Rachetă lansată din Siria, căzută pe teritoriul israelian
Mihai DraghiciO rachetă lansată din Siria a căzut miercuri după-amiază într-o zonă a regiunii Golan aflată sub control israelian, informează site-ul Ynetnews.com.
Sirenele antiaeriene au fost activate miercuri după-amiază în zona Înălţimile Golan din cauza confruntărilor militare din Siria.
O rachetă folosită în conflictul militar dintre grupurile teroriste şi armata siriană a căzut accidental pe teritoriul israelian.
Incidentul intervine după ce armata israeliană a doborât marţi un avion de vânătoare sirian.