Programele de reînarmare din Europa îmbogăţesc americanii. Mark Rutte, şeful NATO, explică de ce europeni nu pot merge 100% pe modelul „buy european”

Potrivit acestuia, comenzile europene şi canadiene de armament din SUA însumează aproximativ 300 de miliarde de dolari şi susţin în jur de 195.000 de locuri de muncă americane, într-un context în care creşterea cheltuielilor militare din Europa a fost accelerată de invazia Rusiei în Ucraina şi de presiunea constantă a Washingtonului ca aliaţii europeni să îşi asume o parte mai mare din povara securităţii colective.

Într-un interviu acordat Financial Times, Rutte a descris această explozie a achiziţiilor de armament ca pe un „succes major” al NATO, arătând că fluxul de comenzi reflectă atât nevoia statelor europene de a-şi moderniza armatele după decenii de subfinanţare, cât şi sprijinul continuu pentru Ucraina. El a precizat că în ultimii doi ani cheltuielile suplimentare pentru apărare au crescut cu aproximativ 250 de miliarde de dolari, ceea ce a pus la limită capacitatea de producţie a industriei militare de pe ambele maluri ale Atlanticului.

Acest dezechilibru de capacitate, spune Rutte, a devenit una dintre principalele probleme strategice ale alianţei. Deşi Statele Unite rămân esenţiale pentru descurajarea NATO şi pentru livrarea unor capabilităţi militare de vârf, Europa încearcă să îşi dezvolte propria bază industrială de apărare. Totuşi, în anumite domenii critice, dependenţa de SUA rămâne ridicată, iar întârzierile în livrări au fost amplificate de consumul ridicat de echipamente în conflicte recente, inclusiv în Orientul Mijlociu, ceea ce a dus la redirecţionarea producţiei americane către alţi aliaţi.

În acest context, unele state europene au început să cumpere armament şi din afara spaţiului NATO, inclusiv din Coreea de Sud, o tendinţă pe care Rutte o explică prin constrângerile de producţie, nu printr-o schimbare de alianţe. El a subliniat că industria de apărare din Europa „se extinde”, dar încă nu poate acoperi integral nevoile de securitate ale continentului, motiv pentru care cooperarea transatlantică rămâne esenţială.

Oficialul NATO a mai arătat că această creştere a cheltuielilor militare are şi o miză politică importantă: demonstrarea faptului că Europa „îşi asumă responsabilitatea” pentru propria securitate, un argument destinat în special opiniei publice americane şi administraţiei Trump. În acelaşi timp, Rutte a încercat să tempereze criticile venite din SUA privind presupusa lipsă de implicare a unor aliaţi europeni, susţinând că, în ansamblu, statele NATO şi-au respectat angajamentele şi contribuie activ la efortul comun, inclusiv prin sprijin militar indirect acordat operaţiunilor conduse de Washington.

În privinţa războiului din Ucraina, Rutte a afirmat că situaţia de pe front s-a îmbunătăţit pentru Kiev, care reuşeşte să provoace pierderi semnificative forţelor ruse şi să lovească infrastructura militară şi energetică a Rusiei. Totuşi, el a avertizat că aceste evoluţii nu garantează deschiderea unor negocieri de pace reale, subliniind că decizia rămâne la Kremlin şi la Vladimir Putin.

Mesajul transmis de secretarul general al NATO are două tăişuri: pe de o parte, Alianţa traversează o perioadă de reechilibrare istorică a contribuţiilor dintre Europa şi Statele Unite, alimentată de creşterea fără precedent a bugetelor de apărare; pe de altă parte, această transformare este însoţită de tensiuni privind capacitatea de producţie, dependenţa industrială şi viitorul angajamentului american în securitatea europeană. În pragul summitului NATO, miza politică este clară: menţinerea unităţii alianţei într-un moment în care războiul din Ucraina şi competiţia globală de securitate testează limitele sistemului de apărare colectivă.