Premierul kosovar Albin Kurti, parte a soluţiei sau o nouă problemă?

Un premier căruia i se închid uşile

Mass-media sârbe relatează (cu satisfacţie!) că, la cea de-a 56-a Conferinţă de Securitate de la München (14-16.02.2020), mai mulţi oficiali americani au refuzat să aibă o întâlnire cu noul premier al Kosovo, Albin Kurti. Presa sârbă pune acest refuz pe seama faptului că prim-ministrul A.Kurti a respins până acum recomandările americane privind desfiinţarea neîntârziată a suprataxelor impuse de Priština importurilor de mărfuri din Serbia, încă din noiembrie 2019.

Mass-media sârbe precizează că au refuzat întâlnirea cu A.Kurti secretarul de stat american, Mike Pompeo, şi emisarul special al preşedintelui american Donald Trump pentru dialogul dintre Belgrad şi Priština, Richard Grenell (ambasadorul SUA în Germania). În schimb, R.Grenell s-a întâlnit, în ajunul Conferinţei, la 13 februarie, atât cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, cât şi cu preşedintele Kosovo, Hashim Thaçi. Mai mult, oficialul american a asistat (14 februarie) la semnarea unor documente de către reprezentanţi ai Belgradului şi Prištinei, în prezenţa celor doi preşedinţi menţionaţi.

Aceleaşi informaţii sunt prezentate şi în presa de limbă albaneză din Kosovo, cu aprecierea că A.Kurti, prin declaraţiile sale, a închis uşa colaborării cu principalul aliat al Kosovo, SUA. În mass-media menţionate se mai arată că niciun oficial american de rang înalt nu se va întâlni cu A.Kurti, până când nu va fi desfiinţată suprataxa de 100% impusă de Priština importurilor de mărfuri din Serbia.

Pentru ca presiunile la adresa lui A.Kurti să fie mai mari, se vehiculează deja sunt divergenţe serioase între cele două partide aliate la guvernare în Kosovo, Mişcarea pentru Autodeterminare (LVV, condusă de A.Kurti) şi Liga Democrată din Kosovo (LDK, condusă de Isa Mustafa). O ”dovadă” în acest sens ar fi faptul că Avdullah Hoti, prim-vicepremier al Kosovo şi înalt funcţionar al LDK, s-a întâlnit la München cu R.Grenell, în condiţiile în care LDK susţine reluarea dialogului cu Belgrad.

Un politician contra curentului

Indiferent cât de naţională, partizană sau naţionalistă este presa sârbă, este indubitabil că, la München, premierul A.Kurti a avut parte de un ”duş rece” şi i s-au explicat ”regulile jocului”, respectiv că este nevoie de cooperarea cu Washingtonul, dacă doreşte să realizeze obiectivele strategice ale Kosovo. În caz contrar, cel puţin într-o primă fază, ”garnitura politică” care respinge această cooperare va fi izolată, iar procesele vor continua fără ea.

Această ”fază intermediară” este ilustrată elocvent de semnarea unor documente importante între Belgrad şi Priština cu ocazia Conferinţei de la München: Scrisoarea de intenţie privind realizarea căii ferate Belgrad-Priština şi Declaraţia privind finalizarea construcţiei autostrăzii Niš-Priština.

Premierul A.Kurti a recunoscut public nu numai că nu a avizat sau aprobat semnarea, dar nici măcar nu a fost consultat. Acordul privind calea ferată fusese agreat de către guvernarea precedentă. Semnarea celor două documente s-a datorat, în principal, faptului că au fost susţinute de către R.Grenell şi, totodată, de către secretarul de stat american M.Pompeo, subînţelegându-se acordul preşedintelui Donald Trump. Pentru a demonstra caracterul complex al situaţiei, subliniem că LDK a susţinut semnarea celor două documente dintre Belgrad şi Priština privind infrastructura de transport feroviar şi rutier.

Declaraţiile premierului provoacă nu doar stupoare, ci şi confuzie. De altfel, aceste declaraţii au fost criticate de către fostul premier, Ramush Haradinaj, care a evidenţiat că acestea erodează unitatea corpului politic albanez.

