Primăvară electorală în Israel şi în Teritoriile Palestiniene
Laurenţiu SfinteşÎn ultimii doi ani, instabilitatea politică din Israel a echivalat cu alegeri parlamentare din şase în şase luni. De fiecare dată, premierul Netanyahu a fost aproape să piardă mandatul de a forma guvernul israelian, dar a rămas neclintit din reşedinţa oficială de la Beit Rosh HaMemshala. Coabitarea dintre Benjamin Netanyahu şi Benny Gantz, într-o formulă interschimbabilă de premier – premier interimar, a fost un experiment inedit şi nefuncţional în politica israeliană. Noi alegeri parlamentare au loc pe 23 martie 2021. Likud, condus de Netanyahu, păstrează prima şansă.

Într-o altă logică politică şi electorală, după 15 ani de pauză, palestinienii organizează şi ei alegeri pentru a schimba etapizat, până către vară, cam tot ce se poate la nivel politic: Consiliul Legislativ Palestinian, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene şi Consiliul Naţional Palestinian, în care sunt reprezentaţi şi palestinienii refugiaţi în alte state. Sunt multe aspecte care diferenţiază radical cele două consultări electorale, dar sunt şi asemănări: în ambele, alegerea este între schimbare şi continuitate.
Manevre pre-electorale în Israel
Pe 4 februarie s-au predat ultimele liste electorale, în total 39, ale aspiranţilor la intrarea în Knesset. Nu s-ar putea spune că trecerea prin criza medicală a pus în vreun fel frână spiritului combativ electoral al israelienilor, obişnuiţi să-şi împartă voturile la cel puţin o duzină de partide care pot trece pragul de 3,25%.
Aici am putea deschide o paranteză. Acest prag, de 1% în primii ani ai statului Israel, a ajuns ulterior la 2%, dar în 2014, Avigdor Lieberman, la acel moment ministru de externe, a propus un proiect de lege, care a şi trecut de Knesset, prin care a ridicat acest prag. Obiectivul de moment a fost eliminarea celor trei-patru partide ale arabilor israelieni care, conform tradiţiei arabe, erau dezbinate şi participau individual la alegeri, având fiecare doar două-trei procente din voturi.
În alegerile care au urmat, în 2015, arabii israelieni şi-au dat, însă, votul pentru Lista Unită, obţinând un scor record, dublu faţă de Avigdor, care a depăşit cu dificultate pragul impus chiar de el. Închidem paranteza.
De această dată, pentru alegerile din 24 martie 2021 sunt alte câteva noutăţi şi faţă de trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat:
- după trei curse electorale în care Benjamin Netanyahu a simţit permanent suflarea concurentului Benny Gantz, când în spate, când în lateral, oricum foarte aproape, acum nimeni nu se apropie de scorul electoral al Likudului. Câştigătorul e clar, principalul adversar va fi istorie;
- problema realizării unei coaliţii de guvernare rămâne la fel de provocatoare, potenţial şi dificilă, pentru că locul care, probabil, va fi lăsat liber de Gantz este deja revendicat de doi lideri ambiţioşi, ambii de dreapta, altceva nu mai este de actualitate în Israel. Este vorba de Gideon Sa'ar şi Naftali Bennett. Primul, fostul competitor la preşedinţia Likud, acum lider al nou formatului partid New Hope. Al doilea, cochetând de mai mult timp cu postura de tânăr lider al dreptei, fost şef de cabinet al lui Netanyahu, în prezent preşedinte al partidului Yamina;
- ca să nu mai repete durerile naşterii unor coaliţii contra firii, Netanyahu şi-a pregătit bătălia din 23 martie cu o serie de manevre din pacea - şi pauza - pre-electorală. Cel puţin două merită menţionate:
- tabăra israelienilor arabi s-a fragmentat, descoperind subit că unele partide din Lista Unită sunt laice, iar altele sunt islamiste, deci nu au cum să meargă împreună în alegeri. Cele trei – patru mandate care se vor pierde aici se vor utiliza în altă parte;
- pe o logică inversă, câteva partide religioase evreieşti de dimensiuni mai mici au reuşit să treacă de disensiunile care îi despărţeau pe liderii lor şi să pună de o listă comună care ar putea trece pragul. Alte patru mandate care se pot adăuga coaliţiei conduse de Likud.
