R. Macedonia de Nord– În linie dreaptă pentru integrarea în NATO

În contextul în care mediul politic din R.Macedonia de Nord a fost şi continuă să fie caracterizat ca fiind unul fragil şi excesiv de fragmentat, punctele tari şi slabe ale acestuia au fost bine folosite de factorii politici pentru afirmarea sprijinului lor declarativ sau realist, aparent sau concret / activ pentru îndeplinirea unor diverse obiective naţionale.

Atingerea acestor obiective a fost posibilă şi prin atitudinea manifestată în disputa cu Grecia, promovarea relaţiilor de bună vecinătate cu Bulgaria, Grecia şi Serbia şi cooperarea cu celelalte state din regiunea Balcanilor de Vest. 
Drept urmare, divizarea comunităţii internaţionale în procesul de recunoaştere a statului macedonean sub noua denumire, coroborat cu gradul ridicat de divizare al societăţii macedonene şi atitudinea imprevizibilă a unor lideri din cadrul formaţiunilor politice macedonene poate influenţa semnificativ nivelul de susţinere a procesului de aderare la NATO şi UE.

Parcursul integrării statului macedonean în NATO

Având în vedere prevederile articolului 10 din Tratatul de la Washington (conform căruia Alianţa Nord-Atlantică se poate extinde prin integrarea unor noi state), în 1993, Parlamentul de la Skopje a decis integrarea ţării în NATO.

În acel moment, decizia adoptată a constituit un semnal puternic că autorităţile de la Skopje şi-au formulat ca prioritate naţională obţinerea statutului de membru al NATO. Astfel, R.Macedonia a devenit parte a Parteneriatului pentru Pace în 1995, implicându-se, de asemenea, în programele de cooperare şi în implementare a planului de acţiune pentru aderarea la NATO.

Cu siguranţă că la vremea respectivă, la nivel intern şi internaţional a apărut întrebarea: De ce a fost aleasă Alianţa Nord-Atlantică? Răspunsul s-a bazat la acea vreme şi se bazează şi azi pe faptul că NATO are o contribuţie semnificativă şi o misiune foarte importantă în asigurarea securităţii statelor membre.

Preocupările pentru integrare au devenit din ce în ce mai intense în contextul celor trei runde de extindere ale NATO care au avut loc în 1999, 2004 şi 2008 şi la care statul macedonean nu a reuşit aderarea formală la Alianţă. Motivele eşecurilor înregistrate au fost legate de divizarea populaţiei macedonene pe tema integrării, conflictul din Macedonia din 2001, dar şi de lipsa de informare, cunoaştere şi conştientizare a ceea ce înseamnă NATO şi care sunt drepturile şi obligaţiile statelor membre. Cu toate acestea, autorităţile de la Skopje au continuat să lucreze pentru îndeplinirea standardelor NATO, iar Consiliul Nord-Atlantic a continuat să evalueze progresele realizate. Astfel, Summit-ul NATO de la Bucureşti, din 2008, ar putea fi catalogat ca fiind momentul crucial pentru statul macedonean, deoarece a primit o primă invitaţie de aderare, alături de Croaţia şi Albania, fiind de menţionat că invitaţia a fost, totuşi, condiţionată de soluţionarea diferendului cu Grecia cu privire la denumirea statului macedonean. Cu toate presiunile şi avertismentele Turciei (stat care face parte din grupul celor care au recunoscut R. Macedonia cu denumirea sa iniţială) de blocare a integrării Croaţiei şi Albaniei, Grecia a utilizat dreptul său de veto şi a respins integrarea statului macedonean în NATO.  

Realizarea consensului între liderii politici de la Skopje şi cetăţenii macedoneni pentru aderarea formală la NATO poate fi percepută ca un pas înainte pentru această ţară, dar şi pentru integrarea în UE.

