Preţul petrolului pe pieţele americane la termen este negativ: la ce să ne aşteptăm pe viitor?

Niciun vânzător nu se duce la piaţă pentru a vinde un bun pe un preţ „negativ”: adică să dea bani unui cumpărător pentru a lua bunul. Bineînţeles, mai bine stă acasă, aruncă bunul la gunoi şi îşi păstrează banii. Nu acelaşi lucru se întâmplă dacă preluarea bunului presupune însă nişte obligaţii suplimentare date de posesia acestuia în viitor: dacă îţi vând un avion defect a cărei reparaţie te costă mult dar şi, în plus, parcarea acestuia pe orice aeroport are un preţ, atunci, într-adevăr, poţi să îmi ceri, ca şi cumpărător, bani, dacă vreau să scap de bunul respectiv. Este şi cazul petrolului tranzacţionat luni, 20 aprilie 2020 pe piaţa americană la termen.

Trebuie subliniat din start că această cotaţia negativă nu este pentru un preţ spot, „la vedere”, ci pentru un preţ viitor, „la termen”. Altfel spus, un preţ agreat în prezent pentru o livrare în viitor, respectiv la începutul lunii mai 2020. Acest lucru este important de sublinat fiindcă pieţele la termen, denumite „futures” în jargonul financiar, sunt nişte pieţe speciale. Aici tranzacţionează nu numai vânzătorii şi cumpărătorii de pe piaţa reală a bunului în cauză, respectiv producătorii de petrol, rafinăriile sau alte entităţi industriale, ci şi investitorii financiari (unii îi numesc „speculatori”). Primii, au cel mai probabil facilităţi de stocare şi transport al bunului în cauză şi utilizează pieţele „futures” îndeosebi pentru gestiunea riscului de preţ. Ei bine, tocmai investitorii financiari sunt cei care intră pe aceste pieţe pentru a urmări profituri financiare, fără să fie implicaţi şi pe pieţele fizice ale bunurilor în cauză. Aceşti investitori sunt esenţiali pentru operarea cu succes a pieţelor financiare, respectiv pentru asigurarea lichidităţii acestora. Ori, tocmai aceşti speculatori, odată ce se apropia ultima zi de tranzacţionare (adică marţi, 21 aprilie), au intrat în panică încercând să îşi închidă poziţiile pentru a nu se trezi cu un tanc petrolier în faţa biroului. Iar ceilalţi i-au „ars” la buzunar destul de bine.

Datorită scăderii masive a cererii de petrol, asociată cu reducerea transportului de persoane şi mărfuri (se estimează, de exemplu, o scădere a cererii de benzină în Europa de peste 80%) dar şi a unei ierni blânde, petrolul deja extras şi aflat „la livrare” pe piaţa internaţională îşi caută un debuşeu. De aruncat în mare, aşa cum a făcut-o Saddam Hussein în 1991, nu se pune problema datorită penalităţilor masive asociate cu protecţia mediului. Prin urmare, acest petrol va căuta cel mai probabil (în lipsa cererii de procesare industriale) un spaţiu de depozitare pentru a aştepta o conjunctură mai favorabilă. Ceea ce nu este uşor în aceste condiţii. Altfel spus, dacă eşti o rafinărie, are evident sens să cumperi acum cât de mult petrol poţi pentru a-ţi acoperi necesităţile pentru următoarea perioadă. Dacă eşti un depozitar, are de asemenea sens în măsura în care vânzătorii îţi vor acoperi toate cheltuielile de operare (aşa-numitul „cost-of-carry”) prin „preţul negativ” iar preţul petrolului la care îl vei vinde în viitor va fi bonus. Are, de asemenea, sens, dacă eşti armator, să îţi umpli tancurile petroliere şi să le laşi să se plimbe prin lume câteva săptămâni pentru ca apoi să îl vinzi la un preţ modic pe undeva prin lume. Sau, sperăm să nu se întâmple, să abandonezi unele vapoare mai vechi (trecute pe firme fantomă prin ţări cu pavilioane de complezenţă) prin porturi sau litoraluri din Lumea a Treia după ce ai încasat, în prealabil, preţul „negativ” plătit de către vânzător.

Preşedintele Donald Trump tocmai a anunţat că Statele Unite ale Americii vor achiziţiona probabil undeva în jurul a 75 de milioane de barili de petrol pentru a umple „ochi” Rezerva Strategică de Petrol a ţării, cu rezervoare subterane de aproximativ 800 de milioane de barili localizate în statele sudice Louisiana şi Texas. La preţurile la care s-a ajuns, probabil un chilipir în jur de 2 miliarde de dolari câştig net. 

Dar aceste reacţii pe termen scurt pot ascunde în ceaţă ceea ce urmează. Bineînţeles că nu se va ajunge ca staţiile de carburanţi să îi plătească pe consumatori pentru că îşi umple rezervoarele de benzină sau motorină. Ba dimpotrivă. Dacă pe termen scurt, această cădere liberă a preţurilor va duce poate la o ieftinire modică a preţurilor la carburanţi, pe termen mediu – vorbim de un orizont de câteva luni – preţurile se vor afla pe o puternică tendinţă ascendentă. Şi motivul va fi evident: falimentul unei mari părţi din industria petrolieră dar şi energetică.

Scăderea masivă a preţurilor la petrol vor duce o mare parte din operatorii din industria petrolieră în stare de faliment. Conform estimărilor CNN, citând o firmă de consultanţă pe energie, Rystad Energy, o asemenea conjunctură a pieţei va determina doar în SUA falimentul a probabil sute de companii din sector iar o cădere a preţului, pentru iunie şi lunile următoare, la circa 10 dolari va determina falimentul a peste 1.100 de companii. Acest lucru va însemna că industria energetică se va concentra în jurul celor mai mari şi mai eficienţi producători ceea ce ar putea determina, pe viitor, abilitatea lor de a forţa în sus preţurile. Cine va supravieţui în industrie şocului, va popula ulterior Planeta. Va fi momentul, pentru cine are capacitatea şi capitalul, la o partidă de pescuit active ieftine fără precedent în istorie. Iar suspecţii de serviciu sunt, pe de o parte, Arabia Saudită şi alte petromonarhii din Golf (care îşi permit să renunţe la încasările din petrol pentru mai multe luni) iar, pe de altă parte, ţările mereu în căutare de energie, precum China, Japonia sau Coreea de Sud. India, al treilea importator de petrol la nivel global de petrol, care plăteşte anual peste 100 de miliarde de dolari pentru achiziţii, ar putea da lovitura în această perioadă, putând promova în liga mare. Dacă are resursele financiare în această conjunctură să o facă, însă, este o altă discuţie.

Implicaţiile unei asemenea conjuncturi pe piaţa petrolului pot fi majore. Pentru unele state dependente de exportul de petrol şi care nu au fonduri suverane în buzunar, poate fi o criză politică majoră. Aici este cazul Federaţiei Ruse dar şi al unor ţări precum Irak, Iran sau Nigeria. Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), în ciuda eforturile de coordonare din prezent, ar putea deveni irelevantă. Nu în ultimul rând, industria energetică în ansamblu, respectiv alternativele dezvoltate la hidrocarburi, vor experimenta o perioadă foarte dificilă.