Pentagonul revizuieşte dislocarea forţelor la nivel mondial. Cum afectează România
Florin JipaPentagonul a anunţat, joi, că, la ordinul preşedintelui Joe Biden, analizează dislocarea militarilor americani în teatrele de operaţii. Preşedintele Biden a declarat că diplomaţia ar trebui să fie principalul instrument de politică externă.

„Statele Unite, care nu se tem niciodată să lupte atunci când trebuie, nu se vor teme niciodată să se angajeze în discuţii şi negocieri dificile,” a declarat Lloyd J. Austin III, secretarul Apărării. „Trebuie să fim mereu gata să sprijinim munca grea a diplomaţiei, iar dacă trebuie să luptăm, trebuie să câştigăm.”
„Departamentul Apărăii va efectua, prin urmare, o revizuire a posturii de forţă la nivel mondial, a amprentei militare americane, resurse, strategie şi misiuni. Voi informa şi sfătui preşedintele SUA despre modul în care vom aloca cel mai bine forţele militare în urmărirea intereselor naţionale,” a spus şeful Pentagonului.
Această mişcare va influenţa relaţiile militare ale Statelor Unite cu aliaţii şi partenerii pentru anii viitori. A fost inclusiv suspendată retragerea militarilor americani din Europa. Se vor analiza, de asemenea, desfăşurarea militarilor americani în Orientul Mijlociu, în special în Siria şi Irak, unde autorităţile locale au cerut în câteva rânduri retragerea acestora.
Dar, cu siguranţă, cea mai aşteptată decizie este cea referitoare la Afganistan. Conform unui acord încheiat cu talibanii în februarie anul trecut, până în luna mai militarii americani ar trebui retraşi din această ţară.
În România sunt peste 1.000 de militari americani
În ceea ce priveşte România, Statele Unite au dislocaţi militari la Kogălniceanu (un grup de luptă de nivel batalion întărit, de aproape 1.000 de militari, cu blindate şi elicoptere), la Deveselu (200 de militari care deservesc sistemul antirachetă Aegis Ashore) şi un detaşament la Câmpia Turzii (operează dronele MQ-9 Reaper). Pe lângă aceştia, sunt şi militarii de stat major din diferitele structuri de comandă NATO realizate pe teritoriul nostru.
În timpul administraţiei Trump au fost discuţii pentru dislocarea unui grup de luptă de nivel brigadă în ţara noastră şi Bulgaria, care ar fi putut duce la dublarea militarilor americani de la Mihail Kogălniceanu, iar o deciziei a noii administraţii americane este aşteptată cu interes la Bucureşti. Ministerul Apărării Naţionale are un plan ambiţios de extindere şi modernizare a bazei militare din Dobrogea, de aproape 2 miliarde de dolari, proiect ce se întinde pe 20 de ani.
