12 noiembrie 2018

Premierul spaniol a sfătuit-o pe Theresa May să ceară un al doilea referendul pentru Brexit

Teodora Marinescu

Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat luni că o decizie bună din partea omologului său britanic Theresa May ar fi să ceară un al doilea referendum privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Sursă foto: Mediafax

"Dacă aş fi fost în locul Theresei May, aş cere un al doilea referendum", a declarat Sanchez.

Oficialul spaniol a adăugat că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta ambele părţi şi a făcut apel la Guvernul Theresa May să organzieze un nou vot prin care să asigure că Londra va putea adera din nou în viitor.

"Este adevărat că suntem pe punctul de a semna o înţelegere privind perioada de tranziţie. Dar ne-ar plăcea să vădem că guvernul britanic cere un al doilea referendum. Nu în acest moment, dar in viitor, pentru a se putea întoarce în UE", a mai declarat Sanchez.

Sanchez a afirmat că Marea Britanie, deşi este o "ţară extraordinară" care are o "influenţă pozitivă" asupra politicilor europene, a ales o cale "egocentrică, ce va afecta atât Marea Britanie, cât şi Uniunea Europeană".

"Consider că este o mare pierdere şi sper că va fi reconsiderată în viitor", a adăugat premierul spaniol.

Potrivit unui sondaj de opinie efectuat la comanda postului Channel 4, majoritatea cetăţenilor britanici ar vota pentru rămânerea în Uniunea Europeană în cazul organizării unui nou referendum.