Raport Special BALCANII DE VEST (Iulie)

I. Dialogul Serbia-Kosovo - proces politic greu, speranţe mari şi multe

După cele două întâlniri virtuale organizate de oficialii UE, în zilele de 10 şi 12 iulie, preşedintele sârb Aleksandar Vučić şi noul premier al Kosovo, Avdullah Hoti, s-au întâlnit, în data de 16 iulie, la Bruxelles, pentru a discuta în cadrul unei întâlniri „face-to-face”. Uniunea Europeană (UE) i-a îndemnat să facă şi compromisuri pentru a-şi normaliza relaţia încordată, discuţiile dintre Belgrad şi Priştina fiind reluate după o pauză de 20 de luni.

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, care a prezidat discuţiile dintre cele două entităţi, împreună cu M.Lajčák, a salutat întâlnirea celor doi lideri, subliniind că „se aşteaptă la o discuţie constructivă, care va contribui la normalizarea completă a relaţiilor dintre Kosovo şi Serbia”.

Prim-ministrul kosovar, A.Hoti, a susţinut că întâlnirea ”este începutul redactării unui acord final între Kosovo şi Serbia. De asemenea, A.Hoti a afirmat că singura soluţie pentru normalizarea relaţiilor este recunoaşterea reciprocă între Serbia şi Kosovo”, subliniind că întâlnirea din data de 16 iulie s-a concentrat asupra persoanelor dispărute şi a cooperării economice. „Sunt convins că avem oportunitatea de a face progrese, deoarece avem sprijinul ţărilor cheie ale UE şi al mediatorului, M.Lajčák”, potrivit lui A.Hoti, care a mai spus că cel mai important lucru este că există o voinţă politică de a finaliza acest proces în perioada următoare.

În urma întâlnirii din 16 iulie, M.Lajčák, reprezentantul special al UE pentru dialogul Kosovo - Serbia, a declarat că „ambii lideri au convenit să continue să lucreze intens la nivel de experţi în perioada viitoare.”

Cu toate acestea, A.Hoti a respins ideea continuării dialogului tehnic dintre Kosovo şi Serbia, afirmând că „doar problema recunoaşterii reciproce şi normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări va fi pe masa negocierilor”. Premierul kosovar, A.Hoti, a adăugat şi că Priştina va fi reprezentată în cadrul întâlnirilor de către un „coordonator la nivel de stat” pentru dialog, care va fi numit în curând.

La rândul său, preşedintele sârb, A.Vučić, a subliniat că o opţiune a unei soluţii remarcabile nu este oferită părţilor, dar discuţiile vor continua. Oficialul sârb a mai spus că negocierile nu sunt uşoare, dar s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte tematica persoanelor dispărute, persoanelor strămutate şi a problemelor ce ţin de domeniul economic. Este de remarcat poziţia adoptată de A.Vučić, care a subliniat că „Serbia este pregătită să îndeplinească fiecare cerere a părţii albaneze şi că oriunde se crede că există un mormânt, este gata să arate dacă există ceva acolo sau nu, dar au cerut acelaşi lucru şi pentru ei”. 

Drept urmare, oficialul sârb a evidenţiat faptul că Serbia este gata să coopereze pentru a găsi peste 1.600 de persoane dispărute, o problemă care nu a fost realizată după războiul din Kosovo, din 1998-1999, completând că „este în regulă, dar trebuie să se deschidă arhivele Armatei de Eliberare din Kosovo (UÇK), astfel încât să se poată vedea unde au fost ucişi sârbi şi alţi cetăţeni non-albanezi”.

La rândul său, preşedintele Kosovo, Hashim Thaçi, a vorbit despre necesitatea dialogului, subliniind că „procesul ar trebui încheiat cu recunoaşterea reciprocă, cât mai curând posibil”. În acelaşi context, Nabila Massrali, purtătorul de cuvânt al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, a declarat că reuniunile de la Bruxelles vor fi o continuare a lucrărilor pe probleme discutate de A.Hoti şi A.Vučić, oficialul UE subliniind că „Serbia şi Kosovo sunt invitate să-şi trimită experţii pentru a urmări problemele discutate deja la nivelul liderilor lor, în data de 16 iulie”.

Dialogul dintre Serbia şi Kosovo a început în 2011, după ce Kosovo a declarat independenţa faţă de Serbia, în 2008. Întrucât Belgradul continuă să insiste că fosta provincie Kosovo face parte din Serbia, UE a iniţiat şi susţine numeroase discuţii de mediere, deţinând un rol primordial în derularea şi posibila încheiere a procesului de negocieri.

