PREVIZIUNI POLITICE ŞI DE SECURITATE – 2019 (XIV) - Afganistan

Un stat aflat într-o veche şi permanentă confruntare

Dimensiunile multiple ale dificultăţilor şi conflictelor care ilustrează, de peste patru decenii, situaţia din Afganistan definesc caracteristicile unui război hibrid permanentizat, menţinut şi alimentat continuu de interese mult prea îndepărtate de dorinţa de stabilizare şi interesele acestui stat. Dacă, la începutul anilor 2000, speranţa readucerii naţiunii afgane la civilizaţie, sau, cel puţin, scoaterea acesteia de sub controlul Mişcării Talibane şi Al Qaeda erau unele dintre principalele obiective declarate ale statelor care s-au alăturat SUA în Operaţiunea „Enduring Freedom”, acum, după aproape 17 ani, într-o mare măsură, situaţia din Afganistan a rămas la fel de complicată şi multe din problemele de atunci sunt încă nerezolvate. Mult prea departe de lumea civilizată, naţiunea afgană suferă încă repercusiunile unui război nedorit, trăieşte într-o sărăcie şi lipsă de educaţie de nedescris, resimte din plin incompetenţa guvernării şi tot ce derivă din aceasta şi, nu în ultimul rând, nu are motive să spere că mâine va fi mai bine.

În ceea ce priveşte situaţia de securitate, cu toate că în cei aproximativ 17 ani de prezenţă în Afganistan forţele internaţionale împreună cu forţele de securitate afgane au dus o campanie militară impresionantă pentru eliminarea elementelor insurgente şi reconstrucţia statului afgan (numai forţele armate ale SUA au pierdut în acest teatru de operaţii peste 2.500 de militari iar peste 20.000 au fost răniţi), situaţia actuală arată că insurgenţii deţin controlul în cea mai mare parte a teritoriului afgan, mai mult decât au deţinut vreodată după anul 2001.

Dacă la începutul anului trecut conducerea Misiunii „Resolute Support”  era optimistă în ceea ce priveşte cursul acţiunilor militare desfăşurate de forţele de securitate afgane, sprijinite, asistate şi consiliate de forţele internaţionale, în prezent se constată că lupta împotriva insurgenţei a intrat într-un nou impas, ultimele acţiuni talibane provocând pierderi importante în rândul populaţiei, militarilor afgani şi forţelor internaţionale.

Numai în ultimele săptămâni o serie de atacuri sinucigaşe, asasinate şi ambuscade asupra forţelor de securitate afgane au cauzat moartea a sute de civili şi militari în întreaga ţară. În acelaşi timp, zeci de luptători talibani şi ISK (Islamic State Khorasan - un afiliat local al ISIS) şi zeci de civili aflaţi sub controlul acestora au fost ucişi în confruntări sporadice.

Situaţia devine din ce în ce mai critică, dar şi emblematică, totodată, pentru întreaga campanie militară – insurgenţii nu sunt în măsură să preia controlul în oraşe sau localităţi mari, dar nici forţele de securitate afgane, cu tot sprijinul din partea forţelor internaţionale, nu reuşesc să pună capăt acţiunilor acestora.

Mai mult, guvernul de uniune naţională se confruntă cu o intensă contestare publică pentru incapacitatea sa de a combate corupţia, de a oferi securitate, de a atenua tensiunile etnice în creştere şi de a dezvolta economia. Alegerile parlamentare care au avut loc în octombrie 2018, au fost afectate de probleme tehnice, logistice şi de securitate, iar viitoarele alegeri prezidenţiale, programate iniţial pe 20 aprilie 2019, apoi amânate pană la mijlocul lunii iulie sau începutul lunii august 2019, ar putea spori tensiunile politice. Între timp, o serie de evoluţii din 2018 ar putea semnala o urgenţă mai mare din partea SUA de a intensifica discuţiile de pace pentru a aduce o soluţie politică negociată, scopul declarat al SUA pentru rezolvarea acestui conflict.

Perspectivele anului 2019

După cum arată situaţia de fapt, speranţele pentru ca în anul 2019 să se  producă o schimbare majoră, în bine, a situaţiei din Afganistan, rămân reduse, iar şansele ca această schimbare, totuşi, să se întâmple ţin de evoluţia pozitivă a unor evenimente pe care încercăm să le previzionăm în cele ce urmează.

Alegerile prezidenţiale din acest an reprezintă o problemă serioasă, de a cărei rezolvare depind multe din evoluţiile ulterioare ale situaţiei din Afganistan, aceasta având repercusiuni atât în plan intern, cât şi la nivel internaţional. Divergenţele politice, etnice şi sectare pot fi controlate numai dacă la conducerea statului afgan va veni o persoană care va aborda cu multă raţiune aceste probleme, un lider de nivel naţional care să fie sprijinit de o mare parte a cetăţenilor, ceea ce i-ar putea conferi posibilitatea să aducă majoritatea grupurilor etnice să lupte pentru aceaşi cauză, în consens.