Calcule şi speranţe pentru candidaţi şi partide
Cu câteva săptămâni înainte de desfăşurarea alegerilor, situaţia prognozată a repartiţiei voturilor este următoarea:
- Likud va pierde câteva mandate - ajungând la 28-32 mandate de la actualul nivel de 36 de mandate - dar îşi va menţine şi extinde ecartul faţă de principalii săi urmăritori. Premierul Netanyahu, care deschide lista sa electorală, este încă cel mai de încredere lider israelian, unul din patru alegători votând pentru partidul pe care îl conduce şi unul din doi apreciind că este cel mai potrivit pentru funcţia de prim ministru;
- principalul partid al opoziţiei, Yesh Atid / Există un Viitor, condus de Yair Lapid, va aduna câteva mandate, ajungând undeva în intervalul 14-19 deputaţi, insuficient pentru a reprezenta o provocare pentru premierul Netanyahu. Deşi Lapid s-a poziţionat imediat după ”trădarea” fostului său partener de alianţă, Benny Gantz, drept lider al opoziţiei, fiind destul de activ în această postură, el nu este văzut drept un candidat credibil pentru postul de premier. Un handicap îl reprezintă şi trecutul său ”militar”, el fiind printre puţinii politicieni israelieni fără o carieră militară propriu-zisă, stagiul obligatoriu desfăşurându-l ca reporter la publicaţiile armatei;
- Tikva Hadasha / New Hope este noua formaţiune politică israeliană care a intrat în forţă în sondaje la doar câteva luni de la înfiinţare, în decembrie 2020. Este condusă de fostul lider Likud, Gideon Sa'ar (a candidat la preşedinţia formaţiunii, pierzând în faţa lui Netanyahu), promovează tot politici de dreapta, chiar mai la dreapta decât fostul său partid, şi a debutat cu procente foarte bune în încrederea publică, având prognozate în perioada depunerii listelor chiar 20 de mandate. În prezent se află undeva între 12 şi 16 mandate, iar scăderea este provocată de faptul că, în ciuda faptului că este principalul său challenger din dreapta spectrului politic, Netanyahu a preferat să ignore deliberat această formaţiune nouă în referinţele şi discursurile electorale, tocmai pentru a nu-i întări acest statut de principal adversar şi a nu direcţiona prea multă lumină pe Sa'ar;
- ”tânărul lup al dreptei”, Naftali Bennett (la 48 de ani, tinereţea, chiar politică, e mai mult o metaforă), liderul Yamina a început foarte bine sondajele anului 2021, cu peste 20 de mandate prognozate, triplu faţă de numărul parlamentarilor săi actuali, dar a scăzut către jumătate după intrarea în scenă a formaţiunii New Hope. Chiar şi aşa, Bennett rămâne unul din liderii importanţi, reprezentativi, ai dreptei israeliene, potenţial aliat al premierului Netanyahu într-o nouă coaliţie guvernamentală. Media îi ataşează chiar şi rolul deţinut până recent de Avigdor Lieberman, de ucenic vrăjitor al dreptei, element indispensabil în realizarea oricăror coaliţii de guvernare;
- principalele partide şi alianţe religioase israeliene vor obţine aproximativ acelaşi număr de mandate ca şi în prezent, Shas – 7-8 mandate, Yahadut HaTora / United Torah Judaism / UTJ – 7-8 mandate, existând şi posibilitatea intrării în Knesset a unei liste comune a altor trei partide religioase sioniste, lider fiind Bezalel Smotrich;
- tot în staţionare va fi şi Yisrael Beiteinu / Casa Noastră Israel, partidul emigranţilor ruşi sau din fostul spaţiu sovietic, condus de Avigdor Lieberman – 7-8 mandate;
- Lista Unită, alianţă de patru partide a comunităţii arabilor israelieni, se va prezenta la alegeri mai puţin unită, cu doar trei partide, Hadash, Balad şi Ta’al, în timp ce al patrulea, facţiunea Ra’am, a fost lăsată pe dinafară şi va candida separat. Paradoxul face ca această a patra componentă a listei, reprezentând mai mult alegătorii islamişti, să fi fost cea care a înclinat pentru o apropiere de Netanyahu, abordare respinsă de ceilalţi membri ai alianţei. Astfel că Lista Unită este creditată acum cu 8-11 mandate (de la 15, în prezent), în timp ce Ra’am (lider Mansour Abbas, actualul şef de grup parlamentar al Listei Unite în Knesset) se află în căutarea pragului electoral;
- şi mai e şi Partidul Laburist, o formaţiune politică a cărei istorie se confundă cu mai mult de jumătate din istoria Israelului, dar care, în ultimii ani, de-abia a trecut, cu emoţii de fiecare dată, pragul electoral. Acum se află ceva mai sus, la 6-7 mandate prognozate, schimbarea de lider, foarte recentă, din ianuarie 2021, aducând o oarecare creştere în sondaje. Departe, foarte departe de ceea ce a fost odată partidul care i-a dat Israelului pe Yitzhak Rabin sau Shimon Peres. La această stagnare a contribuit şi faptul că noul preşedinte al partidului, doamna Merav Michaeli, a adus în dezbaterea publică şi politică şi o serie de controverse personale. Amintesc doar una, calitatea de nepoată a lui Rudolf Israel Kastner, un evreu ungur născut la Cluj, cel care, în timpul celui de-al doilea război mondial, a salvat 1.684 de evrei de la trimiterea la Auschwitz, printr-o înţelegere secretă cu Adolf Eichmann. După război, Kastner a ajuns în Israel, unde în anul 1955 a fost judecat pentru colaboraţionism. A sfârşit asasinat, doi ani mai târziu;
- şi, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă este Alianţa Albastru şi Alb / Kaḥol Lavan a premierului (încă) interimar, Benny Gantz. Formaţiunea, fostă de opoziţie, a recepţionat în plin şi negativ coabitarea cu Likud, astfel că mai toate sondajele o plasează sub pragul electoral. Chiar şi în aceste condiţii, campania sa electorală este destul de animată, datorită fondurilor electorale numeroase primite ca urmare a actualei reprezentări parlamentare, cât şi perspectivei – egală mai mult cu o iluzie – ca nici după al 4-lea rând de alegeri să nu se poată realiza o coaliţie de guvernare, ceea ce, teoretic, ar menţine în funcţie actualul premier, Netanyahu, care, surpriză, în noiembrie, ar trebui înlocuit, prin aplicarea principiului rotaţiei, de actualul premier interimar, Gantz. Aşa spune legea votată anul trecut, la constituirea Marii Coaliţii.
