12 noiembrie 2019

PUTINISMUL - ideologie de stat şi instrument pentru menţinerea la putere după anul 2024

Cristian Eremia

Cercuri interesate ruse şi occidentale au început să fie preocupate de ”Marea Necunoscută” care se va întâmpla în anul 2024, când se va finaliza ultimul mandat al preşedintelui Vladimir Putin. Se încercă a fi decriptate subtilităţile acţiunilor deja iniţiate de echipa prezidenţială, sau intenţiile liderului rus pentru a pregăti terenul de manevră corespunzător. Sunt deja explorate câteva posibile scenarii şi întrebări cheie. Unele lansate chiar liderului rus în diferite ocazii, la care acesta răspunde însă invariabil că ”nu se grăbeşte nicăieri”. Va pregăti Putin un succesor? Va întreprinde acesta din timp lucruri pentru a aduce o schimbare a legislaţiei ruse - de exemplu să modifice Constituţia pentru a se pereniza la putere? Cum va pregăti Putin cetăţenii săi, pentru ca aceştia să accepte fără convulsii sociale surpriza acelui moment?

Sursă foto: Mediafax

Managementul percepţiilor societăţii ruse

Este cunoscut faptul că societatea rusă are înclinarea tradiţională de a-şi pune majoritatea speranţelor în ”conducătorul suprem”. Ca atare, momentul 2024 va fi o provocare nu numai pentru Putin – în sensul de a gestiona situaţia şi viitorul proiectului său de viaţă cu Rusia, ci şi pentru cetăţenii ruşi. Deocamdată, nu se cunoaşte cu exactitate opţiunea lui Putin. A început însă să se clarifice modul în care Putin va gestiona percepţiile conaţionalilor săi, pregătind astfel mentalul colectiv rus pentru acele momente.

Prima problemă este aceea a modului cum cetăţenii ruşi evaluează realizările interne şi externe ale regimului Putin, precum şi personalitatea liderului absolut. Adică ce anume prevalează acum şi în următorii ani în percepţiile ruşilor - felul cum a gestionat liderul Putin soluţionarea problemele interne, sau maniera rafinată şi extrem de eficace în care acesta a acţionat în plan extern pentru a readuce la scară mondială măreţia şi gloria Rusiei? Sau poate ambele, dar atunci în ce proporţii?   

Până acum, mare parte din cercurile avizate ruse consideră că este puţin probabilă o succesiune la putere, atât timp cât Putin îşi va menţine personalitatea de lider autoritar şi incontestabil şi va fi la capacităţi normale vârstei sale dar fără probleme de sănătate care sa-l aducă în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia. În situaţia puţin probabilă de a accepta un succesor, Putin ar trebui să pregătească atât persoana asumată, dar şi mentalul colectiv rus pentru a accepta ”cecul în alb” al garanţiile publice pe care Putin le va oferi succesorului. De menţionat că, până în prezent, nu au putut fi sesizate personalităţi cu potenţial de a fi succesor, dintre care Putin ar urma să aleagă la momentul respectiv pe cineva.

Şi totuşi, până în 2024 terenul trebuie pregătit şi, în acelaşi timp, nu trebuie permisă  apariţia vreunei breşe între societate şi liderul absolut Putin. În această idee, s-a putut observa în tot acest an o distanţare pronunţată a preşedintelui de partidul puterii, ”Rusia Unită”, pe fondul protestelor cetăţeneşti din Rusia stârnite tot de acest partid, care a refuzat drepturi electorale unor cetăţeni ruşi. De asemenea, Putin nu a interferat deschis în niciun fel când structurile sale de forţă au interzis alte manifestaţii de protest care l-au vizat direct pe preşedinte arătând că ”Putin nu este de neînlocuit”.  

Până acum, preşedintele a probat în nenumărate alte situaţii delicate faptul că este un cunoscător extrem de rafinat al mentalităţii societăţii ruse şi că nu va admite lideri ruşi alternativi, care i-ar putea periclita calculele sale politice şi construcţia sa statală. În context trebuie remarcat faptul că mesajul anual al lui Putin către naţiune din acest an a acoperit o sferă mai largă, începând de la valorile familiei tradiţionale ruse, îmbunătăţirea ratei natalităţii, ameliorarea sărăciei, până la creşterea PIB-ului la 4-5%.