Desfăşurarea fără incidente majore a scrutinului, alegerea democratică a unui nou preşedinte şi implicit formarea unui nou guvern, cu o susţinere cât mai largă la nivel naţional, constituie, cu siguranţă, premisele unor evoluţii pozitive atât în planul stabilităţii, cât şi al succesului procesului de pace.

Dar cum ne-a obisnuit până acum clasa politică afgană, avem toate motivele să credem că aceste deziderate vor fi greu de realizat şi instabilitatea politică va continua.

Pe de altă parte, trebuie ţinut cont şi de faptul că alegerile vor avea loc într-un moment critic pentru desfăşurarea procesului de pace, discuţiile directe dintre reprezentanţii SUA şi cei ai Mişcării Talibane fiind doar la început. Rezultatele alegerilor prezidenţiale vor avea un impact puternic asupra acestor negocieri, atât prin schimbarea compoziţiei guvernului actual, fiind posibil ca noii miniştri să nu fie la fel de dornici să negocieze cu talibanii, cât şi prin indisponibilitatea potenţială a talibanilor de a negocia cu noul guvern .

Chiar dacă în planul negocierilor dintre reprezentanţii SUA şi cei ai Mişcării Talibane vor avea loc progrese, va fi foarte dificil să se ajungă la un acord care să ducă la oprirea confruntărilor. Dacă SUA urmăresc prin procesul de reconciliere să obţină o încetare, prin mijloace politice, a conflictului, talibanii nu au demonstrat până acum intenţia de a se angaja cu seriozitate în acest proces. Cu toate că luptătorii talibani şi celelalte grupări insurgente trec printr-un proces de uzură, au suferit importante pierderi şi sunt dispuşi să facă unele compromisuri, atâta timp cât controlează peste jumătate din teritoriul afgan, au asigurată finanţarea şi îşi menţin libertatea de mişcare, atât pe teritoriul Afganistanului, cât şi în Pakistan, liderii Mişcării Talibane nu vor face concesii şi vor fi tentaţi să încheie acorduri de pace numai în condiţiile impuse de ei.

Din aceste considerente, putem estima că negocierile care se vor purta anul acesta nu vor pune capăt luptelor, liderii grupărilor insurgente neavând o poziţie comună cu privire la procesul de pace, sau în ceea ce priveşte opţiunea de a ajunge la o înţelegere cu SUA sau de a participa la un guvern de uniune naţională. Ceea ce îi ţine acum oarecum uniţi este tocmai obiectivul comun de a înlătura prin forţă guvernul de la Kabul şi a grăbi retragerea forţelor internaţionale din Afganistan. Chiar dacă reprezentanţii lor se vor prezenta la masa negocierilor, grupările insurgente vor continua să lupte pentru a câştiga teren şi a negocia de pe poziţii dominante şi, nu în ultimul rând, pentru a-şi menţine coeziunea.

În ceea ce priveşte implicarea militară internaţională în Afganistan, aici situaţia s-a schimbat brusc în ultimile zile ale anului care a trecut, prin decizia surpriză a preşedintelui Trump de a retrage 7.000 de militari americani din Afganistan. Reacţia conducerii militare americane, în special prin demisia secretarului apărării, Jim Mattis, dovedeşte că decizia a fost luată fără consultarea Pentagonului şi nici a aliaţilor ale căror trupe luptă alături de militarii americani în teatrul de operaţii.

Decizia preşedintelui american schimbă fundamental fosta strategie propusă tot de Administraţia Trump pentru Afganistan, prin care SUA îşi făceau cunoscute intenţiile de a rămâne implicate militar, până când cele 20 de organizaţii teroriste (desemnate de SUA) active în Afganistan şi Pakistan vor fi învinse. Vechea strategie nu prevedea un calendar sau o limită de timp pentru asta, deşi, după cum se prezinta situaţia din teren, timpul nu era de partea administraţiei de la Washington. Poate că acesta a fost şi motivul schimbării.

Dacă situaţia din teren nu s-a îmbunătăţit, iar evoluţia evenimentelor a adus la masa negocierilor reprezentanţii SUA cu cei ai Mişcării Talibane, poate că, în viziunea preşedintelui Trump, nu mai trebuie să lupte împotriva celor cu care negociează. Dar talibanii nu gândesc aşa, iar preşedintele american nu a explicat în aceşti termeni retragerea.

