Propaganda antireputaţională împotriva persoanelor şi instituţiilor, ca formă de manifestare a războiului informaţional

Propaganda antireputaţională este  una dintre cele mai eficiente modalităţi prin care un candidat sau o entitate incomodă pot fi scoase dintr-o poziţie competiţională. Numită „Black PR” în Occident şi „kompromat” în Rusia, aceasta a început să se manifeste  în anii 1990,  astăzi ajungând la un nivel ridicat de eficienţă. Acest tip de manipulare se manifestă cu precădere în zona cenuşie cuprinsă între legal şi ilegal. „Agresorul” poate fi statal sau non-statal.    

După eşuarea sistemului comunist, Rusia a preluat o parte din practicile acestuia, adaptându-le noilor structuri sociale, cât şi modului de gândire al întregii societăţi. De aceea noile tehnologii manipulative au dat cele mai bune rezultate în Rusia şi în statele foste comuniste din estul Europei, întrucât acestea se impuneau pe o bază de manifestări  care nu au dispărut complet şi  care, subliminal, persistă în conştiinţa cetăţenilor.

Orice formulă antireputaţională are, însă, nevoie de un vector de transport a informaţiei denigratoare. Ţinta finală este cetăţeanul, care trebuie să fie convins de faptul că esenţa informaţiei este altfel decât cea prezentată de autorităţi. Informaţia este comunicată populaţiei prin mass media, trebuind să fie convingătoare şi să se bazeze pe dovezi aparente sau fabricate.

Aceste acţiuni de manipulare speculează corupţia din societate, cât şi manifestările cleptocratice ale unor importanţi membri ai guvernelor. Când vor să înlăture, de exemplu, o persoană ce pare a fi ostilă Kremlinului sau apropiată de Occident, într-un moment sau într-o perioadă ce ar afecta interesele ruseşti, serviciile de informaţii ruse o discreditează atât în media, cât şi prin acţiuni penale inventate. Dacă pe timpul regimului comunist motivaţia participanţilor la acest proces de denigrare era ameninţarea Partidului Comunist, acum motivaţia este legată de avantajele financiare ilegale sau de promisiunea numirii într-o funcţie importantă. Din punct de vedere birocratic, aceasta poate fi legală dar, în acelaşi timp, imorală.      

Această metodă s-a perpetuat şi în capitalismul democratic sau a fost adoptată şi de noile generaţii, fiind însuşită de unii membri ai sistemelor de justiţie, atât din Rusia, cât şi din unele state est-europene. Metoda are un dublu efect negativ asupra statului ţintă, prin faptul că blochează o posibilă numire pe o funcţie cheie a unui pro-occidental,  dar şi prin faptul că justiţia, ca instituţie, este discreditată. În cazul unei persoane în vârstă, care a avut o parte din carieră în regimul comunist, toate eforturile şi succesele repurtate în noua societate sunt puse sub semnul întrebării. În felul acesta, Rusia, ca prim agresor ce foloseşte aceste tehnici, prin apropiaţii săi din statele est-europene, reuşeşte să scoată din circuit atât vârfuri ale noii generaţii, cât şi să pună sub semnul întrebării întregi cariere de succes.

În cazul în care ţinta este o entitate economică, de obicei autohtonă, este uşor de construit şi, nu o dată, de dovedit faptul că acea entitate a greşit în procesul de gestionare a fondurilor. Chiar şi atunci când greşeala a fost neintenţionată şi nu a urmărit producerea unei pagube, pedeapsa devine penală, iar efectele ei sunt drastice scoţând practic acea firmă de pe piaţă. În felul acesta, agresorul antireputaţional dă drum liber unui concurent, de obicei internaţional, pentru realizarea proiectului economic.  Efectul este, din nou, dublu. Firmei atacate informaţional i se distruge reputaţia pe piaţă, iar sistemul judiciar se compromite.

Nu întâmplător Black PR a apărut  imediat după căderea regimurilor comuniste. Obiectivele acestei noi tehnologii politice urmăresc convingerea cetăţenilor din statele foste comuniste că ideologia comunistă ar fi fost superioară celei democrat-capitaliste. Perseverenţa în a convinge populaţia de această idee a dus lumea actuală către căutarea de soluţii care să păstreze şi să asocieze bune practici ale ambelor sisteme. De altfel, se poate observa faptul că social-democraţia, ca sistem politic, ocupă un rol tot mai important în organizarea politică a lumii. Aceasta va avea succes atâta timp cât proiectele sale politice şi economice nu vor aluneca către comunism, ce devine tentant pentru tânăra generaţie, care nu a trăit în regimul comunist. Repartiţia egala a bunurilor, educaţia gratuită, asistenţă medicală gratuită sau „alegeri libere” reprezintă sloganuri care sunt rapid însuşite de tineri.

