Predicatorii Apocalipsei - Fakenews în timp de criză
Laurenţiu SfinteşCa orice lucru necunoscut – deşi, de când e lumea, epidemii au fost şi vor mai fi - care apare în viaţa noastră şi o dă peste cap, nici această criză nu este lipsită de controverse, de încercări de manipulare, de utilizare a existenţei ei pentru obiective cât se poate de umane şi de perfide. În general, crizele unesc societăţile, dar există un procent substanţial de lideri politici şi de suporteri ai acestora, de afacerişti, de teoreticieni ai conspiraţiei, de creduli şi naivi, de oameni cu exces de personalitate care consideră că orice e permis dacă există un profit, fie el şi sub forma unei recunoaşteri publice, dar, primordial, sub cea a unor câştiguri concrete şi materiale. Aceştia acţionează împotriva comunităţii, sub steagul dreptului de a spune orice despre orice şi oricine, oricând şi oriunde, transformând minciuna în opinie, iar adevărul în dreptul de a se îndoi de acesta. Şi, desigur, mai există şi continuităţi de nivel strategic în confruntările dintre state şi ideologii, care folosesc criza doar ca pe etapă în conflictul de durată în care se află, iar informaţiile despre aceasta sunt doar arme care pot fi utilizate când şi cum impune momentul.
Contestatari şi răspândaci
Perioadele de criză sunt, aşadar, perioade bune pentru ştiri false şi propagandă. Cu cât sunt mai de necrezut, mai ridicole, cu atât mai mult sunt preluate de media şi de reţelele de socializare. Nici alcoolul nu devine medicament, deşi mulţi cred asta de dinainte de criză, nici pedeapsa lui Dumnezeu nu vine sub forma virusului născut în împărăţia lui Dao, deşi, sigur, predicţiile lui Nostradamus se referă pe undeva şi la această ipoteză. Şi nici natura nu se revoltă împotriva oamenilor pentru daunele provocate de-a lungul timpului. Dar mulţi cred. Şi nu din alte motive, cât din cauza rezistenţei omului de a fi de acord cu un adevăr acceptat de majoritate, furnizat pe un lanţ instituţional. Şi, uneori, chiar şi din lipsa acestui adevăr, omul fiind lăsat să afle singur unde ar putea fi ascuns.
Informaţia falsă a tins, pe timpul acestei crize, să o depăşească din punct de vedere cantitativ pe cea adevărată, iar din punctul de vedere al calităţii, în sensul producerii de efecte, a fost mult superioară, şi la fel de distructivă. De aceea a apărut şi caracterizarea directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, referitoare la existenţa unei adevărate ”infodemii”, împotriva căreia trebuie luptat prin măsuri la fel de stricte precum cele luate în cazul crizei medicale propriu-zise.
Şi pentru că o mare parte din conţinutul ”infodemiei” se referă la teorii ale conspiraţiei, la comploturi generalizate având obiectivul de a ne schimba felul de a fi şi de a gândi, aceasta a mai primit un nume, ”plandemia”, dându-i astfel şi substanţa unei structuri logice, insidioase şi complexe, cu obiective şi finalităţi.
Deşi, în cele mai multe cazuri, nu este vorba decât de obiective speculative ale unor grupări şi persoane anti-sistem sau, pur şi simplu, dornice să facă un ban din teama şi ignoranţa concetăţenilor.
Cele mai periculoase ştiri false sunt, în general, din două categorii mari şi diferite:
● cele care contestă actuala ordine economică, socială şi politică şi care utilizează condiţiile create de pandemie pentru a promova anarhia, neîncrederea în instituţii;
● cele care promovează informaţii false despre pandemie, originile ei, modul de transmitere, posibilităţile de vindecare, consecinţe etc.
În fiecare din acestea, factorii / agenţii de dezinformare nu se află exclusiv în afara sistemului instituţional (primul caz), sau în rândul contestatarilor măsurilor şi explicaţiilor oficiale (în cel de-al doilea). Exemplele zilnice demonstrează că nici liderii politici nu au acţionat întotdeauna pentru a pune ordine şi a întări instituţiile în lupta cu virusul, inclusiv pe latura informaţională, nici reaua credinţă nu a prevalat întotdeauna în rândul promotorilor de soluţii alternative, de multe ori fiind vorba de lipsa informaţiei oficiale, simple şi clare, sau de neîncrederea acestora în naraţiunea impusă cu forţa.
Nicio ţară nu a fost lăsată în afara acestui carusel al ştirilor false dar, desigur, cele mai multe s-au concentrat acolo unde a început criza (China), unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri şi decese (SUA), unde a fost cea mai mare densitate, dar şi cele mai mari diferenţe, de măsuri anti-criză (Europa, Asia de Est) şi, bineînţeles, acolo unde a devenit deja o cutumă acceptată că există ”laboratoare” de producţie în domeniul zvonurilor şi războiului hibrid (Rusia).