Şi chiar dacă nu a fost dat oridinul de retragere (ca în Siria) această decizie va avea consecinţe majore atât la nivelul implicării militare internaţionale în acest teatru de operaţii, cât şi în planul negocierilor de pace. Este posibil ca plecarea a jumătate din efectivele americane să producă o reacţie în lanţ şi alte state, din cele 39 participante la Misiunea „Resolute Support”, să-şi revizuiască politica de participare la această misiune şi să considere că efortul menţinerii în teatrul de operaţii a unui anumit număr de militari este prea mare comparativ cu avantajele aduse. Din acest punct de vedere, este foarte probabil ca în anul 2019 să se producă mutaţii majore la nivelul implicării militare internaţionale în Afganistan, care în contextul de securitate existent şi al stării precare de operaţionalizare a forţelor de securitate afgane, să crească pericolul extinderii ameninţării teroriste din regiunea care găzduieşte cea mai mare densitate de organizaţii teroriste de pe Glob către alte zone ale lumii.

Şi în anul 2019, un rol pivotal în lupta pentru combaterea organizaţiilor teroriste din regiune, în special împotriva Mişcării Talibane, îl va juca Pakistanul, statul care găzduieşte pe o suprafaţă extinsă a teritoriului, atât luptători talibani, cât şi numeroase alte grupări teroriste. Relaţiile dintre Islamabad şi Washington, destul de tensionate după decizia Administraţiei Trump de a stopa ajutorul financiar de aproximativ două miliarde de dolari anual (din care 300 de milioane în domeniul militar) acordat Pakistanului, vor continua să cunoască suişuri şi coborâşuri, liderii americani încercând să pună presiune pe noul guvern de la Islamabad, conştienţi că un proces de pace în Afganistan nu va avea succes fără angajarea sinceră şi reală a Pakistanului în acest demers.

Chiar dacă relaţiile între cele două state (SUA şi Pakistan) nu se vor îmbunătăţi substanţial, SUA sunt obligate de realitatea geopolitică a zonei să acţioneze raţional şi limitat, astfel încât să nu pună presiune prea mare pe Islamabad, pentru a nu dezechilibra balanţa de putere regională şi nici relaţiile, destul de fragile, dintre două mari puteri nucleare, India şi Pakistan.

O altă provocare pentru stabilitatea statului afgan o va constitui, în anul 2019, capacitatea acţională a forţelor naţionale de securitate afgane. Domeniul care a vizat cea mai parte parte a sprijinului internaţional, materializat în finanţare, livrare de echipamente, pregătire, asistenţă şi consiliere, va reprezenta în continuare centrul de gravitate al stării de securitate din Afganstan. Referindu-ne la forţele armate, principalele elemente în lupta cu insurgenţa, progresele pe care le-au făcut în anul care tocmai a trecut, în special forţele de comando, care sunt în curs de dublare a numărului de unităţi, dar şi forţele aeriene, care execută acum mai mult de jumătate din misiunile de luptă la nivel naţional, rămân încă insuficiente, în contextul general al realizării stării de operativitate necesară căştigării luptei cu insurgenţa. Şi în anul 2019, forţele naţionale de securitate afgane vor fi suprasolicitate, în unele cazuri copleşite de acţiunile grupărilor insurgente şi vor face faţă cu greu expansiunii talibane.

Pe de altă parte, odată cu retragerea miliţiilor şiite formate din luptători afgani de pe teritoriul sirian şi a diferitelor grupări armate afiliate ISIS, parte din luptători vor reveni sau se vor refugia în Afganistan, unde se vor alătura luptei împotriva forţelor internaţionale conduse de SUA, în cadrul diferitelor grupări. „Franciza” ISIS din Afganistan, ISK, va cunoaşte o revigorare, iar experienţa luptei din Orientul Mijlociu îi va aduce avantaje tactice preţioase în conservarea zonelor pe care le controlează. Emergenţa Statului Islamic Khorasan în Afganistan şi Pakistan va creşte nivelul de violenţă şi brutalitate al acţiunilor insurgente şi va mări numărul de victime, cu precădere în rândul forţelor de securitate afgane şi populaţiei civile, în centrele urbane.

La ce să ne aşteptăm?

După ce un alt an turbulent s-a sfârşit, anul 2019 ar putea deveni unul mai important, poate mai puţin violent, pentru naţiunea afgană prinsă între interesele marilor puteri, jocurile geopolitice regionale şi disensiunile politice interne. Fără eforturi şi cedări de către toate părţile în cadrul procesului de negociere a păcii, nici acest an nu va aduce rezultatele îndelung aşteptate ale unui proces durabil de pace şi reconciliere care să pună capăt confruntărilor de pe tabla de şah afgană. Pe lângă lupta forţelor de securitate afgane, cu mai puţin sprijin din partea celor internaţionale, împotriva talibanilor şi a altor grupări armate de opoziţie, anul acsta va fi marcat şi de lipsa implementării unor reforme politice şi electorale, fragmentarea la nivelul guvernului central, corupţia omniprezentă, competiţia pentru putere, influenţa externă şi, nu în ultimul rând, de stadiul precar de dezvoltare economică.

