PREVIZIUNI POLITICE ŞI DE SECURITATE – 2019 (VIII)

Republica Moldova

Situaţia actuală a Republicii Moldova (RM) este dificilă atât economic, cât şi politic. Militar, se poate presupune că armata RM ar putea fi capabilă să ofere rezistenţă atunci când trupele ruse din Transnistria vor primi ordin să treacă Nistrul, dacă întărirea şi susţinerea acestora ar fi putea fi blocată.

Economic, s-a ajuns la fundul sacului, RM fiind condamnată să devină un stat falimentar, încă din start, fără o susţinere externă. Emigraţia masivă este cea care susţine economic populaţia rămasă, iar sponsorizarea europeană asigură bună parte din finanţarea administraţiei. RM supravieţuieşte din ajutorul economic occidental, Rusia nefiind decât o piaţa capricioasă politic şi locul de migraţie al forţei de muncă necalificate, vârstnice, vorbitoare de limbă rusă.

Stoparea finanţării europene nu poate fi compensată de ajutorul continuu, dezinteresat al României. În plus, furtul miliardului, afectează grav credibilitatea financiară.

Tensiunile sociale vor creşte, probabil, în 2019, pe fondul creşterii sărăciei şi al abuzurilor administraţiei, funcţia la stat fiind un mod de viaţă prin abuz şi extragerea de venituri ilegale. În RM, cetăţeanului îi este frică de reprezentantul legii pentru că acesta este cel care abuzează primul. Poate cel mai grav fenomen este cel de mafiotizare a structurilor statului, fapt care, alături de eşecul economic, fac din RM un stat eşuat. Nu este exclus nici ca diviziunile etnice, despre care nu se vorbeşte, să apară, din nou, la suprafaţă, majoritatea românească temându-se că va rămâne străină în propria ţară dacă noul plan Kozak va fi implementat.

Politic, ţara a primit definiţia de stat captiv. Forţele politice sunt cele generate de dubla piramidă mafiotă a puterii: cea pro-rusă, încă în minoritate, şi cea „pro-moldoveană”, a lui V.Plahotniuc, care pare să fi renunţat să afişeze falsul pro-europenism.

Dodon nu cucereşte electoratul decât prin promisiuni deşarte, tot moldoveanul ştiind că Rusia nu dă, ci ia, drama ucraineană fiind edificatoare. Dar disperarea este atât de mare după ce generosul proiect european a eşuat în buzunarele mafiote, încât Igor Dodon nu e departe să obţină o victorie, de care, se teme. Aşa cum foloseşte V.Plahotniuc ca sperietoare forţele pro-ruse pentru a păstra sprijinul Vestului, dar coabitează eficient cu acestea, tot aşa va folosi I.Dodon forţele lui V.Plahotniuc pentru a atrage sprijinul rusesc, dar vrea să coabiteze cu acestea (a şi comunicat acest lucru Kremlinului, în speranţa că va primi aprobarea acestuia). Forţele democratice aproape că nu contează, deşi au un sprijin electoral consistent, care, însă, nu se va materializa la alegeri, date fiind piedicile pe care alianţa nedeclarată Dodon – Plahotniuc le va institui „legal”.

În RM s-au acumulat tensiuni sociale puternice, fiind puţin probabil ca ţara să treacă de 2019 fără momente de conflict social deschis, V.Plahotniuc având statul, dar nu şi societatea, iar I.Dodon doar o parte a societăţii (cea rusă, pro-rusă şi nostalgică; pe ucraineni îi va pierde, dacă nu i-a pierdut deja), dar, nici pe departe, societatea activă (de remarcat, o bună parte a acesteia este plecată, pentru a subvenţiona „zona”).

Anul 2019 este un an crucial, tendinţele de până acum accentuându-se, iar RM ar putea să o ia pe o cale periculoasă.

Economic, anul 2019 va fi, probabil, unul prost, fără să avem de-a face cu o criză economică de proporţii, deoarece, atât prin acordul cu UE, cât şi cu o temporară deschidere a pieţii ruseşti, se va putea respira. Mai greu va fi cu echilibrarea bugetului ca şi cu programele de dezvoltare, greu de susţinut fără ajutorul european.
Momentele critice pentru economice sunt:
- reluarea sau prelungirea blocării ajutorului financiar european, funcţie de modul în care se vor desfăşura alegerile;
- continuarea ajutorului din partea României, esenţial, oricât de mic ar părea;
- o relativă deschidere a pieţii ruse (factor electoral, deschidere înainte de alegeri şi menţinere … funcţie de rezultare).
RM este stabilizată la minimum, fragilă financiar şi în momentul în care această situaţie economică poate să se traducă într-o situaţie socială generatoare de tensiuni.