Concluziile presei sârbe şi ale celei kosovare par să fie confirmate de către preşedintele kosovar H.Thaçi, care a declarat că la München s-au primit mesaje clare că Priština trebuie să-şi crească responsabilitatea pentru a realiza un acord final cu Belgradul, cu accent pe continuarea şi finalizarea dialogului, care să aibă ca rezultat recunoaşterea reciprocă. Acesta a mai precizat că trebuie continuat parteneriatul Kosovo cu SUA şi cu UE, pentru atingerea unor obiective strategice pentru Kosovo, cum sunt liberalizarea regimului de vize în relaţia cu UE şi aderarea ţării la organizaţiile internaţionale.

În opinia preşedintelui H.Thaçi, mesajele liderilor prezenţi la Conferinţa de la München au fost că parteneriatul Kosovo cu UE şi SUA se poate menţine doar printr-o atitudine responsabilă, prin edificarea unei democraţii civice, adâncirea reformelor şi cooperarea cu toţi vecinii.

Preşedintele H.Thaçi a folosit ocazia pentru a câştiga capital politic şi a-l ataca pe premierul A.Kurti, deoarece a accentuat că Priština este ”binecuvântată” de faptul că SUA şi-au concentrat din nou atenţia pe Kosovo, prin atenţia acordată de către preşedintele Donald Trump, secretarul de stat M.Pompeo şi emisarul special R.Grenell. Merită evidenţiată această declaraţie, în contextul în care, la München, R.Grenell şi M.Pompeo au refuzat o întâlnire cu A.Kurti, iar decizia este de aşteptat să fi fost coordonată cu preşedintele D.Trump...

Belgradul, o nucă încă tare

Noua conjunctură nu înseamnă deloc că Belgradul şi Washingtonul sunt pe aceeaşi lungime de undă şi că Belgradul a acceptat independenţa Kosovo. Noua situaţie se datorează pragmatismului american, care a înţeles că blocarea dialogului (mai mult de un an) nu are cum să faciliteze politica SUA în ansamblu în spaţiul Balcanilor de Vest şi, punctual, în relaţia dintre Belgrad şi Priština.

În ”traducere”, deşi independenţa Kosovo este pentru Washington un fapt realizat, SUA au înţeles că sunt probleme în implementarea acesteia în teren într-o serie de zone (nordul Kosovo), precum şi nevoia de o schimbare de paradigmă (conducere) la Priština, pentru a facilita atât reconcilierea cu partea sârbă, cât şi edificarea şi consolidarea statului de drept.

Este posibil ca la modificarea poziţiei americane să fi contribuit şi ”îndărătnicia” Belgradului, care nu a dorit să cedeze o serie de pârghii de control şi influenţă în Kosovo, înainte de a avea garanţii ferme (nu doar pe hârtie) privind asigurarea securităţii populaţiei sârbe şi a proprietăţilor acesteia din Kosovo. Precizăm că, în acest context, modificarea poziţiei Washingtonului (odată cu instalarea la putere a ”Administraţiei Trump”) înseamnă disponibilitatea părţii americane de a ”asculta” şi poziţia Serbiei, nicidecum de a accepta revenirea suveranităţii Belgradului asupra Kosovo.

Este de presupus că la această poziţie a contribuit şi dorinţa SUA de a reduce dependenţa Belgradului de Moscova, ştiut fiind că sprijinul rus pentru prevenirea accesului Kosovo la ONU şi la o serie de alte organizaţii internaţionale este principala pârghie a Moscovei de manipulare a autorităţilor actuale de la Belgrad. O eventuală breşă în această relaţie ar avea ca efect slăbirea cooperării şi coordonării între Moscova, Belgrad şi Banja Luka şi în ”dosarul” Bosnia şi Herţegovina (BiH). În acest ultim ”dosar”, însă, relaţiile sunt mai complicate, deoarece, în funcţie de context, liderul sârbilor din BiH, Milorad Dodik, mizează uneori mai mult pe sprijinul preşedintelui Vladimir Putin, decât pe cel al lui A.Vučić.

Dacă sprijinul SUA nu e, nimic nu e. Cel puţin pentru Kosovo

La rândul lor, mai mulţi lideri politici şi de stat albanezi (din Kosovo şi Albania) consideră că obiectivele strategice ale Kosovo (aderarea la ONU, NATO şi UE) se pot atinge exclusiv în cooperare şi coordonare cu SUA şi UE. Această poziţie a fost exprimată foarte plastic de către H.Thaçi după Conferinţa de la München, care a subliniat că trebuie folosită şansa de a te bucura de atenţia şi sprijinul SUA, pentru a ajunge la un acord final cu Serbia, care ar presupune recunoaşterea reciprocă. Potrivit lui H.Thaçi, cooperarea cu SUA şi UE presupune şi beneficii de dezvoltare economică pentru Kosovo, iar ratarea acestei şanse ar însemna afectarea intereselor şi izolarea de către comunitatea internaţională (occidentală), fără beneficii economice, politice, diplomatice, fără noi hotărâri de recunoaştere a independenţei şi fără aderarea la noi organizaţii internaţionale.

