Prognoză despre imprevizibil: Rusia în anul 2021

Situaţia din Rusia la sfârşitul anului 2020, începutul anului 2021, nu este nici atât de optimistă, precum o prezintă mai ales canalele de televiziune ruse, principala unealtă propagandistică a Kremlinului, dar nici atât de gravă, pe cât o descriu numeroşii analişti occidentali, unii dintre ei furnizând instituţiilor media şi think-tank-urilor de profil doar adevărurile convenabile.

Da. În 2020, Rusia a votat pentru schimbarea modului în care poate fi ales preşedintele (ceea ce îi permite actualului conducător, Vladimir Putin, rămânerea la putere până în anul 2036), a întărit legislaţia anti-proteste şi a adoptat şi o lege, la fel de discutată în exterior, a imunităţii foştilor preşedinţi. Pare o situaţie care să răspundă oricărui scenariu care ar apărea sau care ar putea fi luat în calcul de preşedintele Putin înainte de atât de discutatul an 2024.

Perioada prin care trece în prezent elita conducătoare a Rusiei pare a fi cea a alienării, a îndepărtării acesteia de societate. Este un sindrom manifestat în special după anul 2018 - o dată cu îndepărtarea de ”momentul Crimeea”, şi scăderea treptată a inerţiei patriotice şi naţionaliste din perioada 2014-2015, accentuat de eşuarea reformei pensiilor, de scăderea veniturilor, în general. Şi la ruşi, ca şi prin alte părţi, mai evident desigur în alte părţi, dezamăgirea faţă de lideri apare atunci când aceştia nu mai pot furniza în buzunare şi în portofel.

Ruşii acestor vremuri vor să trăiască precum europenii acestor vremuri, chiar şi precum chinezii acestor vremuri. Mai ales cei din marile oraşe sau din partea europeană a Rusiei.

În aceste condiţii, regimul, conştient că societatea se transformă, uneori nu în direcţia vizată de Centru, încearcă să se adapteze, fără a (putea) schimba prea mult, pentru că îşi pierde logica de club privilegiat care conduce Rusia.

Cu un ochi la Habarovsk, unde s-au produs cele mai importante proteste publice din ultimii ani, şi cu celălalt la Minsk, unde un alt preşedinte - o copie mai puţin cizelată a mediei autocraţilor din fostul spaţiu sovietic - încearcă să supravieţuiască tot unor proteste populare, regimul de la Kremlin învaţă şi se reorganizează din  mers. Asta presupune că şi anul 2021 va fi petrecut în acest proces de inginerie politică pentru menţinerea puterii şi păstrarea distanţei dintre lideri şi mase. Pentru că altfel, cum spuneam, s-ar putea pierde ”buna” tradiţie autocratică a funcţionării societăţii ruse.

Ţara este divizată, deşi nu recunoaşte acest lucru, poate cel mai mult în perioada post 2000. Rusia este o ţara în care ”bugetniki” / bugetarii sunt o clasă socială în sine. Aceştia depind de stat şi votează întotdeauna cu autoritatea. Ei sunt masa de manevră a regimului. În funcţie de capacitatea statului de a-i recompensa, loialitatea acestora este mai mare sau mai scăzută.

Momentul actual nu este unul foarte bun pentru aceştia. Boom-ul economic al anilor 2000 – 2010 a trecut, pandemia a luat şi ea din resurse, sancţiunile economice externe se simt, deşi nici ele nu se recunosc.

Încrederea publică este o mare necunoscută. Periodic, sondajele de opinie arată un nivel al încrederii în autorităţi, în preşedintele Putin, care ar fi de invidiat în capitale occidentale, dar situaţia nu e atât de simplă. Conform unor studii făcute inclusiv de instituţii ruse, ex. Centrul Levada, dintre cei care aprobă politica oficială, 50% o fac din indiferenţă. Importante nu sunt numai procentele, dar şi tendinţele. Votul pentru aprobarea amendamentelor la constituţie a arătat şi faptul că o treime din alegători sunt împotrivă, prin absenţă (în  condiţiile în care referendumul a durat o saptămână!). Normal, nu e mult. Dar într-un regim autocratic, procentele negative sunt importante.

Regimul de la Kremlin e, în ultima perioadă, de tip bunker, nu are mijloacele tehnice şi nu împărtăşeşte nici abordarea subtilă a camarazilor chinezi  în închiderea gurii opozanţilor. Când în Internet apar probleme, soluţia Moscovei este blocarea lui. Când sunt demonstraţii, arestările în masă par a fi soluţia. Când câte un  opozant mai guraliv iese în faţă, i se oferă un pahar de .... apă. La ce vă gândeaţi? În China, pe de altă parte, Internetul continuă să funcţioneze şi în perioadele dificile, dar controlat. Liderii opoziţiei sunt arestaţi selectiv, uneori dispar şi reapar, cu discursuri schimbate, e mai multă fineţe.

