Proiecte ale Federaţiei Ruse în infrastructura Peninsulei Crimeea - considerente geopolitice şi raţiuni propagandistice

"Un mare conducător care are o armată are o mână, dar cel ce are o forţă navală are două!"

Petru cel Mare

O întrebare: De ce este importantă Crimeea pentru Rusia?

Printre altele, deoarece minimizează limitările geografico-climatologice navale şi pentru că asigură operativitatea permanentă a  unor porturi  ruse, deci implicit şi a Flotei Mării Negre. Peninsula Crimeea este importantă şi pentru că este plasată într-o zonă de intersecţie a unor fluxuri comerciale şi a unor opţiuni politico-militare antagonice. Utilizarea de către F. Rusă a bazelor navale din Crimeea mai permite şi monitorizarea prezenţei militare a SUA şi a NATO în Marea Neagră, precum şi a Turciei, Ucrainei, Moldovei, Caucazului, a tranzitului prin strâmtorile turce, înspre şi dinspre Marea Mediterană, a Gurilor Dunării şi a culoarului de transport fluvial Constanţa - Viena – Roterdam. Nu în ultimul rând, controlând această peninsulă, Moscova poate avea o poziţionare strategică avantajoasă pentru proiecţia forţelor armate ruse în Estul bazinului Mării Mediterane. În acelaşi timp poate  contribui şi la fluidizarea eforturilor de prospectare, exploatare şi transport a resurselor de hidrocarburi identificate în zonă.

Marea Neagră – porturi la ape care nu îngheaţă

După anexarea Crimeii, în primăvara anului 2014, mulţi analişti ai domeniului relaţiilor internaţionale şi-au manifestat scepticismul în legătură cu potenţialul real al Moscovei de a “absorbi” situaţia complexă ce o aduce cu sine noua entitate teritorială, cu o populaţie de aproximativ 2 milioane locuitori şi cu o suprafaţă de peste 26.000 kmp.

Imediat după simulacrul de referendum din martie 2014, ministrul rus al dezvoltării economice, Alexei Uliukaiev, a declarat că Moscova va aloca anual dezvoltării Crimeii aproximativ 4,5 miliarde dolari. Cea mai mare parte a fondurilor urmau a fi redirecţionate din anularea proiectelor de dezvoltare a portului Taman, din regiunea Krasnodar, care căpăta o relevanţă minoră, comparativ cu ceea ce reprezenta Sevastopolul. Kremlinul a dorit şi să evidenţieze lipsa de preocupare a Ucrainei pentru modernizarea infrastructurii peninsulei. De fapt, problematica complexă a Crimeii şi cea a sancţiunilor Occidentului împotriva Federaţiei Ruse, post anexare, au reprezentat principalele coordonate ale propagandei externe a Moscovei, dar şi a celei interne, pentru susţinerea realegerii lui Vladimir Putin în funcţia de preşedinte. Totuşi, în ciuda mobilizării şi a determinării conducerii politice ruse, subiectul reunificării creează probleme serioase economiei federale, fiind uneori folosite ca justificare pentru sincope investiţionale ale Rusiei.

Principalele proiecte ruse, anunţate a fi realizate în domeniul infrastructurii peninsulei, pentru ridicarea nivelului economico-social şi a relevanţei strategice a acesteia, se regăsesc în Programul Federal de Dezvoltare Economico-Socială a Crimeii şi Sevastopolului – 2020 şi sunt legate de construcţia a două centrale termoelectrice, în Sevastopol şi Simferopol, a unui nou aeroport internaţional în capitala Simferopol, a autostrăzii “Tavrida“, care urmează să lege marile oraşe ale Crimeii - Sevastopol, Simferopol şi Kerci de podul peste Strâmtoarea Kerci, dintre Marea Neagră de Marea de Azov. Podul - ce reprezintă o dorinţă de peste o sută de ani a Rusiei -, leagă Federaţia Rusă de peninsula anexată. Acestor proiecte anunţate de Moscova li se adaugă şi investiţii în domeniul alimentar, în cel al asigurării cu apă, resursă puternic deficitară în Crimeea, dar şi proiecte în domeniul mineralelor strategice, în special titan.

Se estimează că toate proiectele majore de investiţii din Crimeea vor avea impact important în domeniile politic, economico-social, dar, mai ales, în cel militar. La acesta se adaugă şi o dimensiune propagandistică ce subliniază noul statut de care se va bucura peninsula.