Propaganda antireputaţională şi-a găsit cel mai favorabil mediu de acţiune în campaniile electorale. De la venirea la putere a lui Putin, războiul informativ, având ca ţintă impunerea unor candidaţi preferenţiali, care ar putea fi, cel puţin, influenţaţi de agresorul extern, s-a dezvoltat la un nivel de neimaginat până atunci. Febra propagandei antireputaţionale a cuprins nu numai Rusia, dar şi unele state occidentale. Lupta absolut reală şi necesară împotriva corupţiei la nivel înalt a fost uneori folosită în Rusia, dar şi în alte ţări, ca paravan al propagandei antireputaţionale. Discreditarea celor incomozi se desfăşura atât înainte, cât şi după campaniile electorale. Discreditarea candidaţilor, dar şi a celor nou numiţi în funcţii importante, a fost o componentă a războiului informaţional aplicată, într-o măsură sau alta, şi astăzi.

Media coruptă din Rusia, dar şi din alte state europene, a fost vectorul purtător al informaţiei denigratoare. Kremlinul a alimentat cu astfel de informaţii, referitoare la persoane şi instituţii guvernamentale, nu numai propria medie, dar şi pe cea a unor state europene din estul şi din vestul Europei. Aceasta a permis, alături de coruperea unor reprezentanţi ai sistemului justiţiar, distrugerea reputaţiei unor mari companii occidentale. Cu aprobare judecătorească, ele au fost supuse unor drastice controale ale modurilor de taxare a bunurilor şi serviciilor, fiind ţinta unor articole denigratoare în presă, atât în ceea ce priveşte compania, cât şi liderii săi.

Pentru a afla sursa acestor informaţii false, ca şi motivaţia lansării acestora, marile companii şi-au dezvoltat structuri de Competitive Intelligence, cu atribuirea şi de misiuni de Counterintelligence, întărind astfel componenta defensivă a domeniului.

Putin nu ar fi reuşit fără sprijinul oligarhilor care, odată cu venirea sa la putere, au obţinut înalte funcţii publice sau/şi au prosperat economic şi financiar, în businessul privat. În felul acesta, liderul rus a creat o nouă cleptocraţie, în care banul a fost cel care a motivat şi dirijat clasa politică în sensul dorit.

Putin a creat un sistem care mimează sau imită democraţia, dar care, în realitate, este un sistem neosovietic bazat pe verticala puterii, în care toate ordinele şi directivele vin de sus în jos. Black PR este prezentată de Kremlin ca „libertate de exprimare” a jurnaliştilor. În acest sistem drepturile civile şi politice ale populaţiei s-au erodat, libertatea media practic a dispărut, jurnaliştii şi opozanţii politici sunt ucişi, FSB este instituţia cea mai importantă a ţării, iar Black PR a devenit principalul mijloc de manipulare a opiniei publice şi, în ultima vreme, o componentă importantă a fake-news.

Putin a folosit aceeaşi „tehnologie politică” (Black PR) şi pentru a discredita ONG-urile pro-democratice din Rusia, pe motiv că sunt celule ale spionajului imperialist. Scopul este acela de a deligitima opoziţia şi acţiunile sale.

Ca soluţie împotriva acestora, printr-o iniţiativă politică bine construită se pot emite legislaţii care să ducă asemenea practici în afara legii; şi, de aici, aplicarea promptă şi corectă a acesteia. Această nouă legislaţie este însă foarte greu acceptată de parlamentari, sub pretextul încălcării drepturilor democratice ale cetăţenilor.

Instituţiile guvernamentale responsabile de identificarea manipulării populaţiei prin mijloace ilegale sau la limita legii trebuie să lucreze împreună cu parlamentarii ce iniţiază o asemenea legislaţie, pentru ca aceştia să-i poată convinge ceilalţi parlamentari de necesitatea ei. Realizarea unei asemenea legi trebuie să fie produsul unei majorităţi parlamentare multipartite.