Pe de altă parte, cultivarea pe scară largă a opiumului şi traficul de droguri vor contribui la aproape toate provocările majore cu care se confruntă în prezent Afganistanul.  Aceste două activităţi vor finanţa în continuare insurgenţa, vor alimenta corupţia şi vor reprezenta o provocare serioasă pentru sănătatea publică, atât în Afganistan, cât şi dincolo de graniţele acestui stat. În acest context, nu este de neglijat faptul că principala sursă de finanţare a insurgenţei, producţia de opium, s-a situat în 2017 la un nivel record  iar banii obţinuţi din vânzări, vor fi suficienţi pentru a alimenta acţiunile destabilizatoare de pe parcursul acestui an, fără a lua în calcul fondurile obţinute din producţia de opium realizată anul trecut.  

În concluzie, principalul eveniment politic din acest an, hotărâtor pentru evoluţia situaţiei politice şi de securitate din Afganistan, îl reprezintă alegerile prezidenţiale. Până la alegeri, actualul guvern de uniune naţională va evita, pe cât posibil, colapsul pe scară largă, dar va continua să se dovedească destul de ineficient în furnizarea serviciilor publice, dezvoltarea economiei sau obţinerea unui acord cu opoziţia armată. Incompetenţa politică şi situaţia de securitate agravată de amploarea şi intensitatea acţiunilor insurgente vor continua să împiedice investiţiile, iniţiativele de integrare economică regională şi creşterea sectorului privat licit. În acest scenariu, implicaţiile pe plan social vor avea, probabil, ca rezultat o nemulţumire populară crescută - în mare parte articulată în urna de vot în august 2019. În lipsa unor oferte de pe piaţa muncii legale, angajamentul societăţii civile în economia subterană va continua, iar mesajul Islamului radical violent va rămâne puternic. Tendinţele de migraţie a populaţiei vor rămâne, de asemenea, în trend crescător.

În planul securităţii, un rol hotărâtor îl va avea modul în care comunitatea internaţională se va implica în sprijinirea forţelor de securitate afgane. Dacă aceste forţe nu vor fi susţinute pentru a se menţine la un nivel minim de descurajare a forţelor militante de opoziţie, investiţiile facute timp de 18 ani în dotarea, finanţarea şi pregătirea acestora se vor pierde iar statul afgan va avea şanse mari să revină la situaţia anterioară anului 2001.    

Dar toate aceste previziuni, în mare parte negative pentru evoluţia situaţiei din Afganistan, pot fi răsturnate de un fenomen sau proces neprevăzut, dificil de  anticipat şi de explicat acum. Şi astfel, ceva pozitiv se întâmplă şi totul se schimbă spre bine. Chiar şi în Afganistan. O „lebădă neagră”, în accepţiunea lui Taleb , poate apărea oricând şi oriunde. Dar, din păcate, nici lebedele albe nu prea frecventează teritoriul afgan ...    

@@@@@

 1.Misiunea ”Resolute Support” este misiunea NATO din Afganistan de istruire, consiliere şi asistenţă la care participă aproximativ 16.200 de militari din 39 de state. Aceasta a început în ianuarie 2015 şi a urmat misiunii ISAF (International Security Assistance Force) care s-a încheiat la sfârşitul lunii decembrie 2014.
 2.Talibanii refuză să negocieze cu guvernul de la Kabul pe care nu îl recunosc şi îl consideră ilegitim. Discuţiile dintre reprezentanţii SUA şi cei ai Mişcării Talibane, purtate anul trecut (iunie şi octombrie) la Doha, fără rezultate notabile, au fost posibile datorită schimbării de strategie a SUA, care a acceptat să negocieze cu talibanii în numele guvernului de la Kabul. Până de curând, SUA insistau ca procesul de negociere să se desfăşoare între reprezentanţii grupărilor de opoziţie şi cei ai guvernului de la Kabul, un proces de pace “fgano-afgan”.
3. În 2017, suprafaţa totală cultivată cu mac opiaceu a fost cea mai mare din istoria Afganistanului, 328.000 de  hectare, cu 63% mai mult faţă de 2016 şi cu 46% mai mare decât suprafaţa record din anul 2014; similar, producţia de opiu a crescut cu 87%.
 4. Nassim Nicholas Taleb - eseist şi cercetător în teoria probabilităţii.