Preşedintele Macron salută referendumul care a respins independenţa Noii Caledonii faţă de Franţa
Mihai DraghiciPreşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a salutat, duminică seară, rezultatul referendumului din Noua Caledonie, unde un plan de proclamare a independenţei a fost respins, relatează publicaţiile Le Monde şi Le Figaro.
"Sunt foarte mândru că am trecut împreună de această etapă. Este mândria unui şef de stat că majoritatea cetăţenilor din Noua Caledonie au ales Franţa. Este un semn al încrederii în Republică şi în viitor", a declarat Emmanuel Macron.
Conform rezultatelor, 56,4% dintre locuitorii Arhipelagului Noua Caledonie, situat în Oceanul Pacific, s-au pronunţat, într-un referendum, împotriva independenţei faţă de Franţa.
Aproape 75% dintre cele peste 174.000 de persoane înscrise pe listele electorale au participat la referendum.