lăcaşurile de cult ale SPŢ inclusiv credincioşi care se declară de naţionalitate muntenegreană. De aceea, poate merită menţionat că (după 30 de ani!) DPS şi aliaţii săi nu mai au majoritatea în parlamentul rezultat după alegerile din 30.08.2020 în Muntenegru, iar între cauzele principale ale acestei situaţii se numără disputa dură dintre DPS şi