Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre
Preşedintele Finlandei ne arată cum ne putem apăra singuri de Rusia
Florin JipaPreşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că ţara lui se poate apăra singură şi ptezintă reţeta: o armată mică, cu o rezervă mare, arme cu rază lungă, artilerie, aproape o sută de aeronave şi multe nave performante.
De asemenea, preşedintele Finlandei a precizat că şi Europa ar putea să se apere singură, fără implicarea Statelor Unite.
Preşedintele finlandez Alexander Stubb: „Întâi este un răspuns direct la întrebarea acestui panel: poate Europa să se apere? Răspunsul meu este fără echivoc da. Fără americani? Fără americani. Dar te bazezi pe ei pentru aceste elemente cheie. Cum ai face asta la scară, la durată şi la intensitate? Cu presupunerea că Statele Unite ar întrerupe complet munca de apărare a Europei”.
Stubb a dar exemplu cum face Finlanda să se poată apăra singură: armată obligatorie pentru o rezervă de un milion de militari, din care 280.000 pot fi trimişi imediat la luptă.
„Avem serviciu militari obligatoriu. Avem o rezervă de un milion de militari, putem mobiliza 280.000 în câteva săptămâni. Avem 62 de aeronave F-18 şi tocmai ce am cumpărat 64 F-35”, a adăugat Stubb.
Referitor la relaţia cu SUA, preşedintele Finlandei este convins că este în interesul SUA ca aeronavele americane să zboare, iar americanii nu vor bloca accesul acestora la modernizări: „Următoarea întrebare va fi: zboară fără americani? Ei bine, nu. Dar avem încredere că vor continua să zboare pentru că este în interesul Americii să facă acest lucru? Da.”
Preşedintele Finlandei a mai spus că are cea mai mare artilerie împreună cu Polonia, de asemenea, rachetele cu rază lungă de acţiune, forţe terestre, maritime şi aeriene. „Avem acestea pentru că ne îngrijorează Stockholm, nu-i aşa că, dacă îmi pui întrebarea, armata finlandeză se poate apăra împotriva unui atac rusesc, da, putem.”
Finnish President Alexander Stubb: “First is a direct answer to the question of this panel: Can Europe defend itself? My answer is unequivocally yes. Without the Americans? Without the Americans. But you're relying on them for these key elements. How would you do it at scale and… pic.twitter.com/sNgvRmXwYl
— OSINTdefender (@sentdefender) January 21, 2026
Finlanda este o ţară cu o populaţie de doar 5,6 milioane locuitori şi are cea mai mare graniţă cu Rusia, de peste 1.300 km. De asemenea, Rusia a acaparat 10% din teritoriul Finlandei, în timpul Războiului de Iarnă (1939-1940).
Armata Finlandei este de doar 24.000 de persoane, dar are o rezervă pregătită şi înzestrată de un milion. Bugetul Apărării este similar cu al României, de 7-9 miliarde de euro.
Pe lângă flota impresionantă de avioane de atac, Finlanda are peste 11.000 de blindate, din care 200 de tancuri (patru batalioane), 107 piese de artilerie de 155 mm autopropulsată şi 76 de lansatoare multiple de rachete.
Forţele Navale nu pun accent pe nave mari şi se bazează pe opt nave de patrulare, dar fiecare dintre aceasta este mai bine dotată decât corvetele şi fregatele româneşti. De exemplu OPV-urile din clasa Hamina sunt dotate cu 8 lansatoare verticale de rachete antiaeriene Umkhonto, 4 lansatoare de rachete antinavă RBS-15 Mk2, lansator de mine antisubmarin, două mitraliere de 12,7 mm şi un tun rapid de 57 mm SAK MK3.