Provocările noului ministru al Apărării: ordine în achiziţii, reorientarea armatei către războiul dronelor, securizarea graniţei cu Ucraina şi Moldova, pregătirea populaţiei pentru apărare, creşterea numărului de militari, restructurarea administraţiei de la MApN
Florin Jipa
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, şi-a anunţat astăzi demisia. Lasă un minister bogat în investiţii, dar cu probleme atât de mari încât jumătate din populaţia României crede că Armata nu va rezista unui conflict major nici măcar 48 de ore, conform unui sondaj Avangarde, cu atât mai puţin să câştige viitorul conflict.
Armata Română a semnat contrcate de peste 20 de miliarde de euro în ultimii ani, dar nu a arătat o coerenţă, care să dea şi avantaje militarilor pe câmpul de luptă. Am început cu sisteme antiaeriene PATRIOT, dar nu avem cu ce le proteja (sisteme cu rază mică şi medie) şi nu ne-a trecut prin cap să luăm tunuri antiaeriene moderne pentru a doborî dronele ruseşti.
Am luat aeronave F-16 din anii 80, nici nu au venit toate că deja am semnat pentru F-35. Am lăsat Forţele Navale fără nicio navă de luptă modernă, chiar dacă am avut bani şi s-au organizat licitaţii.
La Forţele Terestre ne-a luat opt ani să dotăm o brigadă cu transportoare Piranha, militarii nu au armamnet individual modern, nu au o strategie de protecţie şi luptă cu dronele.
Chiar dacă avem un război la graniţă de aproape patru ani, unde vedem creşterea ponderii dronelor şi a mijloacelor autonome cu AI, noi o dăm înainte cu achiziţia de tancuri de opt miliarde de euro.
Am avut bani de nave noi cinci ani la rând, dar MapN nu a reuşit să finalizeze o licitaţie şi acum vrea să cumpere o corvetă aflată în uz în Turcia, pe care să o modernizeze cu senzori şi sisteme de rachete occidentale.
Armata Română încă este structurată pentru războiul antiterorism, cu doar două divizii, 20.000 de militari care ar intra în tranşee în caz de conflict, care nu ajunge într-un război teritorial nici măcar să apere un judeţ.
Ministrul Mihai Fifor vorbea de intenţia de a creşte numărul de militari de la 70.000 la 90.000, iar Ionuţ Moşteanu a plusat la 120.000, dar acest lucru nu apare şi în Strategia naţională de apărare a ţării, 2025-2030.
Toate ministerele apărării din NATO, inclusiv Pentagonul, au anunţat economii pe zona administrativă pentru a creşte finanţarea pentru cea operativă, lucru care nu s-a întâmplat şi la noi. Avem mai multe licee militare şi instituţii de învăţământ superior decât brigăzi mecanizate, avem profesionişti la MapN cântăreţi, balerini, spotivi etc. Toate aceste structuri dăinuie din perioada comunistă şi nimeni nu a avut curajul să facă ordine.