PREVIZIUNI POLITICE ŞI DE SECURITATE – 2019 ( III)

NATO – Previziuni 2019

Anul 2018 a fost un an în care agresivitatea din ce în ce mai crescută a Rusiei şi instabilitatea din Orientul Mijlociu au făcut ca dimensiunea apărării colective, pentru prima dată după Războiul Rece, să fie, probabil, insuficientă. Ca o consecinţă, investiţiile ţărilor membre în apărare, pentru a-şi închide propriile lacune în domeniul securităţii interne, semnalează o perspectivă evolutivă asupra NATO, de la o soluţie de securitate bazată pe prezenţa SUA în Europa, în special pentru statele membre mai mici, la o Alianţă care îşi obţine puterea din suma părţilor sale.

Context strategic

O serie de factori de instabilitate conturează situaţia de securitate cu care se confruntă în prezent NATO. O perioadă de relativă stabilitate de după conflictele balcanice din anii 1990, se încheie prin începutul „Primăverii Arabe”, anexarea Crimeii în 2014, criza din Marea Azov, la care se mai adaugă o serie de combinaţii de actori statali şi nestatali interconectaţi cu fenomene precum migraţia şi crima organizată, problemele de autonomie, rivalităţile tradiţionale şi combinaţia dintre demografia explozivă şi creşterea economică insuficientă în statele din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, creând astfel o serie de provocări dinamice de securitate.

Deşi realitatea „din teren” este departe de a fi stabilă, putem totuşi considera că pe flancul de est al NATO există o instabilitatea statică în comparaţie cu flancul sudic (de la nordul Africii până în Afganistan), în care identificăm un tip de instabilitate cu diferite grade de dinamism. Dacă la toate acestea adăugăm că şi Turcia, prin poziţia geografică şi prin politicile sale colaborative atât cu Rusia, cu vecinii săi aflaţi sub sancţiuni internaţionale, cât şi cu lumea arabă, amplifică starea de disconfort a NATO în acest areal, imaginea complicată a graniţei de sud a NATO devine din ce în ce mai predominantă. În acest context, ce evoluţii se prevăd pentru Alianţă în anul 2019?

La est, NATO îşi va menţine interesul pentru amplificarea descurajării consolidându-şi poziţia de apărare colectivă. Această componentă militară a descurajării se va baza în continuare, în principal, pe răspunsul şi mobilitatea forţelor cu înalt nivel de pregătire, împreună cu o prezenţă semi-permanentă (prin rotaţie) a forţelor dislocate pe teritoriul statelor NATO aflate la frontiera cu Federaţia Rusă. Dar cum Rusia poate fi simultan concurent, adversar şi partener, adesea cu interese de politică externă parţial compatibile cu UE sau NATO, aceste forţe servesc ca măsură de descurajare, în cadrul acţiunilor asiguratorii pentru naţiunile aflate în proximitatea geografică a acesteia.

La sud provocările sunt fundamental diferite de cele cu care NATO se confruntă în est. Sursa problemelor o reprezintă fragilitatea statelor şi imposibilitatea acestora de a preveni şi combate terorismul transnaţional în regiune sau în afara ei. Mai mult, acestea sunt incapabile să ofere propriilor cetăţeni posibilitatea de a rămâne şi să prospere în ţările lor, afectate şi de un decalaj dramatic între creşterea dinamică a populaţiei şi cea economică.

În această lume complexă, NATO se va afla, în continuare, în faţa unor provocări privind abordarea cauzelor fundamentale ale efectelor acestui arc de instabilitate şi va trebui să utilizeze cu multă agilitate toate instrumentele de influenţă şi putere într-un mod coordonat.

Mai mult, existenţa în interiorul NATO a unor state membre care au tendinţe de subminare a independenţei propriului sistemului judiciar, de obstrucţionare a mass-media independente sau chiar lipsa de solidaritate şi discreţie în relaţie cu un alt membru aflat în teatrul de operaţii, afectează solidaritatea şi principiile care au stat la baza înfiinţării Alianţei în aprilie 1949.

Perspective NATO în acest context strategic

În fata acestor provocări, apărarea colectivă, reacţia la criză şi securitatea prin cooperare, rămân obiective valabile şi relevante, iar pentru aceasta, unitatea Alianţei va fi esenţială, în anul 2019. Astfel, anul viitor va reprezenta momentul decisiv pentru ca NATO să-şi reafirme solidaritatea şi voinţa colectivă pentru a-i descuraja pe toţi cei care vor încerca să-i submineze valorile şi ordinea internaţională bazată pe reguli. El va fi marcat de aniversarea, la 4 aprilie, a 70 de ani de la semnarea Tratatului Nord – Atlantic. Aşa cum a exprimat preşedintele SUA, Harry Truman, la înfiinţarea Alianţei, în 1949, „NATO rămâne suportul securităţii noastre comune, precum şi devotamentul nostru comun faţă de demnitatea şi libertatea umană”.

În an aniversar, cea mai veche alianţă militară din lume se va întruni la Washington pentru a-şi reafirma unitatea, puterea şi capacitatea de a face faţă celor mai presante probleme internaţionale de securitate.

Deşi nu este expusă riscului de dispariţie, NATO se află, totuşi, într-un punct de inflexiune critic în istoria sa de 70 de ani. Din acest punct de vedere, continuarea abordărilor specifice războiului rece nu mai este o opţiune, lumea actuală, mult mai frenetică, multidimensională şi complicată impunând Alianţei să găsească răspunsuri adecvate şi potrivite pentru lumea de astăzi. Rusia, migraţia, terorismul sau securitatea cibernetică merită cea mai mare atenţie.

