Planul Poloniei funcţionează: Ministrul de Externe Radoslaw Sikorski a anunţat că ţara lui nu se mai teme de Rusia. Până în 2030 va avea o armată suficient de puternică încât, chiar şi singură, ar descuraja un atac din partea lui Putin
Florin JipaMinistrul de Externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, a declarat în urmă cu două zile că până la sfârşitul deceniului, ţara sa „va avea o armată suficient de puternică încât, chiar dacă ar fi singură, nu cred că Vladimir Putin ar indrazni să o atace.”
Să ajungă aici, Polonia a avut de la început un plan îndrăzneţ. A crescut cheltuielile de apărare concomitent cu dezvoltarea industriei, nu prea a achiziţionat fără transfer de tehnologie sau implicarea industriei naţionale.
Şi-a refăcut flota de blindate şi aeronave, dar a creat şi structuri de drone. A crescut numărul de militari, a reînfiinţat trupele teritoriale, a lansat un program de pregătire militară pentru 400.000 de polonezi pe an.
Concomitent a trecut la fortificarea graniţei cu Rusia şi Belarus, dar a creat şi partenere militare cu Franţa şi UK. A convins SUA să nu retragă trupele din Polonia şi a sprijinit Ucraina să reziste.
Polonia aloca 4,8% din PIB pentru aparare anul acesta şi ce se planifică se şi execută. Industria de apărare s-a dezvoltat şi este un motor pentru economie, nu o povară pentru deficit.
Polonia este deja a cincea economie din Uniunea Europeana si a 20-a economie a lumii. Pentru prima data in ultimii 300 de ani, mai multi polonezi se intorc in tara decat pleaca.
România nu are un plan coerent de creştere a capacităţii de luptă
România, în schimb nu a avut un plan coerent după invazia Rusiei în Ucraina. Am declarat că vom creşte cheltuielile pentru Apărare la 2,5% din PIB, dar nu ne-am ţinut de cuvânt în niciun an. Am semnat contracte pentru echipamente militare străine de peste 20 de miliarde de euro, dar fără valoare reală în războiul dronelor, principalele achiziţii s-au făcut fără beneficii financiare relevante, iar o parte a industriei de apărare de stat a rămas în aceeaşi fază de subdezvoltare.
Armata Română nu a creat structuri de drone după modelul Ucrainei, Poloniei, SUA etc, nu şi-a adaptat tacticile de luptă şi încă consumă bani în exerciţii cu manevre de blindate. Nu ne putem apăra eficient de incursiunile de drone în spaţiul aerian şi la Marea Neagră, SUA au adus drone interceptoare MEROPS, un singur sistem, dar România încă ezită să facă astfel de achiziţii.
Încadrarea în Armată a atins cote de avarie, de aproximativ 60%, serviciul militar în termen voluntar este adresat doar pentru maxim 10.000 de militari, în condiţiile în care anual 100.000 de militari sunt scoşi din evidenţa rezervei, cu costuri foarte mari, nu există un plan pentru pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare.
Pe plan social, ţara este divizată, lupta politică a acaparat toate resursele politicienilor, Guvernul nu are o Cartă albă a apărării, iar Ministerul Apărării are o Strategie militară din 2021.
Pe plan economic, situaţia este şi mai grea. S&P estimează că economia României va stagna în 2026, cu o creştere economică de aproximativ 0%. Deficitul bugetar ar urma să ajungă la 6,3% din PIB, în timp ce inflaţia medie este prognozată la 7,5% – cel mai ridicat nivel dintre statele analizate. În acelaşi timp, datoria publică va continua să crească şi va depăşi 61% din PIB.