Aşa cum era de aşteptat, în data de 06.02.2019, la sediul NATO de la Bruxelles, reprezentanţii permanenţi ai celor 29 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice au semnat Protocolul de aderare a Republicii Macedonia de Nord. În contextul creat, Macedonia de Nord poate participa la activităţile NATO ca invitat, aderarea efectivă la Alianţă a statului macedonean putându-se realiza după ratificarea protocolului în capitalele tuturor statelor membre, în conformitate cu procedurile naţionale. Grecia a făcut din nou dovada atitudinii pozitive manifestate permanent în cadrul negocierilor cu Skopje şi devenit primul stat care a deschis R. Macedonia de Nord uşa integrării în NATO prin ratificarea protocolului de aderare, în data de 08.02.2019.

Modificările constituţionale din R.Macedonia sunt susţinute de toţi aliaţii occidentali ai acesteia (NATO, UE) dar, în acelaşi timp, sunt contestate de către Moscova, care le consideră ca fiind rezultatul unor presiuni occidentale.

Drept urmare, apropierea a încă unui stat din această regiune de momentul aderării formale la NATO, constituie un moment crucial nu numai pentru Balcanii de Vest, ci şi pentru comunitatea euro-atlantică în ansamblul său, deoarece:
• în contextul sărbătoririi a 70 de ani de existenţă a Alianţei Nord-Atlantice, aderarea deplină a R. Macedonia de Nord va reafirma politica uşilor deschise şi va aduce o nouă energie la nivelul NATO în procesul de integrare şi stabilizare a Balcanilor de Vest;
• Aliaţii se angajează să primească în rândurile lor toate acele state din Balcanii de Vest care doresc să se alăture NATO, să-i împărtăşească valorile şi sunt dispuse şi capabile să-şi asume responsabilităţile şi obligaţiile aderării;
• integrarea euro-atlantică este considerată cea mai bună modalitate de a asigura securitatea şi stabilitatea pe termen lung, în întreaga regiune, descurajează şi constituie o adevărată provocare pentru orice altă perspectivă sau influenţă strategică ce ar putea fi dezvoltate de F.Rusă sau China.

Posibilul impact al unei noi extinderi a NATO în Balcanii de Vest

După integrarea R. Macedoniei de Nord în NATO, singurele state şi entităţi din Balcanii de Vest care vor rămâne în afara Alianţei vor fi Bosnia şi Herţegovina (BIH), Serbia şi Kosovo. În acest context, nu trebuie omis că, din cele trei state menţionate anterior, BIH a beneficiat şi va continua să beneficieze, cum a fost cazul şi cu R. Macedonia de Nord, de consiliere, asistenţă şi sprijin prin participarea la Planul de Acţiune pentru Aderare (MAP), program care este destinat acelor state care doresc să adere la Alianţă.

Într-un astfel de context, este de aşteptat ca Balcanii de Vest să ocupe un loc din ce în ce mai important şi pe agenda Kremlinului, nefiind exclusă o intensificare a  acţiunilor de influenţare şi blocare a procesului de extindere a NATO prin utilizarea forţelor naţionalist-populiste din regiune. Astfel, Balcanii de Vest ar putea deveni principalul spaţiu de confruntare politică şi economică între Rusia şi China, pe de o parte, şi NATO şi UE, pe de altă parte.

În contextul eşecului F. Ruse în R. Macedonia de Nord, Moscova îşi va transfera centrul de greutate al luptei împotriva extinderii NATO în Balcanii de Vest în Republica Srpska (RS), entitatea pro-rusă din BIH, care a căutat prin orice mijloace să ţină această ţară în afara structurilor Alianţei.

O astfel de evoluţie, ar putea obliga Serbia să-şi redefinească actuala neutralitate militară, mai ales că această poziţie este din ce în ce mai des privită la nivel intern şi internaţional mai mult ca un mesaj adresat atât NATO, cât şi celuilalt actor internaţional cu interese majore în regiune, Rusia. Un argument important ce poate fi adus în acest sens este acela că, mai mult ca niciodată, liderii politici sârbi aleşi caută să inducă la nivel intern percepţia păstrării neutralităţii ţării prin contactele politice, economice şi militare cu Moscova, dar şi prin semnarea Planului individual de acţiune în parteneriat (IPAP) cu NATO.