Anul viitor va marca 70 de ani în care NATO a păstrat pacea în Europa. Scopul iniţial  era de a crea un scut defensiv împotriva Uniunii Sovietice. Războiul rece s-a încheiat, dar, din nefericire, provocările semnificative rămân. În ultimii ani, am asistat la un model de comportament din ce în ce mai periculos şi inacceptabil din partea Rusiei. Cu toate că, încă de la înfiinţare, scopul Kremlinului a fost acela de a diviza şi de a slăbi NATO, faptul că ţările încă doresc să adere la NATO arată nevoia lor de securitate şi de reasigurare. Anexarea Crimeei de către Rusia şi invazia proxy a acesteia în estul Ucrainei au confirmat de ce ţările doresc să se alăture Alianţei.

Dar Rusia nu este singura provocare cu care NATO se confruntă. Ameninţarea terorismului internaţional rămâne. Şi, din această perspectivă, identificarea răspunsului la un mediu de securitate mai provocator nu vine în mod gratuit, iar aliaţii continuă să cheltuie mai mult pentru apărare.

Cooperarea consolidată cu Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite şi cu alţi actori cheie, precum organizaţiile neguvernamentale, pentru a utiliza politica, diplomaţia, economia, justiţia, aplicarea legii şi, în final, instrumentele militare, în deplin acord cu soluţiile naţiunilor gazdă, va face ca NATO să asigure stabilitate pe termen lung în spaţiul pan-european şi în afara acestuia.

Combinarea presiunilor externe şi interne ameninţă să erodeze, în continuare, încrederea pe care se sprijină NATO, o Alianţă ai cărei membri se angajează „să protejeze libertatea, patrimoniul comun şi civilizaţia popoarelor lor, bazate pe principiile democraţiei, libertăţii individuale şi statului de drept”. De aceea Alianţa trebuie să fie fermă şi previzibilă. Şi, din această perspectivă, NATO îşi va menţine abordarea în două direcţii: descurajarea puternică şi apărarea combinată cu urmărirea dialogului semnificativ.

Contracararea ameninţărilor hibride va reprezenta pentru NATO o prioritate a cooperării cu UE în demersul comun de a contura o definiţie de lucru a ameninţărilor hibride, ţinând cont de numeroşii actori care trebuie să coopereze între ei. De asemenea, în cadrul Alianţei vor continua demersurile pentru ca această activitate să fie dinamică şi adaptată la diversitatea acţiunilor hibride punând accentul pe capacitatea de predicţie şi identificarea instrumentelor de reacţie adecvate.

Planificarea si pregătirea forţelor vor fi direcţionate către pregătirea liderilor şi a sistemului de comandă şi control, mai ales într-un război informatizat în care inamicul, în mod constant, încearcă să pătrundă în reţelele C2 utilizând echipamente de perturbare a sistemelor de comunicaţii şi a sistemului GPS.

Prevenirea surprinderii strategice va reprezenta un alt deziderat şi din acest punct de vedere, avertizarea timpurie şi schimbul de informaţii între aliaţi, chiar dacă colectarea de informaţii şi distribuirea acestora este o responsabilitate naţională, trebuie îmbunătăţite mai ales prin sporirea încrederii dintre membri.

Optimizarea cheltuielilor de apărare şi procurarea noilor tehnologii, în condiţiile în care Uniunea Europeană se poziţionează pentru a deveni o forţă de apărare de sine stătătoare, devin o temă prioritară pentru Alianţă. Pornind de la dezechilibrul cheltuielilor pentru apărare dintre SUA şi ceilalţi membri NATO, preocupările viitoare, în cadrul Alianţei, se vor axa pe posibilitatea corectării parţiale a acestei realităţi preocupante. Deşi NATO nu face politică industrială în sine, îşi va manifesta interesul privind participarea întreprinderilor mici şi mijlocii din Europa, care fac parte din ecuaţia de apărare, la investiţiile majore pe care Alianţa le va face în domenii precum Informaţii, Supraveghere şi Recunoaştere (Intelligence, Surveillance and Reconnaissance - ISR), mobilitatea tactică şi strategică, Sistemul Integrat de Rachete şi Apărare AA (Integrated Air-and-Missile Defense system - IAMD) şi domeniul maritim, în special capabilităţile anti-submarin.

În ceea ce priveşte parteneriatele, în anul care urmează, „aprofundarea” relaţiilor NATO cu partenerii va rămâne o prioritate, chiar dacă problemele privind modul în care aceştia ar putea participa la operaţii sau s-ar putea integra în organizaţie rămân încă nerezolvate. De asemenea, angajamentul NATO că va face ceva pentru ei, într-o situaţie de criză, rămâne de asemenea incert. Cu toate aceste impedimente, interesul NATO pentru intensificarea cooperării cu partenerii va rămâne prioritar în domeniul operaţional, chiar dacă se impune o precauţie controlată a procesului de extindere a Alianţei.

Diplomaţia publică va reprezenta în anul 2019 o prioritate în cadrul Alianţei, în scopul obţinerii sprijinului public, comunicând mai mult prin acţiuni concrete decât prin cuvinte. O mass-media liberă şi informată corect va continua să fie unul dintre cele mai puternice instrumente pe care aliaţii le posedă.

Dezvoltarea în continuare a procesului de adaptare a NATO va fi dezideratul major pe întreg parcursul anului următor. NATO va rămâne vehiculul politic, diplomatic şi militar performant pe care îl avem la dispoziţie pentru protejarea teritoriilor şi a valorilor noastre. Chiar dacă împlineşte 70 de ani, Alianţa este mai importantă, mai vibrantă şi mai capabilă decât oricând.