O dovadă în favoarea argumentelor prezentate este şi participarea preşedintelui H.Thaçi, şi nu a premierului A.Kurti, la primul dineu informal de la Bruxelles (16.02.2020) al UE cu liderii celor şase entităţi din Balcanii de Vest, de la instalarea noii Comisii Europene. La dineu a participat şi preşedintele A.Vučić.

Problemele pentru Kosovo, relevate şi la Conferinţa de la München, vin în contextul în care mass-media din Kosovo, inclusiv de limbă albaneză, a relatat în ultimele zile despre un avertisment clar şi ferm al Washingtonului la adresa premierului A.Kurti, potrivit căruia până la anularea suprataxei vor fi suspendate investiţiile şi proiectele majore americane în Kosovo.

În context, este posibil ca premierul A.Kurti să sufere noi înfrângeri politice în plan intern, prin faptul că nu va fi susţinut de către partenerii internaţionali (SUA şi UE) în instituirea ”reciprocităţii depline” în relaţia cu Serbia. Mai mult, este puţin probabil să fie susţinut în intenţia de a fi şeful echipei politice a Prištinei în negocierile cu Belgradul (cu preşedintele A.Vučić). A.Kurti deja şi-a încălcat promisiunea electorală că nu va negocia cu Serbia, prin faptul că a acceptat (prin programul de guvernare) reluarea negocierilor şi chiar vrea să-şi asume coordonarea echipei de negocieri. Un alt domeniu unde, cel mai probabil, A.Kurti nu se va bucura de sprijinul aliaţilor externi este politica de unire cu Albania (aliaţii putând susţine doar un proiect în contextul UE).

Deocamdată, între Belgrad şi Priştina rămâne cum a fost

Belgradul nu îl poate respinge pe A.Kurti în calitate de interlocutor al Kosovo, într-o serie de domenii, având în vedere că acesta a obţinut postul de prim-ministru legal şi legitim, dar declaraţiile acestuia pe o serie de teme nu pot constitui o bază bună pentru edificarea unei relaţii de parteneriat.

Este de aşteptat ca miniştrii şi deputaţii ”Listei Sârbe” (”Srpska lista”, SL) din parlamentul kosovar să se consulte (în continuare) permanent cu autorităţile de la Belgrad şi să se opună tuturor măsurilor care afectează interesele sârbilor, ale Bisericii Ortodoxe Sârbe şi pe cele ale Serbiei. Acesta a şi fost motivul pentru care premierul desemnat A.Kurti a căutat mult timp alternative pentru SL şi membrii acesteia ca parte a guvernării. La rândul lor, SL şi Belgradul au adoptat o poziţie fermă şi au avertizat că vor bloca numirea oricărui executiv care se va forma fără includerea reprezentaţilor SL. În ultimă instanţă, SL a primit (03.02.2020) două posturi de ministru din cele trei rezervate minorităţilor, cabinetul având mai mult de 12 ministere. Probabil, la aceasta au contribuit şi partenerii occidentali ai Prištinei, care se temeau de un eventual boicot al reprezentanţilor nedoriţi, dar legitimi, ai sârbilor din Kosovo (SL), ca şi de un boicot al Belgradului.

Belgradul şi SL se vor opune din răsputeri iniţiativelor lui A.Kurti (cuprinse în programul de guvernare, prezentat la 03 februarie) de introducere a serviciului militar obligatoriu, de continuare a procesului de transformare a Forţelor de Securitate ale Kosovo într-o armată a Kosovo, ca şi unei eventuale solicitări de despăgubiri de război pe care Belgradul să le plătească Prištinei.

În această etapă, noul program de guvernare prezentat de A.Kurti antagonizează relaţiile dintre Serbia şi Kosovo chiar mai mult decât suprataxa impusă de fostul premier R.Haradinaj.

SUA şi UE pe voci diferite?

Pe acest fond, se pune problema care a fost raţiunea sprijinului internaţional (occidental) pentru un cabinet condus de Mişcarea pentru Autodeterminare şi Liga Democrată din Kosovo?