Pe acest fond, Balcanii de Vest ocupă un loc prioritar pe agenda de politică externă şi de securitate transatlantică. Acest interes este materializat prin implicarea diplomaţiei occidentale şi americane în regiune, dar şi prin alocări financiare suplimentare în  cadrul financiar multianual (2021-2027) al UE, în special pe segmentele destinate asistenţei de preaderare şi  gestionării migraţiei.

În actualul context din Balcanii de Vest, referendumul ar putea deveni o tendinţă de soluţionare a problemelor din regiune. După cel din Macedonia, ar putea urma un referendum al sârbilor din Muntenegru în încercarea lor de a anula recunoaşterea Kosovo de către Podgorica, unul în RS cu privire la o posibilă solitare a secesiunii din BIH şi, de ce nu, orice al referendum în legătură cu orice posibilă corecţie a frontierelor din Balcanii de Vest. O astfel de ultimă ipoteză este susţinută de evoluţiile recente din dosarul Kosovo unde a fost lansată ideea că Belgradul şi Priştina ar putea ajunge la un acord şi ar putea normaliza relaţiile prin redesenarea frontierelor, deschizând astfel calea către aderarea la UE. Cum era de aşteptat, o astfel de ipoteză a fost privită cu rezerve de comunitatea internaţională din cauza temerilor că Moscova ar putea reacţiona şi ar putea contribui la crearea unei tensiuni interetnice în Kosovo, dând un impuls pentru alte astfel de mişcări destabilizatoare care să contribuie la redesenarea frontierelor în Balcanii de Vest, exemple edificatoare în acest sens putând fi albanezii din Macedonia sau sârbii din Muntenegru şi RS.

Concluzii

Cu toate că problema numelui statului macedonean a fost abordată de autorităţile greceşti şi macedonene într-un spirit de cooperare reală, se pare că rolul societăţilor civile din entităţile din Balcanii de Vest pare a fi esenţial pentru implementarea cu succes a politicilor de integrare euro-atlantică.

Asociaţia Tratatului Atlanticului (ATA)  şi Consiliul Euro-Atlantic din Macedonia  au avut o contribuţie semnificativă şi sunt în continuare pregătite să transforme nevoile şi obiectivele de securitate ale Macedoniei de Nord în realizări concrete prin acţiuni eficiente în domeniul informării, educaţiei, formării, pregătirii civile şi cooperării internaţionale.

Balcanii de Vest vor continua să rămână o graniţă geopolitică majoră, o regiune relevantă în care interesele NATO, UE, Rusiei, Chinei şi ale altor actori regionali se vor suprapune şi se vor interfera. Pentru ca Europa să aibă un rol un rol dominant în Balcanii de Vest, structurile europene şi euroatlantice trebuie să devină mult mai active în competiţia cu Rusia şi China.

De asemenea, UE şi NATO trebuie să continue să sprijine societăţile civile în procesul de aprofundare a democraţiei în regiune, deoarece după această extindere a NATO, prin integrarea R.Macedonia de Nord, în mod sigur va urma o perioadă din ce în ce mai dificilă şi care va consta în sprijinirea şi a ultimelor trei entităţi să atingă standardele impuse pentru finalizarea procesului de integrare a întregii regiuni a Balcanilor de Vest în structurile NATO şi UE.

@@@@

 1) Asociaţia Tratatului Atlanticului (ATA) este o organizaţie care cuprinde lideri politici, academicieni, oficiali militari şi diplomaţi. ATA este o organizaţie independentă separată de NATO, fiind creată la 18.06.1954. ATA funcţionează dincolo de frontierele euro-atlantice, operând în Europa Centrală şi de Est, în Marea Mediterană şi în Caucazul de Sud. Ca urmare a integrării unor noi state în NATO, ATA s-a extins considerabil, accentul său pe securitate direcţionându-se spre sud şi spre est.
 2) Consiliul Euro-Atlantic al Macedoniei (EACM) este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în 1997 în Skopje, care prin existenţa sa acoperă un domeniu specific statului macedonean, cum ar fi integrarea euro-atlantică şi promovarea ideii şi valorilor euroatlantice în societatea macedoneană.