Pietre din cer şi eroi în Kabul

O bucurie pentru mine, dar şi o fărâmă meşteşugită atent în argint de un afgan, îmi împodobeşte mâna şi nu mă lasă să uit…de unde şi în ce condiţii a ajuns la mine. O brăţară afgană, din argint cu lapislazzuli, cumpărată de un brav militar român de la un vânzător ambulant, în zona verde din Kabul.

Spunem despre Afganistan adesea multe, având pretenţia că îl cunoaştem de două decenii de când a fost mediatizat ca teatru de război, casă prielnică a teroriştilor islamişti. Spunem despre  Afganistan că este sinonim cu  munţi, deşert, cotloane, opiu, terorişti, şalvari, turbane, bombe, covoare şi lapislazzuli. Afganistanul este raiul pietrelor preţioase de înaltă calitate şi piaţa cea mai ieftină a acestora, precum şi a metalelor rare, favorizată de o stare permanentă  de război. Privindu-mi podoaba recent adusă din această ţară-altă lume, mă simt şi eu specială  pentru că piatra asta, de un albastru puternic, străluceşte aparte, a sine, a mândrie, a sălbăticie: lapislazzuli afgan. De opt milenii, această piatră este cunoscută oamenilor, o purtau prinţesele sumeriene în coliere pe când preţul ei era estimat în aur, o purtau faraonii egipteni şi era mereu adusă din Nordul Afganistanului. Se spune despre lapislazzuli că este piatra zeilor ruptă din cer; şi pictorii au folosit pigmentul extras din pudra sa pentru a desăvârşi opere de un albastru regal şi pur, unic în lume. Lapislazzuli se extrage şi astăzi din Nordul Afganistanului, într-o regiune controlată de talibani, care obţin anual venituri de milioane de dolari din vânzarea pe piaţa neagră a acestui tip de piatră preţioasă. Valoarea pietrei este dată de culoarea pigmentată puternic în albastru, unică în lume, care străluceşte datorită particulelor de aur din compoziţia ei. Prinţesele sumeriene din oraşul antic Ur purtau colane din aceste pietre şi au fost descoperite inclusiv mici statuete, sigilii şi idoli din lapislazzuli in mormintele din Irakul de astăzi. Praful fin albastru, obţinut din măcinarea pietrei, era folosit de faraonii egipteni ca fard de pleoape; inclusiv masca funerară a faraonului Tutankhamon poartă această piatră. De-a lungul timpului, piatra a căpătat valoare magică pentru că era folosită în confecţionarea amuletelor pe care le purtau doar elitele, crezându-se că aceasta are proprietatea de a vindeca afecţiuni inflamatorii şi respiratorii; mai mult, praful era ingerat crezându-se că are o energie pură, alcalină şi conferă imortalitate, dar şi că simpla atingere a pietrei deschide orizontul cunoaşterii supreme. Denumirea de „piatră a cerului” i-a fost dată de romani, iar în Europa a ajuns abia în mileniul I datorită pigmentului său intens, foarte apreciat de marii pictori ce îl foloseau pentru a colora veşmântul Maicii Domnului. Se spune că, din cauza preţului ridicat, însuşi Michelangelo ar fi lăsat neterminată o lucrare, însă cupola Capelei Sixtine este pictată cu acest pigment care şi-a păstrat aceeaşi intensitate şi astăzi. Albastrul ultramarin, cum a fost denumit pigmentul extras din piatra afgană, a rămas până astăzi cea mai scumpă culoare din lume, iar provenienţa sa în forma cea mai pură este din Nordul Afganistanului.

Minele din Nordul Afganistanului au fost vizitate şi menţionate încă de Marco Polo, care a rămas în oraşul simbol al mineritului, Badakhstan, un an întreg, fascinat de bogăţia şi abundenţa acestei pietre. Din secolul XVII obiecte confecţionate de meşteri afgani au început să împodobească marile curţi europene.

