02 mai 2019

Peste 600.000 de persoane au cerut rezidenţă în Marea Britanie în contextul Brexit

Mediafax | Andrei Vacaru

Ministerul britanic de Interne a anunţat joi că peste 600.000 de cetăţeni europeni au solicitat statut de rezident în Marea Britanie pentru a putea să rămână în această ţară după Brexit, potrivit The Guardian.

David Bolt, inspectorul general pentru imigraţie şi vămi, a declarat, însă, că întregul sistem de acordare a acestui statut pentru cetăţenii europeni care locuiesc în Marea Britanie ar putea fi îmbunătăţit. El a sugerat că autorităţile din domeniu ar trebui să acorde o atenţie sporită persoanelor care provin din grupuri vulnerabile şi care aplică pentru acest statut, dar şi să se asigure că cei care vor să conteste hotărârile Ministerului de Interne o pot face uşor.

Recomandările lui vin după ce Ministerul de Interne de la Londra a publicat rezultatele testărilor efectuate în perioada august 2018 - aprilie 2019 cu privire la funcţionalitatea aplicaţiei pentru telefon destinată înregistrării cererilor pentru obţinerea statutului de rezident. Astfel, potrivit rezultatelor, niciuna dintre solicitările înregistrate în perioada în care aplicaţia mobilă era în faza de testare nu a fost respinsă de sistem.

Cetăţenii europeni care doresc să rămână în Marea Britanie au obligaţia de a solicita statut de rezident în această ţară până în iunie 2021 în cazul în care Acordul pentru Brexit va fi adoptat. În cazul în care ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se va produce fără un acord, atunci termenul pentru depunerea solicitării va fi decembrie 2020.

Ministerul de Interne a declarat că rezultatele testelor sunt satisfăcătoare, întrucât 95% dintre solicitanţi au reuşit să îşi înregistreze cererile prin intermediul aplicaţiei pentru mobil.

Potrivit datelor făcute publice de către autorităţi, cei mai mulţi solicitanţi ai statutului de rezident provin din România (37.742 de persoane), urmaţi de cetăţeni din Italia (28.575) şi Polonia (28.214).