De aceea, ideologii de la Kremlin au pregătit şi diseminează acum către marele popor o ideologie pentru îndoctrinarea societăţii ruse, astfel încât să fie cât mai inteligent pavată calea rămânerii la putere a preşedintelui Putin şi după anul 2024. Cel mai iscusit şi insistent consilier prezidenţial în această direcţie este Vladislav Surkov, care a anunţat pe parcursul acestui an că se produce un proces cert de construcţie a unui tip nou de stat rus, ”Statul Putin”, care va avea o existenţă previzibilă de lungă durată şi care îşi va arăta funcţionalitatea şi măreţia deplină în următoarele decenii. Ba chiar în tot acest secol.

PUTINISMUL şi construcţia modernă a STATULUI PUTIN

Forma noii construcţii statale a Rusiei moderne este denumită simplu "Statul Putin". Surkov, un expert recunoscut la Moscova în problemele de politici interne, construcţii de partid şi de stat, a declarat public că ”Statul Putin” va fi dăinuitor şi se va înscrie în istorie alături de cele mai mari forme de statalitate rusă (1). Iar ideologia de stat Rusiei va rămâne desigur ”Putinismul”. Noua construcţie a statului modern rus a prins formă în primul deceniu al acestui secol, preşedintele Putin fiind  simultan fondatorul şi creatorul acestui stat.

Kremlinul a respins teoriile şi bunele practice occidentale favorabile realismului şi a arătat că s-a plecat apoape de la zero cu această ”dezvoltare democratică suverană”, ignorându-se cu premeditare orice discuţii politice externe despre cum ar trebui să fie o democraţia modernă în Rusia. Mai mult decât atât, după ”democraţia suverană” şi pentru ”a consolida siguranţa cetăţenilor în spaţiul virtual”, Kremlinul a introdus recent, fără temeri de reacţii sociale adverse, ”internetul suveran - RuNet”, promiţând că nu vor fi afectate drepturile de liberă exprimare şi comunicare ale cetăţenilor ruşi.

Putin reaminteşte din timp în timp că "democraţia şi drepturile omului nu sunt valori universal acceptate” aşa cum ar dori mulţi în Occident, a încercat să stăvilească nemulţumirile opoziţiei interne ruse şi să dea noi impulsuri de promovare pentru o serie de forţe populiste şi anti-democratice colorate din Europa, declarând pentru auditoriul extern că democraţia liberală este depăşită. Ceea ce adaugă noi presiuni suplimentare asupra liberalilor şi progresiştilor de pretutindeni. Preşedintele rus nu este singurul politician din Europa care susţine că criza financiară din 2008 a demonstrat incapacitatea politicienilor liberali occidentali de a conduce şi proteja cetăţenii lor de prejudiciile economice, dar şi de consecinţele crizei migraţiei din 2015. Acesta a mai acuzat incapacitatea liberalilor de a proteja identitatea culturală creştină a Europei.

Preşedintele Putin, un iliberal de notorietate, a declarat că Rusia şi întregul spaţiu comunitar nu au legătură cu aplicarea vreunor politici liberale, principiile liberale neavând loc în arhitectura politică, de cooperare economică şi social-culturală instalată în spaţiul euro-asiatic rus. "Noi avem propriile noastre tradiţii, forme de interacţiune culturale stabilite şi vechi de secole. De ce ar trebui să nu apreciem acest lucru, de ce nu ar trebui să dezvoltăm acest lucru? Nu există nicio raţiune ", susţinea Putin la o reuniune recentă şefii de stat din CSI.

Caracteristici de bază ale Putinismului ar fi, potrivit ideologilor ruşi, originalitatea modelului şi viabilitatea evidentă, chestiuni dovedite de testele de anduranţă din aceşti ani de consolidare a naţiunii ruse. Kremlinul insistă asupra înţelegerii de către cetăţeni a sistemului de putere al lui Putin şi, în general, a întregului complex de valori, de concepte doctrinare, strategii şi dimensiuni ale Putinismului, ca şi ”ideologie a viitorului".