Epoca noastră este una în care informaţia a devenit parte a războiului politic dintre stânga şi dreapta, dintre democraţie şi autoritarism, dar la care participă şi oricine altcineva care nu se află încadrat strict în aceste definiţii şi orientări ideologice. Virusul e un agent propagandistic pentru cele două tabere, şi pentru tot ce se află între ele, problema fiind necunoscutele care îl înconjoară, incertitudinile privind apariţia, durata de viaţă, consecinţele existenţei sale, ceea ce exacerbează, amplifică răspândirea informaţiei. Ce e prezentat ca adevăr astăzi, mâine va fi fals sau neconfirmat, uneori chiar şi în cazul celor care lucrează cu instrumentele logicii şi experimentării, precum oamenii de ştiinţă.
Sunt câteva domenii principale, sintetizate prin adevărate sentinţe jurnalistice, preluate şi, uneori, chiar inspirate de politicieni şi influenceri, în care ştirile false, scenariile, predicţiile catastrofice, pistele care nu duc nicăieri au proliferat.
Autorităţile exagerează criza. Constituind o noutate în perioade de pace, guvernele din statele atinse de criză au impus măsuri restrictive severe care au dus la schimbări abrupte şi neplăcute în viaţa socială şi economică. De aceea aceste decizii au fost primite reţinut, unele au fost ignorate de către largi categorii de cetăţeni, s-au căutat alte explicaţii, în loc de a crede, pur şi simplu, în existenţa virusului, pentru a explica comportamentul executivelor. Cel mai adesea, răspunsul simplu a fost că există ”altceva” în spatele acestor măsuri. De aici, a apărut o adevărată epidemie de ştiri false privind obiectivele ascunse ale restrângerii temporare a unor drepturi cetăţeneşti, metodele folosite pentru a monitoriza extinderea contaminării. La aceasta a contribui şi faptul că inclusiv o serie de lideri au contestat aceste măsuri sau severitatea crizei. Exemplele preşedinţilor Donald Trump – SUA, sau Jair Bolsonaro – Brazilia, sunt cele mai elocvente. Războiul acestora cu proprii specialişti a produs şi mai multă confuzie publică. ”Răzgândelile” tip Boris Johnson nu au făcut nici ele bine. Şi nici forţajul legii făcut de atot-premierul Orban, cel de la Budapesta. Democraţia iese cu cel puţin o entorsă din această criză.
Iar dacă pe fir au intrat şi canalele media, diferite grupări anti-establishment, voci publice relevante, dar cu abordări personale şi anti-sistem, tabloul construit în jurul acţiunilor autorităţilor s-a complicat, adevărul devenind din ce în ce mai greu de identificat şi raţiunea de a respecta aceste măsuri din ce în ce mai greu de susţinut. Lipsa de transparenţă a executivelor, în special în faza iniţială a pandemiei, a fost doar picătura care a umplut paharul.
În Europa, ca să pună punct acestui ghem în creştere de fakenews şi constestări ale măsurilor, s-a simţit nevoia unei intervenţii chiar de la nivelul preşedinţiei Comisiei Europene. În afară de programul de combatere a dezinformării, Ursula von der Leyen a făcut şi un apel personal la vigilenţă la adresa cetăţenilor europeni: ”Cei care răspândesc dezinformarea vă fac rău. Dezinformarea înseamnă vieţi pierdute. Împreună putem îndrepta acest lucru” / “Those spreading disinformation harm you. Disinformation can cost lives. But together, we can set the record straight”.
Reţeaua 5G – o unealtă pentru ”depopularea” Planetei. Conexiunile dintre această potenţială reţea de comunicaţii şi coronavirus lipsesc din punct de vedere ştiinţific dar sunt abundente online, site-uri special create promovând pericolele ascunse, descoperite însă de vigilenţii detectivi din Internet. În Marea Britanie a fost înregistrată chiar o adevărată psihoză în cazul acestui scenariu. La începutul lunii aprilie, un releu de comunicaţii a fost incendiat, a urmat un incendiu în Liverpool, în scurt timp, în doar câteva săptămâni, aproximativ 30 de acte de vandalism înregistrându-se la adresa reţelelor de comunicaţii. Nu au scăpat nici tehnicienii care lucrează la această reţea, cei care ”întreţin răul”, întrucât, în percepţia multor utilizatori de Facebook şi WhatsApp, tehnologia 5G are efecte asupra corpurilor umane şi le lasă fără apărare în faţa virusului.