Minele din Badakhstan funcţionează şi în prezent, lapislazzuli de provenienţă afgană fiind cel mai dorit şi apreciat coridonit din clasa sa, chiar dacă piatra poate fi găsită şi în China, Pakistan, Myanmar, Rusia şi Chile. Cea mai cunoscută sursă este provincia Sar-e-Sand, din Nordul Afganistanului, care cuprinde şi mina imensă din oraşul Badakhstan, cunoscută în anul 2014 când, ca urmare a exploatării masive de către regimul taliban, s-a produs o alunecare de teren în urma căreia 350 de oameni au murit. Aflată la peste 3000 de metri altitudine, provincia pare un izvor nesecat, fiind exploatată de peste 7000 de ani, iar astăzi oferă talibanilor tone de lapislazzuli, smaralde, aur şi alte metale rare. Un raport din 2015 al asociaţiei Global Witness afirma că talibanii obţin peste 20 de milioane de dolari anual din aceste mine şi estima că venitul întregii ţări, doar din exploatarea de lapislazzuli, este anual de aproximativ 120 de milioane de dolari, după şlefuire. Talibanii au transformat această piatră în principalul obiect de contrabandă la graniţa cu Pakistanul, iar piaţa neagră condusă şi controlată şi de alte facţiuni armate nu poate fi estimată, deoarece nu se face trafic doar cu lapislazzuli, ci şi cu smaralde, aur, rubine, diamante.

Resursele subsolului din Afganistan sunt estimate la peste 1000 miliarde de dolari: fier, cupru, cobalt, litiu, smaralde, aur, lapislazzuli, diamante, cărbuni, gaze naturale, dar şi metale rare precum litiu –folosit la fabricarea bateriilor - şi neodim, un element natural atomic. Un afgan trăieşte cu mai puţin de doi dolari pe zi, chiar dacă locuieşte într-o ţară cu adevărat bogată. Rezervele de litiu ale Afganistanului rivalizează cu cele ale liderului mondial Bolivia şi sunt exploatate de talibani, iar starea de război în care se află ţara de decenii şi lipsa infrastructurii par să îngreuneze posibilitatea ca veniturile din aceste resurse să ajungă la populaţie, chiar dacă de multe ori China, SUA, Rusia şi Pakistanul şi-au afirmat dorinţa de a investi şi a exploata minele din zona afgană.

O parte de cer azuriu şi război port şi eu azi, o parte infimă a unei lumi cunoscute prin prisma războiului mediatizat, o ţară generatoare de terorism, ascunzătoare preferată a teroriştilor islamişti, o ţară de luptători cu turbane şi şalvari, arşi de soarele deşertului şi de vântul aspru al muntelui. Ştim că Afganistanul nu iartă şi că mulţi militari, mercenari şi contractori au privit nu o dată moartea în faţă în Afganistan. De la legionarii francezi ce au deschis drumurile minate de sovietici marii armate a coaliţiei, până la ultimul agent de pază contractat în Afganistan, toţi au văzut moartea în Afganistan sau au îmbrăţişat-o firesc, plătind uneori un preţ prea mare.

Şi România a făcut parte din această coaliţie internaţională de luptă împotriva terorismului. Timp de douăzeci de ani, peste 32.000 de militari români au participat la războiul din Afganistan şi 27 dintre ei au murit cu credinţa că, la un moment dat, sacrificiul lor va însemna pentru noi pacea de astăzi, dar mai ales siguranţa. Astăzi, mulţi români cunosc pe cineva care să fi luptat în Afganistan, militar oficial sau contractor de servicii de securitate, şi de la fiecare în parte au auzit poveşti adevărate din iadul pe care Afganistanul îl oferă.

Privindu-mi cadoul preţios, mi-aduc aminte ziua când l-am reîntâlnit pe bunul meu prieten întors rănit din Kabul, din rucsacul militar mi-a scos şi întins cu seninătate o brăţară cu lapislazzuli şi eu, uimită, am întrebat: „ai avut curaj să cumperi de la ei fără să te temi că se poate detona oricare?”… a tăcut câteva secunde şi mi-a spus: ,,Veneau uneori talibanii aproape de camp-ul nostru, e cu piatra lor!”….apoi linişte…şi nu poţi întreba mai multe un om ce se întoarce din iad, rănit… laşi timpul să vindece tot!