Centrala electrică de la Sevastopol, care va fi racordată la sistemul energetic, probabil, în iunie 2018, va dispune de o putere instalată de 470 MW şi va asigura nu numai cerinţele domestice ale populaţiei, ci şi porturile ale oraşului (civil şi militar), contribuind astfel la eliminarea tensiunilor sociale dintre civili şi militari, care deseori, şi unii şi alţii, au trebuit să accepte repartiţii energetice sub nivelul necesităţilor lor cotidiene. A doua centrală electrică, cea de la Simferopol, de aceeaşi capacitate, va intra în funcţiune mai târziu. Ambele centrale beneficiază de câte două turbine furnizate de concernul german Siemens. Iniţial, cele patru agregate erau destinate unei alte centrale electrice din zona Taman, din regiunea Krasnodar, dar au fost relocate în Crimeea şi au generat un puternic scandal internaţional, urmare a faptului că s-a considerat că, în acest fel, se încalcă, pe de o parte, sancţiunile internaţionale impuse Rusiei, iar pe de altă parte, drepturile suverane ale Ucrainei, care este obligată să accepte investiţii pe propriul teritoriu, fără acceptul său. Construcţia celor două obiective energetice, al căror cost cumulat se ridică la 1,2 miliarde dolari, s-a dorit să fie replica actuală a Moscovei, după ce Peninsula Crimeea a cunoscut serioase probleme de asigurare cu electricitate, mai ales după independenţa Ucrainei. Autorităţile de la Kiev nu au găsit soluţii, după abandonarea în 1989 a construcţiei centralei nucleare de la Şolkine, oraş situat în apropiere de Kerci.

În perioada imediat următoare, Crimeea urmează să primească anual, aproximativ 4 miliarde mc gaze naturale din zona Kuban. Costul sistemului de conducte este estimat la peste 340 milioane dolari. Construcţia celor două centrale electrice şi a conductei Kuban - Crimeea va fi realizată de firme deţinute de apropiaţi ai preşedintelui Putin, Serghei Chemezov, respectiv, Arkadii Rotenberg.

Totuşi problemele vor continua, cel puţin o perioadă de timp, atât în domeniul furnizării de energie electrică, cât şi în cel al asigurării cu apă menajeră şi industrială. Desalinizarea apei de mare este scumpă şi se caută soluţii care includ chiar posibilitatea reconectării la sursele ucrainene.

Autostrada Tavrida, care, probabil, va deveni operaţională la sfârşitul anului 2018, are o lungime de aproximativ 280 km şi o valoare estimată de 2,2 miliarde dolari, dar şi o importanţă militară strategică, urmând a lega terestru Rusia de peninsulă.

Traiectul autostrăzii Tavrida

Aeroportul Internaţional Simferopol, proiectat de o firmă sud-coreeană, Samoo Architects & Engineers, a fost construit în aproape 2 ani. Aeroportul a costat peste 520 milioane dolari şi poate asigura tranzitul a 10 milioane pasageri anual. La această dată, este considerat unul dintre cele mai moderne din lume, iar propagandiştii ruşi îl consideră un adevărat aeroport cosmic ce poate asigura zboruri spre Venus si Marte, dar până atunci, în această vară va lega Simferopolul de 41 de aeroporturi interne şi externe. Aeroportul dispune de o pistă de 3701 m şi permite operarea aeronavelor mari.

Aeroportul Internaţional Simferopol

Podul Crimeea (mai este cunoscut şi sub denumirile de Podul Kerci sau Podul lui Putin) este cel mai lung pod din Europa, depăşind celebrul pod Vasco da Gama – Portugalia - cu 2 km. Proiectul a reprezentat un argument eficient al propagandei ruse de a demonstra hotărârea şi capacitatea Moscovei de a transforma într-un succes preluarea controlului politico-administrativ a Crimeei.

Podul, cu două benzi pe sens şi cale ferată dublă, are o lungime de aproximativ 19 km şi o capacitate proiectată de 40.000 automobile şi 65 perechi de trenuri pe zi. În luna mai a.c.,  a fost inaugurat tehnic (numai partea auto), în prezenţa lui Vladimir Putin, care a condus personal un autocamion de mare tonaj, aflat într-o coloană de maşini, care a testat  rezistenţa mecanică a noului obiectiv. Calea ferată va deveni parţial operaţională în 2019, iar în 2020 sunt aşteptate primele trenuri care vor lega  Simferopolul de Krasnodar.

