PREVIZIUNI POLITICE ŞI DE SECURITATE – 2019 (V)

Rusia – Previziuni 2019
 

Evenimentul primăverii 2018, esenţial pentru Rusia anilor care urmează, a fost evident cel în care Vladimir Putin a câştigat un nou mandat de preşedinte, acesta impunându-se ca lider politic absolut al statului rus, greu sau chiar imposibil de contestat în plan intern şi extern. Legitimitate politică extinsă pe care a primit-o va fi cu certitudine valorificată din plin în definirea şi implementarea politicilor interne, externe şi de securitate ale statului rus, precum şi în angrenarea Rusiei în procesul de construcţie a unei noi ordini globale.

Deţinând autoritate şi influenţă pe diferiţi vectori de interes internaţional, preşedintele rus a pus în funcţiune ostentiv, uneori poate chiar obsesiv, noi instrumente politico-diplomatice şi militare pentru a determina Occidentul să nu obstrucţioneze materializarea intereselor Moscovei - fie că acestea se referă la vecinătatea apropiată, la spaţiul euro-atlantic, la Orientul Mijlociu, Eurasia sau Asia-Pacific. Aceasta este linia generală care va caracteriza, cel mai probabil, comportamentul Moscovei în anul 2019.

Priorităţi strategice ale Rusiei în 2019

Prioritatea strategică de prim rang va fi aceea de a consolida percepţia internaţională că Rusia a redevenit o putere internaţională de necontestat, de acelaşi calibru cu SUA: poate forma propriul său bloc economic şi militar (UEE şi OTSC), poate câştiga conflictul cronic cu Ucraina, poate fi până la capăt jucătorul cheie în Siria. Va încerca să arate că nu-i este teamă să se confrunte cu vreun adversar cu relevanţă mondială, precum SUA sau NATO.

În al doilea rând, va continua să demonstreze că poate face ”viaţa dificilă” pentru orice stat sau organizaţie internaţională care i se opune (Kremlinul a dejucat şi va bloca şi în anul următor, cel puţin în părţile esenţiale, planurile occidentale pentru Siria şi pe cele de a rezolva conflictul ucrainean într-o formulă favorabilă Kiev-ului). Va manifesta agresivitate, va încerca să destabilizeze şi să submineze în toate domeniile posibile Ucraina şi va întrebuinţa toate pârghiile posibile pentru a readuce din nou această ţară pe orbita Moscovei.

Este foarte probabil ca Moscova să preia definitiv controlul în Marea Azov (aici, ca şi în Strâmtoarea Kerci, nu se profilează o intervenţie externă de natură a inversa actuala tendinţă), să forţeze preluarea controlului în Marea Neagră (procesul de militarizare a Crimeei este într-o fază destul de avansată şi va fi finalizat) şi să continue proiecţia forţei în Marea Mediterană. Judecând după măsurile anunţate pentru consolidarea dispozitivului militar turc în Marea Neagră, Turcia este statul care, ajutat de NATO, ar putea tempera într-o măsură considerabilă ambiţiile ruse pentru această regiune, inclusiv în ceea ce priveşte implementarea A2/AD. Aceasta cu atât mai mult, cu cât Moscova a înţeles bine gradul de fragilitate a parteneriatului strategic ruso-turc, indiferent de ”generozitatea” cu care va aborda alte interese strategice turce (”TurkStream” poate fi un exemplu în acest sens).

În paralel, Rusia va continua procesele de militarizare a Kaliningradului şi a Zonei Arctice, precum şi acţiunile de întărire a statutului rus în Marea Baltică şi Marea Nordului. Maniera ”nervoasă” în care Rusia a interferat militar în zona desfăşurării exerciţiilor aliate ”Trident Juncture 2018” şi unele evaluări ale liderilor militari de la Bruxelles sugerează că, în anul 2019, Moscova poate deschide un nou front de confruntare cu NATO pe flancul aliat nordic. Iar UE va trebui să răspundă probabil insistenţelor Rusiei de a media tratatative dificile cu SUA şi Canada pentru delimitarea frontierelor platformei continentale, cu implicarea Consiliului Arctic, respectiv a Consiliului Mării Barenţ/Euro-arctic.