Cele două părţi au purtat discuţii conduse de UE timp de un deceniu pentru a-şi normaliza relaţia, dar s-au înregistrat progrese puţine, cu o serie de acorduri încheiate în 2013, care încă trebuie să fie complet implementate. În timp ce Kosovo este hotărât să obţină recunoaşterea deplină a suveranităţii sale, Serbia este sub presiune să rezolve problema statutului Kosovo pentru a merge mai departe în procesul său de a adera la UE. Un acord final va trebui să rezolve numeroase dispute spinoase, inclusiv statutul unor părţi populate de sârbi din Kosovo, reparaţii după război şi viitorul locurilor religioase ortodoxe sârbe, printre multe altele.

Este de remarcat că şi prim-ministrul kosovar, A.Hoti, şi preşedintele sârb, A.Vučić, au declarat după întâlnirea la care au participat în data de 16 iulie, că au discutat despre cooperarea pentru căutarea persoanelor dispărute în timpul războiului, o problemă care nu a mai fost inclusă pe ordinea de zi. Este semnificativ de evidenţiat că A.Vučić a spus că Belgradul este gata să ofere asistenţă Priştinei pentru găsirea celorlalţi etnici albanezi dispăruţi din războiul 1998-99, dar vrea ca autorităţile kosovare să acorde sprijin la găsirea sârbilor dispăruţi. Un alt aspect de remarcat este faptul că în timp ce A.Hoti a spus că discuţiile au vizat şi aspecte precum despăgubirea pentru daunele cauzate în timpul războiului din 1998-99, A.Vučić a refuzat să discute acest subiect.

Cu toate că, în sfârşit, dialogul dintre Belgrad şi Priştina, care vizează normalizarea relaţiilor, a fost reluat în data de 16 iulie, Kosovo face dovada că are încă nevoie de o strategie cuprinzătoare pentru a face faţă moştenirii generate  de conflictul din 1998-1999, acest lucru fiind arătat şi într-un nou raport de cercetare în domeniu, care a fost publicat în luna iulie, documentul fiind intitulat „Democratizarea justiţiei tranzitorii în Kosovo”. Este susţinut din ce în ce mai mult faptul că acest stat trebuie să se concentreze pe abordarea cuprinzătoare a consecinţelor războiului din 1998-1999 cu forţele sârbe pentru a se îndrepta spre un viitor durabil şi paşnic.

 De cealaltă parte, A.Vučić este mai puternic ca niciodată, după ce partidul său a înregistrat o victorie copleşitoare la alegerile din iunie 2020, proces electoral boicotat de principala forţă politică de opoziţie a Serbiei. Cu toate acestea, acest control total este de fapt un „punct slab”, deoarece vine cu „responsabilitatea absolută”, a spus analistul politic sârb Aleksandar Popov, care a subliniat pentru AFP că „va fi greu pentru A.Vučić să convingă partenerii străini că nu poate trece ceva prin vot în parlament”.  

Drept urmare, problema dosarului Kosovo este una extrem de sensibilă, complicată şi dificilă în Serbia, în special în rândul naţionaliştilor care consideră Kosovo leagănul culturii şi moştenirii lor religioase. Actuala situaţie este amplificată şi de faptul că Priştina are un obiectiv foarte clar în cadrul discuţiilor şi anume „recunoaşterea reciprocă”, dar A.Vučić vorbeşte vag despre nevoia de a „accepta realitatea” în Kosovo, regiune asupra căreia Belgradul a pierdut efectiv controlul după războiul din 1998-1999..

II. Îmbunătăţirea infrastructurii aerodromului militar de la Batajnica

La peste 21 de ani după intervenţia militară a NATO împotriva R.S.F. Iugoslavia, din perioada martie-iunie 1999, autorităţile de la Belgrad au reuşit refacerea parţială a sistemului de semnalizare luminoasă de la principalul aerodrom militar sârb, „Colonel-Pilot Milenko Pavlović”, de la Batajnica (Belgrad). Măsura are ca efect atât îmbunătăţirea condiţiilor de instrucţie, cât şi consolidarea capacităţii de luptă a Armatei Serbiei (VS). Pe acest fond, autorităţile politico-militare sârbe promit continuarea investiţiilor în infrastructura militară, inclusiv în domeniul aviaţiei.

În cazul aerodromului de la Batajnica este vorba despre un proiect complex, în şase faze, menit să creeze condiţii pentru operarea aerodromului în condiţii de noapte şi de vizibilitate scăzută. Momentan s-au realizat faza întâi a proiectului şi câteva elemente din faza a doua.

