Pentru prima dată, militari ruşi se instruiesc în China, cu armament chinezesc
Florin Jipa![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/20224599/1/profimedia-0386848760.jpg?width=620)
Rusia şi China au început, luni, al patrulea exerciţiu militar comun. Manevrele se vor desfăşura până vineri, dar este pentru prima dată când militari ruşi se instruiesc în China, folosind arme chinezeşti, celelalte serii având loc pe teritoriul Federaţiei Ruse, anunţă presa locală.
Exerciţiul Sibu/Cooperation-2021 are loc în regiunea centrală Ningxia şi implică aproximativ 10.000 de militari din forţele terestre şi aeriene.
Exerciţiul are la bază un scenariu ce implică stabilizarea regiunii. Rusia participă la manevre cu aeronave Su-30SM şi unităţi de infanterie şi apărare antiaeriană.
Regiunea Ningxia este vecină cu Xinjiang, unde China este acuzată că ţine în centre de detenţie peste un milion de uiguri. China se justifică şi spune că sunt, mai degrabă, centre de re-educare şi perfecţionare care ajută la stabilizarea şi dezvoltarea regiunii.
![](/c.gif/4/38255/1)