Preşedintele Iohannis: Frans Timmermans a fost recomandat pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene
Ana PetrescuPreşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, în urma negocierilor în Consiliul European, au fost recomandări ca Frans Timmermans şi Margrethe Vestager să fie prim-vicepreşedinţi cu cel mai înalt nivel de decizie ai Comisiei Europene, informează Administraţia Prezidenţială.
Reuniunea de la Bruxelles, din perioada 30 iunie - 2 iulie a avut pe agendă alegerea viitorilor conducători ai principalelor instituţii europene.
„La finalul celor trei zile de negocieri intense, liderii europeni au ajuns la următorul acord: funcţia de preşedinte al Consiliului European îi va reveni lui Charles Michel, prim-ministrul Regatului Belgiei, iar preşedinta desemnată a Comisiei Europene va fi Ursula von der Leyen, ministrul apărării din Republica Federală Germania. Josep Borrell Fontelles, ministrul de externe spaniol, va ocupa funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate. Preşedinta Băncii Centrale Europene va fi agreată Christine Lagarde, director general al Fondului Monetar Internaţional. De asemenea, s-a recomandat ca Frans Timermmans şi Margrethe Vestager să fie prim-vicepreşedinţi cu cel mai înalt nivel de decizie ai Comisiei Europene”, potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis, marţi, MEDIAFAX.
Şeful statului s-a pronunţat pentru ajungerea la un compromis acceptabil pentru toate statele membre, care să asigure stabilitatea şi eficienţa instituţiilor europene pentru următorul ciclu instituţional.
Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România sprijină instituţii europene solide şi eficiente, capabile să genereze rezultate în linie cu aşteptările cetăţenilor europeni.
Acesta a mai subliniat că „viitorii lideri europeni vor trebui să dea dovadă de viziune, pragmatism şi determinare în realizarea obiectivelor comune stabilite în Agenda Strategică a Uniunii pentru următorii cinci ani. Pentru aceasta este necesar ca instituţiile europene să lucreze în strânsă coordonare cu statele membre, cu deschidere spre decizii consensuale, în baza principiului cooperării sincere şi loiale, spre interesul şi beneficiul tuturor cetăţenilor”, potrivit sursei citate.
Şeful statului a precizat că „rămâne un partener dedicat construcţiei europene şi, alături de viitorii lideri instituţionali ai Uniunii Europene, va urmări în aceeaşi manieră consecventă promovarea unei agende comune pro-europene, care să conducă la consolidarea Uniunii şi a proiectului european”, conchide sursa menţionată.