Prima fază a proiectului a presupus instalarea unui sistem de semnalizare luminoasă (în locul celui distrus de către bombardamentele din 1999) pentru pista numărul 1, ca şi iluminarea unor suprafeţe de rulare, dinspre zonele de parcare „A” şi „B”, refacerea staţiei de comandă a sistemului de iluminare şi instalarea unui sistem modern de ghidaj luminos, care indică, totodată, direcţia vânturilor.

A doua fază presupune refacerea sistemului de semnalizare luminoasă existent pentru pista cu numărul 2 şi refacerea sistemului de iluminare pentru unele suprafeţe de manevră folosite de către cele două avioane din celula de intervenţie pentru misiuni de poliţie aeriană.

Autorităţile politico-militare de la Belgrad au acordat atenţie (şi publicitate) proiectului de la Batajnica. La 19 iulie, finalizarea lucrărilor din prima fază de modernizare a structurii aerodromului a fost marcată printr-o demonstraţie (zbor în condiţii de noapte) în prezenţa ministrului sârb al apărării, Aleksandar Vulin. Acesta nu a ratat ocazia de a folosi termenul „agresiune” pentru intervenţia NATO din 1999, ca şi pentru a lăuda măsurile guvernanţilor destinate atât îmbunătăţirii infrastructurii necesare apărării, cât şi condiţiilor de instrucţie şi de muncă pentru personalul militar, de această dată cu accent pe piloţi. În context, ministrul a subliniat în mai multe rânduri că piloţii sârbi, „cei mai buni din lume”, au, începând cu 19 iulie, condiţii de muncă similare cu cele ale piloţilor din orice armată din lume, cu standarde înalte în domeniu.

Pe acest fond, merită subliniat că:

- îmbunătăţirea infrastructurii aerodromului militar de la Batajnica vizează folosirea în condiţii de siguranţă a acestuia atât de către avioane militare, cât şi de către avioane civile, care îl vor putea folosi după finalizarea ultimei faze a proiectului;

- în prezent, aerodromul poate fi folosit în siguranţă în condiţii de noapte şi în orice condiţii de vizibilitate doar de către avioanele militare, în timp ce avioanele civile îl pot folosi în condiţii de vizibilitate bună şi doar în anumite condiţii de vizibilitate redusă;

- realizarea proiectului de la aerodromul de la Batajnica are ca efect îmbunătăţirea capacităţilor de instrucţie şi de luptă ale Brigăzii 204 Aviaţie de la Batajnica;

- sistemele de semnalizare instalate pe aeroport sunt compatibile atât cu standardele internaţionale valabile pentru traficul aerian civil, cât şi cu standardele militare din „Vest” (STANAG) şi „Est” (GOST).

III. Continuă disputa dintre Biserica Ortodoxă Sârbă şi guvernul muntenegrean

La 20 şi 21 iulie, la Podgorica s-a desfăşurat o nouă rundă de discuţii între o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Sârbe (SPŢ) şi reprezentanţi ai Guvernului Muntenegrului, pentru depăşirea divergenţelor legate de noua lege privind libertăţile religioase (adoptată de deputaţii parlamentului muntenegrean la 27 decembrie 2019). Întâlnirea s-a soldat cu un eşec.

După întâlnire, premierul muntenegrean, Duško Marković, a declarat că discuţiile s-au încheiat fără niciun rezultat, deşi guvernul a oferit concesii semnificative SPŢ, trei dintre acestea modificând considerabil actualele prevederi ale legii libertăţilor religioase. Aceste concesii sunt:

- stabilirea dreptului de proprietate să fie transferată din procedura administrativă în procedură judecătorească ordinară;

- SPŢ poate beneficia în continuare de folosirea tuturor proprietăţilor (biserici, mănăstiri, terenuri) care sunt în proprietatea statului sau despre care se stabileşte în procedura menţionată anterior că sunt un bun al statului sau aparţin patrimoniului religios sau cultural;

- proprietăţile folosite în prezent de SPŢ vor putea fi folosite în viitor exclusiv de către SPŢ.

Executivul muntenegrean a propus ca aceste modificări să fie adoptate în şedinţa din 23 iulie, după care acestea să fie înaintate Parlamentului Muntenegrului, pentru modificarea efectivă a legii, în procedură de urgenţă, până la sfârşitul lunii iulie.

În schimbul acestor concesii, guvernul muntenegrean a solicitat doar înregistrarea SPŢ ca organizaţie religioasă în Muntenegru, conform legii. În context, premierul a subliniat că înregistrarea era obligatorie şi potrivit legii anterioare, dar SPŢ a respins solicitarea, continuând „să funcţioneze în afara sistemului de drept, în afara regulilor şi procedurilor”.

