11 martie 2026

Programele din SAFE au început să fie semnate, iar Organizaţia Patronală 'Industria de Apărare', prin directorul general al ROMARM, acuză MApN că nu au fost chemaţi la niciun fel de discuţii

Florin Jipa

Organizaţia Patronală 'Industria de Apărare' (OPIA) şi membrii săi nu au fost întrebaţi şi nici nu au fost chemaţi la niciun fel de discuţii formale de către autorităţile care se ocupă de programul SAFE, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Răzvan-Marian Pîrcălăbescu, preşedintele organizaţiei, directorul general al Companiei Naţionale ROMARM SA.

Sursă foto: Mediafax

„Până acum, OPIA şi membrii ei nu au fost întrebaţi şi nici nu au fost chemaţi la niciun fel de discuţie formală. Informal, am mai avut discuţii cu diferiţi parteneri străini”, a precizat şeful ROMARM.

„România are o alocare de fonduri de 16,68 miliarde de euro. Este o sumă extrem de bună, mai ales dacă va fi utilizată pentru industria naţională de apărare. Investiţiile trebuie făcute în special către operatorii economici deja acreditaţi pe Legea 232, Legea industriei de apărare. Dacă aceste fonduri nu vor fi utilizate pentru industria naţională de apărare, există riscul ca ele să nu-şi atingă obiectivul. Atunci când vom rambursa creditul în 30-40 de ani, ne putem da seama că nu au avut efectul scontat', a declarat Răzvan-Marian Pîrcălăbescu.

Pentru programele din SAFE se ocupă Cancelaria Guvernului, MApN, MAI şi serviciile. Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat chiar marţi că se doreşte implicarea industriei naţionale, care pot pune la dispoziţie spaţiul, halele, iar companiile străine să vină cu tehnologiile.

De asemenea, Miruţă a mai precizat că nu toate companiile din industria naţională de apărare mai pot fi salvate: „Am fost la Ministerul Economiei şi am văzut situaţia economică şi financiară a fiecărei societăţi de sub umbrela ROMARM şi, cu convingere, vă mărturisesc - uitându-mă şi la nevoile MApN – că trebuie să avem puterea să identificăm ce poate fi revitalizat şi ce nu mai are nicio şansă pentru a putea fi dezmorţit”.

Programele din SAFE au început să fie semnate, conform ministrului Miruţă cel puţin o achiziţie din SAFE a fost făcută, cea pentru sisteme antiaeriene portabile.

Multe din aceste programe trebuie semnate până la finalul lunii mai, iar termenul pentru companiile care vor face produsele în România este foarte strâns, până în 2030 ar trebui să construiască facilităţi de producţie şi să finalizeze întreaga comandă.