Până la acel moment mai e, totuşi, cale lungă, iar surprinderea nu e una din conjuncturile în care să poată fi găsit vreodată actualul prim ministru israelian.
Continuitate pare a fi cuvântul paradigmă pentru viitoarele alegeri israeliene. Doar pentru premierul Benjamin Netanyahu, să ne înţelegem.
Scenarii vechi, speranţe noi în alegerile palestiniene
Pe partea palestiniană, lucrurile se prezintă şi simplu şi complicat. Cea mai simplă explicaţie, dar şi abordare, o reprezintă chiar şi desfăşurarea lor. După 15 ani de pauză, ar fi un succes.
Problemele apar atunci când se intră în complexitatea acestei întreprinderi electorale.
Acordul de desfăşurare a alegerilor, realizat în 8 februarie între Fatah, Hamas, alte partide palestiniene, în total 14 formaţiuni politice, cu medierea Egiptului, este o condiţie absolut necesară, dar nu şi suficientă. Deocamdată, toate formaţiunile politice sunt angajate în procesul electoral, iar deciziile preşedintelui Mahmoud Abbas, din 9 februarie 2021, sunt în această direcţie: a fost creată o Comisie electorală, alte structuri şi mecanisme necesare procesării votului.
Fatah a anunţat deja candidatul său pentru prezidenţiale, deşi nu sunt primele la rând (22 mai – alegeri parlamentare, 31 iulie – alegeri prezidenţiale, ulterior cele pentru Consiliul Naţional Palestinian), actualul preşedinte Mahmoud Abbas. Anunţul are mai curând rolul de a bloca participarea la alegeri a lui Marwan Barghouti, aflat în prezent în închisoare, dar beneficiar al celei mai mari cote de încredere în rândul alegătorilor palestinieni.
Hamas sprijină desfăşurarea acestor alegeri, chiar dacă legea electorală din 2007, promovată de Abbas, îi micşorează şansele de reprezentare. Pe de altă parte, dacă se va întâmpla să obţină un rezultat peste aşteptări, nu numai ale Israelului, dar şi ale Fatah, Hamas ştie că şi scenariul din 2006 s-ar putea repeta.
Aceeaşi percepţie este şi în interiorul populaţiei palestiniene. Conform unui sondaj din decembrie 2020, în proporţie de 52%, palestinienii consideră că aceste alegeri nu vor fi nici libere, nici corecte. Şi nu doar din cauza Israelului.
Principala competiţie la alegerile palestiniene va fi, astfel, între structurile care continuă să militeze pentru colaborarea cu Israelul, în special Fatah, chiar dacă o fac din raţiuni de securitate, şi cele care promovează rezistenţa, mai ales Hamas, dar şi alte formaţiuni mult mai radicale.
Desfăşurarea lor grăbită, ţinând cont de lentoarea care a marcat până în prezent procesul electoral palestinian, este, în fapt, specularea oportunităţii create de venirea la Casa Albă a unei noi administraţii, mai puţin influenţată de lobby-ul desfăşurat anterior, cu neîngrădit succes, de premierul israelian.
Palestinienii vor ca, prin aceste alegeri, să poată realiza o schimbare de agendă în relaţiile dintre Washington şi Ierusalim.
O condiţie pentru succesul unei astfel de operaţiuni politice şi de imagine ar trebui să fie realizarea unei unităţi de obiective şi acţiuni la nivelul principalelor formaţiuni politice palestiniene care să se menţină pe tot ciclul procesului electoral din acest an.
Altfel, înnoirea politică a structurilor politice şi administrative palestiniene va rămâne în continuare doar un deziderat. Ca şi dorita schimbare de agendă a SUA faţă de problematica palestiniană.
Fără această schimbare politică, palestinienii, dintre care 40% sunt sub 14 ani, vor fi conduşi în continuare de un preşedinte de 86 de ani (îi va împlini în luna martie), de un parlament care nu a mai funcţionat de 13 ani, de un Consiliu Naţional Palestinian care s-a întrunit o singură dată în ultimii 25 de ani.
În doar câteva săptămâni începe primăvara electorală în Israel şi în Teritoriile Palestiniene.