S-a descoperit şi cine inspiră această psihoză, de fapt doar o parte a ei, un anume David Icke, un activist anti 5G, deţinător al unor bloguri şi conturi de twitter care promovează scenariul conexiunii dintre 5G şi coronavirus.
De ce au astfel de site-uri un succes excepţional? Poate şi pentru faptul că, din cu totul alte motive, personalităţi publice încurajează, la rândul lor, scenarii care ajută la promovarea, sau blocarea, unor tehnologii sau tratamente. Criza a fost un teren fertil pentru afaceri şi poziţionări politice. Iar 5G, deja legat de acţiunile Chinei de extindere a influenţei sale comerciale şi tehnologice, pare a fi predestinat pentru scenarii.
Bill Gates, vaccinul şi microcipurile. Era aproape natural ca unul din responsabilii schimbărilor tehnologice care au produs transformarea lumii moştenite după cel de-al Doilea Război Mondial, blocată în diviziuni terestre şi ideologii concurente, într-una care deja funţionează tridimensional, pe numele lui Bill Gates, să se afle pe lista ”suspecţilor de serviciu” şi pentru criza actuală.
Conform scenariilor, el a inventat tot ceea ce a inventat pentru că obiectivul era, de fapt, să ajungă să vaccineze întreaga planetă, inoculând, cu această ocazie, câte un microcip fiecărui locuitor. Iar dacă a anunţat, cu câţiva ani în urmă, că va urma o pandemie, a făcut-o pentru că ştia că, într-adevăr, va fi, dar i-a plăcut să se joace cu rezistenţa şi incredulitatea semenilor săi, prea atenţi la prezentul prosper în care se aflau. Exerciţiul de simulare Event 201, din 2019, organizat de Centrul Johns Hopkins pentru Securitate Medicală în parteneriat cu Forumul Economic Mondial şi Fundaţia patronată de Bill şi Melinda Gates, este sursa a numeroase scenarii convergente către obiectivul comun: introducerea, prin vaccinare, a unui ID digital întregii populaţii. Şi, desigur, ulterior, controlul total al acesteia.
Faptul că, prin fundaţiile sale şi ale soţiei, Melinda Gates, Bill Gates promovează identitatea digitală (deocamdată pentru refugiaţi şi persoane neînregistrate), e doar unul din argumentele care arată că obiectivul este să ne controleze pe toţi.
Desigur, nu e numai atât. Gates nu stă bine nici cu campaniile sale umanitare anterioare. Campania sa de promovare a vaccinului este ”demontată” de exemplificări cu cazuri în care tratamentele promovate au produs exact contrariul. O campanie anti-polio este direct legată de Bill Gates, iar faptul că site-urile care promovează aceste mesaje sunt în conexiune cu cele anti 5G, e tot un fel de conspiraţie, pe invers.
Studiind cine promovează aceste site-uri, media a descoperit că unele dintre acestea sunt deţinute de grupări extremiste, în general de dreapta, dar extremele, ştiţi, se întâlnesc, sau de indivizi cu personalităţi accentuate, cu preocupări în domeniul digital, unii chiar şi cu realizări, dar care nu au primit recunoaşterea pe care cred că o merită. Cum e cazul celui cunoscut drept ”doctorul” Shiva Ayyadurai, un savant indian excentric, autoproclamat inventator al ”email”-ului, aflat şi el printre contestarii versiunilor oficiale privind geneza şi răspândirea virusului.
Avem o criză, cum o tratăm? Nu e cazul să reluăm tot ce s-a prescris drept medicament miraculos pe timpul pandemiei. De ajuns că însuşi preşedintele Trump s-a implicat în a da sfaturi periodice ce e bine şi ce nu în materie de tratamente. Şi că, uneori, aceste sfaturi au fost luate în serios şi au produs victime.
Criza a produs însă o explozie de soluţii ”miraculoase”, de vindecători online, de savanţi nerecunoscuţi şi necunoscuţi, de corporaţii medicale, unele foarte serioase, care au anunţat tratamente şi remedii, care de care mai utile şi mai accesibile, la preţul potrivit. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a încercat să pună ceva ordine în această avalaşă de false descoperiri, dar s-a aflat şi ea sub presiune pentru motive care ţin de geopolitică, astfel că demersul său a fost redus în credibilitate.