În 12 noiembrie 2019, Robert Ghinea a fost una dintre victimele unui atentat cu maşină capcană din Kabul, atentat în urma căruia a devenit victimă şi salvator, iar înainte cu o lună un alt atentat ne-a îndoliat pe noi, românii, un atentat în care şi-a pierdut viaţa un curajos militar român.

12 noiembrie 2019 era pentru Robert ultima zi în Kabul, urma să părăsească Afganistanul pentru o permisie de câteva săptămâni în care s-ar fi bucurat de noi, cei dragi, iar în dimineaţa aceea terminase împreună cu alţi patru colegi tura de pază de noapte şi se îndreptau spre baza militară  aflată în zona sigură, într-o maşină de tip jeep blindat. Deşi obişnuia să stea pe locul din faţă al blindatei, în acea dimineaţă locul i-a fost luat de colegul său, un georgian, iar el stătea pe locul din stânga spate, pentru că obişnuiau să se aşeze în diagonală astfel încât, în cazul unui atentat, cel ce va supravieţui să-şi poată salva colegii, aşa fuseseră antrenaţi…. Conduceau precauţi, cu imaginea vie în minte a atentatului din septembrie, când teroriştii pătrunseseră în zona verde şi tonele de explozibil detonate lăsaseră un crater de 11 metri circumferinţă în baza lor securizată până la acel moment … Voiau să ajungă la bază…blindata lor a pătruns pe o strada îngustă pe care de regulă aveau loc două maşini, au văzut o maşină parcată şi, când au ajuns în dreptul ei a explodat, i-a aruncat în aer, s-au răsturnat şi totul s-a transformat în cenuşă, morman de moloz, fiare şi sânge.

,,-Norocul meu a fost că nu am rămas inconştient… blindata s-a răsucit la 360 de grade, dar a rămas pe roţi, prima mea teamă a fost că vor apărea de undeva şi ne vor împuşca în timp ce, răniţi fiind, eram prinşi în fiarele maşinii, am realizat ce se întâmplase, am coborât şi am căutat armele… armele noastre erau praf, am văzut că nu e nimeni în preajmă  şi fusesem 5 în maşină, şoferul coborâse, dar colegul meu georgian era spânzurat de gât în centura maşinii, jumătate de corp îi atârna pe afară, era inconştient şi avea un picior efectiv pulverizat,  din care atârna carnea de pe os (…) ceilalţi doi erau prinşi în maşină şi acoperiţi de geam blindat, cenuşă şi fiare, i-am scos şi i-am întins pe carosabil, apoi m-am întors la georgian. I-am pus un turnichet pe picior, avea artera secţionată şi ar fi sângerat până la moarte. L-am urcat într-o maşină de poliţie ajutat de un soldat afgan şi nu am aşteptat salvarea, l-am dus la spitalul afgan, în 15 minute eram acolo, dar nu ne-au primit, pierdeam timp până când venea ajutorul britanic şi afganii sunt foarte ciudaţi, nu se înţelege nimeni cu ei, aşa că am pus mâna pe targă, l-am luat şi am alergat cu el la un cort unde nişte asistente britanice de salvare i-au acordat primul ajutor, apoi am fost transferaţi la spitalul nostru şi colegul meu a fost operat în camp. Medicilor militari români vreau să le mulţumesc că au avut grijă de mine şi, acum, zilele astea ne adunăm la cimitir, noi, luptătorii români, să îl comemorăm pe camaradul pierdut  în 5 septembrie, e acţiune între noi”.

Aşa este! Este o acţiune între ei, morţi şi vii, un spirit al înţelegerii între eroi, un spirit de prietenie al celor ce au împărţit onoarea în iadul Afganistanului, prietenia, şi-au dăruit viaţa şi au crezut în pace şi au luptat tocmai pentru ca cei care pot lua viaţa altui om să nu mai existe şi nu pentru a lua sau apăra bogăţiile Afganistanului, nu pentru soldă, doar pentru ca noi să purtam în pace fie şi o brătară din infern.

Respect şi cinste lor, pentru totdeauna!

În memorian Slt.Postmortem CIPRIAN ŞTEFAN POLSCHI, decedat la 5 septembrie 2019, ca urmare a exploziei unei maşini capcană, în Kabul.