Discuţiile dintre SPŢ şi Guvernul Muntenegrului au fost întrerupte la 11 martie, din cauza epidemiei de COVID-19, din Muntenegru. Între timp, SPŢ a întrerupt şi procesiunile religioase de protest împotriva prevederilor noii legi privind libertăţile religioase. Dialogul a fost reluat la 20 şi 21 iulie, după o serie de acuzaţii din ambele părţi, că partea cealaltă ar evita dialogul.

Pe acest fond, într-o serie de comentarii din mass-media locală şi din regiune se vehiculează ipoteza că tentativa de reluare a dialogului trebuie pusă în contextul desfăşurării alegerilor parlamentare din Muntenegru (şi locale pentru câteva municipalităţi) la data de 30 august.

Mitropolitul de Muntenegru şi Litoral al SPŢ, Amfilohije (Radović) a făcut apel la credincioşi să nu voteze cu cei ce uzurpă proprietăţile bisericii, iar acest apel a fost calificat de către guvernanţii de la Podgorica ca o revelare a caracterului adevărat al SPŢ din Muntenegru, de partid politic, cu o agendă politică, agresivă, periculoasă şi contrară intereselor naţionale muntenegrene. Astfel, credincioşii SPŢ trebuie să voteze cu acele partide care apoi ar transpune în Parlamentul Muntenegrului obiectivele SPŢ (care ar nega identitatea naţională muntenegreană şi ar submina statul muntenegrean).

Conflictul dintre SPŢ şi autorităţile de la Podgorica a angrenat, inevitabil, o serie de oficiali ai R.Serbia (de la politicieni la înalţi funcţionari de stat), ceea ce a tensionat din nou relaţiile dintre cele două state.

Recent, preşedintele Muntenegrului, Milo Đukanović, totodată, preşedinte al principalului partid de guvernământ din Muntenegru, a avertizat public SPŢ că ar trebui să devină biserică a tuturor ortodocşilor din Muntenegru (renunţând la epitetul „Sârbă”), în caz contrar autorităţile fiind nevoite să acţioneze pentru (re)înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Muntenegrene. Unii analişti îl vedeau chiar pe actualul mitropolit Amfilohije drept şeful noii biserici ortodoxe muntenegrene.

Situaţia este departe de identificarea unui compromis. SPŢ doreşte să-şi păstreze actualul statut „supranaţional” şi să nu se înregistreze în Muntenegru, în timp ce autorităţile de la Podgorica ar putea opta pentru „scenariul ucrainean” prin eventuala înfiinţare şi recunoaştere ca autocefală a „Bisericii Ortodoxe din Muntenegru”.

Propunerile guvernului, de transfer al procedurii din cadrul administrativ în cel al justiţiei, par a favoriza SPŢ, dar aceasta refuză înregistrarea conform actualei legislaţii. Acest refuz atrage, însă, o reacţie de domino: preoţii şi călugării nu pot primi vize de şedere şi nici drept de muncă, de unde o mulţime de procese cu ministerul muntenegrean de interne. Iar acestea sunt doar o parte a problemelor.

Fiecare „parte” are argumente istorice şi juridice, „clenciul” fiind identificarea sau nu a muntenegrenilor ca sârbi. Dacă acest lucru nu a fost o problemă în 1918, la înfiinţarea Statului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, acum, în secolul al XXI-lea, o mare parte din muntenegreni consideră că „sârb” şi „muntenegrean” nu înseamnă acelaşi lucru.

Oricum, la 23 iulie, UE a făcut apel la ambele „părţi” să revină la masa dialogului, fiind de aşteptat ca acesta să fie reluat la un moment dat.

Considerăm că propunerile de compromis ale guvernului muntenegrean sunt o bază bună pentru reluarea negocierilor. În cazul în care SPŢ va continua să respingă aceste propuneri ca bază de plecare, devine tot mai probabilă formarea unei noi biserici ortodoxe autonome în Muntenegru, dar procesul ar fi de durată şi deosebit de complicat, fiind foarte probabil să fie însoţit şi de violenţe.

IV. Tensiuni în relaţiile sârbo-azere

După zicala „unde dai şi unde crapă”, vânzarea unor sisteme de armament şi muniţii Armeniei de către Serbia are potenţialul de a afecta relaţiile Serbiei cu Azerbaidjanul.

Mai precis, autorităţile de la Baku acuză autorităţile de la Belgrad că au vândut arme Armeniei, pe care aceasta le-a folosit în conflictul de la jumătatea lunii iulie 2020 în incidentele de graniţă.