Un prim obiectiv vizat a fost plecarea de la putere a ”coaliţiei de război”, ai cărei lideri, în plus, erau acuzaţi şi de numeroase acte de corupţie şi chiar de implicare în activităţi de crimă organizată (în afară de o serie de acuzaţii de crime de război, în perioada în care au luptat în fosta Armată de Eliberare a Kosovo/UÇK).

Un al doilea obiectiv vizat a fost aducerea la putere a unor politicieni noi, neimplicaţi în acte de corupţie şi care sunt în măsură să promoveze implementarea legii şi a statului de drept.

Poate tocmai de aceea s-a recurs (din nou) la un compromis, susţinerea coaliţiei între LVV, partid ”curat” în ceea ce priveşte actele de corupţie, dar fără experienţă la guvernare, şi LDK, partid cu experienţă la guvernare, dar cu unii oameni cu dosare în justiţie.

În acelaşi context poate fi plasată şi numirea în funcţia de preşedinte al Parlamentului Kosovo a unei persoane susţinute de Washington, Vjosa Osmani-Sadriu, vicepreşedinte al LDK. Aceasta s-a realizat într-o a doua încercare (03.02.2020) şi cu o nouă înfrângere pentru A.Kurti, care a fost nevoit să accepte ca din această funcţie să plece un lider al LVV, Glauk Konjufca (ales la 26.12.2019).

Situaţia ar putea fi complicată de abordarea, oarecum diferită, a dosarului kosovar de către SUA şi UE, într-un plan, dar şi de către diferenţele de poziţii dintre statele membre ale UE, într-un alt plan. Dacă acum este mai clar decât în vara anului trecut care va fi rolul ambasadorului R.Grenell (evident, unul activ!), în contextul în care exista şi un emisar american pentru Balcanii de Vest, nu este deloc clar modul de relaţionare a lui R.Grenell cu viitorul emisar special al UE pentru dialogul dintre Belgrad şi Priština. În cazul UE se menţine şi problema dată de faptul că cinci state membre (Cipru, Grecia, România, Slovacia, Spania) nu recunosc independenţa Kosovo, iar noul înalt reprezentant european pentru politica externă şi de securitate provine din Spania. Situaţia se va complica suplimentar dacă emisarul UE pentru dialog va fi Miroslav Lajčak, din Slovacia, ţară care nu recunoaşte independenţa Kosovo. Emisarul UE ar putea fi numit la reuniunea din luna martie a Consiliului UE.

Pe de altă parte, nu toate statele membre ale UE sunt dornice să accepte liberalizarea regimului de vize, deşi pare că Priština a îndeplinit condiţiile tehnice impuse în acest sens.

Rămâne de văzut şi care vor fi efectele secundare ale Brexitului şi cele ale recentei strategii de extindere a UE, care se bazează pe o nouă ”metodologie” şi mecanisme de recompensare sau de sancţionare a unui stat candidat, în funcţie de rezultatele concrete ale acestuia în implementarea reformelor.

Nu este evaluat până în prezent nici efectul eventualelor condamnări de către ”curtea specială pentru judecarea acuzaţiilor de crime de război comise de UÇK”.

Este de aşteptat şi în viitor ca Belgradul să facă uz de aceeaşi politică şi mecanisme în ”dosarul kosovar”: acceptarea dialogului cu toţi actorii interesaţi (SUA, UE, Moscova), respingerea recunoaşterii explicite a independenţei Kosovo, coagularea sârbilor din Kosovo sub egida ”Listei Sârbe” şi continuarea măsurilor economice, sociale şi financiare de susţinere a populaţiei sârbe din Kosovo, concomitent cu păstrarea unui dialog viu cu NATO (KFOR) pentru garantarea securităţii etnicilor sârbi din Kosovo prevenirea unui exod al acestora din provincie.

Alegerile dificile ale unui premier rebel

Premierul A.Kurti are de ales între a coopera cu partenerii occidentali (în ritmul şi maniera alese de ei!) şi confruntarea cu aceştia, ceea ce poate avea ca efect nu doar izolarea, ci şi eliminarea lui de pe scena politică.

În cazul în care A.Kurti îşi va revizui atitudinea şi va coopera cu Washingtonul şi UE, atunci va avea o şansă să încerce să-şi îndeplinească o parte din promisiunile electorale, în beneficiul tuturor cetăţenilor din Kosovo şi al consolidării statului de drept.

În caz contrar, este de aşteptat ca A.Kurti să fie considerat de către partenerii internaţionali drept un ”obstacol” şi să fie izolat.