Acţiunile militare provocatoare la frontierele teritoriilor NATO şi UE, sau violări ostentative ale spaţiului aerian aliat, vor avea loc şi pe viitor. Cooperarea NATO - Rusia va fi în continuare blocată, dar în anul următor există perspectiva ca cele două părţi să continue procesul de consultări iniţiat în acest an, la nivelul înalţilor oficiali militari, pentru explorarea celor mai potrivite căi de reluare a unui dialog politic constructiv între Alianţă şi Moscova. În condiţiile în care Moscova nu va fi dispusă la compromisuri, acest dialog ar fi util ca părţile să se informeze reciproc cel puţin asupra unor ”linii roşii” pe care doresc să le impună, sau asupra activităţilor militare planificate a fi derulate pe parcursul anului 2019, în zonele de interes comun. Este previzibil că Moscova va accepta pe mai departe mecanismele stabilite pentru a se evita ciocniri sau incidente militare accidentale.

O prioritate esenţială va fi continuarea, cu metodele care se pretează cel mai bine, a războiului modern de natură hibridă declanşat împotriva Occidentului şi a statelor care nu i se supun din vecinătatea sa. Acţiunile principale pentru primăvara anului 2019 vor fi interferenţa şi manipularea la vedere şi mascată a alegerilor generale din R.Moldova (obiectivul va fi aducerea la putere a unor mişcări politice loiale Moscovei şi obţinerea controlului politic asupra acestui stat, cunoscut fiind că preşedintele Dodon este deja de partea Moscovei), respectiv a alegerilor prezidenţiale din Ucraina (impunerea la Kiev a unui preşedinte pro-rus, sau cel puţin neutru, ar fi o realizare de excepţie, urmând ca la finele anului 2019 să forţeze intrarea în parlamentul ucrainean a unei grupări politice pro-ruse). Miza este enormă, iar şansele de reuşită în aceste state nu sunt deloc iluzorii.

Pe de altă parte, Rusia va insista asupra inoculării în exterior a percepţiilor că este capabilă să declanşeze şi să poarte unilateral şi neîngrădit, pe timp nelimitat, războaie informaţionale şi războaie cibernetice avansate. De aceea, şi în anii care urmează, Moscova va continua să execute atacuri cibernetice, precum şi campanii dedicate de propagandă şi dezinformare pe spaţiul european pentru a degrada coeziunea UE şi NATO (va folosi în acest scop dialogul politic cu state precum Germania, Italia, Spania, Ungaria, Grecia sau Franţa), precum şi tentative de infiltrări specifice în state-ţintă, profitând şi de unele ”predispoziţii” favorabile ale cercurilor politice şi de afaceri din respectivele state. În context, realizarea ”Nord Stream 2” va fi desigur un obiectiv prioritar al diplomaţiei ruse. Toate acestea pot fi circumscrise priorităţii de consolidare a agendei externe ruse, fiind de aşteptat continuarea ofensivei declanşate în ultimii ani.

Dimensiunea occidentală

Rusia a generat şi a alimentat pe parcursul anului 2018 veritabila ”furtună” cu care se confruntă relaţiile Moscovei cu Occidentul, în ansamblu, respectiv relaţiile ruso-americane în mod particular. Aceasta a condus la articularea implicită a răspunsului defensiv al Occidentului, al NATO şi UE, precum şi la un proces firesc de rezilienţă a Alianţei. Anul în curs a adăugat la dosarele nerezolvate din perspectiva Moscovei (retragerea unilaterală a SUA din Tratatul ABM, scutul american anti-rachetă dislocat în România şi Polonia etc.) iniţiativa SUA de a se retrage din tratatul INF. SUA au condiţionat anularea acestei mişcări de ”reintrarea” Rusiei în prevederile tratatului, lucru care desigur nu s-a produs. Ulterior, externele ruse au arătat (19.12) că SUA informaseră pe canale diplomatice despre decizia finală de retragere unilaterală din INF. Ca atare, în 2019, Moscova va exploata acest moment în sensul reamenajării dispozitivului strategic cu rachete de rază scurtă şi medie de acţiune din Europa de Est într-o schemă dezavantajoasă intereselor de securitate americane şi europene.