Dar, aşa, pentru o recapitulare, ştiaţi că sângele populaţiei africane este rezistent la coronavirus? Asta până s-a descoperit că, de fapt, e mai curând invers. S-a spus şi la CNN. Sau că vodca e un bun dezinfectant? Sigur, asta o ştiaţi. Un tele-evanghelist îşi vindecă adepţii printr-o metodă inedită de vaccinare: aceştia trebuie să atingă televizoarele în timpul predicii. Un parlamentar indian afirmă că prin utilizarea formulei de salut ”Namaste” este blocată transmiterea virusului. Nu şi în cazul utilizării altor saluturi, în alte limbi. În niciun caz. ”Namaste” are exclusivitate. Respirând de şase ori la rând, după care care tuşind, e tot o metodă de vindecare. Sau poate nu. Chiar dacă tratamentul ar putea veni pe filiera unor intelectuali celebri. Cu multă imaginaţie.
Şi lista e atât de lungă...
La război, ca la război
Există, astfel, atât epidemie, cât şi infodemie, şi ambele trebuie combătute, Energic, dacă se poate. Pentru epidemie, efortul e mai mult tehnic, trebuie impuse şi respectate regulile, iar acestea trebuie să fie simple şi clare, pentru a fi acceptate. De aici începe cel de-al doilea război, care îl complementează pe primul: cel cu ideea că primul, de fapt, nu există, este doar rodul unei imaginaţii perfide, al unui complot, al unei conjuraţii. Termenul de război nu este o forţare jurnalistică, el a fost folosit deja de o serie de politicieni, pentru a mobiliza concetăţenii. Şi pentru a-i motiva să accepte măsuri severe de austeritate socială şi economică.
Pentru a combate infodemia, e nevoie ca, uneori, nici măcar solicitările politicienilor să nu fie crezute fără o minimă verificare, privind buna credinţă. S-au mai văzut cazuri de absenţă a acesteia. Europol a considerat, însă, că e nevoie şi de o mână de ajutor instituţională, privind câteva reguli, pe care, respectându-le, cetăţenii europeni ajung să fie în cunoştinţă de cauză privind ce trebuie sau ce nu trebuie crezut. Obiectivul este, ca şi în cazul virusului propriu-zis, să fie rupt lanţul de infectare pe care producătorii de fakenews contează atunci când aruncă pe piaţă, cel mai adesea online, noi variante ale Apocalipsei, pentru toate frustrările şi interesele.
Cele câteva ”porunci”, adaptate, sunt simple:
● dacă informaţia nu este dintr-o sursă oficială, fii precaut, s-ar putea să nu fie ceea ce pare, de obicei ştirile false sunt puse în ambalajul care îţi place;
● verifică: dacă site-ul este de încredere, dacă sunt alte informaţii despre el, ce obiective şi-a propus, care sunt datele de contact;
● verifică sursele: dacă sunt mai multe care transmit aceeaşi informaţie, dacă sunt trimiteri la surse iniţiale;
● cercetează anexele, dacă sunt, fotografiile, dacă nu par a fi din aceeaşi naraţiune cu textul. Caută singur să te convingi că ceea ce ai citit e adevărat. O căutare online poate să-ţi ofere mai multe informaţii. Altfel, nu vei fi informat, doar dezinformat;
● verifică data apariţiei (uneori ştiri vechi sunt recirculate sau repromovate), vezi dacă faptele se încadrează în calendarul invocat;
● îndreaptă-te către experţi, către site-uri verificate, oficiale, de instituţii. Vezi dacă informaţia este şi acolo;
● nu transfera altora o informaţie neverificată. Nu o populariza şi comenta, pentru că doar ajuţi să devină mai cunoscută şi mai populară;
● fii proactiv când descoperi ştiri false, raportează-le către platforma online. Dacă sunt personale, avertizează-i pe expeditori că ceea ce au postat nu este adevărat. Explică-le riscurile;
● contribuie la diseminarea informaţiei instituţionale, oficiale, verificate. Poate părea că devii un agent online al oficialităţilor, dar într-o societate democratică, ele sunt cele răspund pentru funcţionarea acesteia. Vine ziua de vot şi poţi să le amendezi atunci pentru modul în care au făcut-o.
Lumea post criză va trebui să se reinventeze în multe domenii, mai ales în cele ale comerţului, turismului, transportului de persoane, chiar educaţiei. Va fi mult mai greu să se facă acest lucru de la o bază de plecare măcinată de neîncredere în instituţii, cu comunităţi fracturate, încredinţate că ceea ce s-a întâmplat - şi încă nu s-a încheiat – e doar un complot de impunere a noilor tehnologii de control ale populaţiei, sau o pedeapsă pentru păcatele globalizării.
Miza combaterii ştirilor false apărute pe timpul crizei coronavirusului e mai mult decât un medicament anti-infodemic. E, de fapt, o operaţie de adaptare la o lume mult mai zgomotoasă şi mai incoerentă, o lume în care va trebui să trăim de acum încolo. Este războiul fiecăruia dintre noi.