Strâmtoarea Kerci – schema simplificată

Noul pod, din punct de vedere istoric, reprezintă finalizarea unei adevărate obsesii ruse, ce a început în anul 1870, imediat după darea în funcţiune a primei linii de telegraf care lega Anglia de India. Liderii imperiali ai acelor vremuri au făcut publică intenţia lor de a lega Londra de Calcutta şi cu o linie de cale ferată. Una dintre cele mai mari provocări ale proiectului de atunci a fost reprezentată tocmai de traversarea Stâmtorii Kerci. Dificultatea sporită a acesteia a condus la abandonarea ideii. O a doua încercare a fost iniţiată de Ţarul Nicolae al II-lea, în 1903, care a renunţat la demers din raţiuni financiare, generate de pregătirile pentru războiul ruso - japonez. În anul 1943, Hitler a ordonat realizarea unui pod, cu o capacitate de tranzit de 1.000 tone pe zi, care să conexeze Crimeea cu Caucazul de Nord, pentru nevoi operaţionale şi logistice ale armatei germane. Podul, construit din lemn, a fost util mai ales, în cazul retragerii Grupului de armate naziste din zona Cotul Donului şi, ulterior, a fost dinamitat din raţiuni operative. Pentru asigurarea mobilităţii Armatei Roşii în regiune, podul a fost reparat de geniştii ruşi pe o lungime de peste 4 km, imediat după eliberarea Crimeii, în anul 1944. Podul militar astfel construit nu a putut însă rezista iernii şi sloiurilor care l-au distrus.

 În perioada 1960 - 1990, liderii comunişti de la Kremlin au amânat, în mod repetat, începerea construcţiei, tot din motive financiare. În 2010, preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Dmitri Medvedev şi Victor Ianukovici, au semnat un acord bilateral referitor la construcţia podului, dar acest document a fost denunţat de Putin în 2014, după referendumul ce a condus la ruperea Crimeii.

Imediat după aprobarea de către Parlamentul rus a anexării peninsulei, Vladimir Putin a cerut primului ministru, Dmitri Medvedev, să identifice resursele financiare necesare construcţiei podului. Într-un efort justificat de nevoia proiectării unei imagini de natură propagandistică, primul ministru a anunţat imediat că guvernul a alocat echivalentul a 3,4 miliarde de dolari construcţiei podului, iar în ianuarie 2015 contractul de construire a podului a fost atribuit lui Arkadii Rotenberg, prieten din copilărie al preşedintelui Putin, cei doi făcând parte din aceeaşi echipă de judo, la Leningrad. Costurile real estimate ale podului sunt de fapt în jurul a 5 miliarde dolari, fiind suspectate ilegalităţi în cheltuirea acestora.

          Podul Crimeea -  zona de traversare vapoare

Podul Crimeea, zona auto - finalizată şi zona CF - în construcţie

Se aşteaptă ca podul şi autostrada să contribuie la scăderea costurilor de transport către şi dinspre Crimeea, care acum sunt asigurate majoritar de linii de feribot, puternic dependente de starea vremii. În această idee, guvernul de la Moscova apreciază creşteri semnificative ale numărului de turişti în staţiunile din peninsulă, care se estimează a fi de aproximativ 6 milioane pe an, iar produsul intern brut al Crimeei va înregistra creşteri nominale de aproximativ 10 %. Urmare a acestor investiţii valoarea proprietăţilor în peninsulă, în special în jurul Yaltei, a crescut semnificativ, mai ales urmare a relocării în peninsulă a multor funcţionari publici şi a personalului militar. Kremlinul a anunţat că au fost alocate fonduri pentru programul de locuinţe destinate funcţionarilor civili, de peste 380 milioane dolari, respectiv peste 100 milioane dolari pentru militarii ce încadrează noile unităţi operative. Programul a început în 2017 şi este planificat a se finaliza în 2020.

Deşi proiectele ruse în infrastructura generală a Peninsulei Crimeea sunt considerate ca fiind  semnificative, cele mai relevante iniţiative înregistrate sunt cele din zona infrastructurii militare, proiectată să reprezinte un adevărat cap de pod strategic, destinat controlului bazinului extins al Mării Negre.