Modelări conservatoare în politicile ruse externe

Cu mai mulţi ani în urmă, cercuri analitice ruse au concluzionat că eforturile Occidentului de a-şi păstra superioritatea globală ar fi inutile, deoarece apariţia unei lumi poli-centrice ar fi inevitabilă. De aici şi apariţia unei evaluări de situaţie care arată cum şi de ce a pierdut Rusia speranţa că poate avea în Occident un potenţial partener. Prin adoptarea internă şi proiecţia în exterior a valorilor multiculturale conservatoare, Rusia a optat pentru a impune pe plan internaţional un sistem pluralist de valori care să genereze o ordine mondială nouă.

Liderul rus a mizat permanent pe ideea că, în orice fel de criză, deciziile rapide sunt luate mai bine de un lider puternic autoritar – cum se întâmplă în ”Statul Putin”, decât de o comunitate de politicieni cu interese naţionale şi mize personale eterogene. De aceea, susţine Putin, puterile conservatoare cu regim autocratic pot obţine rezultate rapide, deoarece se bazează pe lideri capabili de a-şi asuma rapid riscuri politice serioase, dar cu decizii bune, de natură a adânci crizele cu care se confruntă adversarii sau rivalii regimurilor autoritare.

Se uită însă un detaliu important care avantajează puterile şi instituţiile democratice. Deşi deciziile se iau mai lent - inclusiv datorită procedurilor interne, sistemele democratice bazate pe forme colaborative au şansa de a construi societăţi puternice, progresiste şi de a ţine aproape un public larg şi pe termen lung. Dilema ”liberalism vs. illiberalism” este acceptată ca atare de cluburile europene, deoarece diversitatea opţiunilor de vot şi a succesiunilor la putere a diferitelor forţe politice cu diferite ideologii politice este garantată în democraţiile occidentale consolidate. Un caz în acest sens este Ungaria premierului Orban. Nu acelaşi lucru se petrece cu liderul Putin, a cărui opţiune elimină dilema menţionată şi face uz sau abuz de tradiţiile naţionale istorice, inclusiv de cele politice conservatoare.  

Interesant este faptul că sistemul ”Statului Putin” nu este, potrivit strategilor ruşi, unul special pentru interiorul Rusiei, arhitectura sa fiind un tot unitar care include dimensiunile internă şi externă. Astfel, funcţiile politico-militare ale acestui tip de stat nu mai sunt în mod tradiţional ascunse sau mascate, ci dimpotrivă, sunt ”lăsate libere” să demonstreze puterea Rusiei în permanentele confruntări geopolitice, fiind uneori chiar decisive pentru Rusia. Şi, desigur, modelul ”Statului Putin” este considerat de Kremlin foarte util nu numai pentru Rusia, ci şi pentru alte state contemporane, acest model sau părţi componente ale acestuia având un mare ”potenţial de export”.

Mai este interesant de remarcat că, după mai bine de zece ani de la momentul când Putin, de la tribuna Conferinţei pentru Securitate de la Munchen (februarie 2007), a criticat dur SUA, Occidentul şi conceptul acestora de lumea unipolară, în Rusia se fac din nou trimiteri la acest discurs, ca dovadă că ”Putin a prezis de mult tot ce se întâmplă astăzi". Surkov reaminteşte că, deşi Putin părea ”deplasat atunci la München, aproape toată lumea este acum nemulţumită de America, inclusiv americanii înşişi”.

Tot cu un deceniu în urmă, voci influente din Rusia au concluzionat că apariţia unei lumi multipolare a fost inevitabilă şi că Rusia ar putea beneficia de această tranziţie prin adoptarea unei strategii care să combine realismul de mare putere şi valorile conservatoare tradiţionale ruse. Strategia respectivă a devenit ulterior o realitate, fiind prezentată prima dată de Putin în 2013 la Grupul Valdai. Conceptul teoretic şi mecanismele practice de implementare a strategiei prezentate atunci au devenit cunoscute sub numele generic de "realism civilizaţional", prin care Rusia forţa o nouă ordine mondială cu un comportament circumscris priorităţilor sale externe de mare putere hegemonică.

