07 septembrie 2020

Politicienii germani fac presiuni pentru reconsiderarea proiectului gazoductului Nord Stream 2, în urma otrăvirii oponentului lui Putin

Florin Jipa

Cancelarul Angela Merkel s-a confruntat, duminică, cu presiuni din partea politicienilor germani pentru a reconsidera proiectul Nord Stream 2 cu Rusia, în urma otrăvirii oponentului lui Putin, Alexei Navalnîi, cu un agent neurotoxic militar, conform Reuters.

Sursă foto: Profimedia

Ministrul apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a spus că sancţiunile asupra gazoductului, care va aduce gaz din Rusia, depind de cooperarea Moscovei în rezolvarea cazului Navalnîi.

Ministrul de externe, Heiko Maas, a declarat că suspiciunile vor cădea pe Kremlin dacă Rusia nu va ajuta la rezolvarea anchetei în acest caz.

„Sper ca Rusia să nu ne forţeze să ne schimbăm poziţia în legătură cu Nord Stream 2,” a declarat acesta duminică pentru publicaţia Bild.

Navalnîi a fost transportat în Germania pentru tratament unde s-a descoperit expunerea lui la un agent neurotoxic militar Novichok, identic cu cel folosit pentru tentativa de ucidere, cu doi în urmă, a unui fost agent rus stabilit în Marea Britanie.