Rachete noi pentru HIMARS ŞI MLRS. JFS-M cu zbor la altitudini joase şi caracteristici ”stealth” pentru a lovi obiective la 500 km. ER GMLRS care poate lovi ţinte situate la peste 150 km

Dislocate pentru interzicerea libertăţii de mişcare/manevră a forţelor navale sau aeriene adverse în anumite zone de interes strategic pentru Rusia sau China (ex. Marea Baltică, Marea Neagră sau Marea Chinei de Sud), capabilităţile A2/AD trebuie neutralizate în special prin utilizarea mijloacelor fără echipaj, cum ar fi rachetele sol-sol sau artileria cu rază lungă de acţiune.

Unul dintre răspunsuri ar putea fi furnizat de trei companii germane - MBDA Deutschland, Krauss-Maffei Wegmann (KMW) şi ESG Elektroniksystem-und Logistik-GmbH (ESG) - care şi-au propus modernizarea parcului de lansatoare multiple de proiectile reactive – MLRS (MARS II) aflat în serviciul forţelor terestre germane şi dezvoltarea unei rachete noi care să depăşească muniţia trasă în prezent de aceste lansatoare, relatează edr.magazine.

Conform companiei producătoare, bătaia cea mai mare cu actualele proiectile reactive se atinge cu loviturile dirijate prin GPS/INS model M30 (echipată cu submuniţii) şi M31 (echipată cu încărcătură explozivă unitară) care pot lovi ţinte situate la 70 km. Ambele tipuri de muniţie pot fi utilizate împotriva concentrărilor de trupe, grupărilor de artilerie sau comandamente, şi ţinând cont de precizia acestor lovituri sunt necesare puţine lovituri.

Se află în faza de cercetare-dezvoltare o versiune cu rază de acţiune extinsă – ER GMLRS care poate lovi ţinte situate la peste 150 km. ER- GMLRS poate fi utilizată în orice condiţii meteo, încorporează un motor mai mare şi dispune de o manevrabilitate sporită datorită instalării unui ampenaj posterior, conform firmei constructoare.

MLRS şi HIMARS pot lansa şi sistemul de rachete tactice - MGM-140 ATACMS (Army TACtical Missile System), care are o bătaie maximă de 300 km, dar costă 1 milion de dolari/buc. Rachetele ATACMS se pretează pentru lovirea cu precizie a comandamentelor, grupările de artilerie sau a aeroporturilor inamice care nu pot fi bombardate datorită indisponibilităţii sau vulnerabilităţii aeronavelor proprii.

Atenţia acordată viitoarelor mijloace de artilerie sau a noilor muniţii de artilerie/rachete terestre nu trebuie să surprindă, dacă ne uităm la ce se întâmplă în conflictul de lângă noi.

În timp ce dincolo de ocean, compania Lockheed Martin lucrează la dezvoltarea rachetei destinată pentru lovirea cu precizie a obiectivelor – PrSM (Precision Strike Missile) care are o bătaie de 500 km şi  va atinge capabilitatea operaţională iniţială (IOC) în 2023, industria germană va produce racheta pentru asigurarea sprijinului de foc întrunit – JFS-M (Joint Fire Support Missile).

Foto: MLRS şi JFS-M. Sursă MBDA

Ambele soluţii permit instalarea în containerul de muniţie folosit de MLRS sau HIMARS. Asta înseamnă că un lansator şenilat M270 MLRS va putea lansa patru rachete JFS-M/PrSM, în timp ce HIMARS doar două.

Similarităţile se opresc totuşi aici, deoarece PrSM va fi o rachetă balistică, iar JFS-M o rachetă de croazieră low-cost cu lansare de la sol – GLCM (Ground-Launched Cruise Missile). Cele două soluţii prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje, PrSM va dispune de o viteză mai mare şi va fi mai dificil de interceptat, în timp ce racheta de croazieră occidentală va zbura mai jos, cu viteză mai mică, dar va dispune de amprentă redusă de radiolocaţie, o precizie mai bună şi dirijare flexibilă spre ţintă. În plus, racheta germană nu este limitată de reglementările americane ITAR (International Traffic in Arms Regulations) privind comerţul internaţional de armament.

Conform companiei germane, corpul rachetei JFS-M are o lungime de 2,60 m, anvergura rachetei este de 1,5 m şi un diametru de aproximativ 29 cm; de fapt menţionarea valorii diametrului este incorectă, din moment ce este departe de fi circular, forma corpului fiind dictată de profilul ”stealth” adoptat pentru o amprentă redusă de radiolocaţie.

După lansare, JFS-M este accelerată de o treaptă de propulsie care atinge viteza de marş, apoi fiind iniţiat motorul turbojet dispus în partea posterioară, iar rezervorul de combustibil deasupra acestuia. Motorul turbojet va fi furnizat de o companie est-europeană, care nu a fost identificată până în prezent, iar treapta pentru propulsia iniţială va fi dezvoltată probabil de firma germană Bayern Chemie, relatează edr.magazine. 

