Prioritatea actuală a relaţiilor transatlantice: resetarea conexiunilor SUA-Germania

Aceasta nu poate fi considerată doar o stare de criză între cele două ţărmuri ale oceanului, întrucât a scos în evidenţă şi vulnerabilităţile celorlalte state europene şi mai ales cele germano -americane, cu un bogat portofoliu de afaceri politice, de securitate şi economice.  

În acelaşi timp, criza transatlantică a scos în evidenţă cât de dependentă, în domeniul securităţii, este Europa de relaţia cu Alianţa. Aceasta este o precondiţie a stabilirii unei noi ordini internaţionale.

Alegerea lui Joseph Biden în funcţia de Preşedinte al SUA reprezintă o oportunitate pentru resetarea relaţiilor transatlantice, mai ales între SUA şi Germania. În acelaşi timp, cele două state au responsabilitatea de a restabili coeziunea comunităţii statelor democratice liberale.

Pentru atingerea acestui obiectiv, prezenţa SUA în Europa devine indispensabilă şi excede relaţiei de securitate. O asemenea extindere a rolului Washingtonului poate să fie cheia actualei Administraţii pentru un traseu de cel puţin 4 ani de succes. Este posibil ca noua generaţie şi noua societate civilă, crescută şi protejată de noua relaţie, să conştientizeze valoarea solidarităţii transatlantice, astfel ca, pe termen mediu şi scurt, SUA să asigure garanţia păcii şi unităţii europene.

În aceste condiţii, apărarea europeană ar trebui să fie redefinită în vederea posibilităţii de acţiune integrată cu NATO. Este evident că, la nivel global, interesul SUA pentru estul şi sud-estul Asiei este prioritar în raport de acumularea unor factori care conturează una sau mai multe ameninţări directe asupra teritoriului SUA.

Rusia, cu participare redutabilă în competiţia marilor puteri, rămâne o preocupare importantă pentru SUA. Washingtonul are nevoie de sprijinul armatei europene pentru a descuraja tendinţele agresive ale Rusiei în centrul şi estul Europei. Această strategie ar trebui să fie un stimulent pentru ca Germania să îşi consolideze forţele armate proprii. Deocamdată, acestea sunt sub-finanţate şi dispun de mijloace limitate.

Statele occidentale trebuie să se obişnuiască cu faptul că centrul strategic al lumii nu mai este în Europa, ci în China

În Europa nu a avut loc vreun conflict major în ultimii 70 de ani, mai ales datorită capacităţii de descurajare a prezenţei SUA pe continent. Prin mijloace ale diplomaţiei ofensive, ca şi prin rapelul la art.5 al NATO, Washingtonul a alimentat permanent reticenţa Moscovei faţă de iniţierea unor paşi riscanţi asupra Europei.

Nici o altă ţară europeană nu a profitat, în cursul anilor, atât de mult de prezenţa SUA în Europa ca Germania. Începând cu Planul Marshall şi terminând cu permanentele investiţii in domeniul economic şi de securitate, prezenţa SUA pe teritoriul Germaniei a constituit un amplificator al energiilor interne care i-au adus acesteia statutul de mare putere europeană, cu ambiţii globale.

Din punct de vedere economic, Germania se simte în competiţie cu SUA, nu atât în ceea ce priveşte cantitatea de produse de înaltă tehnicitate, cât, mai ales, calitatea produselor. Această permanentă competiţie a propulsat ambiţiile celor două state, care au vrut să marcheze câştiguri. Din păcate, au fost şi situaţii în care competiţia s-a extins dincolo de limitele relaţiei diplomatice şi de parteneriat. Tocmai acestea ar trebui să devină acum argumente care să impulsioneze relaţia Berlinului cu noua Administraţie de la Washington.

Politica Administraţiei Trump, „America first”, manifestată inclusiv în raporturile cu aliaţii din Europa, a avut drept consecinţă, nedorită, subminarea solidarităţii şi a încrederii reciproce; a erodat relaţia transatlantică, a alimentat neîncredere între statele europene. Oriunde relaţia unor state membre ale UE cu SUA pe mandatul Trump era percepută mai apropiată, repercusiunile se simţeau intra-UE. UK, Polonia şi Ungaria au fost în această conjunctură.

Administraţia Biden trebuie, cu tact şi cu răbdare, să reconstruiască relaţia transatlantică. O relaţie de durată a SUA cu Germania, ca simbol al spiritului european, este greu de restabilit, întrucât partenerii şi aliaţii europeni îşi vor pune mereu întrebarea ce se va întâmpla dacă apare un nou Trump.

Construirea unei relaţii de încredere pe termen lung necesită o strategie de comun acord între SUA şi Germania

Nu este suficientă doar refacerea relaţiilor transatlantice la nivelul ante-Trump. Va fi nevoie de o viziune comună SUA-Europa. Având în vedere interesele diverse ale ţărilor europene, procesul se anunţă anevoios şi greu de finalizat. Este încurajator faptul că Berlinul a trimis deja la Washington o propunere de plan de refacere a relaţiei transatlantice. Prin aceasta, Germania dovedeşte că doreşte adoptarea unei poziţii active de reconstrucţie şi că nu a ales calea „wait and see”.

Există o foarte îngustă fereastră de oportunitate pentru acest proces de refacere a încrederii statelor, pe de o parte, şi a liderilor acestora, pe de altă parte. Timpul pe care-l au la dispoziţie statele de pe ambele ţărmuri ale Atlanticului este foarte scurt. Nu trebuie uitat faptul că Biden mai are nevoie de 2-3 luni până îşi construieşte noua structură de guvernare. Următoarea perioadă de timp va fi marcată de campania electorală pentru alegerea noului cancelar al Germaniei. În 2022, vor fi alegeri prezidenţiale în Franţa, ca să menţionam doar evenimente politice majore din cele mai importante state ale relaţiei transatlantice.   