Moscova va continua o campanie largă de dezinformare (în plan intern şi în organizaţiile unde deţine audienţă), pe baza tezei că Rusia se află în prezent sub ”atacuri dezlănţuite şi război hibrid” lansate asupra sa de adversarii occidentali. Preşedintele Putin va fi în perioada următoare extrem de determinat să continue politicile de interminabilă confruntare cu Occidentul, deţinând pentru aceasta instrumente perfecţionate de proiecţie a forţei şi de impunere a politicilor externe ruse. Starea de nervozitate şi iritare a Moscovei faţă de acţiunile de răspuns ale SUA, NATO, UE, precum şi lipsa unor semnale din partea Occidentului că s-ar putea angaja în dialog necondiţionat şi negocieri care să răspundă pretenţiilor ruse, se va amplifica cel puţin în prima parte a anului viitor. 

Pe ansamblu, este previzibil că, şi în anul 2019, Rusia nu va accepta manevre occidentale de exercitare asupra sa a unor presiuni politice, militare, economice, sau impunerea de măsuri asimetrice sau în ”oglindă”. Cu alte cuvinte, nu va accepta constrângeri strategice pentru a trece la abordări conciliante în dosarelor de securitate regională sau globală de interes pentru partea rusă. Deşi în ultima vreme liderul rus pare să fi coborât nivelul declarativ de ostilitate (indicând faptul că ”avem nevoie de o agendă nouă, pozitivă”, care să exploreze termenii comuni de reluare a dialogului), nu au fost remarcate în teren acţiuni ruse de natură a genera optimism pentru ceea ce se va întâmpla în anul următor.

Ordinea europeană şi globală

În ceea ce priveşte securitatea Europei, este previzibil că Rusia nu va deveni cooperantă la nivelul OSCE pentru deblocarea actualei crize şi negocierea unei noi arhitecturi de securitate europene. De fapt, Rusia nu va acorda în următorul an vreun capital de încredere în instrumentele OSCE şi în mecanismele Viena pe linia controlului şi neproliferării armamentelor, sau pe linia monitorizării zonelor de conflict şi a negocierii păcii. Deşi poziţionarea rusă în această problematică este de notorietate, în ultimul timp aceasta a devenit mai severă după implicarea Organizaţiei în dosarul Ucraina. Pe acest fond, recent, Moscova a respins categoric extinderea mandatului misiunii OSCE din Donbas în zona Mării Azov şi Strâmtorii Kerci, nefiind vreo şansă să revină anul viitor asupra acestei decizii.

Totodată, Rusia consideră că deţine atuurile conjuncturale şi instrumentele politice şi militare care să-i permită să ignore ordinea europeană şi să acceseze nivelul ordinii globale, pentru instalarea unui nou sistem de relaţii internaţionale. În consecinţă, Kremlinul consideră că nu a sosit momentul concentrării diplomatice asupra reducerii confruntării, şi cu atât mai puţin asupra revenirii la un sistem de securitate unificat în Europa. Dimpotrivă, Rusia insistă că nu va accepta ”hegemonia globală a cuiva” şi că acesta ar fi motivul principal pentru care se consideră îndreptăţită să solicite o nouă ”ordine internaţională echitabilă”. Sau să impună o nouă ordine internaţională, raţiune pentru care Kremlinul îşi consolidează potenţialul apărării şi securităţii naţionale. Prin urmare, Rusia se va considera motivată să dea curs pe viitor ”tentaţiilor” de a utiliza forţa militară pentru asigurarea intereselor sale internaţionale.

