16 iulie 2021

Preşedinţia slovenă a Consiliului UE: Am început să lucrăm la mecanismul de evaluare Schengen încă din prima zi a preşedinţiei noastre

Andreea Soare

Miniştrii Afacerilor Interne şi Justiţiei s-au întâlnit pentru o reuniune informală (14-16 iulie), găzduită de către ministrul sloven al Afacerilor Interne, Aleš Hojs, la Centrul Congresului Brdo, unde s-au arătat cu toţii deschişi unui progres gradual în privinţa stabilirii unei Politici comune a Imigraţiei UE. Alte discuţii purtate de aceştia au vizat Spaţiul Schengen şi folosirea IA de către autorităţile de aplicare a legii.

Sursă foto: Slovenian Presidency of the Council of the EU 2021

„Încă mai există posibilitatea avansării pachetului întreg care conţine proiecte care nu sunt legate de subiecte foarte sensibile, precum reglementarea EURODAC (n.r. EU asylum fingerprint database) – sunt bucuros că suntem cu toţii de acord că este necesar un progres gradual în privinţa formulării unei Politici comune a Imigraţiei UE”, a declarat ministrul Hojs.

Acesta a subliniat importanţa unei cooperări strânse cu ţările de origine şi de tranzit şi a întoarcerilor eficiente. Potrivit miniştrilor, următorii paşi în adoptarea unor anumite acte legislative vor fi descrişi pe baza dezbaterii. Aceştia s-au arătat, de asemenea, îngrijoraţi de situaţia din Lituania, exprimându-şi sprijinul pentru această ţară în vedere controlării presiunii imigraţiei. Comisarul european pentru Afaceri Interne, Yiva Johansson, a declarat că este „absolut inacceptabil ceea ce face Lukaşenko, folosind oamenii pentru presiuni politică. (...) Trebuie să ne protejăm graniţele externe. (...) Am ajuns la o înţelegere, azi, între Agenţia de Azil a UE şi Lituania. Agenţia va trimite acolo 90 de oameni pentru a ajuta Lituania,  iar Comisia Europeană va asigura fonduri”.

Spaţiul Schengen

Cât despre Spaţiul Schengen, în urma reuniunii, oficialii au transmis că au început „să lucreze la o strategie Schengen şi la un mecanism Schengen de evaluare, în cadrul structurii de lucru competente, încă din prima zi a preşedinţiei”, potrivit Hojs.

 Conform declaraţiilor acestuia, miniştrii au formulat reglementări comune privind perspectivele acestora asupra propunerilor legate de Codul Schengen şi de Codul de Cooperare a Poliţiei UE, pe care Comisia Europeană le va prezenta la finalul anului.

 Yiva Johansson a subliniat că miniştrii au fost cu toţii de acord cu propunerea ei privind modificarea Codului Schengen:  „Pregătesc acum propuneri privind modificările Codului Schengen şi (...) a fost un consensus astăzi privind controalele de la graniţele interne, care ar trebui să fie o măsură luată doar în ultima instanţă”.

„Am stabilit că, având în vedere discuţiile şi experienţele din criza trecută, ar trebui să stabilim o viziune comună spre un sistem Schengen al viitorului care să fie rezilient la noile provocări şi la orice ameninţări noi”, a declarat Hojs.

De asemenea, ministrul a adăugat că este necesară o abordare complexă asupra viitorului Spaţiului Schengen, care să presupună un echilibru între un control mai puternic al graniţelor UE şi măsuri stricte în spaţiul fluxului liber.

Inteligenţa Artificială

În privinţa documentelor digitale în cadrul activităţii autorităţilor de aplicare a legii, „Am stabilită că instrumentele de ultimă generaţie trebuie să fie disponibile autorităţilor de aplicare a legii, ca sprijin în investigarea infracţiunilor, care se mută în spaţiul digital”. Astfel, miniştrii consideră că folosirea Inteligenţei Artificiale în investigarea infracţiunilor este esenţială, întrucât permite autorităţilor să fie la acelaşi nivel – din punctul de vedere al tehnologiei – cu infractorii.