Greutatea la lansare a JFS-M se situează undeva între 250-300 kg, iar viteza variază între 0,5M şi 0,9M (600-1.000 km/h). În privinţa bătăii maxime, compania germană precizează peste 300 km, cel mai probabil undeva aproape de 500 km, similară cu PrSM.  

Echipamentul de navigaţie este dispus în partea din faţă a rachetei şi include un receptor GNSS, precum şi o platformă inerţială, la care se vor adăuga un sistem de navigaţie pe baza imaginilor – IBNS (Image Based Navigation System) care va asigura o precizie maximă la ţintă şi, în acelaşi timp, va furniza o capabilitate majoră de cercetare a unei zone întinse pe porţiunea finală a traiectoriei înainte de lovirea ţintei, compensând eventuala deplasare a ţintei.

În timp ce vechile rachete de croazieră folosesc sisteme radar de urmărire a conturului terenului survolat - TERCOM (TERrain COntour Matching), introducerea imaginilor de înaltă rezoluţie obţinute de sateliţi în timp real corelate cu dezvoltarea uriaşă a capacităţilor de procesare a calculatoarelor de bord asigură compararea rapidă a imaginilor satelitare şi lovirea cu precizie a obiectivelor.

Tot pentru lovirea precisă a ţintelor se asigură posibilitatea planificării rutei misiunii prin repere 3D de-a lungul itinerariului către ţintă pentru evitarea cât mai mult posibil a zonelor de lovire/interceptare de către capabilităţile A2/AD adverse. Nu în ultimul rând, supravieţuirea rachetei JFS-M este asigurată de zborul la altitudini joase şi caracteristicile ”stealth”.      

Foto: Schema cu capabilităţile MLSI ale rachetei JFS-M. Sursă: MBDA

Încărcătura de luptă este dispusă în secţiunea frontală, imediat după echipamentele de navigaţie, care cuprind senzorii electrooptici, radiofrecvenţă şi IR, pentru dirijare pe porţiunea finală a traiectoriei. În afara acestora mai există sistemul de identificare automată a ţintelor după imagini, precum şi posibilitatea instalării unor echipamente de sprijin a măsurilor de luptă radioelectronică – ESM (Electronic Support Measures) pentru cercetarea/descoperirea în mod pasiv a obiectivelor.

Încărcătura de luptă explozivă sau multi-efect  asigură distrugerea infrastructurilor standard, nu şi a buncărelor puternic protejate sau vehiculelor blindate.

Rachetele JFS-M vor dispune de capabilitatea de a zbura pe rute diferite pentru a lovi ţinta în acelaşi timp, modalitate denumită MMSI (Multiple Missile Simultaneous Impact) - lansări multiple cu impact simultan, echivalentul rachetelor la tragerile de lovituri multiple cu impact simultan - MRSI (Multiple Round Simultaneous Impact), ale artileriei  de câmp, care constau în executarea focului cu mai multe proiectile, în succesiune rapidă, cu traiectorie şi durată de zbor diferite, astfel încât să aibă impactul la ţintă în acelaşi timp.

De exemplu, într-o misiune de foc pentru nimicirea unui sistem de apărare antiaeriană dispus la o distanţă de 300km, se pot lansa două rachete care se deplasează pe rute complet diferite, ocolind zonele cu densitate mare a mijloacelor AA, şi care vor ajunge în raionul obiectivului în acelaşi timp şi din direcţii diferite. Rutele diferite de apropiere asigură dezorientarea apărării adverse şi camuflarea poziţiei de tragere a lansatorului.

Aşadar, o armă cu caracteristici tehnico-tactice superioare oferită ţărilor care dispun sau vor dispune de lansatoare HIMARS/MLRS, între care şi România.

În afara SUA, MLRS/HIMARS se află în dotarea Finlandei, Franţei, Germaniei, Greciei, Italiei, României, Marii Britanii şi Turciei, la care se adaugă o serie de ţări aliate SUA din Orientul Mijlociu sau din Asia.

HIMARS a mai fost achiziţionat de Singapore (24 lansatoare), Emiratele Arabe Unite (20), Taiwan (11) şi Iordania (12), iar viitorii utilizatori includ, Australia (20 sisteme) şi Polonia (500 de lansatoare), iar lista se poate lărgi cu potenţiali clienţi ca Ungaria, Qatar (şapte sisteme), Ţările de Jos, Canada, Filipine şi Suedia.

Aşadar, o potenţială piaţă de desfacere destul de consistentă. Achiziţionarea ambelor sisteme, destul de diferite din punct de vedere operaţional, va conduce însă la dificultăţi logistice inerente, dar împreună pot oferi unităţilor de artilerie o anumită flexibilitate, în sensul că permite alegerea celei mai bune muniţii în funcţie de situaţia tactică.