Pe de altă parte, Moscova consideră că lumea devine ”poli-centrică”, motiv pentru care va folosi pe viitor orice fereastră de oportunitate pentru a deveni ”participant egal” la adoptarea deciziilor cu impact global şi un pol independent de putere. Strategia rusă va viza în perioada următoare să se afirme ca o mare putere suverană cu o reală autonomie strategică (deţine triada nucleară şi capacitatea de proiecţie a forţelor la nivel planetar, a trecut de la soft la hard power), va încerca să preia un loc central în cadrul ”concernelor” marilor puteri (G20, BRICS, RIC – Rusia, India, China, etc.), chiar şi în condiţiile unei ”auto-izolări aparente şi agresive” faţă de formate occidentale consacrate. În anul 2019, Kremlinul va acţiona probabil pentru a-şi consolida rolul de lider în vecinătatea apropiată şi rolul de a reprezenta interesele acestei vecinătăţi în instituţii internaţionale cu ascendente la guvernarea globală. Va acţiona, în pofida unor pre-condiţii regionale neprietenoase, pentru dezvoltarea curentelor de integrare pe care le patronează (Uniunea Economică Eurasiatică - UEE, CSI, OTSC).

Parteneriatul strategic Rusia-China va fi dezvoltat şi în perioada următoare, dar cu o anumită doză de precauţie. Şi aceasta nu pentru că China ar putea deveni o ameninţare pentru Rusia, ci pentru că, pe lângă avantajele pe care le aduce, acest parteneriat are şi o notă de risc provocatoare. Putin va folosi relaţia cu China pentru a contrabalansa dominanţa strategică a SUA (nu numai în regiunea Asia-Pacific), pentru a-şi consolida platforma de negociere cu Occidentul (fie că va fi vorba de agenda energetică, sau de scutul antirachetă al SUA), respectiv pentru obţinerea de dividente ”prin asociere", care îl vor ajuta să-şi legitimizeze politicile interne şi externe. De aici şi afişarea ”în echipă” cu partea chineză în cadrul exerciţiilor militare de amploare ”Vostok 2018”, desfăşurate în acest an în Orientul Îndepărtat. Moscova consideră că, jucând împreună cu China, ambele state vor fi în măsură să câştige competiţia pentru o nouă ordine globală. Totuşi, prudenţa va fi necesară pentru Kremlin, deoarece, pe termen mai lung, Rusia prezintă o potenţială vulnerabilitate de a pierde controlul asupra exploatării economice de către China a Siberiei de Est şi Orientului îndepărtat al Rusiei.

Economia şi militarizarea statului

Pe parcursul acestui an, Putin a captat puterea politică deplină, sau mai bine zis ce rămăsese neacaparat. Această putere va fi folosită în anii următori pentru a putea interzice, fără riscuri politice personale, apariţia unei alte personalităţi sau grupări rivale din elita rusă şi pentru a conduce ţara cu fermitate autocratică. Acest detaliu se referă atât la sistemul politic intern şi al administraţiei publice, cât şi la orientare economiei şi finanţelor statului, cu atât mai mult în condiţiile în care trebuie contracarate efectele sancţiunilor impuse de Occident.

Până în prezent, Moscova a reuşit să pareze declarativ efectele evident costisitoare ale sancţiunilor. Propaganda şi manipularea în plan intern vor acţiona şi anul viitor în aceeaşi notă. Kremlinul este decis să arate în continuare că Rusia este complet invulnerabilă la atacurile şi sancţiunile occidentale, iar pentru Occident va fi transmis permanent un semnal coerent, acela că singura cale de a aborda Rusia este cea a negocierilor şi compromisurilor pentru acomodarea intereselor ruse actuale şi de perspectivă.

În plan economic, Kremlinul va coordona eforturile pentru ca Rusia să devină, cel puţin în zona euroasiatică, un ”model politic şi economic” mai atrăgător. Ambiţiile sunt mari, dar Rusia va rămâne cel puţin pe termen scurt o economie bazată pe export de resurse energetice. Va acţiona totuşi pentru a primi statutul de lider economic ”Eurasia 1”, vital pentru obiectivul ”renaşterii Rusiei”.