Cunoscătorii zonei apreciază că se conturează schimbarea profilului peninsulei din regiune predominant turistică, cu importante contribuţii la bugetul federal, într-o mare bază militară operativă, preponderent consumatoare de resurse. Fostul aeroport civil Belbek a fost deja transformat în bază militară aeriană. La fel stau lucrurile şi cu aeroporturile Novofiodorovska, respectiv Djankoy.

Baze  militare  în  Crimeea

Dacă, până în martie 2014, turiştii puteau vizita sistemul sovietic fortificat de apărare a coastelor Crimeii pentru 50 dolari/persoană, în prezent acest lucru nu mai este posibil pentru că armata rusă a trecut la deconservarea acestuia cu scopul de a fi reoperaţionalizat.

Celebrele obiective turistice „Object 100” - Simferopol  şi Balaklava – Sevastopol, din timpul administraţiei ucrainene, au devenit zone interzise şi protejate militar.

În noiembrie 2017, generalul Valerii Gherasimov, şeful Statului Major General al Forţelor Armate ruse, aprecia că prezenţa militară rusă în regiunile cu importanţă strategică majoră pentru Federaţie a atins, cel puţin, nivelurile din timpul URSS.

Printre acestea, alături de regiunea Kaliningrad, se regăseşte şi Crimeea, în care Moscova a realizat o redislocare semnificativă de forţe şi mijloace, pe care le regăsim în 18 baze militare, în care operează aproximativ 33.000 de militari. În Crimeea, a fost operaţionalizat un sistem de interdicţie aeriană de tip A2/AD (Anti-Access/Area-Denial) similar cu ceea ce deja a fost realizat în Kaliningrad şi în Siria (zona Latakia – Alep). Sistemul A2/AD din Crimeea are ca element central două divizioane de rachete S-400 Triumph, dislocate în zonele Feodosia şi Simferopol, cărora li se adaugă subunităţi de rachete şi artilerie antiaeriană, dotate cu sisteme TOR M-2 şi Pantsir-S1.

Tot în peninsulă au fost modernizate şi operaţionalizate o bază navală, un corp de armată, o divizie mixtă de aviaţie şi apărare antiaeriană.

Flota Mării Negre, cu baza la Sevastopol, a cunoscut un proces accentuat de modernizare, dispunând în prezent, conform unor surse, de 6 submarine, 2 fregate dotate cu rachete de croazieră Kalibr şi 3 divizioane de rachete de tip Bal şi Bastion, destinate apărării de coastă.

Un alt sistem militar de mare complexitate pe care Federaţia Rusă l-a redislocat în peninsulă, după 2014, este sistemul mobil Murmansk-BN, destinat îndeplinirii de misiuni în domeniul securităţii cibernetice. Acesta poate interzice comunicaţii radio şi de altă natură pe o suprafaţă de formă circulară cu raza de 3000 km, fiind eficient şi împotriva sistemelor HFGCS - High Frequency Global Communications Systems. Acesta se adaugă unui sistem radar de alarmare timpurie Voronezh-SM, capabil să monitorizeze două direcţii simultan (sudică şi vestică) şi unei antene radio tip „151 metri” dedicată transmisiilor radio-TV în întreaga peninsulă, dar şi în sudul Ucrainei.

Tot în Crimeea, au fost anunţate deplin operaţionale o divizie mixtă de aviaţie, cu trei regimente şi două regimente de aviaţie marină, toate cinci ar fi înzestrate cu cele mai performante avioane de luptă aflate în dotarea Forţelor Aeriene Militare ale Federaţiei Ruse.

Apărarea antiaeriană a Crimeei este completată de divizioane de rachete şi artilerie antiaeriană dotate cu rachete S-300, Pantsir-S1, Buk, Tor-M2. Deşi, deocamdată, nu există evidenţe care să le ateste prezenţa, este posibilă şi dislocarea de rachete Iskander-M, care să fie incluse într-un sistem A2/AD mai extins.

Analizând ansamblul investiţiilor ruse prezentate mai sus şi potenţialul militar al Moscovei în Crimeea se poate concluziona că Federaţia Rusă dispune de capacităţi integrate care pot dezvolta operaţii informaţionale, cibernetice, psihologice, propagandistice, de război electronic, precum şi operaţii militare clasice terestre, aeriene, antiaeriene sau navale, care să confere substanţă capabilităţilor strategice evidente ale Peninsulei.