Cu toate acestea, se încearcă un proces de adaptare, iar schimbările constituţionale reflectă acest lucru. Regimul face distincţia între protestele civice (permise, uneori chiar încurajate) şi cele politice (interzise, reprimate). Acestea din urmă au şi ele o marjă de manevră dacă se menţin la nivel local, regional, nu se îndreptă către autorităţile centrale.

Problema este că într-o societate care nu se exprimă public decât foarte rar, astfel de explozii sociale pot dărâma întreg edificiul. De aceea, Kremlinul este foarte grijuliu să stingă orice focar, să repare orice defecţiune apărută în sistem. Ce s-a întâmplat la Habarovsk este un exemplu. Şi arată că provocarea la adresa sa poate veni chiar şi de la partidele care nu pot fi numite neapărat de opoziţie, ci naţionaliste sau chiar comuniste.

De aceea adaptarea nu trebuie confundată cu o reformare a regimului, fiind vorba doar de o strângere a rândurilor pentru a face faţă oricărui scenariu. O formulă nouă de caracterizare, utilizată în ultima perioadă, este cea a unui regim de tip ”scoică”, ce se închide şi se întăreşte.

O altă problemă este cea a predictibilităţii, nimeni nu ştie ce urmează. Când a început dezbaterea privind amendamentele constituţionale, aşteptarea publică era ca ele să reflecte o trecere în plan secund, cel puţin aparent, a preşedintelui Putin, după 2024.

Nu s-a întâmplat acest lucru. Amendamentele permit continuitatea mandatelor sale prezidenţiale. Dar fără o declaraţie publică a acestuia, nu se ştie dacă Putin va profita de situaţie. Dar dacă nu, de ce s-a schimbat abordarea constituţională?

Lipsa de predictibilitate afectează ”grupul loialiştilor”, elita politică, diplomatică şi din servicii, precum şi cei în jur de 20% din ruşi care fac parte din credincioşii regimului.

Lipsa de predictibilitate afectează şi mediul economic, lăsat să se dezvolte relativ autonom, să îşi dezvolte anumite abordări liberale în funcţionarea sa şi în relaţiile comerciale cu statul sau cu parteneri externi.

Lipsa de predictibilitate creează probleme în poziţionarea principalelor grupări de putere care gravitează în jurul Administraţiei Prezidenţiale: loialiştii (cum spuneam), siloviki (structurile de forţă), naţionaliştii (promotorii Rusiei ”normale”: autocrate şi extinse în graniţele istorice), liberalii (economie de piaţă de rit rus).

Un alt fenomen este cel al eroziunii sistemului decizional, ceea ce poate fi interpretat şi ca o eroziune a sistemului politic. În perioada pandemiei, deciziile manageriale au fost transferate la nivelul autorităţilor regionale, care au luat măsuri uneori în contradicţie unele cu altele sau faţă de cele ale regiunilor şi republicilor vecine.

”Succesul” clamat de autorităţi în descoperirea unui vaccin anti-Covid nu a fost replicat de capacitatea economică de a-l şi produce în cantităţile necesare.

Au fost insule de performanţă economică într-o mare de stagnare.

Chiar şi pe plan extern, preşedintele s-a axat pe o prezenţă, inclusiv fizică, doar în zone predilecte de interes – de unde şi constatarea ironică a evoluţiei ştiinţei politice de analiză a conducerii ruse, de la ”Kremlin-ologie” la ”Soci-ologie” – cum este cea sudică, Marea Neagră şi Caucaz.

Aşadar, la drum, în 2021...

... cu câteva certitudini:

