Primul britanic ucis în timp ce lupta de partea Rusiei. A spus iniţial că merge în România. Chiar dacă nu avea experienţă militară, ruşii l-au trimis în prima linie la Doneţk. A fost ucis de o dronă după două luni de la înrolare
Florin JipaUn pescar din Regatul Unit a murit în luptă în estul Ucrainei, în luna iunie, devenind primul cetăţean britanic ucis în timp ce lupta de partea forţelor ruse, potrivit unor informaţii publicate pe 24 august, arată Kyiv Independent.
Bradley Townsend, în vârstă de 33 de ani – care se descria drept un „băiat obişnuit din clasa muncitoare, din Yorkshire” – a plecat din Marea Britanie cu două luni înainte de a muri, spunându-le rudelor că merge în România, conform publicaţiei Yorkshire Post. Acesta nu avea nicio pregătire sau experienţă militară înainte de a se înrola în armata rusă.
Townsend ar fi fost ucis pe 10 iunie de o dronă FPV (cu vizualizare din perspectiva pilotului) în apropierea oraşului Lîman, din regiunea Doneţk.
Ministerul de Externe al Regatului Unit a confirmat că este la curent cu informaţiile privind decesul unui cetăţean britanic în Ucraina şi a precizat că ţine legătura cu familia celui decedat.
„Am venit cu gândul că probabil nu mă voi mai putea întoarce acasă”, a spus Townsend într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare. „Cu siguranţă aş fi persecutat dacă m-aş întoarce. Nu sunt aici pentru o misiune sinucigaşă, dar înţeleg că asta se poate întâmpla. A fost propria mea decizie; nu am fost împins să fac asta.” Deputatul conservator britanic Tom Tugendhat a declarat pentru postul de radio LBC că decizia lui Townsend de a se alătura armatei ruse a fost „incredibil de stupidă”.
Mai mulţi cetăţeni britanici şi-au pierdut viaţa luptând de partea Ucrainei în războiul la scară largă declanşat de Rusia, însă moartea lui Townsend marchează primul caz în care un cetăţean britanic moare luptând alături de forţele ruse de ocupaţie.