Actualmente, este aproape imposibil de a stabili o strategie comună Germania-SUA referitoare la Rusia, de exemplu. Faptul că Germania susţine sancţiunile impuse Rusiei ca urmare a cazului Navalnîi este un gest încurajator pentru viitoarele negocieri.

Pentru o bună relaţie cu SUA, Germania şi Franţa nu trebuie să solicite privilegii. Ci să înţeleagă că trebuie să participe consistent la apărarea Europei şi să nu aştepte să o facă doar SUA. Când Trump a subliniat acest deziderat, probabil nu a făcut-o într-o manieră diplomatică, dar solicitarea avea o bază reală. Aşteptările Europei de la SUA trebuie să ţină cont că sunt adresate unei puteri globale cu care există o relaţie bazată pe încredere reciprocă, o relaţie aflată în proces de reconstrucţie.

Problema europeană majoră este, însă, atitudinea populaţiei europene tinere sau de vârstă medie. Nemulţumirile acestei populaţii faţă de modul în care guvernele au gestionat criza generată de COVID-19, ca şi procesul accelerat de sărăcire a populaţiei, au dus la modificarea atitudinii acesteia faţă de democraţie ca sistem de guvernare şi chiar ca mod de viaţă. Democraţia nu se învaţă, democraţia se simte. Din păcate, în Europa acest proces involuează. Curentele naţionaliste şi populiste, ca şi structurile politice ale acestora, au făcut ca statele Europei să nu-şi mai găsească repere comune şi, de aici, lipsa de solidaritate şi de convergenţă de idei. În această perioadă, în care ar fi trebuit să fie factorul mobilizator al popoarelor, solidaritatea inter-statală nu s-a manifestat. De aici apare şi actualul proces de dezbinare în societăţile care au dificultăţi mari în luarea unor decizii unanim acceptate.

Generaţia tânără din Germania are, în mare măsură, o atitudine anti-americană, fără a ţine cont, din neştiinţă sau ca efect al propagandei ruse, de contribuţia SUA în cel de-al Doilea Război Mondial. Puţini analişti germani recunosc faptul că Germania este un stat democratic datorită SUA, care a şi contribuit consistent la refacerea ţării. În acest nou proces de reconstrucţie a relaţiei transatlantice, Germania va avea mari dificultăţi în refacerea atitudinii populaţiei faţă de SUA, după 4 ani de blamare publică a politicii internaţionale a SUA. În acest anevoios proces, Germania ar trebui să plece de la ideea solidarităţii între democraţiile celor două state, având ca element comun creşterea responsabilităţii faţă de drepturile omului, libertatea individuală, separarea puterilor în stat, tratament egal fără ca guvernele să ia decizii legate de culoare, apartenenţă politică, religioasă şi de cultură.

În ceea ce priveşte SUA, Biden are nevoie de un succes la debutul unui alt fel de relaţii cu Europa. În acelaşi timp, Angela Merkel are nevoie să-şi încheie mandatul de Cancelar al Germaniei cu un succes. Există, deci, condiţii pentru ca procesul de refacere a Alianţei Nord Atlantice să înceapă cu dreptul.

Germania este înconjurată de state democrate şi, mai ales, membre ale NATO. Aceasta face ca reducerea efectivelor americane pe teritoriul naţional al Germaniei, ca şi transferul lor în statele est-europene, să fie o acţiune normală. Având în vedere faptul că principala ameninţare asupra securităţii statelor europene o reprezintă Rusia, SUA îşi vor întări prezenţa în statele est-europene, cu preponderenţă în Polonia şi România.

Mulţi analişti germani privesc NATO ca fiind o instituţie a SUA, fără a ţine cont de faptul că Alianţa Nord-Atlantică este şi a Germaniei. Pentru aceasta, însă, este necesar ca Alianţa să fie finanţată de fiecare stat ca şi cum ea ar aparţine acestuia.

Referitor la ameninţarea Rusiei şi la modul în care aceasta poate fi combătută, există diferenţe mari între poziţia SUA şi cea a Germaniei. Acestea se referă la recunoaşterea statutului Crimeii, Nord Stream 2, cazul Navalnîi, Siria, Libia etc.

De asemenea, un alt punct de divergenţă este poziţia celor două state faţă de China. Pentru a putea colabora cu Germania, SUA ar trebui să separe poziţia sa faţă de China în Europa, unde teritoriul său nu este ameninţat, de cea din estul Asiei, mai ales că Berlinul percepe atitudinea Washingtonului faţă de Beijing drept exagerată.

Germania, ca şi alte state europene, sunt în prezent într-un proces de evaluare a relaţiei cu China şi analizează variante în care aceasta poate fi benefică Europei.

Atâta timp cât ameninţările Chinei în Germania vor fi convergente cu cele ale Rusiei, este foarte probabil ca Germania să se apropie mai mult de punctul de vedere al SUA, decât de cel al Chinei sau Rusiei.

Va urma o perioadă de negocieri îndelungate în care SUA şi Germania vor încerca să-şi atingă obiective de securitate naţională, cu amendamentul că Germania va fi sub presiunea timpului şi va trebui să finalizeze coordonatele de bază ale negocierilor până la alegerea unui nou Cancelar, în toamna lui 2021.