Licenţa de export pentru tehnică militară, armament şi muniţie se dă de către Ministerul Comerţului, Turismului şi Telecomunicaţiilor, după câte un aviz pozitiv primit de la ministerul de externe, ministerul de interne, ministerul apărării şi Agenţia de Securitate şi Informaţii a R.Serbia (BIA).

Ministrul sârb al comerţului, Rasim Ljajić, a confirmat că, în lunile mai şi iunie 2020, au fost înregistrate exporturi de muniţii din Serbia către Armenia, dar este vorba despre muniţie pentru pistol şi puşcă. Acesta, însă, nu a exclus posibilitatea ca în cazul reclamat de Baku să fie vorba de exporturi mai vechi (din 2015).

Cert este că la 19 iulie, portalul azer ”haqqin.az”, considerat ca fiind apropiat puterii de la Baku, a anunţat că Serbia a exportat mortiere şi muniţie aferentă în Armenia, prin Georgia, iar acestea au fost apoi folosite în confruntările soldate cu victime, de la graniţa armeano-azeră, care au început la 12 iulie.

La 20 iulie, însărcinatul cu afaceri al Serbiei în Azerbaidjan (Danica Veinović) a fost chemat pentru discuţii la sediul ministerului azer de externe. Autorităţile azere aşteaptă lămuriri oficiale şi complete de la partea sârbă în această problemă.

Postul de Radio „Europa liberă” (REL) a solicitat detalii ministerului sârb de externe, dar nu le-a primit până la 24 iulie, când pe portalul postului de radio a fost postat un amplu articol pe această temă.

În articolul REL se afirmă faptul că este vorba despre un nou scandal în care este implicată Serbia, în legătură cu exporturi cu probleme de armament şi muniţii.

De altfel, ministrul R.Ljajić a refuzat să dea publicităţii numele companiei care a exportat muniţii în Armenia în mai şi iunie 2020.

Pe acest fond, cotidianul belgrădean „Danas”, critic faţă de puterea de la Belgrad, a anunţat neoficial (la 21 iulie) că ar fi vorba (tot) despre o firmă controlată de controversatul om de afaceri sârb, Slobodan Tešić, comerciant de armament şi tehnică militară, aflat la un moment dat pe „listele negre” ale ONU şi SUA.

Din punct de vedere juridic sau legal, Serbiei nu i se poate reproşa nimic vizavi de un export de arme sau muniţii în Armenia, această ţară nefiind supusă vreunui embargou.

Scandalul poate afecta, însă, „parteneriatul strategic” dintre Belgrad şi Baku. Opinia este împărtăşită şi de reputatul analist militar belgrădean, Aleksandar Radić, care subliniază că noul scandal poate periclita relaţiile de afaceri dintre Serbia şi Azerbaidjan. Potrivit acestuia, trebuia să se ştie că o licenţă de export de arme sau muniţii în Armenia ar putea afecta relaţiile sârbo-azere, fiind vorba despre sume importante. Acesta a mai afirmat că de aceea au şi fost refuzate mai multe licenţe de export către Armenia.

Mai mult, opoziţia din Serbia evidenţiază că în 2018 a fost refuzată o licenţă de export în Armenia pentru o companie de stat (Holdingul „Krušik” din Valjevo), dar s-a aprobat pentru o firmă privată. Ulterior, un deputat al opoziţiei, Marinika Tepić (fostă Ciobanu), a afirmat în decembrie 2019 în Parlamentul Serbiei că un export pentru Armenia a fost refuzat companiei „Krušik”, dar a fost aprobat pentru o firmă controlată de S.Tešić.

Ce are de pierdut Serbia în urma deteriorării relaţiilor cu Azerbaidjanul?

Foarte mult, mai ales dacă se are în vedere că, de cealaltă parte, relaţiile dintre Armenia şi Serbia nu sunt foarte dezvoltate. În schimb, în 2013, preşedinţii sârb şi azer au semnat o Declaraţie de parteneriat strategic,  iar în 2018 cele două ţări au semnat un plan de acţiune în acest sens. Cele două ţări s-au angajat să se sprijine reciproc şi în problema integrităţii teritoriale, interesul Serbiei fiind legat de Kosovo, iar cel azer de regiunea Nagorno-Karabah (aflată în dispută cu Armenia). În plus, Azerbaidjanul a trimis ajutoare umanitare Serbiei în mai multe rânduri şi construieşte mai multe sectoare de autostradă în Serbia, cele două ţări semnând 33 de acorduri de colaborare.