Deocamdată nu este clarificat faptul dacă interesul străinătăţii pentru arhitectura sistemului politic rus este pur şi simplu de natură cognitivă, sau datorat intenţiei de a vedea ce s-ar poate ”imita”. Oricum, modelele instituţiilor democratice occidentale sunt pe mai departe criticate în Rusia pe principiul că ”sistemul nostru ... nu arată desigur mai elegant, dar e mai cinstit”, chiar dacă ”mai cinstit” nu înseamnă neapărat ”mai bine”.

Perenizarea la putere nu este un fapt iluzoriu

Dacă lucrurile despre care vorbesc ideologii de la Kremlin se vor produce în realitate, atunci este lesne de imaginat un silogism în care poporul rus va avea ”toate argumentele” să ceară imperativ lui Putin să rămână la putere după anul 2024. Acest lucru va oferi o mare legitimitate politicienilor fideli lui Putin de a găsi, de exemplu, o nişă juridică pentru a face posibilă, după sau chiar înaintea momentului jalon amintit, rămânerea la putere a preşedintelui Putin. Pentru acest lucru este necesar ca maşina de propagandă a Kremlinului să lucreze puternic în această direcţie şi pentru a interzice posibilitatea ca ”cineva sau ceva” din Rusia să acţioneze contrar, pentru ca Putin să fie îndepărtat de la putere. Consilierii de la Kremlin recunosc că teoria lansată de Surkov este suficient de complexă ca să necesite un proces de reflecţie (2) la scară federală.

Pe de altă parte, ”Statul Putin” ar conferi politicului în plan intern abilitatea unică de a fi sensibil cu cetăţenii, de a înţelege poporul rus în profunzimea sa şi de a acţiona în întimpinarea dorinţelor cetăţenilor. Ceea ce ar însemna că ar putea fi un model durabil şi care, pentru prima dată în istoria rusă, ar fi de natură să nu creeze presiuni sociale distructive. Actualmente, sondaje din Rusia arată că circa 45% dintre cetăţeni sunt de părere că Rusia nu este pe un drum bun, dar peste 64% consideră că preşedintele Putin este foarte bun ca preşedinte. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât în Rusia nu există un mecanism instituţional autonom dincolo de administraţia prezidenţială, care ar putea introduce elemente noi de abordare a preocupărilor cetăţenilor cu privire la direcţiile cele mai bune în care Rusia ar putea fi condusă acum.

Se remarca mai sus că, în mod tradiţional, societatea rusă are încredere cu precădere doar în prima personalitate a statului. Noutatea modelului ar fi aceea ca acest lucru este luat în considerare sistematic de noua ideologie putinistă, fără a se cădea în capcana că ar fi vorba despre ”încrederea într-un ţar bun". Cu alte cuvinte, Putin poate fi privit de popor ca un conducător priceput şi nu ca o ”demnitate ţaristă”. Şi din acest motiv, Kremlinul avertizează că acei politicieni străini care astăzi solicită puterii de la Kremlin să-şi schimbe comportamentul intern şi internaţional, vor fi nevoiţi să constate pe viitor că noul ”Stat Putin” va primi ”poziţii premiate în liga de vârf a luptelor geopolitice”.  

(1) În literatura rusă de speciaitate se arată că în istoria Rusiei au fost patru modele de bază ale statului, care pot fi denumite convenţional după numele creatorilor: Statul Ivan al III-lea (Ţaratul Moscovei şi întregii Rusii, sec. XV-XVII); Statul  Petru cel Mare (Imperiul Rus, sec. XVIII-XIX); Statul Lenin (URSS, sec. XX); Statul Putin (F.Rusă, sec. XXI). Potrivit acestei literaturi, personalităţile respective au creat ”puternice maşini politice” în cursul secolelor, oferind lumii ruseşti o ascensiune continuă.

(2) https://www.interfax.ru/russia/650006, https://www.interfax.ru/russia/650030, https://www.interfax.ru/ russia/648647 şi http://www.ng.ru/ideas/2019-02-11/5_7503_surkov.html