• problema succesiunii / continuităţii nu a fost rezolvată în 2020, iar 2021 va fi, probabil, doar un an de tranziţie. Rusia depinde în continuare de ceea ce va decide Putin, ceea ce face ca întregul sistem politic rus să fie tensionat, lăsând puţine energii pentru rezolvarea altor probleme;
• criza sanitară a fost gestionată mediocru şi incoerent, sistemul educaţional la fel, ceea ce afectează şi va afecta popularitatea regimului în rândul unei mari părţi a populaţiei, altfel parte din ”mulţimea mută”;
• economia nu stă atât de prost cum se afirmă uneori, scăderea PIB-ului cu doar 5% este în zona prognozată şi pentru majoritatea statelor occidentale. Nici în alte domenii, situaţia nu este foarte gravă, teoretic. Pe timpul pandemiei, s-a descoperit că sistemul medical rus este destul de performant, paturile de spital fiind în aceeaşi rată la numărul de locuitori, ca în Germania, de exemplu. Incoerenţa decizională şi inegalităţile dintre Moscova şi regiuni, dintre Rusia europeană şi restul ţării, au făcut ca doar pe hârtie situaţia să se menţină bună. Ceea ce, evident, nu se va schimba peste noapte;
• cum nu se va schimba nici relaţia cu Washingtonul după venirea noii administraţii prezidenţiale americane, probabil nici cea cu Uniunea Europeană, aflată la nivel istoric de neîncredere, poate nici cea cu China. Deşi, în acest caz, pot fi evoluţii. O înrăutăţire a relaţiilor cu Occidentul şi o presiune mai intensă a SUA în direcţia componentei ideologice a regimului de la Kremlin, a respectării drepturilor omului, coroborată cu menţinerea / întărirea sancţiunilor economice etc. ar putea apropia şi mai mult Moscova de Beijing, inclusiv sub aspect militar. Despre o alianţă militară sino-rusă adevărată, nu cea de cooperare interguvernamentală de tip Shanghai Cooperation Organization, deja s-au bătut apropouri. Rămâne să vrea şi Grivei.

Există însă şi combustibil pentru potenţiale evoluţii:

• vor fi alegeri pentru Duma de Stat, probabil în luna septembrie (ar trebui să fie înainte de 19 septembrie, dacă se respectă calendarul electoral). Ele sunt importante nu pentru că se produce o adevărată luptă electorală, cât pentru că arată clar cum abordează Kremlinul problema legitimităţii politice. Cum se va prezenta la alegeri ”Rusia Unită”, cu ce lider (ştiu, acum e Dmitrii Medvedev), cu ce listă de candidaţi – toate acestea sunt repere pentru viitorul profil al regimului. Celelalte două principale partide, comunist şi liberal democratic, au conduceri septuagenare, Ziuganov (77 de ani) şi Jirinovski (75 de ani). Probabil va fi o schimbare de lideri. Înainte sau după alegeri? Cu ce rezultate?
• societatea civilă rusă a demonstrat, în anumite momente, capacitate de coagulare pentru obiective şi subiecte a-politice, dar care pot deveni rapid ”cartofi fierbinţi” pentru regim. Cine s-ar fi gândit la Habarovsk? Locuitorii marelui oraş estic au votat, în iunie 2020, în procent de 62,3% pentru amendamentele constituţionale propuse de preşedintele Putin. Câteva săptămâni mai târziu începeau demonstraţiile împotriva deciziei acestuia de a-l schimba pe guvernatorul local. Iar sloganurile anti-Putin nu au lipsit. Nici cele de sprijin ale demonstranţilor din Minsk. O mare parte a societăţii ruse nu se mai informează de la canalele oficiale de televiziune. Alternativa informaţională poate avea efecte surprinzătoare;
• în 2021, elita politică rusă se va uita la acţiunile preşedintelui Lukaşenko, în timp ce societatea civilă va monitoriza activităţile opoziţiei. În ambele cazuri, pentru a învăţa. Evoluţiile din Belarus pot fi, paradoxal, surse de inspiraţie pentru ambele tabere;
• populaţia rusă este, majoritar, paternalistă şi conservatoare, cu alte cuvinte mereu în aşteptarea unui lider care să aibă grijă de ea. Încrederea publică este mare în instituţiile puterii: armata, preşedintele, serviciile secrete, şi mai scăzută în cele democratice: parlamentul, partidele, presa. Dar aceasta nu se întâmplă doar în Rusia.

La fel este în multe state foste comuniste, inclusiv dintre cele mutate cu alianţele şi loialităţile de partea cealaltă a Cortinei.

O explicaţie este că există un puternic sector bugetar care depinde de ceea ce oferă statul. Crizele din 2020, sanitară şi economică, au făcut ca acest segment de populaţie să devină şi mai dependent faţă de autorităţi.

O altă explicaţie este, însă, faptul că elemente de democraţie au pătruns şi în societatea rusă şi există şi aici potenţial pentru evoluţii democratice.

Depinde dacă vor avea loc cu voia sau fără voia Stăpânului Inelelor din Turnul Spasski. Dar anul 2021 nu pare a fi într-o zodie bună pentru aşa ceva.

Dacă nu apare şi ... imprevizibilul.