Social, anul 2019 va cel în care realităţi sociale cronicizate se vor reflecta în spaţiul politic. Viaţa de zi de zi în RM este o aventură, de la asigurarea sănătăţii şi educaţiei, până la asigurarea minimului necesar vieţii cotidiene. Remitenţele asigură viaţa omului de rând, în timp ce abuzul şi corupţia completează veniturile mici ale celor din piramida administrativă. Patronatul este ceva între legal şi ilegal. Corupţia este un mod de viaţă necesar în RM şi asta consolidează o piramidă ce conţine de la administraţie şi partide la patronat şi instituţiile de forţă, iar piramida îşi caută liderul care îi poate asigura supravieţuirea. Acesta este V.Plahotniuc, pentru cea mai mare parte, iar un altul este I.Dodon. În timp ce primul a obţinut fonduri europene cu promisiunea de reforme (neimplementate, fireşte ), cel de-al doilea se erijează în redeschizătorul de drumuri, spre Rusia, generoasă fără să fie (de fapt, un drum care nu duce nicăieri – poate să îl întrebe pe liderul din Belarus sau pe cel din Kazahstan ca să realizeze „beneficiile”).

Politic, vom avea, probabil, un an plin de evenimente şi tensiuni. Tensiunile politice vor ajunge la cote ridicate, atât pentru că tensiunile economico-sociale devin acute, cât, mai ales, pentru că multiplele conflicte nu mai pot fi menţinute sub control: puterea abuzivă va începe să dea socoteală, oricât de mult ar controla statul şi societatea (evident mai ales în cazul furtului miliardului, care a fost furat, dar puterea nu îl caută, pentru că exact cei din rândurile ei l-au furat), forţele pro-ruse prind curaj, încurajate de decredibilizarea drumului european, iar cele democratice sunt firave, fără capacitatea de a se opune presiunii puterii.

Evenimentul crucial va fi cel al alegerilor generale, din februarie 2019. Nu se anunţă nimic bun, Partidul Socialiştilor al lui Igor Dodon fiind favorit, singura necunoscută fiind dacă va obţine majoritatea. În situaţia, puţin probabilă, în care o vor obţine, socialiştii vor începe reorientarea ţării, fără asigurarea unei finanţări externe strict necesare, iar Rusia va grăbi, chiar prin I.Dodon, implementarea planului de reunificare, de fapt, de control prin transnistrizare, a RM. Este un traseu riscant, împotriva orientării generale a societăţii, de care, probabil, îi este frică până şi instrumentului I.Dodon.

Cel mai probabil, I.Dodon şi V.Plahotniuc, îşi vor împărţi puterea, aşa cum o fac şi acum, şi se vor folosi unul pe celalalt pentru a explica sponsorilor de ce nu pot implementa reformele, respectiv ordinele. Nu este exclus ca I.Dodon să anunţe că doreşte să se ajungă la alegeri anticipate, dar, de fapt, o soluţie în care cele două forţe coabitează convine ambelor tabere şi piramidei. Mai rămâne doar modul cum opoziţia democratică va dispărea de pe scenă, urmând să fie învinsă înainte de alegeri, acestea trebuind să pară „libere şi corecte”, având în vedere condiţionările europene.

Foarte probabil, după alegeri va începe o lungă perioadă de instabilitate politică, marcată de tensiuni ce pot degenera într-o criză politică şi socială majoră. Sistemul mixt va favoriza puterea, dar va complica situaţia post-electorală. Criza politică se va complica în toamnă, când expiră acordul cu FMI, noi cerinţe urmând să fie impuse pentru noi ajutoare. Cu atât mai mult, cu cât  guvernatorul Băncii Naţionale a demisionat, de curând, după ce nu a emis instrucţiunile de aplicare a controversatei legi a amnistiei financiare, afirmând, ca şi cel care a plecat în ajunul „furtului miliardului”, că lasă totul în regulă.

Al doilea eveniment este noul plan Kozak, promovat acum chiar de către I.Dodon.

Planul este cu atât mai periculos cu cât prezenţa trupelor ruse pe teritoriul RM nu mai este ascunsă într-o anexă secretă, ci este strecurată, sub forma de „garanţii tehnice”, chiar în documentul de bază. Esenţială este atitudinea Germaniei, care îşi asumă, aproape integral, rolul de mediator, deşi SUA ar putea reveni pe scenă, Transnistria făcând parte şi din cealaltă ecuaţie geopolitică mult mai importantă, Ucraina. Acest stat, care luptă pentru supravieţuire în faţa Rusiei, nu poate accepta în coasta sa un cap de pod al Rusiei care s-ar extinde, prin controlul politic, asupra întregii RM. Alături de celălalt stat obligat să fie prezent, România, Ucraina va fi obligată să ceară mediatorului protejarea intereselor sale legitime de securitate.

Pentru România, RM va rămâne „problema”, prin definiţie. Odată cu creşterea numărului cetăţenilor săi în RM, probabil cel mai mare număr de cetăţeni europeni în afara frontierelor UE, România va fi obligată să fie prezentă nu numai prin sponsorizare şi sprijin politic (din inerţie şi/sau eroare), ci prin sprijin concret pentru cetăţenii săi. Alături de aceasta, din RM se vor amplifica ameninţările asimetrice, accentuându-se transformarea acestui stat într-o zonă unde sunt permise multe ilegalităţi, chiar de către putere. În plus, transnistrizarea RM, puţin probabilă, ar putea rupe definitiv evoluţia democratică şi pro-europeană.

Chiar dacă nu va cădea, foarte probabil, sub controlul Rusiei în 2019, RM rămâne marea „problemă cu problemă” pe care o avem la graniţa de est, de care este periculos să ne apropiem prea tare şi prea dureros să ne îndepărtăm prea mult.